În așteptarea sărutului

Sărută-mi lumina iubito

Agață-mi pe suflet o stea

Deschide petale de soare

Ascundemă-n inima ta

 

Sărută-mi cu glasul urechea

Pictează-mi pe cer lumea ta

Atinge cu zâmbete gândul

Așează-mi în mâini mâna ta

 

Sărută-mi cu visele ochii

Alături în noapte zburând

S-ajungem pe-o floare doi fluturi

Nectarul iubirii gustând

 

Sărută-mi cu sete obrazul

Usucă-mi cu buzele stropi

Aprins clocotește vulcanul

Să ardă scânteia în ochi

 

 Sărută-mi cu dragoste viața

Aruncă-mi tristețea-n nisip

Să piară-necată în valuri

 Să-nvingem cu sufletul timp

 

Sărutul iubirii nu vine

Sărutul din vis e un dor

Topit sărutând amintire

La poarta sărutului mor


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online În așteptarea sărutului

Data postării: 5 aprilie 2022

Comentarii: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1631

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Alte poezii ale autorului

Unde e

Unde sunt ochi-aceia blânzi fără de nori

Sufletul bun, focul aprins, lumina caldă

Unde e inima pictată în culori

Au dispărut, toate s-au dus plecate-n grabă

 

Unde sunt eu?, unde esti tu?, ce sa-ntâmplat?

Unde-am ajuns?, unde-am greșit?, ce mai contează?

Mă plimbă dorul printr-e nori neîncetat

Vorbim puțin și tot mai rar, tăceri mă ceartă

 

Unde mai pot să te zăresc zâmbind din nou

Când te-ai ascuns, unde-ai pitit inima caldă

Unde sunt brațele să-nchidă-n ele dor

Topind toți demonii, ferid suflet să ardă

 

Unde sun stelele când noaptea-mi dă fiori

Cu ochi-nchiși una plutind în vis se-arată

Mă luminează suflet tandru până-n zori

Când mă trezesc vreau să adorm, poate mă iartă

 

Unde-am săpat să-ngrop iubirea cresc doar flori

S-au înecat de-atâta lacrimi curse-n șoaptă

Le-am întrebat de știu cărarea către doi

Și mi-au răspuns: „unde ai inima plecată”

 

Unde te-ai dus tu sufletul trist atins de dor

Din amintire te hrănești nutrind speranță

Unde e îngerul  ce-antins aripi de zbor

Unde-am ajuns, ce m-a răpus, unde mă poartă

Mai mult...

Prezențele-n absență

Trecut-au zile fără urmă ca un fum

Singurătatea risipindu-le uitate

Absența caută prezențele nocturn

Călătorind printre făpturile abstracte

 

În vise umblă transparențe de parfum

Iluzii oarbe celuind imaculate

Splendide zâmbete mă scutură nebun

Exuberant sufletul tremură în noapte

 

Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn

Lumini vopsite strălucind falsificate

Aruncă razele-mbrăcate la costum

Gătite umbre hoinărind întunecate

 

Spre dimineață urcă soarele imun

Trezește ochii din poveștile-ncurcate

Privirea umblă în absență pe un drum

Călcând desculță între vis și realitate

 

Orele trec îngrămădindu-se postum

Mătură timpul amintirile uzate

Fără prezență existența-i oarecum

Într-o absență ascunzându-se de toate

Mai mult...

Din cauză de suflet

Din cauză de suflet mă scufund

Tot mai adânc, încet desprins de realitate

Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund

Tras pân’ la fund de o speranță și un poate

 

Din cauză de suflet totu-i strâmb

Departe caut să-l aduc cât mai aproape

Cărarea-mi umblă amețită spre amurg

Orbind  din cauză de suflet se abate

 

Din cauză de suflet nu m-ajung

Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate

Pierind din mine frunza verde nu mai sunt

 S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate

 

Din cauză de suflet am să curg

Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate

Neauzite râuri varsă din cuvânt

O marea tristă de tăceri adânc săpate

 

Ajung din cauză de suflet absentând

Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate

Să mai respir am să mai pot aer visând

Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte

Mai mult...

La tine, la mine

O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră

Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră

Degeaba-i cer senin când dragostea apasă

Tristețile cernind pe inimi flori de gheață

 

Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine

Zburând către pustii se stinge fără tine

Și vine-o altă zi cu-același  dor de tine

Plecând se vor grăbi spre visele divine

 

Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine

Culorile târzii se-amestecă prin mine

Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine

Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine

 

De ai putea simți iubirea pentru tine

O clipă te-ai opri gândindu-te la mine

Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine

Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire

 

La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte

Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte

Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate

Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate

Mai mult...

Unde ești tu dragă mămică?

Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat

Liniștea-i singură pășind nedumerită

Nu se aude glasul dulce fermecat

Prin casă umblă amintirea despărțită

 

La geamuri soarele cedează ferecat

Lumina tace ascunzându-se rănită

E  întuneric fremătând îndurerat

Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică

 

În beznă scaunul așteaptă lângă pat

Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă

Aștept și eu cu întrebări dezorientat

Unde ești tu să-mi dai povață iscusită

 

Caut albumul prin sertare derutat

Acolo încă mai zâmbești dragă mămică

Pozele scutură din mine un oftat

Aveai podoaba tinereții înflorită

 

Prin curte iarba vălurește delicat

Grădina zace ofilindu-se umbrită

Copacii murmură-ntrebându-se mirat

Unde e doamna ce uda florile-n tindă

 

Ploile caută spre cer înfiorat

Lacrima curge-n rădăcina adormită

Se-aude umbra tremurând îngrijorat

Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită

 

În casa cerului degrabă te-ai mutat

Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită

Sub lespezi timpul se oprește înghețat

Poate din rai ne poți vedea dragă mămică

Mai mult...

Pe-un singur sens

Spun Te Iubesc, inima grea abia de bate

A obosit, de-atâta liniște se zbate

Nu simt nici veri, nici primăveri, zile uitate

Strivit de cer sufletul strigă, foc îl arde

 

Spun Te Iubesc, prin uşa-nchisă nu răzbate

Chiar şi pereţii se topesc s-asculte-aproape

Acoperişul a zburat, ploaie se-abate

Trimisă-n ceruri către nori pleacă departe

 

Plimbaţi de dor stropii se-arată la ferestre

Pământul florilor din geam udând de sete

Când tu răsari în dimineţi privind prin gene

Dintr-e petale-un Te Iubesc va face semne

 

Şi Te Iubesc pe-un singur sens fără scăpare

Chiar de e-nchisă către tine orice cale

Ne-am împărţit în două lumi clădind hotare

Ce e stupid, un Te Iubesc sau pagini goale?

 

Spun Te Iubesc seara când somnul nu mai vine

 Adorm cu greu, visul frumos iarăşi revine

Tu mă săruţi până topit dispar în tine

Cu două inimi vei trăi şi pentru mine

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

,,DRagostea e Un lucru Genial''

Între raze de soare și blocuri de beton,

Între case pustii și un suflet gol 

Poate fi iubire ,una fără condiții

Să fie o dragoste pentru om.

 

Sexul nu e dragoste ,un animalic instinct

Iubirea nu golește sufletul ci îl umple dragă

O valoare deosebită ce trebuie apreciată 

Căci dragostea ca și viața moare subit.

 

Iubește și vei fi iubit sigur cândva 

A iubi înseamnă să-ți trăiești frumos viața

Și dacă ai putea să-i oferi sentimente cuiva

Atunci să știi i-ai dăruit o speranță.

 

Dragostea e un lucru frumos și suprem

Mai luminos decât soarele de pe cer

Așa că iubește mereu.

Mai mult...

Joc periculos

Să ne jucăm cu sufletul puțin

Îi dăm să bea speranța visului otravă

Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin

Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă

 

Să ne jucăm cu strălucirile privind

Te-au săgetat creând o lume ireală

Orbit de stele cauți drumul bântuind

Ars de lumină te consumi ca o țigară

 

Să ne jucăm cu vorbe mute azvârlind

Un text formal într-o retorică banală

Cuvinte reci în propoziții chinuind

Ajunge gândul nerostit în călimară

 

Să ne jucăm cu amăgirile felin

Cuprinsă-n gheare jucăria e-n capcană

Deschise rănile întreabă de vaccin

Pare că dragostea e cea mai crudă boală

 

Să ne jucăm cu timpul vieții risipind

Orele arse de tristețe se destramă

Umbrite zilele  cedează asfințind

Scurtează drumul spre victoria finală

 

Să ne jucăm cu amintirile glumind

Să facem haz despre o dragoste amară

Lâsând să piară o ființă rătăcind

Periculos jocul de-a inima orfană

Mai mult...

Iubirea mea pierdută!

Am încercat să te găsesc

Iubirea mea pierdută,

Nu am știut să te păstrez

Și-am renunțat la luptă

 

Am căutat prin multe locuri

Poate, găsesc cumpărătorul,

Și m-am trezit că râd de mine

Zicând, că eu sunt vânzătorul

 

Oare, cum de s-a-ntâmplat

Să devenim noi doi străini,

Când se vedea că ne iubim

Și nu să fim tulpini de spini

 

Mai ieri curgea lapte și miere

Și toți din jur erau invidioși,

Și mai în glumă, mai în serios

Se auzea, că suntem norocoși

 

Pe nesimțite ne-am îndepărtat

Și fiecare a luat cu el ce a crezut,

Și când nu a mai fost de împărțit

De drumuri diferite ne-am văzut

 

Atunci am dat vina unul pe altul

Și ne-am adus acuze fără număr,

Acum aș ști să trec peste dispute

Și să visez din nou pe al tău umăr

 

Dar știu că asta nu se poate

Că umărul tău este ocupat,

Degeaba caut ce-am pierdut

Că e târziu și cred că-s..vinovat!

 

 

 

Mai mult...

Portretul unui spirit rebel

Cu fruntea lui cea luminoasă

Și chipul lui cel grăitor,

Ai zice că-i oglinda clară 

A unui mare gânditor.

 

Coroana frunții arcuită 

Cu forme blânde rotunjită

Subtil la mijloc ascuțită 

Cu armonii ce se îmbină 

Înaltă zveltă și senină.

 

Podoaba lui șuvițe poartă

De-o parte și de cealaltă

Culori ca sarea și piperul 

Diafane mândre șoapte 

Ale anilor din spate

Stau pe tâmple așezate 

Devin tot mai grizonante.

 

Părul lung lăsat pe spate 

 

Frânturi din amintiri furate 

Câteodată spune el

Nu mai e ce-a fost odată

Și că a cam îmbătrânit

Prea tare și prea deodată,

Dar tot mândru și voios

Și tot cu nelipsita-i pleată.

Nu-i bătrân și nu va fi,

Nici acum și niciodată,

Căci sufletul lui cel de copil

N-o să moară niciodată.

E mereu de ajutor,

E un veșnic altruist,

Cu suflet ca de erou,

Cu farmecul unui artist.

E rebel și neclintit,

Dar în suflet puțin trist.

Viața lui este frumoasă,

Dar încă nu știe asta.

Și pare să nu îi pase

Ce frumoasă este viața

Și cum, în felurite feluri,

Poți să îi simți și guști dulceața 

În zori de zi și dimineața.

Mai mult...

N-a fost să fie..!

Te-aștept să ne-ntâlnim din nou

Lângă copacul ce astăzi plânge ,

Că nu ne-a mai văzut de-o vreme

Simțind cum dragostea se frânge. 

 

Și plânsul lui devine o cascadă 

Când vede cât sunt de îndurerat ,

Ar  vrea să știe care este motivul

Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat. 

 

Încerc să-i spun că totu-i bine 

Și doar ceva puțin te-a supărat, 

Moment când vocea lui se-aude 

Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat. 

 

Ridic privirea și curios mă uit la el 

Și îl întreb răstit ce vrea să spună, 

Rămâne mut și-un semn îmi face 

Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă. 

 

Vreau să citesc dar ...nu mai apuc 

Că pomu-mi zice cruntul adevăr, 

Precum că fata ieri i-a mărturisit 

Că ea iubește pe cineva mai tânăr. 

 

Îndurerat copacului îi mulțumesc 

Și-i las pe ram bucata de hârtie, 

Și cu tristețe în gând îmi șoptesc 

N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!

 

 

 

Mai mult...

✨ Piatra lunii

Piatra lunii ce strălucește amor, 

În inima ametistă o ador, 

Fericirea de perlă, 

Se risipește în ochii de mierlă. 

 

Suflete de citrine, culmi de aguamarin, 

În suflete luminate, mă închin, 

În luna aurie se vede câmpia turmalină,

Între flori și stele, fața de helidor e senină. 

 

Ne plimbăm în stoluri de morganit, 

Pe cerul castaniu am pornit, 

În ochii de sticlă, lacrimă de lumină, 

Privirea cenușie e divină. 

 

Flori de labradorit, zile de iolit, 

În cristalul amorului, călătorim în kianit, 

În valuri de mări, suflări de cântării, 

Zile amoroase cu uitării. 

 

În munții de aur, în crestele ale vântului,

Plângea cântarea cântului, 

Unde te văd în piatra luni, 

Unde să răsară iubirea pentru cei mai buni. 

 

Ametistul tristeții, rubinul suferinței, 

În smaralde parfumate ale umilinței, 

Unde te iubesc, visul de amor, 

În sufletul de cristal te ador. 

 

Piatra lunii e un dor luminat,

Pe drumul albastru ai zburat, 

Între stele și planete, 

Între stoluri și ecouri de foșnete. 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍