La mulți ani, Ana!

A fost una, o Mirinda

Sub Soarele-i tot ea,

Albastra, cum e Luna

Si speri ca vesnica e ea,

Mirinda

Si in galceava-i mare,

Cu mici si bere de Galati

Apare ea, sub Soare

Mirinda din Carpati.

Si ca sa-ti fie bine

Mereu culoare, mereu gust

Mult zahar si potasiu

Albastru..ca de Prut!

Doi e mare gospodar

Doi e mare făurar

An de an sunt în pătrar

Doi de doi pe-un piedestal

Au mai pus în sac, un număr

Sacul, gata să se rupă 

Plin de-atâtea cifre mari

Cinci e numărul din sac

Care şade-acum pe burtă

Istovit de-atâta muncă

Peste el se puse-acuma

Un alt cinci, de nou pătrar

Amundouă vor să fie

Frați cu noul făurar

Marius Ene, Polonia, 31.03.2024 ( la cerere Ionel A. și Cîmpean care pe 22 Aprilie au ziua de naștere, una de 55 de ani) 

Mă-ntorc adesea în copilărie 

Ca un trifoi firav, vioi și mut

Și an de an prezentul e trecut

Arareori cu patru foi și absolut 

Marius Ene, August, Polonia 

Esti bine cat ai un scop util, nobil.

Marius Ene, Elblag, Poland, 20:02

Cândva sau niciodată 

E semnul lor de lene vie

E crezul lor în stare pură 

E clasicul "vom face nouă"

Dar niciodată ție!

Demagogie perfidă 

Și nu doar, e-atât de îmbâcsită

Am înțeles târziu și totuși devreme

La cât de amețitor de iute

Politrucii vieții risipite 

Au semănat doar secetă

Valorilor, de teamă să nu vie

Să le dărâme lor imperiul

Ce astăzi, emblematic 

Se zbate încă-n nepăsare vie

De ieri, de azi și vesnic mâine

Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!

Marius Ene, Polonia, 16.05.2024

Tac și tic, ușor dramatic,

Acele de ceas o spun

Când se mișcă sistematic,

Ticăie neobosite, se rotesc, dar nu scot fum

Înapoi ori înainte, tac și tic neîncetate,

Cântă monoton, etern în propriile cuvinte

Marius Ene, Iulie 2025, Polonia 

Azi e mare sărbătoae ;

Doresc tuturor ce poartă numele

Constantin și Elena,sănătate,bucurii

și îndeplinirea tuturor dorinților!

Îți faci aripi din versu-ți gratuit

Și-ncerci să zbori, profitând de vânt

Iar de te-nalți nițel de la pământ

Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!

...

Te crezi a fi în centrul tuturor

Și le explici ce minunat e zborul,

Dar versul tău e-un zgomot de tractor

Ce-a ieșit la desfundat ogorul!

...

Ești membru-n uniune că-i la modă

Te-ai băgat în seamă printre alți

C-ai reușit nițel să te înalți

Peste loboda prin care trece vodă!

...

Ții prelegeri de cum se scrie proză

Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare

Să-nvețe de la tine cum să zboare,

Precum musca ce trage la veioză!

...

Mă distrează înalta-ți chipuire

De-a te enumera printre scriitori,

Ca și cum chiar ai putea să zbori,

Dar zborul tău este-o prăbușire!

Ce lume-ar fi ! nebuna ori frumoasa !

Oare ar mai fi , de tu n-ai exista !

Esti ingerul ce viata-mi coloreaza !

O ! esti comoara vesnica a mea !

Esti o raza care zboara ,  mereu calatoare

Reprezinti o stea ca mierea calda , lucitoare,

Daruiesti cu a ta privire, dulcea mare de pe cer,

Cu respect pentru iubita, de l-al tau  luceafar.

De -abia respiri, în scaun cu rotile, 

Plăpând, îngălbenit la față;

Scărbit de ace și pastile 

Nu vezi rostul tău în viață. 

Tragi fumul de țigară 

Din a existentei efemere, 

Prin lumea ta interioară 

Te pierzi în umbre și himere  

Citești ziarul, fără vlagă, 

Ciugulesti de abia fărâme, 

Cu privirea ce mă roagă, 

Să nu stărui cu asprime  

Ești ostenit, vrei la culcare, 

Te Căznești să dormi un pic

Prins de friguri ori sudoare 

Sub ticăitul de ceasornic. 

În zori,apatic și mahmur 

Pui radioul în surdină 

Și te simți atât de singur. 

Privindu-mä ca pe - o sträinä  .

Cândva, am întâlnit un mare dascăl
Profesorul, directorul și-nvățătorul,
Zis Urdă, un nume de român și neam
Ce pe copii i-a învățat, să prețuiască adevărul.

Ne adunam din când în când la masă
Să degustăm bucate, la un pahar de vin,
Unde îl ascultam cântând și îl aplaudam
Pe Omul înzestrat, de Sus, cu glas...divin.

Nu zăbovea prea mult, în gând și, începea
Să ne recite din poeții noștri, ce au plecat,
Iar noi tăcuți și fermecați de versul dulce
Îl admiram pe-al nost' prieten

...binecuvantat. 

În timp, ne-am despărțit, că asta-i viața
Și n-am mai fost apropiați ca... altădată,
Că munca m-a chemat prin diferite locuri
Și azi, doar mi-amintesc ce-a fost.. odată.


Acum, profesorul și, eu purtăm o vârstă
Și ne-ntâlnim mai rar, prin Piatra Neamț,
Ne salutăm, ne-mbrățișam și, ne vorbim
De tinerețe, bătrânețe și amintirile apuse
Ne despărțim, purtând, ce nu mai este... bunul simț!

Spre lacul cu unda lină

Eu iarăși am pășit,

S-așez în a lui lumină

Gândul meu obosit.

Când soarele, trist și tăcut,

Pe boltă răsărea,

Eu, cu iubire, al meu trecut,

Veneam spre-al fereca.

Și stelele, mici, se zbăteau,

Prinse în bezna grea.

Pe ramuri, ciocârlii cântau

Și codru-ntreg jelea.

Când nufărul iar înflorea,

Dansau fluturi ce sorb

Nectar, iar dânsul înota-

Frumosul fără corp.

Când unda verde tremura,

Privea tăcut și trist

La raza ce se alungea

Pe cerul de-ametist.

Din ochii mari, lacrimi curgeau.

De ploaie-s norii plini.

Suspine se lichefiau;

Hrăneau noi rădăcini.

Doar nufărul se înfunda

Și aș fi vrut să-l rup,

Că-n suflet mi se așeza

Frumosul fără trup.

Și am promis c-am să revin

La blândul Ipotești,

La codrul cel de rouă plin,

La lacul din povești,

La scrisul lui simplu, firesc,

Ce-alină suferinți

Lăsate de cei ce-odihnesc

Sub rădăcini, cuminți.

Și totuși a rămas uitat

Frumosul fără corp,

Căci mințile au tot glisat

Pe-o aripă de corb.

Dar eu pașesc, din nou, cu dor,

Spre lacul vechi și drag,

Spre versurile ce nu mor,

Ci se dizolvă-n larg.

Un nufăr, sufletul speriat

Și valuri care-l rup;

În cripta grea, zace uitat

Un rest din al său trup.

Poezie de Marieta Maglas

22 august 2026