Categoria Poezii de dragoste
Sunt vinovat...
Sunt vinovat, iubito, că plouă de o lună,
Și pielea ta firavă de soare e privată,
Iar ochii tăi albaștri pe mine se răzbună,
Și stau ascunși în casă cu ușa încuiată.
Sunt vinovat, iubito, că pasărea nu cântă,
Și glasul tău de înger cu ele a muțit,
Îmi curge prin ureche tăcere voastră cruntă,
Și mă înțeapă zilnic în tâmplă un cuțit.
Sunt vinovat, iubito, că iarna nu mai pleacă,
Și flori nu mai răsar din lutul obosit,
Pe fruntea ta albită o umbră se apleacă,
Iar sângele din mine e stors și istovit.
Sunt vinovat, iubito, că pașii ți-s de gheață,
Și nu mai recunosc căldura de dincolo de prag,
Ți-e visul raza blândă, pierdută-n dimineață,
Iar eu, un cer căzut, ce nu-ți mai este drag.
Sunt vinovat, iubito, că lumea se sfărâmă,
Sub pleoapa ta aprinsă de-un vis incendiat,
Și plâng cu tine-n noapte, și dorul mă sugrumă,
Dar nu știu cum să vindec ce nu am vătămat.
Sunt vinovat, iubito, că frunza nu mai crește,
Că ramurile plâng cu toate în răspăr,
Și tu, de-atâta jale, blestemi culori celeste,
În loc de glas și zâmbet, în loc de adevăr.
Sunt vinovat, iubito, că-n tine se închide,
Un anotimp cu soare, cu râsul tău curat,
Ți-ai risipit lumina în vorbe prea rigide,
Și-n loc de drum spre tine, pustiu ai semănat.
Sunt vinovat, iubito, că totul ne desparte,
Că nu mai știu ce simți, ce vrei, ce te-a durut,
Și-aș da cuvântul vieții din mine mai departe,
Să-mi pot rosti iertarea, s-o iau de la-nceput.
Sunt vinovat, iubito, că-n clipa ce apune,
Nu știu să-ți spun durerea decât tăcând mereu,
Că-n mine stă o noapte cu zorii împreună,
Și pentru tot dezastrul, de vină-s numai eu...

Arde pământul
Gonind spre cer aleargă nori
Din coșuri fumegă otravă
Transformă ploile-n stihii
Apele mătură-n ogradă
Căldura arde peste noi
Topește apele în grabă
Pământul crapă fără ploi
Flămând ne lasă fără hrană
E prea puțin ce-a mai rămas
Și totuși ardem în risipă
E prea pustiu omul de azi
Nu mai gândește nici o clipă
Razele soarelui cel bun
Privind un lacom se încruntă
Pământu-l arde cu necaz
Strigând cu flăcări ne alungă
Setea uscată arde surd
Cenușa fumegă în urmă
Pământul arde îndurând
Sunt prea puțini cei ce-l ascultă
A MAI TRECUT UN CEAS
. A mai trecut un ceas...
şi s-a irosit în zadar,
un ceas petrecut fără tine,
fară şoapta zâmbetului tău,
fără umbra ta...
Şi-apoi, un minut şi o secundă
a picurat, şi-a curs fecundă,
şi nimic n-a mai rămas,
nicio lacrimă n-a mai căzut,
peste seceta inimii mele.
În această, tristă oră,
pe nimeni n-am iubit...
Ci doar am urât,
şi nu voi mai fi val,
nici sărut, nici furtună...
Căci fără tine mă sting,
şi mă pierd în neant,
ca o stea, în prag de dimineaţă.

🎤 Nu este usor så te desprinzi de ceea ce porti adânc in suflet...
Am scris povestea cu noi pe foi ce dor de dor...
Am stins sub peniță promisiuni ce le-ai lăsat fără zbor.
Azi las gândul stingher un alt, ultim poem să scrie
Că din tot ce-am trăit, eu am ars, tu te-ai prefăcut că nu exist pe lume....
Sper să te întâlnesc în următoarea viaţă, Să mă pot bucura de-o poveste cu final fericit,
Mi-aș fi dorit măcar puțin, să te mai strâng în brațe, la un vin
Dar în viața asta, vom rămane doar vis... visul meu neîmplinit...
Că de-ar fi să te întâlnesc pe stradă întâmplător,
Și ochii tăi ar căuta în ai mei vreo urmă de dor,
I-aș lăsa să-ți vorbească... să nu nege ce atât și-au dorit
Însă povestea pierdută va fi, în timpul ce nu l-am putut stăpâni...

Același tu, o altă eu
N-aș știi să-mi explic de ce-mi apari prin gânduri,
Dar știu că mereu mă citești printre rânduri,
Astăzi e ziua când nu te aștept,
Deși inima ta îmi bate în piept.
Încă am emoții când tăcut îmi vorbești în vise,
Încă mai țin felinarele aprinse,
Încă te văd la mine-n oglindă,
Și ochii tăi încă știu să mă surprindă.
Dar nu te caut la pas prin oraș,
Pentru că te găsesc în dorul uriaș,
Și nu mai visez, decât câteodată,
Că inima ta a rămas descuiată.
Nu te mai caut și nici nu te chem,
Ci doar te rescriu în vechiul poem,
Poate ne vom reîntâlni pe traseu,
Același tu, dar o altă eu.

Cuvinte colorate
Aș vrea să pot să colorez cuvinte
Să pot să merg pe loc, înainte
Să simt gheața cea fierbinte
Să fug de mine și de minte
Să-mi dezvelesc sufletul de cerneală
Și peste tine să-l aștern
Să nu rămână foaia cheală
Și să te iubesc etern
Să fim una cu poezia
Cu lacrimi de cerneală amândoi
Să stropim hârtia
Să fim ploaia ce cade peste noi
Să ne spălăm de pete de cerneală
Să ne lăsăm seduși de fantezie
Să iasă rima la iveală
Să scriem a vieții poezie
Aș vrea să știu cuvântul care ne desparte
Și în silabe să-l strivesc
Să văd să colorez în noapte
Să pot în întuneric să iubesc
Târziu însă bag de seamă
Ție îți este teamă
Dar vreau să finalizez
Și fără al tău ajutor
Cuvinte vreau să colorez
Să-mi desenez aripi, să zbor
Să-mi desenez aripi din cuvinte
Să pot să zbor pe loc, înainte
Să fug de tine și de minte
Să mă ascund de cuvinte în cuvinte
Să m-ascund între cuvinte și să aștept
Să vii să termini poezia
Iar de se va îngălbeni hârtia
Voi colora altundeva un alt concept.

DINCOLO DE ADÂNC
. Dincolo de adânc, valurile
se izbesc de pieptul ţărmurilor ucigaşe,
ca nişte zdrenţe-n voia sorţii...
Dincolo de adânc, de veacuri durate
stânci ascuţite îngână-n umbre,
pasul şovăielnic al norilor...
Dincolo de adânc, curălit de emoţii
am murit şi m-am născut scoică,
ce-ngână oceanul în ochii tăi miraţi...
Dincolo de adânc, mi-am dorit
să mor din nou, şi,
să mă nasc umbră . Umbra ta...

Autoportret
Mă surprind des vorbind cu mine în gând,
Purtând conversații cu alt eu și cu mine.
Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,
Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.
Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,
Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.
Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,
Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.
Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,
Dar pot spune clar ce-mi place din ea.
De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,
Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.
Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,
Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.
Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,
Am două picioare stricate, pe bune!
Aș asculta ore în șir muzică bună,
Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.
Și știu ca nu a întrebat nimeni,
Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.
Iubesc să fac oamenii să zâmbească,
Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.
Dar cel mai mult iubesc,
Când îmi spui tu pe nume.
Nu știu mereu ce să spun, nici acum
Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.
Și probabil m-am făcut de râs,
Dar îmi e dor de tine.

Eu nu mai pot...
Eu nu mai pot privi-napoi,
Nici capul al întoarce,
Și tot ce-a fost între noi doi,
Doar timpul va desface.
Eu nu mai pot de-atâta chin,
O lacrimă a-mi stoarce,
În jurul tău e doar venin,
Și otrava-n care zace...
Eu nu mai pot s-adun din zbor,
Aripa frântă-n noapte,
Când ura-n ochii tăi măsor,
Și în pustiul de sub pleoape.
Eu nu mai pot s-aprind lumini,
În bezna care crește,
Când pașii mei îți sunt străini,
Iar mersu-mi nu răzbește.
Eu nu mai pot să fiu tăcut,
Când strigătul mă frânge,
Adio, chip frumos de lut,
Îți spune inima ce plânge.
Eu nu mai pot să port în piept,
Un dor ce se preface,
O veșnicie de-am s-aștept,
Mai bine nu te-ntoarce.
Eu nu mai pot să-ți fiu liman,
Când marea-i agitată,
Mă duc spășit, ca un profan,
Și-ți las iubirea toată.
Eu nu mai pot... vom fi străini,
De tot ce ne-a fost soartă,
Că între noi e-un drum de spini,
Și-o lungă cale moartă...

Spune-mi că vrei...
Spune-mi că vrei şi pot să fiu,
Un vis aprins, un gând târziu,
Ce-ţi bate-n geam, cu dor nebun,
Să-ți mor pe prag mâine-n ajun.
Spune-mi că vrei şi pot să zbor,
Pe coapsa ta să mă cobor,
Cu flori, ușor, să te-nvelesc,
Să-ţi mor de dor, să te iubesc.
Spune-mi că vrei şi pot să frâng,
Tot răul lumii, şi să-l plâng,
Să-ţi fie sufletul uşor,
Să-ţi mor de drag, să-mi mori de dor...
Spune-mi că vrei şi pot să chem,
Lumina lunii în poem,
Să-ţi scriu pe cer un legământ,
Să-ţi stau pe trup ca un veșmânt.
Spune-mi că vrei şi pot s-adun,
Să-ţi fie somnul lin și bun,
Din crâng, miresmele de tei,
Ca să adormi sub ochii mei.
Spune-mi că vrei și pot să scriu,
Destinul nostru pe-un cer viu,
Și-n el să ardă-un singur dor,
Să-ți fiu, să-mi fii, și-apoi să mor…

Ispita
Jumate chip zâmbește,
Jumate plânge-ntruna,
Căci inima nebuna,
La altă se gândește.
C-o mână mi te mângâi,
Cu alta te alung,
Și-n minte încet se strâng,
Spânzurători și frânghii.
Un pas spre tine pleacă,
Iar altul dă- înapoi,
Și port un crunt război,
Cu ura ce mă-ncearcă.
Te caut cu privirea,
Cu-n ochi mereu închis,
Și-n mine am ucis,
Prin amăgiri iubirea.
Mi-e trupul numai scuturi,
Dar astăzi mi le nărui,
Și zilnic am să-ți dărui,
O mie de săruturi.
În brațe cald mă prinde,
Cu-o buză încet mă ceartă,
Cu cealaltă mă iartă,
Și focul iar se-aprinde.

DIN VREME-N VREME
Din vreme-n vreme bate vântul
Peste negura din noapte
În pustiu se vaită lupul
Prevestind cumplita moarte...
După nor şi-ascunde luna
Trupul firav fără viaţă
Peste tot sclipeşte bruma
Diamantelor de gheaţă...
Cu paşi repezi se scoboară
Spre izvorul cristalin
Şi în susur de vioară
Îşi îmbie părul lin...
Zăbovind o clipă-două
Pe-o tipsie de argint
Îşi încheie haina nouă
Pe trup alb de mărgărint…
Feciorelnic îşi mlădie
Umbra printre flori de spini
În puf cald de păpădie
Şi-n parfum uşor de crini...
Freamătă-n cuvânt pădurea
Sub privirea ei de vis
Tremurând în aşteptarea
Primului sărut promis...
Ceasul somnului s-arată
Spre întâii zori de zi
Către cer luna se-ndreaptă
Înspre stele ivorii...
Precum pasărea măiastră
Ce se-nalţă prin foc sfânt
Luna se destramă-albastră
Fără lacrimi sau cuvânt...
Vremelnică-i cumplita moarte
Rânduind vecinic cerul
Din cenuşă-i va renaşte
Trupul nou, senin ca lerul...
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii
Sloboadă colind târziu
Zodie veche-n balanţa morţii
Risipind ecou pustiu…

Citeşte Poezii de dragoste, versuri superbe scrise de poeți incepători. Poezii de Dragoste scrise de autori amatori din întreaga lume scrise cu pasiune. Poezii romanesti despre iubire. Poezii pline cu sentimente care atat de greu de exprimat uneori, sentimente traite. Poezii de dragoste scurte pentru veșnicii îndrăgostiț, Poezii romantice, Poezii de iubire