Melancolie

Conștiința-i - glasul dreptății,

Conștiința-i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat 

Să ne izbăvească de păcat.

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat 

Așa cum El omului i-a dat.

Noi trebuie să ne gândim bine 

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând 

Frumos, lucrând.

La cele 3 virtuți să cugetăm,

Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim,

Păcatul să îl biruim.Amin.

Uneori te pierzi pe tine doar de teama de-a nu pierde

Simpatia unui om care-aproape nu te vede.

Uneori privesti in urma- pentru atatea defecte

Ai gasit cate o scuza si au devenit perfecte.

Ideal pe langa altii,niciun imperfect ca el

Ba il vrei, ba nu te vrea, cand te vrea dar nu la fel...

Uneori atat de dulce....Alteori ca de otel,

Te-ameteste cu parfumul de barbat perfect fidel.

Uneori te pierzi pe tine, ca nu cumva sa i faci rau

Celui ce pune cu mana stelele pe cerul tau...

Te strig în șoapte iar pe tine 

Te aud vorbind în somn,

Cu-n dulce glas mă chemi pe mine,

Zicându-mi:Te ador.

Ce dulce este-a ta strigare 

În șoaptă când tu îmi vorbești

Când tu mă strigi iar eu suspin 

Și eu din somn iar mă trezesc.

Aș vrea să simt a ta chemare 

Din tot suspinul ce îl port;

S-adorm mereu la tine-n brațe 

Când plânsul meu nu-l mai suport.

Atât de dulce e tăcerea 

Când lacrimile curg șiroi -

Mai bine-mi e când simt durerea 

Când eu în suflet iar te port.

Pic, pic, pic.

Ține-mă încă un pic.

Pic,

Peste oase, și frumoase

Și adormite

Și pline de viermi și de surprize.

Timp,

Zile și veacuri am așteptat 

Să îmi faci inima să bată cu un pic

Mai mult, am ezitat.

Flori,

Plante cu capetele retezate,

Cu frunze mumificate,

De păianjeni, de tine.

Orori,

Am dat noroc cu un diavol

Mi-a zis să facem schimb

Ție să îți dau viața 

Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:

Viață,

E tot ce trăiai?

Dorința,

E tot ce îți doreai?

Speranța, 

E tot ce nu aveai?

Nu pot să mai fac un pact cu tine

Când tot te are pe tine

Când tot e despre tine

Când diavolul ești tu.

Un pic, de mă chemai la dialog

Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor

Un pic mai dura teroarea

Un pic te mai iubeam și iară,

Trebuia să se repete, din nou

Un pic? Un pic mai mult?

Arde-mă și fă-mi oasele scrum.

Nu

Te simt si totusi nu

De mult nu mai esti aici

Ma intreb unde te-am pierdut

Si daca te-am avut

Eram karmici

Eram tot

Eram noi

Si totusi eram eu si tu

Ne-am visat viitorul

Plin de iubire

Acum e gol, pierdut in nemurire

Te intreb ce esti

Te intreb ce sunt eu

Nimic, nimeni, cine

Nu vreau sa fiu tu

Amintirea nedorita 

A locurilor ce au urmat ,

Învinge gradul meu de a gândi 

Împovărat de ce eram 

Amestecat de conținuturi 

Și colturi ale mintii lor ,

Forțat trăind sub ochii lor,

Formând totuși doar o umbra.

Neatinsul necuprins 

Nemarginitul infinit al fericirii,

Crezând ca însuși e nimic 

Preludiu mort de a credea 

Curând ca am sa I simt prezenta.

Nici ieri și azi 

Nu le cunosc, 

Nici nu sper la un mâine;

Cunoașterea ce o cunosc 

Mi se pare o iluzie .

Străbat plângând, nefericit 

Drumuri de constelații, 

Și umbra cerurilor le înconjor 

Cuprinzandule cu bratul .

Abominatia de oameni 

Ce tot mereu se tot răresc ,

Incoltind forme stranii 

Ce tot mereu se înmulțesc. 

Tot în jur e un delir 

Chiar nu I pasa nimănui...

        Benghe selena- morala lumii

Anii se scurg pe nesimțite,

Am îmbătrânt fără să știu

Câteodată uit zilele când am fost fericit

Și tot îmi pare in viață un pustiu.        

Bătrâneța să știți că doare

Știm că mai avem un singur drum

Ziua fuge grabnic spre înserare

Dar, ce simt ,nu am cui să spun.

E tăcerea neagră ce mă apasă,

Seara somnul fuge și ne lasă ,

Ne trăim amintirile, în gând

Tot ce-a fost și mă trezesc plângând.

E greu să fii bătrân și uitat?

Însă neputința-i cea mai grea,

Când vezi ce ruină lași în urma ta

Geamuri sparte, un perete dărâmat.

Ași vrea s-mi văd casa văruită ,

Cărările ascuse de iarbă,unde erau flori

Faptul că nu mai ești bun la nimic,

Și încă ce va mai urma, îmi dă fiori.

Bătrânețe,haine grele,se spune mereu

Numai dacă o trăiești, știi cât este de greu

Și pe toți ,asta ne așteaptă, nu spun eu,

Așa a hotărât soarta, sau poate Dumnezeu? 

Sunt clipa ce trece și nu lasă urme,

un gând rătăcit printre visele sumbre.

Sunt pașii ce merg fără drum desenat,

și timpul ce curge, dar nu m-a iertat.

Sunt umbre ce cresc pe pereți de tăcere,

un glas fără formă, un dor fără vreme.

Sunt vântul ce mișcă o frunză căzută,

și visul ce pleacă ușor, fără luptă.

Sunt valul ce vine și pleacă tăcut,

un nume uitat într-un colț nevăzut.

Sunt liniștea dintre cuvinte pierdute,

și clipele grele, prea des nevăzute.

Nu caut răspunsuri, căci nu le mai cred,

mă țin de tăcere , e singurul pled.

Când lumea adoarme, mă simt mai aproape

de ceea ce sunt: o întrebare-n noapte.

Am fost cândva soare, acum sunt nor fin,

ce trece prin ceruri, cuprins de suspin.

Dar nu e durere, ci doar rătăcire,

o pace ciudată, o veche iubire.

Poate că-n mine nu-i foc, ci doar jar,

nu-i zbor, ci o aripă strânsă-n hotar.

Și totuși, în noapte, cu inima grea,

încă mai simt că voi ști cine-s… cândva.

Nu plânge, mamă!... doar știi bine, 

Că-n ceruri el acum zâmbește.

Un astru mic, plin de lumină 

Ce-i steaua ta și te păzește.

Ți-e greu, ți-e frig și te dărâmă, 

Că azi mamă de înger ești 

Și sufletul ți se închină 

Durerii crunte pământești. 

Privești cum brațele ți-s goale

Și le mângâie numai vântul 

Dar nu mai plânge mamă 

Copilul tău azi, ți-e un înger!...

Pe drumuri negre umblă gândul meu,

Cu pași de fum și inima pustie,

Căci am pierdut, nu știu când și de ce,

Lumina ta dintr-o copilărie.

Prin pieptul meu trec vânturi fără nume,

Cu frunze moarte prinse în tăceri,

Și parcă toate nopțile din lume

Au învățat să plângă-n ochii mei.

Tu ești departe,  poate nici nu ești 

Doar umbra ta mai arde-n amintire,

Ca o icoană spartă-n vechi povești

Ce nu mai știu să creadă în iubire.

Iar dorul crește, negru și adânc,

Ca o pădure fără dimineață,

În care pașii inimii se frâng

Și mor tăcuți la marginea de viață. 

Într-o zi de mai frumoasă,

Am primit o veste proastă.

Poate-așa a fost destinul,

Dar în suflet eu te port,

Îngeraș cu aripi dragi.

Ochii albaștri ca de mare

Azi s-au înălțat la cer,

Chipul tău s-a dus în rai,

Noi nu o să ne mai vedem.

Văzându-te în groapa rece,

Sufletul plângea de dor,

Totuși sper să ne revedem

Când m-oi ridica spre cer.

Eu de astăzi te-am pierdut.

Sufletul înghețat,simt că mă doare ce am creat

Am făcut din mine un monstru însetat,

De plecare,evadare,

când timpul...pare că încă nu ne-a uitat

Mult prea multe promisiuni

Spuse într-un timp mult prea scurt

Mult prea multe speranțe

Făcute film și rulate într-o noapte

Am creat un monstru și mă doare

Am rănit tot ce am iubit mai tare

Mă credeam înger printre zmei, odată..

Dar m-am trezit de-o ființă cu zmeul tată

Am rănit,deși nu am vrut

Cuvintele uneori vin într-un timp prea scurt

Și nu îmi dau seama că ele dor

Până nu cad singură din zbor

Până nu îmi dau seama că e prea târziu,

Când cuvintele sunt spuse clar..

Și chiar de vreau sa schimb ceva,e în zadar

Sunt un monstru..știu..și doare

Am reflectat în mine,tot ce uram mai tare