suflet?

am scris despre tine 

si m-am uitat pe mine 

si un cf ma bucurra

dar aici s-a sfarsit 

o poveste de vara 

care era iubitore 

dar si nerabdatoare 

te-am iubit 

de ce sa mint 

inca te iubesc si nu imi pare rau 

pentru ca iubesc cu sufletul 

tu acum dormi 

iar eu ma pierd printre foi 

in timp ce ma gandesc la NOI 

mereu ma intreb 

ma mai iubesti oare 

pentru ca eu da 

si ma doare 

tu sa fii bine 

eu ma descurc 

cred 

atat iti reamintesc 

TE IUBESC 

Nu e

azi te am văzut

nu te am plăcut

cine ești

ce ai făcut

cu persoana vieții mele

te ai schimbat chiar crezi in ele ?

credeam ca ești unic

dar de fapt doar un tipar ,nimic

nu mai e de zis nimic

m am convins

merit mai mult

te ai convins

ce ai  pierdurt

diamantul dat pe cuie

unde e iubirea,nu e

ma simt bine

nu eram eu problema…in fine

am crezut mereu in roata

ce se intoarce neîncetată

am ales greșit din nou

alta lectie in birou :)

iara fac gafe multe

unde e iubirea?nu e

toate amintirile date uitării

oare inima e data încetării?

nu am cum sa uit ce a fost

ce păcat și fără rost

unde e iubirea?nu e…

ai ales tu pentru noi

sau pentru voi?

îți e bine acolo jos

ce proasta am fost

încercând sa schimb

un vitraliu învechit

vechile obiceiuri vorbesc

și cu asta ai ales.

Eu prea dulce

Tu prea picantă

Asa ca și personalitățile noastre diferite

Ce se atrag

Și în minte îmi sunt tipărite 

Amintirile și momentele dragi

Și uite asa mai mult mă atragi

Parfumandu te cu parfumul meu

Ajungi să îți placă mirosul meu 

Ce îl vei simti uneori

Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi 

Și uite asa mai zburași

În mintea mea de roz fluturași

Nu știu ce sa întâmplă cu mine... a trecut atâta de mult timp și încă ma gândesc la tine.

A trecut atâta de mult timp și tot mai vreau sa te întâlnesc, sa te iau tare în brate și să încep să-ți povestesc. 

Nu pot sa te uit, oricât as încerca ești gravat pe o parte din inima mea. 

De asta mereu o parte din mine o sa ofteze greu când ma gândesc la tine.

As vrea să-ți spun tot ce gândesc, ce simt, cum sunt și cât de mult vreau să te privesc.

Dar nu am cum, acum cică sunt mare și trebuie să-mi controlez emoțiile cât pot eu de tare. 

Nu am voie sa te sun, sau sa ma plâng, sa aștept sa ma liniștești ca atunci nicicum. 

Of! Și cât mi-e dor de ieșirile de alta data când povesteam și ne plimbam, mai vreau încă o data! 

Acum totul e schimbat nu mai sunt acel copil descreierat, acum când am probleme și vreau să-ți povestesc, îmi sun psiholoaga și ma liniștesc.

Dar vreau sa știi ca tu mereu o sa fi mai bun decât orice psiholog al meu.

Clapele de pian așteaptă să fie apăsate;

Înema din piept parcă prea tare aprig bate.

Inima din creier, încă, zisă și diencefal

Preia întreg controlul, ca la un terminal.

Acum,tot pianistul, prea bine antrenat

Începe să înșire un cântec programat,

Un cântec sabatin, lun cântec adventist,

Un cântec despre Domnul, un cântec optimist.

O lacrimă de mulțumire ud - o clapă.

Din clipa aia, cântul curge ca o apă.

Ultima notă -i gata. Ysus e bucuros

Iar pianistul nostru nu va mai fi: fricos!

Atâtea dureri...

Atâtea întrebări fără răspuns.

Atât de multe răni sângerând.

Săgeți înfipte în inimă.

De nimeni înțelese.

De multi batjocorite.

Răni dureroase.

De nimeni mângâiate.

Strigând după ajutor.

Ei părând surzi.

Nori negri atât de grei.

Oprind a mea rugăciune în drumul ei spre Cel Atotputernic.

Zilele trec.

Durea devine tot mai insuportabilă.

Cel rău șopotind... fă-o.

Dar nu vreau a mea mamă să sufere.

Nici în Foc să ard o veșnicie.

Să fie ăsta sfârșitul?

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

Te gandeam prin abis,goliciune

suavă a neantului.

Fara început,fără sfârșit,doar din cuprins.

Stafia ta părea sa persiste

contra timpului,

Intrupare pământească păreai sa fi atins!

Stateam pe loc dar mintea nu-mi

cunoaște hotare,

Si nici oglinda nu ma mai privea pe mine!

Gandurile ma purtau pana la

sfintele altare,

Unde cladeam imperii din

a dragostei ruine.

Spate in spate,eu prin trup

si tu prin suflet!

Ne trimitem scrisori prin

al timpului labirint.

Gandurile-ți dulci nu mai îmi

sunt deloc secrete,

Ce eclipsa rece,a inimii negre alint!

Am rămas cu întrebare si caut

tactica in răspuns,

Intalnire a doua lumi sa fie

oare in plus?

Captiva in sentimente si un nou

concept indus,

Orizontul e o lege si verticalul e opus?

Atâtea sa îți spun,prin ce

timpuri m-am născut!

Da-mi de crezare nu cunosc

ale mele rădăcini.

Trecutul e o amintire lunga ce

cheie mi-a făcut.

Refugiul meu in poezie,

nu în al nopții rugăciuni.

Cutia pandorei am deschis si

ți-am citit scrisoarea.

Vorbim stiluri diferite prin hieroglife 

așa moderne.

Nu eram cu zâna,ma delectam

cu vrăjitoarea!

Leacul singuratatii e dulce,

secretul vieții eterne. 

Ne vom întâlnii la hotarele

existentei umane!

Ma vei recunoaște printre rânduri

tot mai stranii.

Ma găsești prin ale întunericului savane!

Focul te va calauzi printre

suvitele-mi arămii.

Am văzut ceruri sfâșiate de tăcere,

Stele căzând ca lacrimi dintr-un vis pierdut,

Umbre prelungi pe cărări neumblate,

Și nori ascunzând furtuni…

Păduri de jar înghețate-n noapte,

Pietre ce plâng povara vremii trecând,

Râuri de argint curgând în umbra adâncă,

Și flori de gheață dansând...

Am văzut inimi arse, strigând spre stele,

Cu aripi frânte sub greutate de destin,

Și voci mute, cernând ecouri apuse,

În vieți de doruri neștiute.

În abisurile sufletului, fiare înlănțuite,

Răni înflorite pe inimă în timp,

Am văzut demoni înlănțuiți, niciunul mai chinuit ca mine,

Sub povara întunericului, numele-mi purtând...

Moartea se lasă așteptată,
când ai dori să vină odată,
când respirația-i un chin,
când orice înghiți este venin,
când pântecele le simți foc,
când vise nu mai ai deloc,
când toți în jurul tău sunt triști,
chiar și acei ce-s veșnic optimiști,
când clipele îți par fără sfârșit,
când sufletul îți este pustiit,
când fentanilul ce urmează
ea e, în doza ce contrează,
și când te întrebi zi după zi:
Eli, Eli, lama sabahtani?

15.09.2024

In clipa-aceea când apusul

Vieții mele va veni

As vrea ca fulgii albi sa cadă,

Si sa dansez cu ei in noapte,

Cu suflet pur și-atat de-usor,

In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,

Si-ncet sa zbor spre-eternitate..

Și să mă mangaie-amintirea

Sufletelor dragi lasate-n urma,

Căci mai presus decât iubirea

Nimic nu e,in van sunt toate..

Tăcerea cante pentru mine,

Nu vreau elogii,nici coroane,

Mi-e de ajuns o lacrimă curata,

Mi-e de ajuns o floare alba,

Ca bun rămas...Și de va fi zenit,

O clipă cerul sa se-nchida

Și-o ploaie rece cada peste lume

Sa-exprime trista-mi despărțire

De suflete ce le-am iubit la infinit..

Atunci când am fost vie,

Nimeni nu și-a adus aminte de mine,

Nimeni nu-mi scria,nu vorbea,nu se interesa 

Cum sunt eu.

Iar atunci când eu am murit

Toți își aduc aminte de mine 

Și vin să mă petreacă,

Pe ultimul drum.

Și dragi cunoscuți ai mei 

Pentru voi 

O singură întrebare!

Unde ați fost voi când am fost eu vie?

Și am avut nevoie de sfatul vostru? 

De o vorbă scurtă .

corect răspuns :nu ați avut când.

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia scrisă pe 19.09.2024,ora 18:01