Vara, anotimp frumos

O scumpă ,minunată mamă

Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu

Dar tu din viața noastră crudă 

Ai ales drumuri teleleu.

Nu te-ai gândit ca-n urma ta 

Lași durere ,lacrimi și suspine 

O tu inconștiență mama

Tu te-ai gândit numai la tine.

Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,

Nu te n ntrebai dacă sunt bine 

Când noi stateam pe prispa casei,

ne întrebam "mama mai vine?"

Și asa treceau nopți de vara 

Iar eu priveam la stele

Eram atent ,le-numărăm,

Puteam să jur cu adevărat 

 Ca tu tu ești una dintre ele.

Tu singura ti-ai ales destinul

Ai ales sa nu ne iubești.

Acum copiii mici sunt mari 

 E prea târziu sa te căiești.

Ai ajuns bătrână acum 

Timpul e neiertător 

Tu vii acum si chiar implori

Sa ceri iertare tuturor.

O tu inconștiență mamă 

E prea târziu sa mai repari 

Trecutul nostru cel amar 

Nu poți topii niște ghețari.

Acum sunt bine vindecat 

Eu cu gândul m-am împăcat .

O scumpă minunată mamă.

Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.

Nici în ochii nu nu ne-ai privit 

Ti -aruncat geanta pe umăr. 

Intr-un moment tu te-ai oprit.

Dar după iar te-ai răzgândit.

Iti spun acum la revedere 

Cu vocea fără de regret 

Căci tu în amintirile mele 

Nu ai contur și nici portret.


Serban Ion Georgian

Mă simt cel mai bine 

La 5 dimineața,

Întins pe canapea

Ascultând ploaia de afară.

După o noapte de băut vin ieftin

Știind că in câteva ore

Oamenii din toate colțurile lumii

Trebuie să se ridice din pat

Să se imbrace și sa plece in diverse locuri

La muncă, la facultate, in vizită la o rudă

La o cafea cu un vechi prieten

Sau, oriunde.

Cum pot ei să ignore ploaia ?

Pentru că eu voi fi tot aici

Ascultând cum picăturile de apă

Se frâng de acoperiș

De pământ

De urechile câinilor si de cozile pisicilor

De mașina mea cea veche

De sufletul meu.

Voi asculta până se va opri

Sau

Până voi muri.

Voi asculta.

Intrebându-mă

Cât timp intenționează Dumnezeu

Să piardă cu mine.

La fel ca mine,

Inima mea e incapatanata si nu vrea sa renunte la ideea de tine.Desi incerci din rasputeri s-o strangi,s-o legi,nu renunta niciun pic.De ce? Pentru ca te cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu-ti doresti acest lucru,doar ca vrei sa-i dai de lucru,sa se deschida de tot pentru tine si sa nu simta frica,ci numai stari de bine.

Nu am atitea lacrimi

Sa pling pe viata ce-o traiesc

Nu am atitea ginduri

Ca la tot sa ma gindesc

Nu am atitea zile traite

Ca restul sa arunc pe vint

Nu am atitea amintiri placute

Ca sa zimbesc atunci cind pling

Nu am atitea vise-n somul meu

Sa pot trai adinc in ele

Nu am atitea clipe fara numar

Ca sa uit de timpurile grele.

Nu am atita rabdare

Ca sa ajung la ziua de mîine

Nu am atita loc in suflet

Sa incapa toata durerea-n mine

Nu am atitea idei in cap

Ca sa stiu cum sa mai fiu

Nu am atita putere-n mine 

Sa ma vad mort in secriu

Nu am nimic ce pot sa las

Ce am putut de-am am lasat

Am lasat o viata si o amintire

Si o poveste ce nu s-a terminat

Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic! 

Marius Ene, Polonia, 07.02.2024

Timpul s-a stins în umbre adânci,
Lăsând amintiri ca frunze în vânt,
Pe poteci uitate, pașii-mi se-ntind,
Căutând visul, ce n-a fost împlinit.

Un ceas ce nu tace, mereu se rotește,
Îmi spune povești de ieri și de azi,
Dar mă pierd în tăcerea ce crește,
Găsind în trecut, mai mult decât azi.

Fiecare clipă are o umbră,
O vorbă pierdută, un zâmbet în vânt,
Timpul, ca un râu ce nu se oprește,
Mă poartă spre locuri de mine uitate.

Poate într-o zi mă voi întoarce,
Acolo unde timpul a tăcut,
Dar până atunci, în fiecare pas,
Voi căuta un drum ce nu s-a sfârșit.