Durere Demisec

 

Dacă corpul tău n ar mai simți durere,

ce ai face prima oară?

Ai dormi într-un pat de ace,te ai înjunghia de plăcere?

Te ai lăsa s‐a iubești, fără să doară?

 

Ce e prețios fără lacrimi?

Dacă n ai simți suferință,spune mi ce păcate ai iubi,

ce temeri ai,unde te vrei să-ți găsești cenușa,

mă uit la clanță, deși am încuiat ușa.

 

Să mi se  înghețe tot corpul,

sângele să-și ia o pauză,

inimă să și audă scopul,

fără să blameze o cauză.

 

Să am tot corpul amorțit,

plutind pe o mare înghețată,

mă învelesc cu nisipul ascuțit,

îmi pâlpâie ochii, agitată.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Bianca S. poezii.online Durere Demisec

Date of posting: 24 May

Timp de citire: ~2 min.

Views: 618

Log in and comment!

Other poems by the author

Nesigură fără tine

Și poate nu i prințul pe călare,

Dar vreau să l văd așa.

Mă vede prințesa pierdută n zare,

Sau cel puțin aș vrea.

Ești ca ultima zi de vară,

Mă țin de tine cat mai pot,

Ești ca ultima țigară,

De ce mă tot muți din loc?

Nu vreau să vă  îngrijorați,

Am să vă spun ca sunt bine,

Nu vreau să interpretați,

Altfel de ce simt eu în mine.

Vreau să mă faci să cred,

În dragoste adevărată,

Cu tata absent și mama plecată,

Pe tine te mai am,sper o viață.

More ...

te iubesc

Te iubesc enorm,

chiar și fără nopti de amor.

cand nu te simți bine,

amintește ți ca eu cred in tine.

Ochii tai strălucesc,

mai puternic ca orice cer ceresc.

Intr o noapte de luna plină,

tu ești a mea lumina.

Ai observat ca am defecte,

dar tu ma iubești și cu aceste aspecte.

Iti multumesc ca ma iubești,

si ma bucur ca ma primesti,

undeva prin inima ta,

Deoarece ma faci sa ma simt ca și luna.

Strălucitoare,și doar una singura,

ma faci sa ma simt ca o copila.

Mica,pot spune,

de abia aștept sa creștem prin lume.

Si la apus de seara,

Sa privim cum soarele răsare.

Cu inima pătată de iubire,

esti deja a mea fantezie.

More ...

Marea mea

Hai să ne sinucidem!

M ai crezut nebună în delir

Când țigara o aprindem

Nu desfășor firul fictiv

 

Parcă îți aud gândurile

Și simt ca înnebunesc

Când nici furtunile

Nu mă lasă să trăiesc

 

Tu mi ai spus să ucid

O lume nemiloasă

Să mă aleg pe mine,translucid

Să mă regăsesc acasă

 

Uite mă aici,mare dragă,

M ai învățat să mă iubesc,

Să devin o filoloaga,

fără să te vad,cum îmi zâmbești

More ...

Cine sunt?

Deseori ma gândesc,

uitându-mă la lună,

Dacă chiar îmi place cum trăiesc,

Dacă chiar am inima bună.

 

Cine sunt…cine sunt?

Ma nedumeresc eu cu ea

Doar luna știe ce înfrunt

Doar luna frumoasa mea.

 

Ma rătăcesc printre goluri,

Oare…oare a observat?

Ma rătăcesc printre doruri

Caci nu știu ce viața am de dat.

 

De primit tare aș vrea,

Luna nu o muți

De iubind cumva,

Doar stând sa o asculți.

More ...

IUBESTE

Am atâtea de spus,

Ce port n inima ascuns.

De ce zâmbim,

Iar mințind?

De ce ne e frica sa fugim?

De ceva care oricum e umil.

De ce iubim?

De ce trăim?

,,Iubește sa fii iubit”

Dar știi ce ai de trăit?

nu iubii sa fii iubit,

Iubește ca sa fii împlinit,

Nu aștepta sa fie reciproc,

Doar iubește,pana uiți de tot.

Dacă iubirea i cu interes,

Ce rost mai are ce spun in acest vers?

Dacă iubirea nu are speranța,

cine ma va aștepta fără șansa?

More ...

Iarna rece

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

 

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

 

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

 

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

More ...

Poems in the same category

Soarta omului

Alunecând pe-a apelor oglindã,

Stingherul cãlãtor, în barca sa,

Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã

Încã o zi, din cele câteva!...

 

La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:

Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?

Un şir de zile lungi, chinuitoare,

Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?

 

De fapt, de ce venim pe-aceastã lume

Zbãtându-ne a supravieţui?

- Spre a trãi şi a purta un nume

  Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -

 

Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,

Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!

Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,

Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!

 

Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã

Din zori de zi, pânã noaptea târziu;

Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,

Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...

 

Pentru pãmânt, popoarele se ceartã

Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!

Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:

"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"

 

Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul

Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;

Totul ne dã la început, pãmântul,

Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!

 

Iar cât despre necruţãtoarea fricã,

O regãseşti în orice cromozom;

- Mãsura ei mai mare sau mai micã -

Asta... depinde de la om, la om.

 

Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,

Cu ea se naşte orice muritor,

Ea nu ridicã semne de-ntrebare

Ci degetul ei ameninţãtor!

 

De bunãvoia ei, nu iese-afarã,

Nici nu renunţã uite... numa-aşa;

Decât când e poftitã sã disparã,

De Unul mai puternic decât ea.

 

Ce poate viaţa fi, decât o sumã

De vise lungi, în propriul aşternut.

Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,

Constat c-atât de repede-a trecut!

 

                           ☆

 

Ţine-te drept, amice, pe picioare,

Şi uitã-te puţin în jurul tãu!

Trateazã nepãsarea, ca atare,

Privind-o ca pe cel mai mare rãu!

 

Cãci pierderea de timp este o crimã

Când sunt atâtea lucruri de fãcut!

Din TIMP, o parte eşti: una infimã,

Prezentul sãu, la modul absolut.

 

Întreaga ta lucrare pãmânteascã

Pãstratã-i în al Cerului album.

Ferice cel ce vrea sã dobândeascã

Ce nu se poate pierde nicidecum!

 

"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1) 

14.11.2021, Gostkow, PL

More ...

Filozofia naturii

Am urcat un vârf de munte

Și am atins cerul cu gândul.

Pe al lui abis să-l înfrunte

Omagiul cântându-i colindul.

 

De sus privind către vale

Imaginația mea dă roade.

La sunete clare de cavale

Oamenii-s subiect de balade.

 

La poalele muntelui bătrân

Apa lină și o pajiște se-ntind.

Acolo flora și fauna rămân

Frumusețea naturii amintind.

 

Cărarea ce duce spre culmi

Aceeași este și spre înapoi.

Păstrezi verticalitatea din ulmi

Și melodiosul sunet de cimpoi.

 

More ...

Ce însemn eu..?

Să cresc în tăcere
nu a fost o dorință a sufletului meu.
Am perceput-o întotdeauna
ca fiind un simplu apogeu.

 

Mi s-a spus că asta sunt,
atât trebuie să însemn…
Iar, de mic copil,
iubirea s-a preschimbat doar în ceva nedemn.

 

Atât sunt eu?
Doar o multitudine de frici constante…?
Felul în care iubesc —
nimic mai mult decât sentimente infectante…?

 

Cum aș putea să nu stau aici, să putrezesc,
dacă frustrarea a fost martorul
ce m-a privit cum cresc…?

 

Vorbim despre „Iad”,
în timp ce societatea e un infern.
De ce am preschimbat ideea de „frumos”
doar în ceva modern?

 

Sunt în punctul în care îmi este frică să iubesc…
Însă ar putea oare să-mi fie frică
de ceea ce mă agăț ca să trăiesc?

 

More ...

Randunelele

Privesc rândunelele,

Zborul lor e atât de sublim și pur...

Ar putea o rândunica ucide?

Se spune că omul e cea mai evoluată ființă,

Dar mă uit la rândunele:

Zboară lin pe cerul albastru,

Departe de pământul pângărit...

Se spune că omul e cea mai evoluată ființă,

Privește zborul păsărilor doar,

Și contrastul dintre uman și divin

Va crea o prăpastie rece,

Că un trist infinit....

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍