Izbăvire

Prea frumos sentiment

Cu el noi toți ne naștem

Rapid ,usor ,prea lent

Dorim să îl cunoaștem.

Nu prea poți controla

Nu poți să te ascunzi

În piept tresaltă inima

Și simți cum te afunzi.

Cu totul uiți de tine

Deloc nu mai contezi

Doar crezi că e iubire

Chiar altceva nu vezi.

Ce simți e un refugiu

Un dar ,o cruce grea

La viață e preludiu

Trăiești ori mori cu ea.

O simți cum te-nfurnică

Prea greu să o descrii

Chiar crezi că te ridică

În dulce tremur de copii.

Și de primești tu simți puțin

Crezând că dai prea mult

Percepi iubirea doară chin

Alergi prin gând pierdut.

Dar chiar de greu îți pare

Să iubești ,mori de dor

Și chiar de simți că doare

Doară te stingi fără amor.

Mă trezii voios se pare

Am dormit pesemne bine

Simt nimic că nu mă doare

Azi e soare pentru mine.

Am deschis fereastra larg

Simt pădurea cum adie

Un tablou ce-mi este drag

Mi se afișează mie.

Toamna lucră cu natura

Si o modelează ea

Îi închide iernii gura

Șoptindu-i că va mai sta.

După noaptea friguroasă

Și cu cerul plin de stele

Dimineață tu frumoasă

Aduci soare zilei mele.

Prin răceala ta în zori

Îmi oferi căldură mie

Mă trezești ,îmi dai fiori

Și faci bine să îmi fie.

Să mai stai te rog puțin

Terapie pentru mine

Antidotul la venin

Tu îmi dai starea de bine.

Nu e cărare sigură în viață

E doar mirajul inocenței tale

Efortul naște doar speranță

Ca să răzbați e lungă cale.

Nu e ușor ,e complicat

Ca eul tău să înțeleagă

De ce dorința e păcat

Pare a ști ,dar conștiința neagă.

Iubirea ,darul cel divin

Ce îl primești silit aproape

Se dovedește a fi chin

Pregătit parcă să te-ngroape.

Sinceritatea chiar și ea

Veriga sârguinței tale

Apasă ca o haină grea

Incertitudinea e mare.

Străin cu tine parcă ești

Se luptă insul să răzbată

Încerci mereu să te cunoști

Să reușești ,cred niciodată.

Urcușul e declinul tău

Suflet prea amăgit

Sfidarea în destinul tău

Doar gheare și-a înfipt.

Mereu la granița negării

Cu zămbetul căzut și șters

Tot cauți urmele cărării

Uitate cred de al tău mers.

Nu există ceas în zi

O poznă ea să nu facă

Și cuminte de ar fi

Glasul nu o să îi tacă.

Fac eforturi să pricep

Lumea asta pisăcească

Zâmbetul forțat și sec

Pare să mă obosească.

O mișcare de aș face

Pe loc sunt descoperit

Deși cred că nu mă place

Fac un pas îs urmărit.

Și în liniște ,când toarce

Mă privește tot suspect

Simt în minte cum le coace

Stau în gardă și aștept.

Zvăpăiată ești tu Luna

Cât să pot răbda și eu

Ești mereu precum furtuna

Mături tot în jurul tău.

Scoți gheruțe la atac

La orice îți iese-n cale

Cu nuia îți vin de hac

Mă provoci ,așa îmi pare.

Liniște să am aș vrea

Pisică prea zăpăcită

Nu vrei cred a mă testa

Mai bine stai potolită.

Amestecate bine îs nuanțele pădurii

Pe vârfurile ei ,pictura e desăvârșită

Tabloul este viu și nu e loc măsurii

Pe aripă de toamnă apusul se alintă.

În recea așteptare a snegului de brumă

Pe frunze clipocesc doar picurii de rouă

În dimineți plăcute frumosul să se țină

Așteaptă doar în tihnă ca cerul să îl plouă.

Miros amețitor de mere drese ,coapte

Inhibă pe simțire ,dar cât să nu dispere

Livada este plină ,făcură-se  de toate

Se lasă așteptat bunul rachiu de pere.

Podgoria abundă cum nu a fost demult

Butucii plâng de greu nu pot ca să mai țină

Să iasă vin prea bun ,va fierbe bunul must

Și vor urma cred zile doară cu voie bună.

Porumbul e și el aproape de cules

Ca mâine o să aibă nuanță aurie

E anul cu noroc ,totul bine a mers

Va fi doară belșug și mare bucurie.

De sufletul  poate cânta de mulțumire

Pentru că draga mea ai reușit să îl mângâi

Cum focul verii a mistuit și a tot ars iubire

O rugă mare am  ,tu toamnă mai rămâi!

Mă spăl pe față în roua dimineții tale

Îs alintat duios de razele prea blânde

Mă regăsesc mereu ,cu dor pe a ta cale

În zorii ușor reci ,fiorul tău mă prinde.

Tăcerea timpului îi poate tare surdă

La geamătul prea frânt de neputință

Pe clipa fără tihnă speranța e înfrântă

Să vină dară ceasul e ultima dorință.

Pe frânturi de timp cât mintea e lucidă

Se desfășoară fugitiv frumoase amintiri

Prin fața ochilor prea mici acum perindă

A anilor trecuți ,frumoase toate amintiri.

Cu pașii prea greoi ,ca sprijin un baston

Cu doară nepăsare și poate fără scop

Un firav bătrânel ,cândva un mare om

Dorește doar să știe spre veci că are loc.

Are el o zicală ,cândva pe vremea mea

De timpul și răbdarea te lasă să asculți

Te prinde în poveste și parcă vrei a sta

Ochii îi sunt în lacrimi de poți ca să te uiți.

Bătrân îi tare chipul ,cu minte de copil

Bolnăvicios cu trupul ,se simte o povară

Nu vrea ca să arate ,privește doar umil

Te duce înapoi ,ce-am fost odinioară !

Nu știi dar crezi că țanțoș a fost poate

Că multe inimi a topit când fu fecior

Acum că reuși să îl iubească poate toate

Sunt dubii mici că ar fi fost așa ușor.

Senin privește împăcat doară spre răsărit

Încearcă să îl caute pe al său Dumnezeu

Cu murmurul pe buze ,frumos am mai trăit

Și rău de am făcut ,Doamne îmi pare rău.

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Ăștia

...

Ne sorb ăștia viața însetați

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

De-a ne-nchina măștilor vopsite

În culori stridente, dichisite,

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!

...

Și dacă viața încă ne e dragă,

Au ăștia grijă să ne dreseze bine,

Pentru-a privi doar cum se cuvine,

Contactele cu lumile străine

Mai nimic să nu se nțeleagă!

...

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați

Vopsiți în culori stridente, dichisite,

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

Voi ăștia, posesori ai vieților finite,

V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?

    Cine sunt eu...
    nisip, pământ şi apă...
    ...fără nici un fir de iarbă...
    ...herghelii de cai s-adapă,
    văile îşi ard lumina,
    - neîntunecată-i vina -
    ...că am aşteptat furtuna... 
    primul strop de ploaie deasă, 
    ca perdeaua de matasă, 
    primii zori de noapte-adâncă,   

    prima stea lucind pe stâncă...

Gândurile mele au învățat mersul nopții,

Se strecoară printre pleoape ca niște șoapte reci,

Fură din mine lumina precum hoții,

Și-mi lasă doar dorul să tremure pe piele.

Ele plâng în mine cu glas de vânt tăcut,

Mă ating pe inimă cu degete reci de ploaie,

Miros a amintire, a fum, a trecut,

Și-mi fac sufletul să sângereze încet, în taină.

Mi-e dor de tine, dar dorul a putrezit frumos,

Lasă ecouri care nu mai vor să plece,

Se joacă cu inima mea ca un copil străin.

Și-mi scriu pe piept povești care ard și încă te cheamă.

Le privesc cum pleacă spre nicăieri,

Cu tăcerea lor grea, dar tandră și caldă,

Uneori mă iubesc, alteori mă dor,

Dar tot în mine se întorc, mereu și iară.

Căci noaptea știe să mă țină în brațe,

Să-mi umple inima cu vânt și cu stele,

Și gândurile care nu vor să adoarmă

îmi poartă dorul tău, fragil, prin tăcere 

Gândesc SF, ca Oppenheimer, 

Încercând să fiu propriul meu idol,

Visând că pun mâna pe bandă, 

M-am trezit ,subit, în filmu' meu...și nu-s regizor,

Vorbesc și plâng, la o comandă,

Dictat de un observator inert,

Totu' doar pentru un spectacol,

Fără public, cu un scop incert,

Singuru' actor fără lumină, deși filmează în deșert.

Chiar dacă platou'-i plin,

Pustiu' îi palpabil, și obscen de evident,

Actorii vin, și nu mai vor să plece,

Rămân în urmă doar gunoaie,

Îmbătându-se pe set.

Bani lichizi, plătesc cu traume,

Jet pe jeb de o ajuns și-n creier,

Blocat ca recuzită, sunt trimis la-naintare,

Să trec prin baltă de regrete,

Stupid, ce foame au de cadre,

Deși scenariu' nu-i complet.

Încă de mic, atacat, nu academic,

Acum forțat sa răspund per vers,

Pentru gândurile mele, închipuit profesionist,

Că primesc toate creditele,

Încă-ncearcă , da' nu-s convins,

Că merit pentru tot ce fac un sfert.

Ochii-mi proiectează scena-n cortex,

Îndoielile mă fac să nu fiu transparent,

Ce văd e tragic, un labirint complex,

De glume sumbre, duble-n înțeles,

Unde cârjele ard fără regret, sau nimeni sa-şi asume,

Cu sclipirile de geniu, normal că-ncepe și să tune,

Printre stropi apar poeți trecuți de timp absenți,

Și profeți în fuste,

La o înmormântare, cu arfe de balet.

Concret, privesc din exterior, în cutie corpu-mi coace,

Zace mort, io-s mesager,

Săritor din prag de moarte,

Uitându-mă la mine-n silă,

Că-ndulcesc marea cu sare,

Arunc critică, văzându-mă iar îngropat,

De personaje tranzitre,

Atunci lumea se ridică încet, 

Extazu' se implică, însa-n mine nu-i prezent,

Rațiunea-mi ține izolat cavou', liniște,

Până ce-i claustrofob echou',

Doar lumina-mi e salvare...vreau să strig...

Da'-s blocat în prismă-nchisă.

 Denis Poetu' -,,Filmu' meu" 2023

Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea? 
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.