Oboseala

Privesc in sus la norii gri,

Mi-este greu a clipi

Timpul trece repede,

Mintea-mi este limpede.

Cerul plângându-ti lipsa,

Mă face a contempla

La viața pe care as fi avut-o 

Daca ai fi rămas in ea.

Mi-am despicat trupul pentru tine

De ce mi-ai călcat inima?

Inima-mi bătea, 

Singurul organ ce mai simțea 

Cu sânge cald pompa...pompa.

Frumusețea ta m-a ruinat,

Nu mi-a mai ramas nimic de dat

Mi-ai distrus puritatea cu cuvinte reci 

Ai reușit până si sufletul sa mi-l fereci

Privirea ta m-a moleșit

Ceva ce nu am mai simțit

Ochii-ti scanând încăperea,

Repede m-au găsit

Posibil sa ma fi căutat?

Poate intr-un gand neterminat.

Oare o fi fost un blestem?

O glumă pentru a te distra?

Dacă mi-ai arata si zambetul acela

Problema e ca sigur te-as si ierta.

Esti noua mea adicție...

Pe cat de păcătoasă,

Pe atât de dureroasă

Deții prea multă putere asupra mea

Si asta clar îți plăcea.

Ființe vii, de neînțeles

Asta suntem, bineînțeles

Sensul vieții mă intrigă 

Raspunsu-i căutat, sa fie descifrat

Gandurile te apasă, te mușamalizează 

Strânge, strânge si nu lasă 

Lumina se stinge, moartea ne atinge...

Viața piere-n noi...

Liniștea își spune cuvântul

pătrunzand prin noi, surprinzându-ne suferind

Avertizându-ne moleșit.

O simfonie de sentimente,

Un dans al inimilor,

O poveste cu un infinit de momente,

Un foc ce arde cu mii de culori.

Dragostea e o floare delicată,

Ce înflorește în sufletul tău,

O lumină caldă și minunată,

Ce te ghidează prin orice greu.

E un zâmbet pe buze și o lacrimă de bucurie,

Un fior ce te străbate din cap până-n picioare,

O dorință arzătoare de a fi mereu alături,

O promisiune de a dărui și a ierta.

Dragostea e un mister ce nu poate fi explicat,

O taină ce se dezvăluie treptat,

O călătorie magică pe un drum neexplorat,

O aventură ce te face să te simți complet.

E un ocean de emoții ce te cuprinde,

Un cer senin ce se deschide deasupra ta,

Un soare arzător ce te încălzește,

O lună magică ce te veghează.

Dragostea e un dar neprețuit,

O comoară ce trebuie apreciată,

O forță ce te face să te simți învingător,

O speranță ce te ține în viață.

E un sentiment ce te face să te simți liber,

Să te înalți deasupra lumii,

Să zbori spre un cer senin și pur,

Să descoperi frumusețea vieții.

Dragostea e o poezie ce se scrie cu inima,

Un cântec ce se cântă cu sufletul,

 Un tablou ce se pictează cu emoții,

Un vis ce se împlinește cu dăruire.

E o forță ce ne unește și ne face mai buni,

O lumină ce ne călăuzește spre fericire,

O speranță ce ne dă curaj să trăim,

O șansă de a ne găsi împlinirea.

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea parșivă

cuibărită-ntre noi

nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană

o iluzie

mai bine ai stinge lumânarea

nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre

de unde-am plecat

păstrează-mi totuși o cupă de dulceață

din cireșe amare

să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…

Iată, pomii de pe cale ,

Acum au îmbătrânit,

Și tot ceea ce e-n vale,

E tăcut și liniștit.

Toată iarba dinspre vale,

Se aplecă obosită,

Toată floarea, în petale,

Se -nvelește amorțită.

Cerul, tot, este albastru,o marmură sidefie,

Și soarele o desenează,cu multă pudră aurie,

Oamenii au stat pe câmpuri,

Alții au stat pe ogoare,

Acuma o iau pe drumuri,

Le-a fost ziua bună,tare .

          - Rada Maria 6D -

mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă

a morții

bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri

și-mi  refuză bănuțul de aur

ca să trec Styxul

lăsându-mă zombi

nici om

nici înger

un fel de mort viu

strivit între două lumi închise ermetic

dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău

în semn de dragoste

dar nu pot

mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit

în flăcările nimicitoare ale disperării

zdrobește

iubito

porțile vieții ferecate în lanțuri

și vino s-alungi  vulturul care-mi sfâșie inima….

Înțelege că mi-e dor

Înțelege că mi-e greu 

Astă seară vreau sa mor

Beau și plâng mereu...mereu

.......

Că mi-e dor , n-ai înțeles 

Nici de greul care îl trag

Dă-mi te rog ceva de-ales

Măcar spune-mi ce sa fac 

Beau și plâng de șase zile 

Că-i plecat de langa mine 

Ai crezut că asa-i mai bine 

Vei vedea.. când răul vine

Care este scopul nostru în viață?

Să învățăm, să absolvim, să lucrăm…

până va rămâne doar cenușa din noi?

Dar asta este oare – adevărata semnificație a vieții?

Eu, sunt o adolescentă, sunt încă un copil,

dar timpul trece și voi deveni adult.

Un adult? La vârsta de 18 ani?

Nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc să devin adult.

Vreau să rămân pentru totdeauna la vârsta de 17 ani.

Vreau să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc.

Vreau să mă întorc în timp, când eram o fetiță naiva,

dar fericită.

Când singura mea frică era că nu mă va lăsa mama

să ies afară.

Când singura mea grijă era că nu puteam, într-o zi, să

mă bucur de prieteni și de natură.

Când puteam să zâmbesc cu un zâmbet real, sincer.

Când cei din jur mă priveau cu ochi dulci și mă făceau

să mă simt specială.

Când singurele mele lacrimi vărsate erau din cauza

că mă lovisem când mă dădeam cu trotineta.

Unde au dispărut acele momente prețioase?

Pentru unii, amintirile se reduc la simple momente

din trecut, închise într-o cutie cu lacăt.

Dar, pentru mine, acea cutie va rămâne mereu deschisă,

oferindu-mi ocazia de a înota printre acele amintiri.

Niciodată nu voi pune lacătul pe acea cutie.

Dacă o fac, o parte din mine se va prăbuși.

Fetița din mine va plânge, se va înduioșa și mă va certa.

Te rog…du-mă înapoi în trecut.

Mi-e frică. Sunt speriată. Plâng.

Când voi mai avea ocazia să râd împreună cu colegii în timpul

orelor sau în pauze?

Când voi mai avea ocazia să împărtășesc cu mama sentimentele

mele de tânără îndrăgostită?

Când voi mai putea să adorm liniștită în fiecare noapte,

fără a avea vreo grijă?

Când voi mai fi așa de fericită?

Îmi doresc să spun „Stop!” timpului și să fac tot ce îmi place

și tot ce mi-am dorit vreodată să fac, înainte să trec pragul

de 17 ani.

Voi reuși eu oare – să ajung persoana la care eu, în vârstă de

9 ani, visam?

Îmi doresc ca răspunsul meu să fie da.

Deoarece nu vreau să o dezamăgesc pe acea fetiță frumoasă

și naivă, cu ochi albaștri, care mereu m-a susținut și a fost

alături de mine.

Vreau să se uite la mine cu ochii ei plăpânzi și să-mi spună:

„Întotdeauna am visat să ajung ca și tine”.