Analog

Din erezie

Am revenit în ortodoxie

Pribegeam ca o pierduta 

Ca o frunza de vânt bătută

N-aveam duhonvic,n-aveam Pastor

Eram pe propriul picior

Credeam ca voi cădea 

Lumina nici ca o-i vedea

Dar atât de frumos

Și în mod armonios

M-a găsit dulcele Hristos

Hristos floarea ce-a inmiresmata 

Mi-a bucurat sufletul de-odata

Eram o fiica risipitoare 

De sine stătătoare

Eram mandra în a mea minciuna

Crezând ca eram bună

Credeam ca eram smerita 

Dar de autosuficienta eram copleșită

Interpretam după placul meu

Nu după cum lăsase bunul Dumnezeu

Prin Sfintii și Parinti 

Aflasem o familie Dumnezeiasca 

Pe care nicio erezie sectara

Ar putea s-o înlocuiască

Oricât am încerca să denigram cele Sfinte

Suntem niște clovni fără minte

Din erezie 

Am revenit în ortodoxie

O familie întreaga de Sfinți

În ruga m-a purtat 

Iar Maica Sfânta

Cu delicatețe m-a protejat

Simțeam ca sunt pierduta

Fără sens 

Dar Hristos mi-a arătat

Adevărul dens

Din erezie

Am revenit 

În dulcea vesnica Ortodoxie

Slava Ție Doamne!

Copilăria, am păstrat-o în frumoase amintiri,

Tinerețea, a trecut dominată de primele iubiri,

M-am trezit în vâltoarea unei vieți grele,

N-am știut, cum să fac față, să mă feresc de ele.

Se spune că viața grea te călește

Cine să-i fie bine, nu-și dorește ?

Dar până să ajungi acolo curg lacrimi,

Cunoști ce grele sunt acele patimi ?

Destinul a fost cu mine hain o vreme,

Dar l-am înbunat, la masa lui aă mă cheme,

Am aflat în sfârșit cine sunt -Eu-

Cea îndrăgită și îndrumată de Dumnezeu.

Că sunt bine și că am sufletul împăcat,

Că am ocolit căile ce duc la păcat ?

Am exprimat ce-am pătimit prin poezie 

Am cunoscut această bucurie....chiar târzie !

Vreau sa iau stelele sa pictez cu ele

Si din picaturile de ploaie sa scriu poezii

Sa le strang in palme, indiferent de vreme

Sa le asez prin gandurile-mi pustii

Of, Platone, daca iubirea nu e doar un ideal?

Sufletele noastre poate sunt stele

Se pierd, se intalnesc, se ranesc fatal

Culorile imi plang pe panza inimii mele

Van Gogh intelege urletul meu

Si parca imi canta sentimentul

In albastrul greu

Iar eu.. intre delir si profunzime

Imi nasc poezie de printre ruine

Cu nuanțe de gri mă hrănesc

Încerc să le depășesc

Dar din minte cresc

Aceste nuanțe gri.

Mă pierd prin nuanțe 

Mereu îmi fac speranțe 

Adun restanțe

De nuanțe gri.

Imi doresc un alb imens

Sau un negru intens

Vreau să depășesc

Aceste nuanțe gri.

Aș vrea să scap de povară 

Să nu mă mai doară

Tot ce mă înconjoară 

Sunt nuanțele gri.

Voi fi la mijloc

Sau voi scăpa de joc

Alb sau negru în loc

De nuanțe gri?

degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…

Spune-mi tu străine cu ce îs sunt pași 

Mai apăsați și mai importanți ca altora 

De ce ești tu special pasagerul?

Nu știi oare ca totul e trecător...

De te uiți în jur vei vedea că ești 

Un praf în aceasta dezordine colosală 

Tot ce ai aparține pământului 

Iar el în sine este al cosmosului.

Nu vezi tu oare ,chiar dacă te doare 

Că ești un suvenir în grija vântului

Ce va veni și te va șterge 

Și te va dărui pământului. 

Nu știu ce sa întâmplă cu mine... a trecut atâta de mult timp și încă ma gândesc la tine.

A trecut atâta de mult timp și tot mai vreau sa te întâlnesc, sa te iau tare în brate și să încep să-ți povestesc. 

Nu pot sa te uit, oricât as încerca ești gravat pe o parte din inima mea. 

De asta mereu o parte din mine o sa ofteze greu când ma gândesc la tine.

As vrea să-ți spun tot ce gândesc, ce simt, cum sunt și cât de mult vreau să te privesc.

Dar nu am cum, acum cică sunt mare și trebuie să-mi controlez emoțiile cât pot eu de tare. 

Nu am voie sa te sun, sau sa ma plâng, sa aștept sa ma liniștești ca atunci nicicum. 

Of! Și cât mi-e dor de ieșirile de alta data când povesteam și ne plimbam, mai vreau încă o data! 

Acum totul e schimbat nu mai sunt acel copil descreierat, acum când am probleme și vreau să-ți povestesc, îmi sun psiholoaga și ma liniștesc.

Dar vreau sa știi ca tu mereu o sa fi mai bun decât orice psiholog al meu.