Crimson ezoteric in amurgul argintului ce ruginește de amintiri

Timpul a venit, când poți să faci ceva, 

Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas, 

Nu vrei să vezi sau ești orbită? 

Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,

Sau e doar o iluzie,

ce-ți aparține fără drepturile de autor.

Închide fereastra, frigul te-nconjoară, 

Scufundă vinovăția în fundul mării tale,

Închide ochii, dar veghează-n

seară cu ochii întredeschiși.

Trage plapuma, un zid între lumi,

sau o minciună a minții tale? 

Desparte emoții, cu pensete și spumi,

Încetează cu filmele de doi bani.

Te-ar durea cu adevărat, adânc,

Sau doar mimezi durerea,

un joc stricat mecanic?

Anxietatea te strânge, ca un laț,

Dar te încălzește până-n suflet. 

Inima-ți sufocă,

fugi de-acest spațiu strâmt sub pat? 

Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește, 

Haosul îți prinde glas în cap, 

Poate nu-i atât de rău. 

Vrei să scapi,

dar unde te-ascunzi, în noapte?

Luna tânjește după soare,

dar tu după ce tânjești? 

Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,

Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.

Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca? 

Te simți urmărită, de umbre reci,

Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,

ce-o creezi acum? 

Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite, 

Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum. 

Privești ușa, ca un prădător în așteptare,

Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,

Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.

Un pachet întreg de esec și esență de vanilie

Pentru ruinele din jurul minții, 

Un scut obosit. 

Are să fie, în curând, o pace aparentă

,,Căci, când toți vor zice: ,, Pace!,,

Se vor porni șapte urgii, ca o pedeapsă lentă

Peste lumea care .. . zace.

 Cei răi,  tac și înghit răul

Însă, cât de larg e hăul ...

,, Să se lase omul rău de la calea lui ,,

Și să lucre milostiv, împărțind oricui!

Să ne asumăm mereu: ce - i al nost, bătut în cui

Și să nu mai aruncăm tot în cârca dracului...

Un creier orb (!) la care i-au fost puși, îndată : ochi,

Un iute peștișor dungat, cui îi ardea de șotii ...

Da, am văzut pe El - Șadday(Vicleanul și Cel Rău ):

 La Ziarul : ,,Timișoara ,, și pe Domn Isus - flăcău

Muncind la o tastatură 

Și nespunând nimic din gură.

Nu pot a scrie mai departe

Dar știu că mulți aveți o Carte 

Citiți - o, deci , oricât durează 

Căci nici o alta nu contează !

Un veșnic Sabat apelează !

Sunt zile negre,întunecate,

În care aștept și tot nu vii,

Eu stau în parc,la masa noastră,

Te-a aștept să vii,te-a aștept să vii..

Doar gândurile mă alină,

Căci sufletul îmi este trist,

Să mă înțeleagă n-are cine,

Doar tu puteai să mă alini.

Sunt zile grele,fără somn,

În care aștept și tot nu vii

Singurătatea îmi bate în ușă,

O las să intre,căci tu nu vii…

Un vechi șase sute șaizeci și șase

O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi

Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);

Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)

Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament

E Sâmbăta veșnică orice ar fi,

Porunca a patra rămâne aprinsă

Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.

Și "orice spirit ce nu pomenește"

Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist

Și însuși Satana apare că înger

Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.

Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri

Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"

Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL

Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!

Privește către inimă,

Privește -n veșnicie,

Privește către cer

Fiindcă asta-ti cer.

Călător ce ești

Tu, în astă vreme;

Gândește -te la moarte

Chiar în astă clipă.

Sămânță ce rodești

Pentru Dumnezeu.

Copii ce dăruiești

Bucurându-se El.

Să dai Domnului slavă

Pentru tot ce-ți dăruiește

Chiar de pe acum

Până la sfârșitu vieți.

1.Viata mea e complicata

Fara tine as muri,

Tot ce sunt sunt pentru tine 

Si mereu te voi iubi

2.De acum pana-n vecie

Inima iti apartine,

Voi lupta mereu, mereu

Sa fi aproape mereu.

3.Ziua cand ne intalnim

Va fi o zi speciala,

Dumnezeu nea pregatit 

Sa fim unu pentru altu.

4.Iar de ziua ta iubire vrau 

Ca sa fiu langa tine

Sa iti daruiesc mereu

Un micut dulce cadou 

5.Acel mic cadou va fi

Inima mea pentru tine,

Pusa frumos in cutie,

Speciala pentru tine. 

Iar pe ea scrie asa

Te iubesc Dragostea mea

 6.inima iti daruiesc

Toata viata cat traiesc,

In mana ta ea va fi,

Dragostea nu va muri.

Pentru tine draga mea

Scriu din toata inima 

Te iubesc.

Conpozitor                          ziua                ora                     data

Cosmin Greurus                vineri              10:03             10.01.2025

Când luna-nchide pleoapa

Suferinței arzătoare... 

În seri de vară, cand soarele moare,

Mi-e săpată groapa.

Cimitir de stele, un sicriu

Așteaptă, s-arunci o pată.

Culoarea să ia drept pradă

Nemărginitul gri pustiu. 

Sunt incă viu în el. 

Aștept ochiul să mi-l deschizi, 

Privirea să mi-o aprinzi.

Să nu te sfiești de fel. 

Intră-n gând, străbate... pe mine

Și lasă-mă, printre rândurile tale

Să mă pierd ca într-o vale,

Unde tot ce-i rău, acum e bine. 

Fii vântul ce frunzele-mi adie, 

Stârnește focul cel dintâi. 

Cuprinde al meu căpătâi,

Și dă-mi sărutări. O mie. 

Să ne-nălțăm în amurg. 

Două flori spre stele, 

Uitând de suspinele grele

Ale ceasurilor care curg. 

Ori doi aștrii-n cer, 

Ce se ating cu a lor lumină. 

Nu-i păcat, si nu-i nici vină

Sa fim eterni... Atât, eu sper.

Sângele ce-mi arde-n trup

La cord n-a mai ajuns…

Sufletul din mine eu îl rup

Spre iadul de sub cer eu am pătruns

Mii de cugete jos din suflet lăcrimau

Carnea de cadavru de pe mine o rupeau…

Într-o mare de sânge se-afundau

Urletele lor nemurirea inundau

Agonia și chinul lor mă sufocă

Ghiarele putrede tot mă dislocă…

Mă trag tot mai jos spre nemurire

Unde nu mai există cale de ieșire

Las în urmă suferință, jale

Și memorii ce-au fost odată reale…

Toți mă uită nu-și mai amintesc

De trăirea mea pe plaiul pământesc.

Se face seară-n pahar si în gând,

Vinul e negru si curge flămând,

Nu mai e grabă si nu mai e dor,

Totul e simplu, usor, călător.

Pământul deschide o poartă de humă

Viata se pierde ca dâra de spumă

Numele-ascunse sub lespezi de var

Nu mai au glas si nu au amar.

Bem pentru liniste, bem pentru somn

Unde nici sclav nu mai esti si nici domn.

Doar o tăcere ce creste din răni

Peste hotare si-al mărilor țărm. 

Să ningă uitare pe tot ce-a durut

Să fim doar ecoul unui trecut,

Căci cupa e plină si mâna e grea,

Și noaptea ne cheamă în umbra de stea.

Scrâșnești din dinți

și-auzi colcăiala mercenarilor care mărșăluiesc în catacombele memoriei.

Simți presiunea 

care-ți strivește cutia craniană -

o dâră translucidă pe podea.

Vârtejul alb-verzui 

cercul hipnotic folosit de fostul tău psihiatru -

porc sinonim asudat intermitent de falduri de grăsime râncedă.

Te uiți la el și

vezi cum te-ai uitat la el în deja-vu.

Nu ai puteri telekinetice.

Țintuită în scaunul stacojiu 

ineluctabilă victimă a omului-lăcustă.

Nu am devoalat prea multe texturi

Vomă cadaverică.

Puzderie de oameni care se isterizează până la paroxism.

Nu ești impresionată de nivelul e adorație pe metru pătrat.

Simt a iernii rece gheață,

Șoptindu-mi vag și cu dulceață

Cum mă-ndeamnă să visez

Și-un ultim portret să-i pictez.

Precum un sacru jurământ,

Îi aud vocea sus, în vânt,

Și, după multe lupte crunte,

Eu pic lat pe-acel lugubru munte.

Stau, ascult și bag de seamă:

Geru-mi cântă cea din urmă gamă.

Fără vlagă, treptat devin greoi

Și-ntrezăresc priviri de moroi.

Oare îmi joacă mintea feste?

Sau au primit și ei de veste

Că-n aceste ceasuri de tortură

Cu greu mă zbat la ultima pictură?

E ger, și albul mă completează,

În ochi, marea ceață se instalează.

Cu-n gest final, cam dureros,

Închei acest portret tăios.

gheața de sub mine e tot mai subțire,

o simt cum crapă sub pașii mei grei,

și orice mișcare oricât de ușoară,

mă poate lăsa să mă pierd printre ei.

imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,

nu știu cât timp mai pot să rezist.

poate că mâine n-o să mai fie,

poate că mâine n-o să exist.

intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,

nimeni nu vede că sunt pe final

că gheața se rupe, că lumea ma uită

că-n mine e haos, tăcere și val.