1

Astăzi am condus-o pe cea care te iubea

Pe ultimul nostru drum

Luminat de felinare,ce slabe lumini…

Am condus-o in gară ca apoi

Cu ochii înlăcrimați i-am spus

Întoarce-ți obrazul și fii gata,

Viața o să-ți arate câte s-au întamplat

În timp ce tu visai la el,iar el…la cer.

Cu glasul tremurat și ochii înlăcrimați

A urcat în trenul 04, linia 3,

Cu șireturile desfăcute a pășit

Și odata cu ea a fugit și iubirea…

Împiedicată iubire,de tine învinsă

În a noastră luptă continuă!

Iar eu, eu încă am ramas în gară

Eu încă o aștept să se întoarcă,

Pe cea cu inima de sticlă și ochii pierduți,

Pe fata ce a avut curajul să lase trecutul in urmă

Aruncându-se în valurile iubirii,

Tumultuoase ca un trecut pierdut.

Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne

Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet

Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele

Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării

Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie

Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare

Vorbe dulci, șoapte și promisiunii

pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire

Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima

Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om

Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire 

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape

Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară

Uitând subit de-a iernii lungi povară.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact când doar praful mai avea greutate

La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână

Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact când vocea ta venea din altă parte

Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare

Surzind la a mea disperată chemare.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,

Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.

Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.

Te văd în sclipiri de smarald luminând,

Lumina ce-alungă întuneric și noapte,

Iar noaptea din gândul ce plânge flamând

Alungă și foamea și plânsul departe.

M-arunc peste scări ce urcă-cobor

Cu trepte abrupte - le număr pe toate.

Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,

Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.

Departe-i balconul la care priveam

Din propriul balcon, zâmbind cu știință,

Că văd al tău chip frumos și gândeam:

”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”

Îmi trec prin priviri imagini cu mii:

E marea, un munte și locuri de vis,

E viață în toate, și moarte, să știi,

Un ochi mai clipește și altu-i închis.

Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.

Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,

Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,

Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.