3  

Vremea trece

 

Ieri îmi face trist cu mâna, 

Azi mă bate încet pe umăr, 

Mâine parcă nu-i totuna, 

Când trecuții ani mi-i număr. 

 

Timpul n-are nici mustrare,

Nici cuvinte de prisos;

Doar mă schimbă cu răbdare, 

Alungând tot ce-i frumos. 

 

Mă privesc în câte-o clipă

Ca-ntr-o apă fără fund,

Îmi văd zilele în pripă, 

Și de teamă mă ascund. 

 

Nu mă-ntreabă dacă-s gata,

Nici de vreau să mai rămân;

Spre sfârșit se-nvârte roata:

Prunc, copil, tânăr, bătrân.

 

Iar când ultimul meu mâine, 

Va veni c-un ieri tăcut,

Va rămâne după mine,

Binele ce l-am făcut.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Vremea trece

Date of posting: 29 October

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 232

Log in and comment!

Other poems by the author

Iubirea care a murit

 

Hai să mergem la înmormântare,

La iubirea noastră care a murit,

Doliul să ne fie astăzi sărbătoare,

Haide să-ngropăm tot ce-am iubit.

 

Pune-ți rochia nepurtată de mireasă,

Eu mă-mbrac în mire să ne știm,

Cheamă muzică lăutărească aleasă,

Să pornim cu-alaiul înspre țintirim.

 

Hai să mergem la înmormântare,

La iubirea noastră care a murit,

Hai împinge dricul, nu mai e salvare,

Spune-le să sape, groapa de sfârșit.

 

S-aruncăm în ea vorbe spuse-n grabă,

Visuri, jurăminte tot ce-a fost în noi,

Crucea fără nume, doar o cruce oarbă,

Să nu ne mai știe, nici viața de-apoi.

 

Coborâți în bernă timpul fără nume,

Orele ce-au curs ca apa în pământ,

Să ne stea cenușa în iubiri postume,

Despărțirea noastră plânsă la mormânt.

 

Hai să mergem la înmormântare,

La iubirea noastră care a murit,

Să ningă amorul alba sa uitare,

Drumurile noastre astăzi au sfârșit.

More ...

Cum...?

 

Cum voi mai ști ce-i lumina,

Căci ochii nu-ți mai sclipesc, 

Iar șoapta își caută vina, 

Când spune temător: Te iubesc? 

 

Cum voi mai ști ce-i sărutul,

Când iubirea ți se scurge-n nisipuri,

Iar mâna își caută lutul, 

Modelând temător alte chipuri?

 

Cum voi mai ști ce e dorul,

Căci glasul tău nu mai curge,

Ca râul ce-și știe izvorul,

De unde lacrima iubirii se scurge?

 

Cum voi mai ști că e seară,

Când nu vei mai fi să rămâi, 

Cu tâmpla pe tâmpla-mi de ceară,

Gândind la sărutul dintâi? 

 

Cum voi mai ști ce-i acasă,

Când nu vei ști să mă chemi, 

Căci gânduri negre te-apasă, 

Și de răspunsuri sumbre te temi?

 

Rămâi, cât timpul mai poate, 

Să ducă spre ceruri același ecou, 

Rămâi până când vom răzbate, 

Iar iubirea va-ncepe să doară din nou. 

More ...

Doar iubind …

 

Doar iubind poţi cere lunii,

Peste tine să coboare,

Al său clar şi-a sa splendoare,

Şi lumini rupte din soare.

 

Doar iubind poţi cere apei,

Peste tine lin să curgă,

Ca iubirea-ţi să ajungă,

Dintr-o clipă, viaţă lungă.

 

Doar iubind, codrului poţi cere,

A sa umbră şi răcoare,

Triluri de privighetoare,

Şi un murmur de izvoare.

 

Doar iubind, vântului poţi cere,

A sa blândă adiere,

Să-ţi trezească acea plăcere,

Ce-o trăiai în luni de miere.

 

Doar iubind poţi cere vieţii,

Lin să cearnă peste tine,

Sentimente dulci, sublime,

Risipind sumbre destine

More ...

Epigrame XXIX

 

Evoluția științei

 

Omul nu e de bonton,

Se poartă ca un bufon,

E un pic și cam afon,

Și-i condus de un IPhone.

 

CFR-ului cu întârzierile imense

 

Peste o săptămână am o întâlnire,

La Constanța cu doi camarazi,

Ca să nu întârzii, fără șovăire,

Am să plec cu trenul, chiar de azi.

 

Presa azi

 

Ziarul nu mai are asistență,

Și dispariția o să-l lovească,

Iar ca măsură de urgență,

Plătesc pe cititori să îl citească.

 

Presa azi

 

La cât de falsă este știrea,

Iar adevărul e ținut mascat,

Ziarul și-a găsit menirea,

E bun numai de împachetat.

 

Soției

 

Nu mi-a fost deloc ușor,

Ca să te compar c-un nor,

Că mereu în viața-mi sumbră,

Când lucesc, tu îmi faci umbră.

 

Vecinului - care se uită mereu la mine în curte

 

Precum o știi dragă vecine,

Am o pisică albă și-un ogar,

Apoi, ce nu îmi aparține,

E după gard, un biet măgar.

 

Unui poet

 

Aici doarme un poet,

Ce-a scris odă și sonet,

Viața lui a luat sfârșit,

Când criticii l-au recitit.

 

Unui scriitor - cu scris indescifrabil

 

Ai trimis un manuscris,

Acum un an la stenograf,

Viața i-ai făcut-o praf,

Că de-atuncea stă închis.

 

Epitaf - lui Iolanda Balaș

 

Cu trupu' ai fost la înălțime,

Când vechi recorduri doborai,

Dar ai țintit în profunzime,

Şi astăzi ai sărit direct în rai.

 

Artă

 

S-a dus portretul să îşi facă,

El, un necioplit vădit,

Iar pictorul i-a spus îndată,

Cunosc un sculptor renumit.

 

Uneia - mergea cu telefonul în mână

             fără să se uite la drum

 

Își căuta în zodiac sorocul,

Dar nu cerceta terenul,

Scria c-o va lovi norocul,

Dar a lovit-o trenul...

More ...

Reîncărcare

 

Fiecare avem o cale, un pustiu de drum, 

Sub aceeași oarbă mângâiere, 

Toți purtăm un foc ce va fi un scrum, 

Și-l va duce vântul ca pe-o adiere. 

 

Printre noi trec spații care nu cer pași,

Și se strâng noi fețe fără-un ideal, 

Din mulțimea toată doar cu cei rămași, 

Vom străbate viața înspre un final. 

 

Ne purtăm în brațe când ne e mai greu,

Și păstrăm lumina ca pe-o lege a firii,

Căci pe fiecare umăr sprijinit mereu, 

Ne va sta de veghe îngerul iubirii.

 

Și-atunci când tăcerea își mai face loc, 

Ne găsim urmașii care vin spre noi, 

Și din scrumul tainic se-nfiripă-un foc, 

Prin care ne-întoarcem iarăși înapoi. 

 

More ...

Tăcere

 

N-am mai vorbit demult cu tine, 

Dar nici nu pare să îți pese, 

Pe buzele ce-mi sunt străine, 

Păianjenii au început să țese. 

 

Sunt scrib de când nu mai vorbesc, 

Adio, îmi scriu în fiecare zi pe față, 

Aş vrea să strig că te iubesc, 

Dar parcă-s mut de-o viață. 

 

Limbajul corpului am învățat, 

Și-s strălucit în pantomimă, 

Şi n-am crezut cu adevărat, 

Că a vorbi este egal cu crimă. 

 

Mai bine aș fi și orb, și surd, 

Să nu mai știu nimic de tine, 

Și n-aș vedea ceva absurd, 

Dac-ar urla cuvintele în mine. 

 

More ...

Poems in the same category

Provincial în moarte

Mă plimbă viața-n doliu, în zi aniversară,
Printre un fond cumplit de gheață și nimic,
Indiferență pură în inima-mi nebună,
Sunt detașat de moarte în nouă aventură.


Trimis la separare într-un container mic
Printr-un izvor de sânge, intoxicat de frig
Pășesc în lumea nouă într-un halat mânjit
De un păcat mai vechi ce alții-au săvârșit.


Un anonim actor pe-o scenă imperfectă,
C-un aer răvășit, în cap cu o bonetă
Sunt aruncat din moarte în scutece cochete,
Printre ființe nule mă simt de modă veche.


Sunt renegatul morții într-un exil frigid,
Pe-o insulă pustie cu gust de nesfârșit,
Alături, omenirea, ocean nemărginit...
Provincial în moarte, în viață un nimic.

More ...

GÂNDURI…

    Gânduri... 
    (Inutile) 
    
    Florile neputinţei mele 
    S-au scuturat 
    În cuvinte de bine. 
    
    Păsări... 
    (Călătoare) 
    
    Pe cerul frunţii mele 
    S-au zbătut 
    Aripi, albastre şi line. 
    
    Ploi... 
    (Trecătoare) 
    
    Cenuşa inimii mele 
    S-a topit 
    În rouă, peste frunzele fine. 
    
    Luni... 
    (Zile)
    
    Timpul vieţii mele 
    S-a scurs 
    Fecund, în brazdele pline. 
    
    Priviri... 
    (Furişate) 
    
    Umbra minţii mele 
    A crescut 
    Nimicind, dorinţe haine. 
    
    Stări... 
    (Către sori) 
    
    Palmele mâinilor mele 
    S-au instins 
    Culori, în curcubeie vecine. 
    
    Gânduri, păsări, ploi,
    Inutile, călătoare, trecătoare...
    Luni, priviri, stări,
    Zile, furişate, către sori...

More ...

În pribegie

 

Într-un corp de om pribeag șade-un suflet blestemat
Ca o cioară pe o sfoară croncănind a viață-amară,
Cântec trist dintr-o vioară, pe un câmp scăldat în ploaie
Șade omul cătrănit pufăind un gând timid
despre lumea ce-a iubit.

 

A plecat de ani de zile spre tărâm cu apă vie,
Să nu se mai necăjească de durerea omenească
Și să pună-n sacul lui doar plăcere și tutun,
Iar în ceas de dimineață să se întoarcă iar acasă.

 

Pe un drum lucrat din piele și din gânduri de-alea grele
Nu putea a socoti de e noapte sau de-i zi,
Căci trudea nefericitul să-și creeze drum cu trupul,
Fără să priceapă bine că-l plângeau acas’ copiii.

 

S-au dus anii tinereții și s-a dus blândețea feței
Pe meleaguri depărtate într-o lume fără noapte,
S-au pierdut neîmplinite toate visele plăcute,
Căci în lumea de acasă ești un venetic prin casă.

 

Umbli-n viață necăjit ca să strângi un ban cinstit,
Iar acasă toți golanii stau la masă la chiolhanuri
Și rânjesc de sus din vile la plăpândul om din tine
Și la munca ta de-o viață pentru copii și nevastă.

 

Cum să nu fii necăjit când lăsași tot ce-ai iubit
Și te-ai dus în pribegie pe un vis și pe-o simbrie,
Iar acum când te-ai întors ești văzut de sus în jos,
Și din omul care-ai fost a rămas doar simplul os.

 

Când te-ai dus la cimitir să îți plângi ai tăi părinți
Te-a-ntrebat popa-ntr-o doară de-ai venit să-ți faci pomană,
Căci ți-e trupul învelit într-o pânză de argint,
Iar pe față porți o barbă de un cot și-i tare albă.

 

Bate clopotul în sat c-a murit un moș beteag
Și s-a dus la cele sfinte c-un toiag din lemn, din curte...
Un pribeag, un venetic, asta-i tot ce ai muncit,
Un covor de frunze moarte pe poteca vieții mată.

 

Într-un colț de cimitir, într-o groapă blestemată
Șade sufletul rânjind pe coșciugul tău muncit,
Iar pe-un pom de lângă poartă croncăne o cioară-n noapte
C-ai plecat iarăși departe doar c-un rând de haine-n moarte.

More ...

De ce

De ce ochiu-mi plange

Cand in suflet e pustiu?

De ce trupul mi se frange

Intr-un morman pamantiu?

 

De ce luna de pe cer

Noaptea nu-mi mai lumineaza?

De ce eternul temnicer

Inima nu mi-o elibereaza?

 

De ce vocea mea tremuratoare

E acum prizonier al tacerii?

De ce lumina protectoare

M-a lasat prada durerii?

 

Si de ce timpul imi trece,

Fara ca sa mai simt vantul?

De ce zac in noaptea rece

Fara ca sa aud cantul..

Fiintei mele, de ce oare?

More ...

Catacombe - 4 - Mormântul Ideii

Mormântul Ideii

 

Te văd dar nu pot sa te-ating,

Ești acolo și aici, nu pot sa explic,

Flamă între pereți, mă sting,

Încet, suflă, în jocul stafiilor ridic,

 

Clepsidra, nebăgată în seamă se scurge,

Nisipul prin gâtul prăfuit,

Până-n curaj, pe lumânări merg,

Sa mă-ncred? M-am oprit,

 

Zâmbesc și glumesc sa nu mă vezi,

Iluzia aprecierii-mi zâmbește,

Cu gura crăpată, oglinda-mi șoptește,

Mai ai ce pierde?

 

Salvator de dinozauri în deșert,

Încă aștepți sa plouă,

În fața strigoiului te prezinți mort,

Ai nevoie de-o busolă, două?

 

Apa rece-a răbdării mă-mbată,

În cerc sap sute de morminte,

De ce e noapte?

Cineva să mă scoată.

More ...

Nix

Din candela cerului, neaua-i lepădată

Se așterne-n șiruri dalbe,

Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte

Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i

Își impune acum domnia,

Totul învăluie cu a sa greutate

Omoară, orice-i stă în cale

 

Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,

Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă

Neaua nu grăiește pace,

ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine

Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol

Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere

 

Te străpunge, te doboară

Cu o hlamidă moale, te înfășoară

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍