Totul sau nimic

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste

față de lucruri și oameni

probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții

dar parcă mai e ceva în plus

inima

care operează cu alte unități de măsură

ascunse la Facere

precum frumusețea

armonia

intuiția fără cusur

lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte

omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt

trebuie să cântărească faptele vieți

natura

Universul  în toată splendoarea lui

dincolo de puterea de cuprindere a ochiului

cu inima

în unități de simțire lambda

un amestec ideal de suflet și inimă

care întreține la parametrii normali ai vieții

arderea…

Sunt doar un simplu muribund visător,
O săgeată infiptă intr-un suflet cugetător
Ce naște inconștient un elocvent delăsător
Viitoarelor zile bune dacă ar fi, un lăsător.

Trăind prezenta unei zile proaste
Precum o Sulița înfiptă intre coaste,
Printr-o speranță clocotind in nefaste
Speri ca mâine culorile vieții vor fi mai vaste.

Trăim in speranță si murim in nesiguranțe
Simțurile tale baricadând numai distanțe
Dictate din ale ego-ului rezonanțe
Crezând numai in muribunde siguranțe

"M-am săturat să văd atâtea speranțe moarte la colț de gând"

E o oboseala cronica

Ca viata-i prea ironica !

Ceasul î-și măsoară secunda ...

Secunde suntem ,

Suntem ca fulgul de nea ,

Suntem ca roua dimineții pe floare ,

Ca lacrima ochilor triști ...

Suntem sărutul vântului pe creastă ,

Ca frunza purtată de vânt ,

Ca visul nopții de vară , 

Suntem o secundă în timp ...

Cât de efemeră e trecerea noastră ...?

Veșnic e doar jurământul iubirii 

Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .

Ohh dragoste încinsă de ce-mi faci tu viața mai deschisă

De ce-mi faci tu culoar printre miile de stejari arși

Du-te și lasă-mi gândurile sa zburde,

Du-te și nu mai întoarce.

Dar te întorci mereu-napoi,

Și mă ți strâns legat în spate 

Până ce iar pleci în grabă 

Și mă uiți iar și iar și iar …..

Dar nu te-ai întrebat vreodată?

Cum de încă te mai vreau?

Cum de încă nu încetez a te uita 

Pe tine… înger cu inimă neagră

Mai vreau să stau încă o zi și-o noapte

Poate vei răsări și tu și poate vei și rămâne.

Sus sa stai deasupra mea cum stau stelele

Căci doar stele îmi spun povești și-mi drumul către tine.

De când nu te-am mai văzut…furtuni au cam trecut

Și războaie am câștigat…și lupte de împăcare am dat.

Și lunile și anii au cam trecut…

Iar tu, tot n-ai apărut. 

Nici nu-ți dai seama…tu.......

Cum ți-am purtat dorul , în al meu suflet inocent.

Că tu doar defecte mi-ai lăsat 

Iar eu am fost mereu …ale noastre imperfecte.