Luna

Prea repede ai trecut vreme

Și ani frumoși ,ai luat cu tine

Pe tâmple ai pus alb devreme

Și mult hazard pe prea mult bine.

Ai rupt hapsân din bucurie

Și încercând să nu lași urme

În hău ai izgonit  pe armonie

Lăsând ca vraja să se curme.

Îmi este dor măi , nu puțin

Să văd  cărarea spre bunica

Să dorm în podul cel cu fân

Nu noaptea ,totă ziulica.

Să zburd voios pe prispa de chirpici

Cu lingura de lemn să mănânc doară

În strachina de lut de crezi ,urzici

Tare frumos era să știi odinioară.

Făcea bunica mămăliga coaptă

Ceaunul sfârâia plăcut pe foc

Pe jar un bulz făcut ca roată

Îl tot sucea ,nu sta să știi deloc.

Era totul făcut cu trudă

Dar dăruit din suflet do ară

Acum am dor și îmi e ciudă

Că timpul anii îi măsoară.

Ie doar albă ,cu bete și catrință

La orice sărbători astfel mergea

În trai decent ,multă credință

În amintiri te văd bunica mea.

Mă poartă pașii către tine

Să mă desfăt cu briza ta

Nu știi dar ești un pic de bine

Peste toată trăirea mea.

Când susurul din valuri îți ascult

Mă pierd de tot ce eu eram

Mă faci pe mine doar să simt

Îmi dai ceva ce parcă așteptam.

Ești calmă dar și agitată

Îmi dai o liniște nebună

Mă fascinezi ,te simt vibrantă

Tăcerea mea poate să spună.

Primești pe soare să picteze

Un răsărit și un apus

Portrete vii să înrămeze

Pe clipa timpului ursuz.

Să te privesc o veșnicie

Aș putea fi doar fericit

Știu că e greu așa să fie

Mă bucur însă că te simt.

Ajuți uitarea mea să fie

Un mic crâmpei ,dară real

Și conștiința mea să știe

Că te iubesc nu în zadar.

Mă cheamă pescăruși spre tine

Mereu prin ei te voi găsi

Dar să păstrezi doar pentru mine

Un răsărit pentru o zi.

Izvor al nemuriririi

Cu ape tremurânde

Inspiri doar teamă firii

Sevă gândirii strâmbe.

Tu harul cel divin

Ți-ai nimicit menirea

Când cupa cu venin 

Ți-a contemplat privirea.

Ai devenit securea

Copacului cel falnic

Privești cum luptă crusta

Să-l țină ,chiar ești jalnic.

Ești spinul cel de plumb

Așa ai devenit

Te-ai poticnit în trup

Când vârful ai înfipt.

În haină muritoare

Te zbați dar în zadar

Pășești în viață oare?

Ori stai de veghe doar?

Cărări întunecate

La adăpost târziu

Exiști dar fugi prin noapte

În urmă lași pustiu.

E golul ce te umple

Pe scurtul drum ales

Speranța lasă urme

Pe spiritul tău șters.

Sub pași de dor așezi regretul

În amintiri doar mă găsești

De să mă uiți încerci momentul

Mergi mai departe ,nu greșești

Chiar de greșeli ai făcut multe

Când ai simțit că sunt al tău

Nu pot  uita clipe plăcute

Îți las în dar parfumul meu.

O părticică cred din mine

Pierdută e ,nu va mai fi

În viața mea de va fi bine

Hazardul poate ,doar va ști.

Și de uitarea leac va fi

Pentru a merge mai departe

Vei pune punct a mă iubi

Ori nu a fost iubire poate.

Poate a fost doară minciună

Falsă dorință și iubire

De poate inima să spună

Poate a fost doar amăgire.

A fost poate doar încercare

Spre a simți mai diferit

A fost poate doar provocare

Sau poate doară te-ai mințit.

Iar dacă totuși tu ești bine

Pe suflet nu simți apăsare

Și de trăii măcar puțin, cu mine

A fost poate doar întâmplare.

Nu e cărare sigură în viață

E doar mirajul inocenței tale

Efortul naște doar speranță

Ca să răzbați e lungă cale.

Nu e ușor ,e complicat

Ca eul tău să înțeleagă

De ce dorința e păcat

Pare a ști ,dar conștiința neagă.

Iubirea ,darul cel divin

Ce îl primești silit aproape

Se dovedește a fi chin

Pregătit parcă să te-ngroape.

Sinceritatea chiar și ea

Veriga sârguinței tale

Apasă ca o haină grea

Incertitudinea e mare.

Străin cu tine parcă ești

Se luptă insul să răzbată

Încerci mereu să te cunoști

Să reușești ,cred niciodată.

Urcușul e declinul tău

Suflet prea amăgit

Sfidarea în destinul tău

Doar gheare și-a înfipt.

Mereu la granița negării

Cu zămbetul căzut și șters

Tot cauți urmele cărării

Uitate cred de al tău mers.

Prea aprig foc în adevăr mistuitor

Ai pustiit cu ciudă tot zvâcul din simțiri

În inimă ai ars și cel cel mai pur fior

Cenușa ta în zbor ,e ceață în priviri.

În amăgiri ,speranțe doar ai pârjolit

Dorințe ,pasiuni ,cu nerv ai măturat

În amintiri ,cu gândul parcă  rătăcit

Să fie doară bine crezi tu ar fi păcat.

Și suflet tu prea greu și parcă nențeles

Știi doar să taci ,că rău nu poți a face

Pe chipul apăsat arați un zâmbet șters

Regretul cel amar ,deloc nu îti dă pace.

Minciuni nevinovate și neâncrederi multe

Frumoase sentimente ,pierdute îs în gheață

Chiar de trăiri au fost ,în clipele trecute

Acum nu este urmă ,măcar de o speranță.

De dragostea ,iubirea , îs sentimente vii

În brațe cu distanța au devenit prea seci

Iar de e greu prea mult rostirea mai rămâI

Să fim noi iarăși bine ,am devenit prea reci.

În așteptări de bine ,privirile pierdute

Se văd prea umilite de ce cred a primi

Ce nu se vede însă în vorbele tăcute

E poate nențelesul din ce poți oferi.

Iubire ,pasiune și clipe chiar intense

Trăite și simțite ,au fost totuși reale

În amintiri ascunse ,nu pot să fie șterse

E totul însă rece ,fără un pic de soare.

Ți-o jur, că nu mă superi cu vorbe de ocară
Si nici când palme grele eu pot să îți ofer,
Nu am în suflet stropul din vița cea amară,
Căci am uitat demult la tine cum să sper.

Avusei câte vise și cât erai de viu,
Acum ți-e glasul simplu și nici nu prea vorbești
Si miezul bun din tine l-ai pus într -un sicriu
Si-i țintuit, prea bine, de legile- omenești.

Te uiți la știri și filme cu monștri, sau război,
Si toate faci la oră, ca-ntrun jurnal rescris,
Din care ruptă -i fila cu orele în doi,
Dar nu uita, amorul că nu se vrea ucis!

Amanți să-mi fac o mie, că nici n-ai observa -
Atât îți sunt de dragă, atât mă cercetezi.
Ca coaja de lămâie e astăzi gura ta,
Pe care ca ștampila pe buze mi-o așezi.

Am obosit de tine și ani am parca-o mie
Si-i port ca o povară și grea mi-i existența.
Decât să am în casă bolnavă armonie,
Mai bine m-ai scuti să îți admir – prezența !

Te văd ca pe o umbră pășind prin fața mea
Si nu mai ai lucire și nu mai ai mister;
Atâta sărăcie eu văd pe fața ta
Si am uitat, demult, la tine cum să sper.

Și-al lor izvor tânjește

în marea de-ntuneric

după izul de lalele

din coastele-nverzite.

el îi sărută sânul gol

și ea șoptește-amurgul,

iar viața din ei se-nalță

spre orizontul gol.

În munți suflul ajunge,

printre lalele strivite

de sânul alb și gol.

Izvorul lunii izbucnește

cu sunete vivace,

dar cu răsunet gol.

Ea e doar ecou și el

doar nepăsare

pe ast podium gol.

Dar al lor izvor tânjește

în marea de-ntuneric

cu suspin domol.

În lacul negru , tulbure , ea s-aruncă fără clipiri

O mînă simți-n creștet , cum o-mpingea în adîncimi

Zbătîndu-se necontenit , pierea cate puțin , încet, încet

Si vietățile de dedesubt , să-i fure inima din piept !

Avea să-și vadă viața toată , trecînd într-o clipită

Regrete adunate-n saci , ieșeau la suprafață

Și amăgiri, dezamăgiri , aduse de curenți degrabă

Prieteni, rude, ce alai ! se adunară-n grabă

Si demonii de dedesubt aveau sa îi surîdă ,

Se stranseră în jurul ei , jugul să il pună

De gît avea lanțuri de fier , purtîndu-le veșmînt

Povara grea îi atîrna , pe umerii săi ,plumb .

Și biata fată se zbătea, în propiul iad, necontenit

Dureri acumulate-n timp, aveau să piară negreșit

Și-atunci, în ultimul moment și suflu, ea se văzu !

În veșnicul sicriu de apă, mireasă moartă întruchipată !

Dacă ploaia mi-ar aduce

Din cer un strop de fericire,

Aș ști să fac din el izvor

Să curgă cu iubire

Și te-aș ruga să vii cu mine

Să bem pahar după pahar,

Să ne-mbătăm de dragoste

Iar eu să trec al tău hotar

Și-apoi în lumea largă să fugim

Să ne iubim feriți de gura lumii,

Eu flori s-aduc, tu prunci să faci

Și să citim când ne culcăm..psalmii

.................................

Și norul a slobozit spre mine

Atunci când picuri am cerut,

În viață aducându-mi fericire

Și pe Maria...cum eu am vrut!

Fiecare chip poartă o stea,

fiecare glas își țese chemarea.

Diferențele nu ne separă,

ci ne dau aripi să privim în zare.

Pașii noștri se-mpletesc pe pământ,

mâinile se întâlnesc fără teamă.

Pacea blândă crește ca un râu lin,

curățând pietrele urii de sub seamă.

Culorile lumii se aștern împreună,

fiecare floare vorbește alt limbaj.

Armonia nu cere supunere,

ci înțelegere și curaj în fiecare pas.

Fiecare inimă aduce pace,

fiecare gând devine lumină.

Diversitatea e sursa puterii,

iar iubirea curge fără frică, fără vină.

09.11.2025

Andrei GUȚU

Te voi iubi și azi și mâine și-n viitor

Și trandafiri îți voi aduce în buchet,

Voi scrie rânduri și voi cânta iubirea

Cât muză-mi ești...rămân al tău poet. 

Tu, inima îmi faci să bată sacadat

Când dulce-mi spui că mă iubești,

Dorința-mi este, să fim..perechea

Să ne iubim, frumos, ca în povești. 

Promit să-ți fiu bărbatul credincios

Iar tu să-mi fii frumoasa cea aleasă,

Prin sfântul jurământ să fim legați

Ca binecuvântări...să curgă-n casă. 

Și, mi-aș dori copii în jurul nostru

Ca viața să ne fie plină.. împlinită,

Iubirea să ne cuprindă-n mreaja ei

Iar dragostea, adevărată și infinită.

...............................

Așa cum am promis și mi-am dorit

S-a întâmplat și azi trăiesc povestea,

Sunt împlinit și fericit...mărturisesc

Soția, copilul, nora...îmi sunt averea!