Ea
Îmi e dor de iubirea ei pe sufletul meu
Parca tot ce simt acum e un clișeu
Ea era acolo mereu
Pentru mine ca un trofeu
Poate n am apreciat destul
Și mi-a pasat doar ce spun restul
Acum, când nu mai e aici
Nu mai văd nimic decât inamici
In jurul meu , totul era despre ea
Și parca lumea a devenit rea
De când a plecat , nu știu
Nu mai pot nici sa scriu
Parcă cuvintele mele au amuțit
Limba mi-a fost tăiată cu un cuțit
As da orice sa se întoarcă înapoi
Și sa pot iubi pentru ea mai apoi
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Preda Loredana Gabriela
#dragoste
Data postării: 3 septembrie 2024
Vizualizări: 292
Poezii din aceiaşi categorie
SFAT PESTE TIMP
AUD IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,
VIN PARCĂ DIN NOAPTE,PE FRUNZA ÎN DUNGĂ,
VÂNTUL LE-ALUNGĂ,LE MÂNĂ ÎN ZARE,
SPRE SOARE RĂSARE.
VIN IAR ȘOAPTE DE PRETUTINDENI ,SE CER CHEMATE
SE CER CHEMATE,VEȘNICE ȘOAPTE...
LE SIMT LÂNGĂ MINE ,SUB BRAZDĂ-N GRĂDINĂ
UNDE SUNT MOȘII ȘI STRĂMOȘII ACESTORI MELEAGURI.
NE CHEAMĂ LA FAPTE , NE-NVAȚĂ DE BINE:
CLĂDIȚI VIITOR PESTE RUINE,
NE SPUN ,STAȚI DE STRAJĂ LA PORȚI DE CETATE,
AVEȚI O VATRĂ ȘI -O CASĂ , E ÎN PUTEREA VOASTRĂ
SĂ FIE FRUMOASĂ. ALĂTURI , UMĂR LA UMĂR,
CÂND VREMEA O CERE ȘI LA BUCURIE ȘI LA DURERE.
SĂ FLUTURE STINDARDUL ÎN VÂNT ;
ROMÂNIE, VATRĂ STRĂBUNĂ ,
TREI FRUMUSEȚI LEGATE ÎN CUNUNĂ!
IV
Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,
Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,
Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,
Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.
Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,
Un elixir amar și totuși necesar ,
Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,
Mă ții în viață, mă faci să delirez.
Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,
Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,
În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,
Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.
Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,
Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,
Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,
Și-n acest turbinio, destine încleștate.
Iubirea
Simt un freamăt lângă zorii apuși
Cu al nostru destin nespus.
Simt un fior tremurător
Căci cuvintele tale
Vor un perfect apus de soare.
Vreau să te ating , acum
Să mă topesc , adanc
În sufletul tău , plăpând.
Я тебя забыл
В граните манящих глаз, ищу я надежду,
В глубинах серых зрачков я вижу невежду.
Зеркалом тёплым сквозь холод гранита,
Я знаю, я вижу, надежда убита!
Согрей же меня улыбкой безбрежной,
Любимой, родной, сладкой и нежной.
Я в ней утону как в парах Эндофрина,
В горькой агонии белого дыма.
Ступенями в низ дождём уплывешь,
Грусть разбитого сердца себе заберешь.
Там где тёмные улицы мертвой мечты,
Родиться новая жизнь, восскресшей души.
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Perfectă
În ochi ascunși, hipnotizanți
Stă farmecul tău minunat;
Tu cu iubire mă încalți,
De gura ta mă las furat.
Mai ieri mi-ai dat o sărutare,
Pe piept și gât s-a scufundat,
Urmat suav de-un zâmbet mare,
De-atunci eu tot ți l-am purtat.
SFAT PESTE TIMP
AUD IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,
VIN PARCĂ DIN NOAPTE,PE FRUNZA ÎN DUNGĂ,
VÂNTUL LE-ALUNGĂ,LE MÂNĂ ÎN ZARE,
SPRE SOARE RĂSARE.
VIN IAR ȘOAPTE DE PRETUTINDENI ,SE CER CHEMATE
SE CER CHEMATE,VEȘNICE ȘOAPTE...
LE SIMT LÂNGĂ MINE ,SUB BRAZDĂ-N GRĂDINĂ
UNDE SUNT MOȘII ȘI STRĂMOȘII ACESTORI MELEAGURI.
NE CHEAMĂ LA FAPTE , NE-NVAȚĂ DE BINE:
CLĂDIȚI VIITOR PESTE RUINE,
NE SPUN ,STAȚI DE STRAJĂ LA PORȚI DE CETATE,
AVEȚI O VATRĂ ȘI -O CASĂ , E ÎN PUTEREA VOASTRĂ
SĂ FIE FRUMOASĂ. ALĂTURI , UMĂR LA UMĂR,
CÂND VREMEA O CERE ȘI LA BUCURIE ȘI LA DURERE.
SĂ FLUTURE STINDARDUL ÎN VÂNT ;
ROMÂNIE, VATRĂ STRĂBUNĂ ,
TREI FRUMUSEȚI LEGATE ÎN CUNUNĂ!
IV
Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,
Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,
Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,
Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.
Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,
Un elixir amar și totuși necesar ,
Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,
Mă ții în viață, mă faci să delirez.
Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,
Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,
În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,
Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.
Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,
Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,
Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,
Și-n acest turbinio, destine încleștate.
Iubirea
Simt un freamăt lângă zorii apuși
Cu al nostru destin nespus.
Simt un fior tremurător
Căci cuvintele tale
Vor un perfect apus de soare.
Vreau să te ating , acum
Să mă topesc , adanc
În sufletul tău , plăpând.
Я тебя забыл
В граните манящих глаз, ищу я надежду,
В глубинах серых зрачков я вижу невежду.
Зеркалом тёплым сквозь холод гранита,
Я знаю, я вижу, надежда убита!
Согрей же меня улыбкой безбрежной,
Любимой, родной, сладкой и нежной.
Я в ней утону как в парах Эндофрина,
В горькой агонии белого дыма.
Ступенями в низ дождём уплывешь,
Грусть разбитого сердца себе заберешь.
Там где тёмные улицы мертвой мечты,
Родиться новая жизнь, восскресшей души.
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Perfectă
În ochi ascunși, hipnotizanți
Stă farmecul tău minunat;
Tu cu iubire mă încalți,
De gura ta mă las furat.
Mai ieri mi-ai dat o sărutare,
Pe piept și gât s-a scufundat,
Urmat suav de-un zâmbet mare,
De-atunci eu tot ți l-am purtat.
Alte poezii ale autorului
Niciodată pe curând
La revedere, dar niciodată pe curând,
Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu
Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,
Dar el trece, și eu rămân rece.
La revedere, dar niciodată nu voi uita,
Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las
Ce s-a stins și ce nu mai există
Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.
La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,
Și totuși, tu rămâi un gol imens…
Simt un miros a dor în fiecare colț,
Am exagerat când am crezut în timp.
La revedere, dar rămâi în fiecare gând
Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,
Sper să găsești ce nu ți-am oferit,
În locul tău, doar golul mă înconjoară.
La revedere, dar cu sufletul greu,
Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine
Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,
Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.
S-a dus…
S-a dus și vara asta
S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu
S-a dus și fericirea cu tot cu ea
S-a dus tot , s-au dus și amintirile
S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul
S-a dus , s-au dus și lacrimile mele
S-a dus și dorul tău
S-a dus durerea ce-mi lua respirația
S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol
S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte
S-a dus zâmbetul , se duce și durerea
S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine
S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci
S-a dus urletul de suspine
S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară
S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul
S-a dus și tristețea
S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine
Toate se duc , numai tu nu ai stat
Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult
…dar ești totul
Nu ești genul meu , nu sunt genul tău
Dar când suntem separați e mai rău
Să îți spun că ești totul meu ? , e tupeu
Tu îmi dai aripile alea pân’ la cer, zău
Zeu îmi ești , iar eu ție îți sunt aleasă
Floare ca un corp aprins, de tine culeasă
Dintr-o movilă plină de buruieni
Cuprinsă într-un tablou de păienjeni
În refugiu față de tine și lume
Vântul șuieră în fața ta și-ți spune
Că îți sunt datoare să te iubesc
Și când stelele se unesc
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Tu iartă-mă
Iartă-mă că te-am iubit
Că ți-am greșit și am rămas,
Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine
Poate nu a fost niciodată despre noi,
De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut
Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine
Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată
Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine
Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar
Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă, că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.
Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,
Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată
Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut
Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…
Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,
Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut
Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.
Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…
Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,
Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău
Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,
Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “
Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,
Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate
Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc
Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.
Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat
Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta
Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult
Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei
Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată
A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.
Până când moartea ne v-a despărții
De în ochi te-aș fi privit , de-ar fi fost lacrimi amare
Dulce dragoste scrisă între două inimi pare
De teamă să mi te duci ar cădea și un soare
Ca stelele stinse printre gânduri și fețe pale
De atâta dor focul să nu te ardă
Căci pentru tine mi-aș fi rupt din suflet
De răni ai ști că inima nu iartă
Sărutul nostru mare în apus de violet
De ar fi să te iubesc o fac până la moarte
Mi-aș tăia aripi , mi-aș fi strivit și vise
De n-ar fi fost viața să ne desparte
Acolo unde inimile , una în alta se lovise
Iar când plouă să ști, îs a mele lacrimi ude
Ca să fii fericit , tre’ să ștergi din amintiri
În genunchi căzută în ecouri surde
Târându-ți numele prin mănăstiri
Căci dacă sufletele noastre se potrivesc
Chiar de ar fi de tot acoperit
Un loc acolo de-ar fi am să-l găsesc
Unde iubirea noastră încă n-a murit.
Niciodată pe curând
La revedere, dar niciodată pe curând,
Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu
Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,
Dar el trece, și eu rămân rece.
La revedere, dar niciodată nu voi uita,
Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las
Ce s-a stins și ce nu mai există
Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.
La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,
Și totuși, tu rămâi un gol imens…
Simt un miros a dor în fiecare colț,
Am exagerat când am crezut în timp.
La revedere, dar rămâi în fiecare gând
Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,
Sper să găsești ce nu ți-am oferit,
În locul tău, doar golul mă înconjoară.
La revedere, dar cu sufletul greu,
Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine
Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,
Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.
S-a dus…
S-a dus și vara asta
S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu
S-a dus și fericirea cu tot cu ea
S-a dus tot , s-au dus și amintirile
S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul
S-a dus , s-au dus și lacrimile mele
S-a dus și dorul tău
S-a dus durerea ce-mi lua respirația
S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol
S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte
S-a dus zâmbetul , se duce și durerea
S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine
S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci
S-a dus urletul de suspine
S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară
S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul
S-a dus și tristețea
S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine
Toate se duc , numai tu nu ai stat
Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult
…dar ești totul
Nu ești genul meu , nu sunt genul tău
Dar când suntem separați e mai rău
Să îți spun că ești totul meu ? , e tupeu
Tu îmi dai aripile alea pân’ la cer, zău
Zeu îmi ești , iar eu ție îți sunt aleasă
Floare ca un corp aprins, de tine culeasă
Dintr-o movilă plină de buruieni
Cuprinsă într-un tablou de păienjeni
În refugiu față de tine și lume
Vântul șuieră în fața ta și-ți spune
Că îți sunt datoare să te iubesc
Și când stelele se unesc
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Tu iartă-mă
Iartă-mă că te-am iubit
Că ți-am greșit și am rămas,
Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine
Poate nu a fost niciodată despre noi,
De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut
Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine
Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată
Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine
Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar
Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă, că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.
Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,
Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată
Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut
Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…
Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,
Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut
Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.
Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…
Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,
Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău
Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,
Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “
Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,
Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate
Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc
Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.
Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat
Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta
Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult
Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei
Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată
A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.
Până când moartea ne v-a despărții
De în ochi te-aș fi privit , de-ar fi fost lacrimi amare
Dulce dragoste scrisă între două inimi pare
De teamă să mi te duci ar cădea și un soare
Ca stelele stinse printre gânduri și fețe pale
De atâta dor focul să nu te ardă
Căci pentru tine mi-aș fi rupt din suflet
De răni ai ști că inima nu iartă
Sărutul nostru mare în apus de violet
De ar fi să te iubesc o fac până la moarte
Mi-aș tăia aripi , mi-aș fi strivit și vise
De n-ar fi fost viața să ne desparte
Acolo unde inimile , una în alta se lovise
Iar când plouă să ști, îs a mele lacrimi ude
Ca să fii fericit , tre’ să ștergi din amintiri
În genunchi căzută în ecouri surde
Târându-ți numele prin mănăstiri
Căci dacă sufletele noastre se potrivesc
Chiar de ar fi de tot acoperit
Un loc acolo de-ar fi am să-l găsesc
Unde iubirea noastră încă n-a murit.