Fiara blânda

Draga, mai vazut prima data,

Borât, cacat de beat.

Te uitai ca la un nebun!

Vreau sa fiu dragut si blând,

Dar numai patima imi iese.

Bagamias pula in tot!

Te credeam o tearfa!

Vedeam in tine cineva cine nu esti.

Timpul petrecut alaturi, e ca o sageata,

Sageata in calcâiul lui Ahiles,

Nu mai doare, dar ma omoara.

Toate pacatele facute,

Erau facute noaptea,

Feriti de ochii lumii.

Facandune niste prosti,

Care nimeni nu-i vede.

Pata, care mi-ai lasat-o,

E la fel ca un fulger in vacuum ,

Imposibila, dar are loc sa fie.

Vreau sa-ti vad ochii stralucind!

Ochii caprui, in care ma pierd,

Ma pierd atat de tare, in cat nu vreau sa exist.

Imbratisândute, eram in rai,

Spre dimineata plecand spre casa,

Eram in iad.

Noaptea plina de emotii, petrecuta cu tine,

Nu o voi uita? (Nu).

Draga, tu mi-ai deschis ochii,

La cum e sa iubesti,

Dar nu la cum e sa fii iubit.

Bagamias pula in hristos si toti zeii!

Cate chestii naiba am facut,

Doar ca sa te vad,

Sa aud, o insulta de la tine si cat de tare ma urasti,

Ma urasti, nu din cauza ce a fost,

Ci din cauza ca sunt.

Niciodata nu m-am gandit ca pot pierde, ceea, ce nici nu am.

Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa ma indragostesc,

Dar am facuto.

Zile, saptamani, luni, ba chiar ani,

Au trecut, dar nu pot sa te uit.

Esti ca o aschie sub unghie,

Ma deranjezi, dar ma doare sa te scot.

Esti ca un carlig, in care sunt blocat,

Si imi rupe carnea de pe oase.

Esti ca ultima doza de heroina,

Vreau sa te las, dar ma farâma.

Esti ca un trup,

Incepi a mirosi,

Dar nu pot sal arunc.

Esti ca o lacata, care ma tine inchis,

Dar cheia e pe partea cealalta.

Esti ca ultimu shot de vodca,

Stiu ca voi borî, dar il beau!

Esti ca amestecul de stele cu cenusa,

Esti departe in univers,

Dar si la mine in scrumiera.

Vreau sa te omor,

Dar stiu ca nu te voi uita,

Vreau sa ma omori,

Dar stiu ca nu ma vei uita.

Cat de mândra si egoista n-ai fi,

Arsurile pe corpul meu, sunt dedicate tie.

Nu pentru ca esti o zeita,

Ci pentru ca esti un drac ce ma fierbe-n ammiac.

Vreau sa-ti rup parul,

Ca sa-l miros cat vreau.

Vreau sa-ti scot ochii,

Sa-i port ca cercei.

Vreau sa-mi tai mainile,

Care te-au atins, in noaptea de armaghedon.

Armaghedonul, care nici nu-l asteptam.

Vreau sa-mi creez impresia ca nu te stiu,

Dar sufletul plin de drama,

Injunghiat de cutite si taiat,

Cacat, futut, ars, rupt, murdar,

Care cauta, doar liniste,

Nu-mi da voie sa te uit.

Sincer vreau sa te uit!

Te-as ruga sa dispari,

Dar n-ai s-o faci.

Esti ca un parazit!

Ce si-a gasit loc in mine,

Si nu va mai pleca niciodata.

Tier, draga!

Esti o doza de deliriu amestecat cu formalin,

Imi distrugi concentratia si puti a moarte.

Moarte nu care-mi da fiori,

Ci care incet ma atrage.

Ma imbratisezi, ca o minciuna dulce,

Ca o sirena, flamanda de carnea marinarilor,

Te-as distruge, fara urma!

Dar pata lasata,

E ca un cacat uitat,

Trec zile, dar pute tot mai tare...

Esti un pigment, dar amestecat la fel cu gri,

Dobor stele!

Ma transform in Lucifer!

Dar din pricina Evei.

Vreau sa-mi tai aripile,

Sa le arunc intr-un quasar,

Ca sa simta orice pula si pizda!

Cat de tare te iubeam.

Doza de lean, de xan si meth,

Care nu o voi mai gusta niciodata.

Am o "lomka" dupa tine, 

De numai rehub-urile plang.

Urasc sa fiu aici!

Iubesc sa simt acum!

Dar am un vernis, ce ma incurca,

Ma incurca sa te ard, de pe pictura vietii mele.

Tu si eu,

Mereu departe,

Si mereu vom arde,

In pucinile disperarii.

Mori in capul meu, te rog!

Sa te ingrop si sa te uit!

Sa nu te mai visez!

Sa nu te mai iubesc!

Sau fii a mea,

Ca steaua sub care traim, sa ma ocrotesti,

De otrava viespilor,

Ce tot ma inteapa de piept,

Pieptul pe care dormeai,

Curata ca lacrima Afinei.

Strangema de gat! cum o faceai,

Asa de excitata, doar fara durere in ochi.

Fara gandul ca ma lasi,

Fara dorinta de a ma arunca la gunoi.

La fel, cum arunc mucu' de tigara.

La fel, cum arunc seringa dupa heroina.

La fel, cum arunc sticla de lichior.

La fel cum arunc tot, de ce nu mai am nevoie.

Si sfarsitul, cum plangeai in brate.

Lacrimile tale de nu ma uita,

Lacrimile tale scurse din purgatoriu,

Care mau ars, pana la maduva oaselor

Si mi-au intors, venele pline de droguri si amintiri.

Rupe de pe mine, rebusul care l-ai compus!

Dracu ma stie ce rapan sunt,

Da pentru tine, voi fi "old money".

Dar iubestema pana la capat!

Iubestema, pentru ca te iubesc!

Iubestema, pentru ca stiu,

Ca te iubeam, de la inceput.


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: Marcel Martin poezii.online Fiara blânda

Data postării: 23 noiembrie

Vizualizări: 18

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Decăderea unui Rege.

Un Rege ce cu promisiuni a fost amăgit 

Și de către regina lui a fost dezamăgit 

Blestemul iubiri inima ia-npietrit 

În clipa în care ea nu s-a gândit 

Și fără nici un regret l-a părăsit 

 

Regele rătăcește în lume înebunit 

Nu înțelege cu ce oare a greșit 

Nu știe de ce de ea s-a îndrăgostit 

N-a fost pregătit să fie părăsit 

Din propria viață se simte izgonit 

 

N-a fost niciodată atât de îngrozit 

Ca în clipa în care ea l-a părăsit 

Acum nu m-ai poate fi fericit

De când focul iubiri s-a răcit 

Umblă prin alte regate rătăcit 

 

N-a ieșit de loc așa cum și-a dorit 

Lângă altă femeie nu poate fi fericit 

Acum dărâmă zidurile ce le-a zidit 

Dărâmă tot pentru că prințesa i-a fugit

Condamnat pe viață să fie nefericit 

 

Cine știe, poate că pentru asta e menit 

Să fie judecat fără să știe cu ce-a greșit 

În ultimele lui clipe de nebunie și timpul s-a oprit 

A plâns cu lacrimi de gheață când și-a amintit 

Cum pentru ea regate întregi a cucerit 

 

Pentru ea voia să ajungă rege peste toți 

Doar pentru ea a spart mi de porți 

Din cauza ei ajunge rege printre morți 

 

Renunță la absolut toate realizările sale 

Pentru că n-are parte de înbrățișările tale 

 

Renunță la tot, renunță și la viață 

Pășește încet într-o lume de ghiață 

Amintirea ta se pierde-n ceață

Mai mult...

vinyl plays, first record

întinde-mi mâna, totul meu

îndrumă-mi sufletul incompetent

îți place teatrul, spun gresit?

instruiește-mă sa joc

sa pot s-ascund, sa nu mă agit

sa uit de dorul ce ți-l port

 

când tu, copacule înflorit

trandafir fără de spini

scotocești prin alte căi

căci n-ai mai călcat pragul casei

te așteaptă aici, peste văi

stăpânești drumul pe de-a-ntregul

 

orologiul mă străpunge

și mă trimite intr-o goană

iar in stație poposesc de zor

înlocuiesc trenuri ce duc

din trecut către viitor

și mă tem să te urmez

 

steaua mea de preț din cer

încă deții a ta sclipire

iar în zile întregi ce încetinesc

ca pe-o structura din muzeu

nu pot decât să te privesc

nu mi te pot atribui

 

întipărite in mintea mea

vorbe palide, învechite

redactate ca într-o carte

sunt înșiruite toate

dar tu așteptă, nu te îndepărta

voi regăsi calea spre tine

Mai mult...

vinyl plays, third record

cum pot afla dacă ți-e bine

te înstrăinezi pe zi ce trece

și nu mai apelezi la mine

când doru-ncepe să te apese

 

mi te imaginez cu mine

suntem la capăt de drum

doar fantezia-mi aparține

și e gresit ce simt acum

 

și pe hârtie te-aștern

cu tot ce-am memorat cu tine

în dreapta mea, meleag etern

dar nu mult îmi aduc aminte

 

cu mustrare și părere de rău

sub clar de lună, lampă a nopții

să resimt toba pe pieptul tău

și pentru noi să trag cu dinții

 

egocentriști parcă am fi

zăbovind oareșicând

în osteneala de a ne înlocui

și am secat tot încercând

Mai mult...

Suspin rece și avid

Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid 

Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid

Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați

Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere

 

Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense

Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji

Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene

 

Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa

Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept 

Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima

Mai mult...

Constelație incompletă

Îmi varsă cerul lacrimi ce-mi suspină neconteni la ureche, cu-n tact frenetic ce lovește în golul inimii mele

Stelele-mi plâng îndurerate în ecoul zgomotos al conștiinței mele

Ploia îmi stropește umbra ce eclipsa pământul meu arid 

 

O mulțime de vietăți, o mulțime de încercări de a mă înrevia

Universul voia să retrăiesc și să iubesc din nou

Dar în centrul universului meu există doar colosul cosmic, cel pentru care trăiesc și mă simt iubită

 

Că, cu ce folos să am o lume întreagă?

Să fiu înconjurată de toți și de toate când înec în sulfetul meu propriul haos ca să-mi reamintesc iar și iar că niciodată nu va mai fi la fel

Fără de pacea mea sufletească, care sub forma unei stele a părăsit pământul, lăsându-mi întreagă constelație incompletă

Mai mult...

Iubirea este o psihologie

Iubim persoana 

Pe care nu ne iubește,

Ne întâlnim cu cea ce nu o iubim,

Dar ea pe noi ne iubește.

Ne despărțim pentru că nu iubim,

Stricăm inima persoanei,

Ce ne-a iubit pe noi.

Rămânem singuri, trăim în singurătate 

Suferim mult,

Multe persoane plec pe drumul cel rău,

Și încep a bea alcool.

Dispare speranța

Că iubirea există,

Și omul își închide inima sa,

Nu lasă pe nimeni să-l iubească.

 

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024

 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Звёздочка

Кремни, черти и баяны,

Затупили разум пьяный.

Вдоль бермудский треугольник,

Переплыл на третий вторник.

 

Лишь бы глаз я твой увидел,

Что за горизонтом выцвел.

Лишь бы руки твоей коснуться,

И во тьме мне на сомкнуться.

 

Я бы засеял в поле маки,

Но от обрыва я лишь в шаге.

Прыгну за тобой в пучину,

И надеюсь что не сгину.

 

Боюсь я заново тебя найти,

Ведь снова буду в заперти,

В заперти, на мыслях о тебе,

Куда же мне идти теперь?

 

Морская дева на скале поёт,

Но моё сердце словно лёд.

Плыву мимо не дрожа,

Ведь чувства к тебе словно пожар.

 

Переживу и атаку Кракена,

Ведь не кому меня оплакивать.

Напишу тебе поэму,

Она будет диадемой.

 

Переплыл через всю воду,

И почувствовал свободу.

Но это всего лишь пол пути,

Тебя мне предстоит найти.

 

Вот и берег уже виден,

И по тебе я ненасытен.

Прыгаю с штурвала вон,

Перешёл весь Рубикон.

 

Путь назад мне и не виден,

Извини если обидел.

С первым лучём завтра в путь,

А пока посплю чу-чуть.

 

Утро слепит солнцем в глаз,

Встал я, в путь быстро стремясь.

Через горы, через лес,

Встретил я пару чудес.

 

Фей, драконов я не видел,

Но поймал как нарцисс выцвел.

Волки, птицы и олени,

Показали путь весенний.

 

Дорога видно что не лёгкая,

Но и судьба моя жестокая.

Мчусь в глубину леса,

По пути я встретил беса.

 

-Где дорогу держишь путник?

Спросил меня этот щелкунчик.

-Вдоль и поперек иду,

Ищу звёздочку свою.

 

-Звёзд тут нынче не бывает,

Знаю нимфа тут скучает.

Светит ярче всего ночью,

На горе тоскует точно.

 

Благ, успехов по желал,

И в обмен ничто не взял.

Путь держу значит к вершине,

К этой самой героине.

 

Брожу, уже четвертый день,

Споткнулся об торчащий пень.

Сел мальенико отдохнуть,

Потому что долгий путь.

 

На горизонте видны тучи,

Боже какой я невезучий!

В сильную грозу попал,

Весь в грязи, ну и потопал.

 

Вот почти ещё чу-чуть,

Рукой взмахнуть и доберусь.

Я конечно не слухач,

Но с горы услышал плачь.

 

Бегу со всех ног туда,

А там звёздочка моя.

Приобнял её сильней,

И про путь, сказал я ей.

 

Её слезы успокойл,

И веселый шоу устроил.

Но кое что меня тревожит,

Спросить всё таки её может?!

 

-Сердце твоё слабое,

Выдержит ли вопрос:

Я ли тот самый,

Герой ли твоих грёз?

Mai mult...

По согласию

От тебя, веет страхом,

Гламуром и обидой.

Хочу тебя раком!

Но не остаться гнидой.

 

Поставилю тебя у стенки,

И не забыть те сопли,

И в грязном оттенке,

Нарисую свои вопли.

 

Ты бесчувственная гидра,

И мразь таких не видел.

Сказал бы я мирно,

Но от пены, рот не вытер.

 

Моё терпение испытай,

И страсти не нужны.

Мы как Бонни и Клайт,

И оба равнодушны.

 

Ты страшная как смерть!

Но самая прекрасная!

Достаю мольберт,

Но знаю что напрасно.

 

Подожгу тебя заживо,

Намочу бензином,

И пепел ненавязчиво,

Занюхаю кокаином!

 

Вернуть бы те часы,

Твои слезы и улыбку,

Как шлюхи на трассу,

Дуют страстно пипку.

 

Ты золотой билетик,

Открыла мне все двери.

Я миленький поэтик,

В голове танцуют звери.

 

Кручу песню на повторе,

Мешаю мысли в перемотку.

Пью снова это горе,

И запиваю водкой!

 

Бухаю через силу,

Лишь бы тебя забыть.

Рою сам себе могилу,

Дерьмо в гробе скрыть.

 

Будто играем в шахматы,

Без чувства и вины.

Все мысли снова трахнуты,

Зато, ярко сняться сны.

 

Оставишь меня у двери,

Без шприцов и без доз.

Спрошу но без доверия,

Герой ли твоих грёз?

Mai mult...

Коррозия

Ты хочешь чтоб я подошёл,

И медленно тебя спросил,

Глядишь на синее небо ты,

Или в душе туман сошёл,

 

Мельком, упала вся листва

И в голове самкнулась тьма

И тихо на балкон сидя,

Я жду, когда прийдёт весна

 

Весна прийдёт, и всё возьмёт

Грусть, тоску и даже боль

Но не хочу я всё терпеть

Пойду бухать, и всё пройдёт,

 

Бухаю, будто я свинья

Застрял на мыслях о тебе

И блик в глазах всё не пропал

И заново у нас ничья.

Mai mult...