1  

Author Casian Marc

poezii.online Casian Marc

Total 3 creations

Registered on 6 декабря 2023


Aș mai vrea - 554 views

Dragostea - 556 views

Totul sau nimic - 515 views

Random creations :)

O călimară în odaie

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

 

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

 

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

 

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie

More ...

Asemeni bradului în zile de An Nou

Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.

În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.

Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.

...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.

More ...

Răsturnare de zicale

 

Atâtea cozi dau azi din câine,

Încât mirarea-i o ofensă,

Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,

Că azi prostia e imensă.

 

Atâți rahați pocnesc ca biciul,

Că măestria încet devine-o cale,

Și-ncununat e sacrificiul,

Când bici pocnești și sar fecale.

 

Atâția surzi ciulesc urechea,

Și drept urmare încep discuții,

Până-i apucă pe toți strechea,

Mergând apoi să îi împace muții.

 

Atâtea oiști sunt date-n gard,

Încât greșeala e o normă,

Înțelepciunea ține de hazard,

Pe când prostia e enormă.

 

Acum necinstea-i scrisă-n lege,

'Vopsea' când cumperi bunăoară,

Să nu comiți vreo fărădelege.

Primești de la guvern o cioară.

 

 

More ...

Sentimente mistuitoare

Iubirea...
Cine-o poate defini?
Cum o poți deosebi?
Cine știe când și cum apare?
Omul nu poate răspunde la astfel de întrebări,
Dar garantează că o simte.
Oare așa să fie?
Chiar iubim când ne îndrăgostim?
Sau ne îndrăgostim când iubim?
Mă frământ să aflu ce simți pentru mine
Când eu nu știu ce vreau de la tine.
Caut să simt că mă iubești,
Dar nu știu dacă eu te iubesc.
Astfel, aștept și caut răspunsuri într-un infinit necunoscut;
Rătăcind prin adâncul sufletului meu
Care te păstrează doar pe tine în el.

More ...

ADU-MI TE ROG, PRIMĂVARA

Adu-mi te rog primăvara 

Și rămâi și tu cu mine

Sterge-mi din inimă iarna

Și dorul din suflet... de tine.

 

Adu-mi te rog primăvară...

Mărțișorul rămas promis

Albul și roșul din toamnă,

Să se-mpletească pe buze ca-n vis.

 

Adu-mi te rog primăvara 

După care am tânjit 

Ia-mi din inimă povara...

Spune-mi că nu ne-am pierdut!

 

Adu-mi te rog primăvara 

Martie să-mi fie demidulce

Paharul din nou să-mi poarte

Licoarea zeilor... pe buze...

 

 

 

 

More ...

De când nu știu

Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine

Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu

Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine

Abandonat  m-ai aruncat să nu mai știu

 

Au mai rămas de numărat zilele scurse

De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu

M-aș căuta  dar nu mai știu, nu știu pe unde

Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu

 

Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet

Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?

Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe

Ce a rămas e sfărâmat  umblând pustiu

 

Măturător de amintiri printr-e ruine

Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu

E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute

Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu

 

Zilele trec sorbind încet timpul din mine

Ce-aud ești tu, ce  văd e gol, ce simt e viu

Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume

Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu

More ...