Trandafir

Ți-am dedicat câteva strofe doar ție

Te-am transformat din trandafir în poezie

Când ești văzut cel mai frumos și cel mai apt

Eu te percep și te tratez așa cum ești de fapt

 

Din tot ce crezi că ești și reprezinți

Îți văd a ta splendoare, pe mine nu mă minți

Să nu cumva să crezi că ești fără cute

Te-am tradus în cuvinte cunoscute

 

Ce mult îți place aiurea să vorbești 

Ce bine te prefaci când te auto-servești

Și cât de mult te exaltezi când aberezi

Tu pui întrebări, tot tu deliberezi

 

Ce bine-o duci când gura îți face gălăgie

Te umple de gol, te umple de energie

Ești a ta oglindă, ești propriul tău superlativ

Te identifici cu adjectivul cel mai incisiv

 

Îmi tot apari în cale, spinos și agresiv

Și-mi asaltezi simțurile în mod excesiv

Calci pe absolut orice, te crezi superior

Pe cât te dai de mare, pe atât eu te ignor

 

Cauți și vrei atenție cu oricât de mare preț

Ieși în evidență zgomotos și vorbăreț

Crezi că te ascult în mod straniu și absurd

Cu cât mai tare strigi, cu atât eu devin mai surd

 

Ești un trandafir băgat prea mult în seamă

Necontenit frumusețea alții ți-o tot proclamă

Dar eu am alte gusturi, încerc să îți explic

În ochii mei ești sinonim cu mai nimic

 

Dacă vrei să te ascult, fii un pic mai anonim

Fii mai degrabă ghiocel și atunci o să vorbim

Dezleagă-te de sforile din spațiul digital

Sunt jos, și ne putem vedea în planul vegetal.

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Andrei poezii.online Trandafir

Data postării: 12 iulie 2025

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 548

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ce ți-a făcut telefonul

Ți-a deformat percepția și înțelegerea de sine

Ți-a stabilit idealuri ce nu le poți obține

Te-a transformat pe tine în principalul inamic

Lupta cu tine însuți te face din ce în ce mai mic

 

Ți-a decorat o lume gri văzută cu suspiciune

Ți-a inspirat ideea că dialogul este slăbiciune

Și toate reflexele empatice a reușit să le înece

Lupta cu semenii tăi te face din ce în ce mai rece

 

Ți-a dat dușmani duium țesuți din fibre digitale

Ți-a distras atenția de la toate semnele vitale

Ți-a confiscat conștiința și totul tău efort

Lupta cu morile de vânt te face din ce în ce mai mort

 

Te-a ținut departe de veridicitate

Ți-a dat alternative la fapte și la realitate

Ți-a camuflat victoria într-un eșec

Lupta cu adevărul te face din în ce mai sec.

 
Mai mult...

Sunt viu

Sunt viu

Deci nu e târziu

Să scriu

Să fiu ce vreau să fiu

Să știu ce trebuie să știu

 

E prea târziu să m-ascund în pustiu

E prea târziu să spun e tarziu

Mai mult...

Lupta de azi

Suntem singuri împotriva nimănui

Ne-am pierdut contactul cu trecutul

Suntem desprinși de timpul veacului

Și-am declarat loialitate algoritmului

 

Alegem în mod liber să nu avem libertate

Ignorăm vocile vechi răgușite ce ne ceartă

Creăm sfinți noi și-o altă divinitate

Trăim în lume nouă, ghidați de-o nouă hartă

 

Ne-am pierdut contactul cu ale noastre rădăcini

Și nu mai știm ce anume ne încheagă

Nu avem ochi pentru bătrânele lumini

Vedem lacune ce de la sine se propagă

 

Nimeni nu mai cunoaște limbile trecutului

Graiul a fost cu toporul înlocuit

Cuvintele sunt mai apropiate răcnetului

Iar tot ce este sentiment rămâne nerostit

 

Adevărurile de ieri sunt azi confuzii

Ne-am rupt orice legătură cu noi înșine

Și am înlocuit iubirea cu vise și iluzii

Ne-am izolat și ne luptăm cu cine?

 

Ne-am izolat și ne luptăm de unii singuri

Împotriva nimănui.

Mai mult...

Nu putem ști

Nu putem ști cum e să simțim

Ceea ce niciodată nu am simțit 

Doar când ne vom fi despărțit

Vom duce dorul a ceea ce a pierit

 

Nu putem ști cum e să ne lipsească

Ceea ce niciodată nu am avut

Cum putem să știm ce am pierdut

Când totul în jur a fost tăcut

 

Nu putem ști cum e să fim

Când niciodată nu am existat

Am fost aici, dar nu am contat

Intalnirea cu viața am tot evitat

 

Nu putem ști ce e mandria

Când nimic nu am realizat

Și mediocritate am cultivat

Iluzii și himere la final am recoltat

 

Nu putem ști ce e iubirea

Când ea a fost mereu absentă

De mult diluată în apa timpului curentă

Ne-am mințit că este evidentă

 

Nu putem ști ce ne-a scăpat

Când niciodată nu am fost atenți

Ne-am amăgit că suntem suficienți

La schimbare mereu indiferenți 

 

Nu putem ști cum este să trăim

Când liberi niciodată nu am fost 

Ascunși în a timpului adăpost

Fugiți de răspundere cu orice cost

 

Nu putem ști ceea ce nu știm

Când divorțați suntem de înțelepciune

Iar întreaga noastră narațiune 

A început și a sfârșit prin ficțiune

 

Mai mult...

Menirea stelelor

Pământul e profan, de oameni locuit

Iar cerul este sacru cu stele împodobit

Pământul este abis nefericit

Cerul, deschiderea spre infinit

 

Omul nu poate decât să trăiască

Steaua în schimb, poate să strălucească

Și de pe cer să vegheze

Calea omului să lumineze

 

Exista însă pe pământ stele rătăcite

Ascunse-n înfățișare omenească

Ce caută neliniștite

Drumul spre constelația cerească

 

Sunt suflete de stele în abis căzute

În acest labirint pierdute

În coșmar, iluzii și în vise

În corp de om prizoniere prinse

 

O astfel de stea cu trup uman

Caută mereu ieșirea din profan

Luptă cu pământul și limitele lui

Respinge condiția omului

 

Steaua știe că nu aici este locul ei

Neagă această lume și ale ei idei

Țintește în văzduh, spre cer și-ar lua avânt

Prea simplu, prea banal este acest pământ

 

Stelele rătăcite

Veșnic neliniștite

Sunt zvăpăiate

Agitate

Zăpăcite

Caută poarta de ieșire

Caută drumul spre fericire

 

Ceea ce nu știu bietele de stele 

Este că omul se folosește de ele 

Și fură din a lor strălucire

Le trage în jos, înspre murire

Și nu există poartă de ieșire

Nici drum spre fericire, împlinire

Iar singura lor menire

Este 

Pe om să îl însoțească

De om să îl păzească.

 

Mai mult...

Îndemn la poezie

 

Citești un vers stingher și rece pe hârtie

Citești ideea ce nimeni nu o știe

Din a vieții poezie

Citești o strofă goală și pustie

 

Citești cuvântul ce-mi aparține mie

Și te găsește în a gândului beție

Curajul ar vrea să îți învie

Din eterna cacofonie

 

Este al meu secret și ți-l voi spune ție

Și vei vedea ideea ca formă de sclavie

Secunda cât o veșnicie

Iar viața ca o poezie

 

Te îndemn să speri și să visezi

Dincolo de orizont să vezi

Din tine și din lume evadezi

Propriul drum sa îți creezi

 

Iar de vei vrea iubire

Și ai să cauți fericire

Cineva

Te va chema, dragoste să îți ofere

Și sa parcurgeți împreună

Nenumărate geosfere

 

Ești al cuiva vers, iar cineva e rima ta

Împreună sunteți strofa ce-n epoci va dura

Din versul cel mai rece și cel mai stingher

Găsești forța să iubești, găsești forța să speri

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Drumul vieții

Viața este un joc al magicului.

Începi prin a arunca zarurile.

Soarta ți-arată drumurile

Și intri în jungla destinului.

 

Sunt drumuri ce te îndreaptă

Spre poieni însorite,

Grădini înflorite,

Și speri că-i calea cea dreaptă.

 

Alte drumuri te-mping

Spre un imens deșert,

Unde totul este pe sfert,

Și miile de griji înving.

 

Poți ajunge în păduri tropicale

Unde bogăția naturii e-n floare.

Dar lupți cu liane și fiare

Să te menții pe această cale.

 

 

 

 

 

Mai mult...

Imperfect

Dac-ar fi să-ți fac portret 

Și să mi te-asemăn,

Eu aș fi un sumbru suflet

Iar tu, al meu geamăn.

 

Dac-ar fi să-ți fac un cânt 

La vioară, tăcut în noapte,

Eu aș fi tainic descânt 

Iar tu, sincron de șoapte.

 

Dac-ar fi să-ți fac poem

Să-ți găsesc rima perfectă,

Pentru mine ai fi boem,

Într-o lume imperfectă.

Mai mult...

Personificări

în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță

 

cel puțin una

 

nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc

de-a v-ați asunselea

pierzi tramvaiul în drum spre servici

nu moare nimeni

vine altul

te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului

te ridici în alt gând

prima lecție la cursul primar despre viață

fără profesor

începe mereu cu speranța

Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs

pare o poveste pentru copii

în fapt

aceasta este definiția subliminală a speranței

marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică

statuia vivantă din Cișmigiu

la fel

personificăm totul la modul comic

scaunele lui Eugène Ionesco

în camera goală

rămân de departe singura realitate palpabilă…

Mai mult...

Maximă Echilibru

Echilibrul existențial are nevoie de momente extreme pentru a rămâne constant și funcțional.

 

Marius Ene, Aprilie 2026, Turcia

Mai mult...

Ziua albastra

În zori de zi, când cerul se trezește,

O albastră poveste în suflet pătrunde.

Cuibăresc razele în nori de mătase,

Și-n adierea vântului, visul ascunde.

 

Ziua albastră, senină și caldă,

Cu a sa tihnă, inimile vrajește.

O simfonie de culori se desfășoară,

În fiecare rază, viața se ivește.

 

Câmpii de azur se întind la orizont,

Păsări cântătoare se leagănă ușor.

În albastrul senin, gânduri se desprind,

Ca aripile viselor, să zboare în zbor.

 

În albastrul ochilor, stele strălucesc,

În vălul serii, liniștea se prelinge.

Ziua albastră, ca un tablou ce se petrece,

Cu fiecare clipă, povestea se țese.

 

Poezia zilei albastre, ca un ecou,

Îmbrățișează lumina și visele noastre.

O simfonie a culorii, un tablou viu,

Ziua albastră, în inimi să ni se răspândească.

Mai mult...

Acasă nu e …

Acasă nu e un loc, nu sunt niște pereți

Nu-i nici priveliștea cu norii violeți

Mereu mi-am căutat a mea casă pe pământ

Dar casa era un suflet, nu un cuvânt

Cândva am avut o casă, dar nu din ziduri

Era din mângâieri, priviri pierdute, din frânturi

Nu era o adresă, nu era nici măcar un drum

Era doar cineva, cu ochii pierduți în fum

 

Aveam o casă, iar străzile un rost

Iar fiecare clipă de iubire un adăpost

În brațele calde în sfârșit visam

Iar pentru prima oară, acasă eram

Acasă nu e cheia din ușă, nici drumul spre ea

Este cineva care-ți iubește inima

Nu e nici din cărămidă sau din pietre

E din dor, tăcere, și iubire fără ferestre

 

E ca o căldură ce vine cu amintiri

Un foc ce arde tăcut din priviri

Acasă e liniștea dintr-un cuvânt

E dragostea ce leagă cerul de pământ

Iar dacă într-o zi lumea te frânge

Acasă e cel ce te simte și plânge

Acasă e tot ce nu vezi, dar ști că există

E dragostea curată ce încă persistă

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍