1  

Negre depărtări

Cum oare noi ne-am separat fiind atât de-aproape

Așa de sus a fost lăsat înscris pe-a-mele pleoape

De ne e dor ca din mormânt iubirea mai răsare

Lăsînd-une fără cuvânt privind spre depărtare

Ca mai apoi iar să uităm durerea noastră cruntă

Și iarăși noi să realizăm cât costă o secundă

 

Cântări de dor din flaut sec ascultă marea

Nu mai ascunde-n valuri negre depărtarea

Iar luna stă cântând cu noi întinsă peste ape

Cu pas greoi iubire vrea să scape

O viață fericită părea că ți-ai făcut

Trecând încet , agale privirea-ți de temut

 

Atunci pe dinainte ca-nvis  parcă mai treci

Cu ochii mari în lacrimi cu mâini subțiri Şi reci

Privirea ațintită spre negre depărtări

te Întinzi încet cu pasul  pe marile cărări

Aștepți să iasă raza să te destinzi duios

Să nu privească nimeni la chipul luminos

 

Rămân în loc ca piatră de mormânt

Nu mă clintesc de al iubirii vânt

Treceai domol te depărtai încet

Și tu voiai să stai pe al meu piept

Ca fulgerul dispari pe marile cărăt

Lăsându-mă privind la negre depărtări


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: Alin Jitcov poezii.online Negre depărtări

Data postării: 28 august 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 789

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Departe ești de mine

Departe ești de mine

Și parcă nu mai pot

Mi-e-atât de dor de tine

Din mintea-mi nu te scot

 

Ș-un Un veac în lume

Îmi pare că-am trăit

Că sunt bătrân ca timpul

Că tu vei fi murit

 

Și-mi mai aduc aminte

De dorul meu cumplit

Și sunt străpuns prin minte

De chipul tău iubit

 

Și-atuncea dinaintea-mi

Prin Ceață parcă treci

Și iar te pierzi în zarea

Eternei dimineți

Mai mult...

Timp

De când, în al meu suflet,

De ani eu moarte port,

În jurul unui zâmbet

Mă simt iar ca un mort.

 

Pe străzi pavate cu-amintiri

Îmi este greu a trece;

Închipui grelele priviri

Ce-mi las’ un spate rece.

 

În gânduri neînțelese

Memorii se vădesc,

Și cui o să-i mai pese

Că nu se construiesc?

 

Trecură ani, deși n-a fost

Atâta depărtare;

Exagerez fără de rost

Durerea înșelătoare.

 

Pe raza unei gene

Un vis de-al meu stătu,

Cu raza ei alene

Pe suflet îmi bătu.

 

De lacrima scăpată

Mă-împiedic iar și iar,

Și mi se lasă pată,

Că mor eu în zadar.

 

S-a consumat, destul de lent,

Durerea mea morbidă;

Poate c-a fost un accident

Menit să mă ucidă.

 

Mai mult...

✨ Lasă-mă

De ce mi-e inima de dor iar plină

Și al meu suflet este ca de mort

Mereu mie dor de-acea lumină

Pe care ochii ei o port

 

Și-n nopții privirea ei s-arată

Iar vocea ei mă mai chemă

Și dorul iară mă îmbată

Lasă-mă

 

De ce atunci în nopți târzii

Tu te gândești la mine

Și capu-mi plin de fantezii

Visează doar la tine

Mai mult...

Am suferit

Am suferit și noi

Negând ce-a fost vreodată

Sculându-ne din somn greoi

Mai căutăm ce-a fost odată

 

Și nu mai e nimic acum

Trecură viața pe departe

Noi am luat-o pe alt drum

Apropiindu-ne de moarte

 

Și fiind viața pe final

Te reîntorci la mine

Tu iarăși vrei ceva banal

Iar eu aștept să se termine

 

Să treacă timpul ostenit

Să reapară rază

Să nu mai văd ce-am devenit

Căci nu mai luminează

 

Nici chipul tău nici ochi senin

Nu mai împart căldura

E timpu acum ca să termin

Să terminăm cu ura

 

C-am scris poezii cu dor adânc

Când mă gândeam la tine

E timp târziu și nu mai plâng

Te-ai depărtat de mine

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Te-aș fi iubit...

Te-aș fi iubit cum vântul plânge

În nopți cu lună fără somn,

Cum dorul vechi în piept se frânge

Când bate-n tâmple ca un domn.

 

Te-aș fi iubit ca-n basme, sfântă,

Cu flori de mac și vis curat,

Dar lumea noastră prea măruntă

Ne-a stins iubirea-ntr-un păcat.

 

Te-aș fi iubit pe căi de seară,

Prin ploi de toamnă fără rost,

Dar ai plecat, iubirea moare—

Și-mi ești străină cum mi-ai fost.

 

Și totuși, umbrele din mine

Îți mai șoptesc un gând târziu...

Te-aș fi iubit... dar nu știu cine

Ne-a blestemat să nu mai fiu.

 

Mai mult...

Trandafirul ars

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

Mai mult...

doar un nebun

Luna crede că am înebunit

Într o realitate de râs subit

Și parcă aud și parcă trec

Într-un vis letal coerent.

 

Totuși,a râs de mine..

M a lăsat în sinea mea

Și parcă o ceață mă ține

Nu știu când va dispărea

 

Un nor de gânduri spuse

Amintirile trecute,

M a păcălit că dispăruse

Locuința unde crescuse mute

 

Zac și sper și răbd

La o fărâmă din univers

Să mi spună dacă sunt normal la cap

să fumez rimând un ultim vers

Mai mult...

Galaxia

Într-o noapte albă de vis, 

Cometele zboară, stele cânt la vioară,

Ce-mi ating sufletul cel dinadins, 

Într-o sclipire amornică odinioară. 

 

Pe câmpul liniștii, 

Strălucește universul colorat, 

În parfumuri aromantice ale umbrei,

Galaxia m-a pictat.

 

Aripi de stele, raze de lumină, 

Ce mă cuprinde aurora dorințelor, 

Pe umbra speranțelor ce mă duce în cosmos. 

Gândurile întunecate se risipesc. 

 

Ochii de petale ce se purifică, 

Și s-a rupt visele iubitoare,

Căci natura galaxiilor m-a uitat,

Ce pleacă printre vise călătoare. 

 

Lacrimi de cristale, 

Universul m-a întunecat,

Pe cometele rupte și colorate în petale, 

Sufletul curat și stins m-a lăsat. 

Mai mult...

Căutarea unui Semn

Mi-ar plăcea să fiu doar o stea ce cade,

În tăcerea nopții tale, ca o mângâiere de foc,

Dar rămân un gând care se pierde-n vânt,

Căutând un semn, o privire, un cuvânt.

 

Sufletul meu nu știe altceva decât dorul,

Aș vrea să fiu văzută, dar nu mă regăsesc în ochii tăi,

Te aștept în fiecare colț al universului,

Și totuși mă pierd în nenumărate tăceri, răspunsuri greșite.

 

Mă întreb dacă tu mă iubești cu adevărat,

Sau dacă rămân doar un ecou în camera sufletului tău,

Într-un colț îngust unde tu nu mă atingi,

Și cuvintele se risipesc înainte ca să ajungă la tine.

 

Aș vrea să fiu mai mult decât o iluzie,

Un vis care răzbate prin întunericul uitării,

Dar mă pierd în secunde ce nu mă definesc,

Ca un fulg de nea, căzut pe pământul dincolo de timp.

 

 

Mai mult...

Fara ragaz

După-un timp îndelungat,

De speranță și iubire,

Am crezut că te-am aflat,

Că mi-ai fost menire.

 

Am crezut că te-am găsit,

După-atâta rătăcire,

Că, în sfârșit, am întâlnit

Omul ce-mi va fi iubire.

 

Am crezut că pentru tine

Inima-mi în piept bătea,

Că în brațele-ți senine

Toată lumea mea era.

 

În căldura ta găsisem

Un refugiu, un „acasă”,

Și cu tot ce-aveam iubisem,

Crezând că nu vei pleca niciodată de-acasă.

 

Dar acum, din tot ce-a fost,

Doar eu singură-am rămas,

Fără tine, fără rost,

Rece, mută, fără glas.

 

Dezamăgită și pierdută,

Cu speranța spulberată,

Cu o inimă tăcută,

Și cu dragostea-ngropată.

 

Sufletul mi-a devenit scrum,

Ofilit și fără viață,

Nu mai știu pe care drum

Să mai merg de-acum în față.

 

Nu mai am nici lacrimi, să plâng,

Nici putere ca să sper,

Doar un gol care mă frânge

Și-un ecou pierdut în cer.

 

Și mă-ntreb, privind în zare:

„Oare de ce iar?”

De ce iubesc cu-atâta ardoare,

Când sfârșitul doare iar?

 

Oare iar am iubit fără răgaz,

Fără teamă, fără scut?

Oare pentru-al meu necaz

Inima prea mult a vrut?

 

Oare va mai trece vreodată

Sentimentul ce mă doare?

Oare inima-nghețată

Va mai ști să iubească oare?

 

Sau voi rămâne, fără glas,

Cu iubirea mea pustie,

Întrebându-mă ce-a rămas

Din ce credeam că va să fie?

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍