Pe bicicleta

Tu te dai pe bicicleta
cu mișcarea ta cocheta,
printr un parc
uitat de lume,
născând versuri, făcând glume
prin aeru-nfășurat, 
cu lumina presat, 
de la soarele copil, 
ca noi doi
de infantil.
Iar eu tac...eu tac demult
și în tot acest tumult,
fericirea
ți-o ascult....

Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Martin Mihai Dan poezii.online Pe bicicleta

Data postării: 11 septembrie 2024

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 874

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Enigmă

Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet

Te-ai imprimat tacit în carnea mea

Și parcă nici să clipesc nu îmi vine

De teamă să nu mor din lipsa ta.

 

Cuvintele sunt mult prea neînsemnate 

Ca să-ți mărturisesc ceea ce simt

Și poate nici curaj nu am pe de o parte 

Iubirea ce o simt să pot să o exprim.

Mai mult...

Poate...

De dimineață am băut o cafea, o cafea atât de amară...

Am coborât in grabă scările si mă așteptam sa fii la scară

Atât de amară... si nu, nu e vorba de cafea,

E vorba de cat de greu e fara prezența ta.

Imi lipsești atât de mult deși nu vreau sa admit

Poate că fiecare apus e de fapt un nou răsărit.

Poate că ne vom reîntâlni

Poate la piața, când vom avea copii;

Poate la metrou...

Ma vei vedea grăbită de parcă as fi doar un ecou

Poate ne vom reîntâlni... poate in muzică, in apusurile roșiatice de vară

Ne vom intersecta privirea, dar nu va mai fi ca prima oară.

Candva am fost străini, nu ne stiam numele, adresa, sau numărul de telefon

Dar am ajuns sa te iubesc, mi-ai apăsat in suflet pe un buton.

Azi suntem iar străini, trăind totuși chinuiți de amintiri,

de cuvinte așezate pe petale de trandafiri.

Poate ne vom revedea, dar poate prea târziu

E 12 00 si n as vrea sa ti mai scriu...

Te păstrez cu drag in cutia mea cu amintiri

Plină de petale si spini de trandafiri.

Poate...

Mai mult...

Pedeapsa

Pășind nisipul răscolit curbează timpul

Ascunsă-n  valuri piere urma rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

 

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

 

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

 

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

Mai mult...

Nopți calde

Mademoiselle, la ce te mai gandești?

Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?

Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,

Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.

 

Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,

Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.

Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...

Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...

 

Tot speram ca visele mele să devină reale,

Brațele mele în jurul taliei tale.

Lumina lunii care să ne ghideze,

Pasiunea noastră să o ilumineze.

 

Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?

Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,

Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.

Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.

 

Știu că ai dreptate, în întregime.

Dragostea are o anumită cruzime.

Dar știu că împreună am fi reușit...

Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...

 

Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...

...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,

Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,

Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"

Mai mult...

Dragoste

Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.

Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.

Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.


Mai mult...

Amprentă

Te poartă gândul ca pe un blestem

În fiecare colt de cer pierdut

Prin nopţți adânci si reci încă te chem,

Să vindeci rănile de la început

 

Esti umbra care pasii mi-i măsoară

Un ciob de sticlă prins sub pielea mea

O amintire ce-a-nvătat să doară

Și pe care timpul n-o mai poate lua.

 

Trăiesti în piept ca un ecou curat

Ce sânqerează-n fiecare zi,

Desi din lumea mea ai plecat,

În mine pururi tu vei locui.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍