1  

Totuşi

Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra

Si chiar de insusi soarele s-ar stinge

M-as aseza cu calm, la masa, acasa

Si gandul tot la tine mi s-ar duce

 

Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata

Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele

Si chiar de n-o mai fi ca altadata

N-as regreta nici momentele grele

 

Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul

Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti

Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul

Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-

 

Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare

Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea

Am sta-n lumina soarelui, la mare

Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea

 

Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi

Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale

Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii

Si sunt convins ca as gasi o cale-

 

M-oi duce de-unul singur in pustiu

Imi voi fi-nvatat lectia.

Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu

Ca am gresit directia-

 

As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea

Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut

As mirosi o floare, o lalea

Si m-as gandi la ce as fi putut

 

Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac

Si totodata sa-mi fi fost si mie

As trece peste orice gafa, orice trac

Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.

 

Chiar daca noi de la inceput ne stim

De cand au inceput spatiul si timpul

Uneori preferam sa ne mintim

Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul

 

Si uneori ma prefac ca sunt surd

Si chiar imi pun mainile la urechi

Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,

Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.

 

 

 

 

Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-

Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte

N-as putea niciodata sa-ti explic

Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine

 

Pofta de nimic, cand am pofta de tine

Si cum ma faci cumva din om, neom

Si poate ca in locul unor rime

As prefera sa fim... atom langa atom.

 

Cuvintele...  nu mereu imi servesc

Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea

Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc

Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.

 

Spun cerului o ruga, o dojana

Si Doamne, daca intr-adevar existi

Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata

De ce ma vrei tu singur si piezis?

 

Caci fara ea totu-i lipsit de sens.

Si de nu-i ea, altele sa nu fie.

Doar spune-mi pana unde-am de mers

Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?

 

Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?

Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?

Da-mi cerule macar o data voie

Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.

 

Da-mi voie sa invat ce e iubirea

Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg

Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.

Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc

 

De nu esti de acord, sa taci pe veci

Nici chiar tu insuti nu ai intelege

Intruchipeaza-te din nou si treci

Prin ce trec eu, asa-numite rege.

 

De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.

Cand ea mi-e si amurg si rasarit

De vei avea curaj, inhama-te

Si sufera cat eu am suferit.

 

Macar pe jumatate, si-intelege

Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate

De nu o fi asa, iar sa te lege.

Din iubire se fac cele mai mari pacate.

 

De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?

Durerea asta nici nu se compara.

Caci daca eu pe tine nu te am

Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca

 

Mor de sete, fii-mi tu apa.

Si de merg la razboi fii-mi tu spada.

De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?

Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.

 

Chiar daca nu mereu ce e uman

E la fel de-omenesc

Imi asum riscul cand iti spun:

Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: f poezii.online Totuşi

Data postării: 29 aprilie

Vizualizări: 62

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Sentimente

Lasă-te în voia sentimentelor.

Nu îngheța dorința-n rațiune.

Încearcă să te opui regretelor

Plăsmuite-n suflet dintr-o pasiune.

 

Privește peste îndoieli și sensuri,

Trăiește pentru tine-n viitor.

Nutrește speranțe și gesturi

Ce pot creea climatul iubitor.

 

Să-ți iei ca aliat o floare,

Ca păzitor un vultur.

Învăluită-n voalul de candoare

Să-ți amintești legenda lui Arthur.

 

Iubirea și puterea împreună

Cu înțelepciune, sunt dăruiri de sine.

Și învingând că ești ca o străbună

Vei dovedi în viitor urmări de bine.

 

 

Mai mult...

Fara Cuvinte

Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,

Ramase-n gat, sau poate nestiute,

As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...

Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi

Sa uit chemarea cea din urma...

As vrea sa te urasc, dar totusi

Intunecat fiind, cand dimineata suna,

Nu pot uita, nu vreau sa uit

Cea dintai strangere de mana

Si cel dintai sarut...

 

te simt departe, dar incerc

Sa-mi potolesc al neiubirii gand...

Mai mult...

Nepotul preferat!

Tot timpul viața mi-a fost speranța 

De a trăi frumos pe-acest pământ, 

Lângă prieteni și-a mea consoartă 

Iubita dăruită mie de Domnul Sfânt. 

 

A fost demult când eu am întâlnit 

Pe cineva ce viața mi-a schimbat, 

Și de atunci până ce astăzi...scriu 

Pereche binecuvântată am format. 

 

Nu pot să spun cum s-a-ntâmplat 

Ca noi să ne găsim unul pe altul, 

Dar sigur știu că dragoste a fost 

Și din iubire, ni s-a născut băiatul. 

 

Eram doi tineri stagiari și visători 

Fără a ști ce ne rezervă viitorul, 

Trăiam prezentul și fericiți visam 

Că peste ani sprijin ne-o fi...odorul. 

...........................................

Și vremi s-au pus pe-a noastre chipuri 

În timp ce-a nost' fecior s-a însurat, 

Și dus a fost după a lui iubită...aleasă 

Să ne aducă-n casă..nepotul preferat!

 

 

Mai mult...

Pentru tine

Te chem, te chem, și știu că nu mai poți veni...
Iubirea noastră nu-i blestem, dar ei nu vor să-ți fiu, să-mi fii…
Mereu ai spus că ai vrut pe cineva care să-ți scrie
Eu te iubesc, dar n-am cum să-ți trimit această poezie.

Sper s-o găsești și sper s-o vezi
Când ei îți iau și dreptul să m-auzi...
Sper să mă simți, sper să mă crezi
Și cât nu sunt, să nu mai plângi...

Nu vreau să crezi că m-ai pierdut
Că te-aș putea privi altfel
Că tu m-ai iubit așa mult...
Eu cum să nu-ți rămân fidel?”

Te rog să nu te sperie timpul
N-o să te las să treci ca el,
Și crede-mă, nu e sfârșitul
Nimeni nu poate lua ce vrem.

Mai mult...

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 21. Întâlnirea

Asistenta șefă ieși din cameră și, cu lacrimi în ochi, se îndreptă spre biroul ei. Luase o hotărâre. De fapt dorea să revină la starea de dinainte, când poza fiicei sale stătea ascunsă într-un raft. Îi mai rămăsese doar o singură amintire. O amintire pe care o va îngropa pentru totdeauna. Luă conul roșu și se îndreptă spre pădure.

Păsările cerului pot fugi acolo unde omul nu le poate ajunge. Din atâtea animale, doar păsările se pot depărta de lumea oamenilor, poate de aceea sunt cele mai invidiate viețuitoare. Când zbori cu avionul, trăiești cu frică și neîncredere înălțimea și sigur ți-ai dori să ai aripi asemeni lor. Tânăra mamă încerca să răspundă cu convingere întrebărilor nevinovate ale fetiței, dar îi era tare greu să-și abată mintea de la ceea ce va urma după ce avionul va ateriza la București.

— Mamă, de ce nu zboară alături de noi nicio pasăre? Doar sunt atât de multe pe cer.

— Avioanele fac zgomot și păsărilor nu le plac zgomotele.

— De aceea sunt așa de multe în pădure? Pentru că acolo este liniște?

— Da, iubito.

— Când erai mică făceai liniște pentru a auzi cum vorbesc păsările?

— Stăteam culcată ore întregi la umbra copacilor și le ascultam.

— Și ai învățat limba lor?

— Păsările nu vorbesc. Doar cântă.

— Nu este adevărat. Nu cântă tot timpul. Uneori vorbesc. Și atunci se adună două câte două.

— De unde știi?

— Le-am văzut eu în grădină. Cele mici se joacă pe crengi iar cele mari zboară în cercuri mari din ce în ce mai sus.

— Ești tare deșteaptă, fata mea.

— Nu sunt, mamă, pentru că nu știu ce spun.

  • Păi, vezi! Înseamnă că nu vorbesc. Dacă ar vorbi, oamenii ar fi descoperit limba lor și eu, și tu, am fi învățat limba lor la școală.
  • Ba vorbesc, mamă, dar sunt mult mai deștepte decât omul și nu vor să-și spună secretele. Mă înveți și pe mine?

— Ce anume?

— Ce înseamnă cuvântul „mamă”?

— Unde ai auzit cuvântul acesta?

— L-ai spus tu în baie, când te uitai în oglindă și păreai că ești singură pe lume.

— Of, mamă! Nu pot fi singură pe lume. Doar te am pe tine.

— Ce înseamnă „mamă”, mamă?

O doamnă se uita amuzată la cele două și greu se putu abține să nu râdă. I se adresă celei mici.

— Ai auzit de România?

— Nu am auzit. Ce este România?

— Este o țară la fel ca țara ta și acolo copiii spun mamelor lor „mamă”.

— Când vorbești cu fiica ta, îți spune „mamă”? Asta înseamnă că ea este copilul tău?

— Așa este. Și imediat ce o să ajungem la sol, o să vezi multă lume strigând „mamă”.

— Noi mergem în România, mamă?

— Așa este draga mea. Mergem în România.

Fetița renunță să mai pună vreo întrebare, deoarece avionul cobora printre nori și nu departe tocmai zărise pe geam o pasăre.

În locul fetiţei, tânăra mamă începu să o descoase pe vecina de scaun.

— Sunteți româncă? Vorbiți românește?

— Da, sunt! Dumneavoastră?

— Nu sunt. Oarecum sunt. Dar nu vorbesc românește.

— Ce vă duce în România?

— Vreau să-mi regăsesc o bună prietenă. Nu ne-am văzut de mult. De prea mult timp. Nici nu știu dacă o voi găsi.

— Sper din toată inima să o găsiți. Prietenii români sunt cei mai loiali din lume și nimeni nu poate să-ți fie mai aproape decât un prieten român.

Încercase în grabă să învețe câteva cuvinte românești, dar ori de câte ori spunea în engleză „Mamă, eu sunt fiica ta” o stare de neliniște o cuprindea și refuza să găsească acele cuvinte românești care puteau însemna totul sau nimic. Dacă ar întreba-o acum pe această doamnă cum se spune „Mamă, eu sunt fiica ta”? Se îndreptă spre scaunul din dreapta. Femeia o privea încurajator, zâmbind. Părea deschisă unui dialog mult mai intim.

— În România se vorbește mult engleza?

— Aproape toți tinerii o vorbesc, dar și mulți alții.

Cum se spune în română „Vreau să închiriez o mașină cu GPS”?

Doamna râse și i se adresă foarte convingător.

— Of! Nu este nevoie să învățați asta. Nicio firmă de închiriere mașini nu angajează pe cineva care să nu știe limba engleză. Credeam că o să mă întrebați ceva cu care să vă adresați prietenei.

Anunțul din difuzoare anunță aterizarea. Avionul se lăsă lin pe pământ și zgomotul motoarelor deveni și mai puternic împiedicând orice conversație. Câteva ore mai târziu, cele două, mamă și fiică, ieșeau din București îndreptându-se spre nordul țării. Tânăra căută un post cu muzică și printre melodiile cunoscute se strecurau din timp în timp și melodii românești. Atunci fetița devenea mai atentă și o întreba pe mama sa:

— Asta este limba română?

— Da, mamă. Îți place?

— Prietena ta o să vrea să mă învețe românește?

— Nici nu știi cât de mult va dori acest lucru. Dar va trebui mai întâi să o găsim.

— Și dacă nu o să o găsim? O să te superi tare, mamă?

Tânăra nu răspunse și nici fetița ei nu insistase. Peisajul o fermeca și nu înceta să-i arate mamei sale cu degetul fel și fel de lucruri pe care le găsea uneori frumoase, alteori doar ciudate. Pe ecranul GPS-ului şoseaua șerpuia indicând doar cifre seci. La destinație nu era nicio localitate. Erau doar două coordonate care indicau cu precizie un loc minuscul de pe pământ. Un loc al speranței sau dimpotrivă un loc al înmormântării acesteia. Din când în când o voce de femeie anunța:

— Peste trei kilometri intrați în intersecția cu sens giratoriu și continuați pe a doua ieșire.

La fiecare anunț inima ei tresărea. Nu mai erau mulți kilometri și vocea aceea va sfârși prin a face imperturbabil ultimul anunț:

— Peste un kilometru ajungeți la destinație.

Dar oare acele cifre atât de complicate, cu grade și minute, sunt ele și destinația la care visa sufletul ei? Se va înălța oare spre cer cutremurul inimii pentru a mulțumi providenței sau vor picura lacrimi peste o amintire vagă reaprinsă în ființa sa de o scrisoare și de o fotografie?

— Mamă, de ce plângi?

Fără să-și dea seama, pe fața ei se prelinseseră câteva lacrimi.

— Nu plâng, draga mamii. Sunt doar obosită.

— Atunci hai să ne odihnim. Putem continua mâine drumul.

— Dar nu mai avem decât foarte puțin.

— Prietena ta știe că venim? Nu ai vorbit la telefon cu nimeni înainte de a pleca.

— Nu știe.

— Și dacă nu o găsim acasă? Unde dormim?

Tânăra nu mai avu timp să răspundă. De fapt nici nu ar fi știut ce să-i spună fetei sale. Doamna din GPS anunță cu convingere:

— Peste 500 de metri ajungeți la destinație.

Bătăile inimii se înmulțiră și cele câteva case care se ascundeau în spatele unui zid înalt de beton trecuseră neobservate.

— Ați ajuns la destinație.

În fața mașinii stătea o poartă închisă iar alături, pe clădirea mică a portarului, puteai distinge semnul de spital.

— Prietena ta este bolnavă mamă?

— Nu este bolnavă, dar ne oprim aici.

Trase mașina alături. Stătu câteva clipe pe gânduri.

— Intrăm, mamă?

Nu era pregătită. Simțea că înainte de a intra în spital trebuia să caute un suport de care să se sprijine atunci când va veni clipa adevărului. Privi în jur.

— Vrei să ne plimbăm puțin prin pădure? Poate vei putea vedea păsările din România.

— Pot să iau și clovnul cu noi?

— Poți, draga mea. Dar nu cumva să-l pierzi.

Întinse mâna fetiței, care o apucă imediat. Pământul era încă umed dar vegetația uscată se întindea ca un covor prietenos în care puteai să-ți afunzi pașii fără cel mai mic zgomot. Uneori sub frunzele uscate se ascundea o creangă putrezită care se frângea sub apăsarea pașilor. Fetița se desprinse de mama ei și începu să alerge din copac în copac, privind spre crengile copacilor. Nici urmă de păsări.

— Nu sunt păsări, mamă. Pădurea nu este frumoasă. Hai să ne întoarcem.

— Păsările vin mai târziu când apar frunzele, dar te-ai uitat și pe jos?

— Ce să văd jos? Sunt doar frunze și crengi uscate.

— Ia uită-te mai atentă. Uite, chiar acolo. În fața ta. Vezi clopoțelul acela alb?

— Vai ce mică și gingașă este. Pot să o rup?

— Poți. Sunt destule în pădure.

— O să fac un buchet pentru prietena ta.

Continuară să înainteze chiar pe lângă malul râului, dincolo de șosea. Soarele puternic ridica din solul îmbibat cu apă aburi care împiedicau privirea să pătrundă prea departe printre copaci. Puțin speriată, tânăra îi strigă fetiței:

— Să nu te depărtezi de mine. Nu vreau să te pierd.

Sentimentul care o cuprinsese produse un declic în mintea sa și parcă se vedea pe ea plângând în mijlocul pădurii. Copacii se învârteau în jurul ei și o mână puternică o purta aproape târând-o prin pădure.

— Mamă, mamă! Uite ce am primit! Un con roșu. Se potrivește pe capul clovnului nostru.

Tânăra se trezi ca dintr-un vis, luă clovnul în mână, îl strânse la piept și începu să strige cu putere, așa cum făcuse cu foarte mulți ani în urmă:

— Mamă, mamă! Unde ești?

Cuvintele românești veniră de undeva dintr-o memorie pe care nu o cunoștea. Fetița se sperie și începu să plângă.

— Ce spui, mamă?

Ceața cernută printre copaci își schimbă consistența accentuând un contur în mișcare. O siluetă prinse formă și se transformă în trupul unei femei ce se apropia cu teamă.

Cele două femei se priviră câteva clipe, apoi tânăra îi întinse clovnul.

— Mamă, sunt eu, fiica ta.

 

                                              ----- SFÂRȘIT ------

 

Mai mult...

Valsul amar

Ne iubim cu amar, 

Trăim într-un coșmar,

Ne îmbrățișăm sărat,

Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.

Te-am dorit și ne-am iubit, 

Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.

Un vals al falsității noi dansăm,

Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.

Un gol a rămas,

Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars. 

Mai mult...