doar un nebun

Aș vrea să uit,

Prima privire, și

Primul nostru follow dat.

Căci o astfel de amintire

E, imposibil de uitat.

Aș vrea să uit

Primul salut,

Copleșitorul primul vals,

Așa ca el, nu am vazut,

Așa că eu aș vrea să-l uit.

Fiind într-o euphorie

E greu însăși de tăcut,

Fiind o persoană fericită

N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.

Ce ai trăit de el alături,

Și cum cu tine s-a jucat,

Schimbându-te pe alta iarăși

Fată, de ce nu l-ai uitat?

Acum în cameră închisă

Vărsați-tu lacrimile-n pat,

Ne deschizând mesajele primite,

Eu sunt convinsă, l-ai uitat.

M-am certat cu dumnezeu ca nu mai esti langa mine
Ma amagesc cu gandul ca el stie cel mai bine

O droaie de sentimente ma-ncearca neincetat
Ma amagesc cu gandul ca nici tu nu m-ai uitat

De fapt sunt sigur ca nu-ai cum sa ma uiti
Iubirea ce-am avut-o putand sa mute munti

Cand te-am lasat sa pleci, ai luat o bucata din mine
Ma amagesc cu gandul ca asa e cel mai bine

Acum inchid ochii si vad cum ne iubeam
Timpul se oprea in loc si sufletele ni le contopeam

Cand eram impreuna era totul perfect
Ma amagesc cu gandul ca noi am fost fara defect

Am amestecat iubire, nebunie si durere
Cand eram impreuna pluteam printre stele

Ne-am castigat inimile si mintile simtindu-ne divin
Cand ne tineam in brate era totul sublim

Ai fost femeia vietii mele iar eu al tau barbat
Ma amagesc cu gandul ca nu s-a terminat

Si sunt ferm convins ca inca ma mai iubesti
Iubirea ce mi-ai purtat-o, fiind ca din povesti

Vorba unui mare om, care a spus de negresit:
Ca iubirea adevarata nu are sfarsit!

Știam că vei fi doar altul,

ce nu mi va fi alesul

Cel care să nu-mi știe inima mai bine ca oricine

Deși poate dacă eram și eu o fată mai prostuță în dragoste

ar fi fost să fie..

Dar acum privesc cum pleci din viața mea,

ca toți alții ce nu mi-au atins bunătatea

Ar fi fost prea mult să-mi găsesc jumătatea,

Dar pleacă, la fel ca toti ceilalți, și nu mă uita!

Un ultim poem scris în noapte

Să-l vezi când eu nu voi mai fi

Vei înțelege atunci... poate,

Că te-am sperat în fiecare zi.

Renunț încă o dată la mine

Deși-mi place să scriu de dor.

Să scriu adânc de dor de tine,

M-a făcut de realitate să nu mor.

Că ieri ți-am stat în brațe...

Azi suntem versuri pe hârtie 

Și chiar de te-ai înstrăinat,

Te simt, in orice poezie... 

O vreme o să aleg tăcerea 

Visele... de tot mi-au apus.

Vreau doar să-mi uit durerea

De dorul ce mi-l port ascuns.

A fost cândva, departe 

Un plop însetat de apa

Dar cine știa ca aceea apa 

Se va evapora odată.

Putini înțeleg versetul 

Cu inima strașnic lucida 

Si vor rămâne numai decât 

Versuri-n gri pe alb zvarlite.

Mi-e dor de tine, cum mi-e dor de viață,

De zilele în care-mi zâmbeai dimineață,

Când eram totul, și tu, univers,

Iar iubirea noastră scria propriul vers.

Erai atât de aproape, la un pas de suflet,

Îți simțeam căldura în fiecare răsuflet,

Ochii tăi îmi luminau întunericul greu,

Și credeam că nici timpul nu ne va rupe mereu.

Te iubeam cu o sete ce n-avea sfârșit,

Fiecare clipă lângă tine era un infinit,

Dar acum zâmbetele sunt doar amintiri,

Un ecou ce apasă pe vechi rătăciri.

Tu... unde ești? Cu cine zâmbești?

Pe cine strângi acum, cui îi promiți povești?

Eu rămân aici, în umbra trecutului meu,

Sufăr, dar nu știi, și poate nici nu-ți mai e greu.

Oare m-ai uitat? Oare ea ți-e destin?

Oare toate jurămintele au fost doar venin?

Tu, ce-mi erai tot, ce-mi erai iubire,

Acum ești un străin ce-mi lasă amărăciune.

Mi-e dor de noi, de râsul senin,

De zilele-n care iubirea era un festin,

Dar astăzi plâng, și fericirea-mi lipsește,

Tu ești departe, iar inima-mi tânjește.

Cât aș vrea să te întorci, să mă privești,

Să-mi spui că încă în taină mă iubești,

Dar poate sunt doar eu, visând în zadar,

Tu ai plecat, iar eu ard într-un jar.

Sufăr, iubesc, dar cui să mai spun?

Când drumul spre tine pare acum nebun.

Mi-e dor, și dorul acesta mă sfâșie încet,

Iar tu... poate nici măcar nu-ți amintești ce-am avut, complet.

Deseori ma gândesc,

uitându-mă la lună,

Dacă chiar îmi place cum trăiesc,

Dacă chiar am inima bună.

Cine sunt…cine sunt?

Ma nedumeresc eu cu ea

Doar luna știe ce înfrunt

Doar luna frumoasa mea.

Ma rătăcesc printre goluri,

Oare…oare a observat?

Ma rătăcesc printre doruri

Caci nu știu ce viața am de dat.

De primit tare aș vrea,

Luna nu o muți

De iubind cumva,

Doar stând sa o asculți.

Am atâtea de spus,

Ce port n inima ascuns.

De ce zâmbim,

Iar mințind?

De ce ne e frica sa fugim?

De ceva care oricum e umil.

De ce iubim?

De ce trăim?

,,Iubește sa fii iubit”

Dar știi ce ai de trăit?

nu iubii sa fii iubit,

Iubește ca sa fii împlinit,

Nu aștepta sa fie reciproc,

Doar iubește,pana uiți de tot.

Dacă iubirea i cu interes,

Ce rost mai are ce spun in acest vers?

Dacă iubirea nu are speranța,

cine ma va aștepta fără șansa?

Hai să ne sinucidem!

M ai crezut nebună în delir

Când țigara o aprindem

Nu desfășor firul fictiv

Parcă îți aud gândurile

Și simt ca înnebunesc

Când nici furtunile

Nu mă lasă să trăiesc

Tu mi ai spus să ucid

O lume nemiloasă

Să mă aleg pe mine,translucid

Să mă regăsesc acasă

Uite mă aici,mare dragă,

M ai învățat să mă iubesc,

Să devin o filoloaga,

fără să te vad,cum îmi zâmbești

Hai să ne sinucidem!

M ai crezut nebună în delir

Când țigara o aprindem

Nu desfășor firul fictiv

Parcă îți aud gândurile

Și simt ca înnebunesc

Când nici furtunile

Nu mă lasă să trăiesc

Tu mi ai spus să ucid

O lume nemiloasă

Să mă aleg pe mine,translucid

Să mă regăsesc acasă

Uite mă aici,mare dragă,

M ai învățat să mă iubesc,

Să devin o filoloaga,

fără să te vad,cum îmi zâmbești

Știu mama ca nu te ascult,

Și poate ți am pus pe inima scut.

Ca doare când te insult,

Dar sper sa ma crezi pe cuvânt.

Când spun ca te iubesc,

Și datorie tie azi trăiesc.

Și datorie tie eu trec,

Prin zilele astea reci.

Cu toate astea mămica mea,

Imi cer iertare in fata ta.

Când sunt obraznica și te ranesc,

Dar sper ca știi cât de mult te iubesc.

Ne mai certam uneori,

Dar viața nu e doar cu flori.

O sa trecem peste ploi.

Si de astea zilele de joi.

Ești unica in viața mea,

Ești lumina in noaptea mea,

Si ești raza mea  de vara,

Când vine iar asta toamna.

Cum ar fii să nu fim?

Să uităm tot ce știm?

Sa învățăm să iubim?

Sa ne cerem iertare?

Scrisă într-o scrisoare,

Cum ar fii?

Sa fim copii?

Să ne îndrăgostim umil,

Uitând de ce va fii.

Cum ar fii?

Să te îndrăgostești de o inima pătată,

Suflată,poate fără viață,

Poate neștiind a iubi,

Poate neștiind a trăi.

Tu sperând că ai,

Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.

Poate ai să-i dăruiești,

Dar poate nu ai sa primești.

Cum ar fii?

Să încă speri în fantezii.