Vulturii

Mult cercați de bolte grele,
Acum dădeau rotiri în spuză,
Deasupra Idei mititele,
Cuvântului ascuns: ecluză.
 
Zbor aprins, trimis acest stol
Din adâncuri grațioase de mister;
Ce este cununa lunii-n domol
Șirag rotund, coborâtor din cer?
 
Să-i confere acestui sinod
Putere-n pavăză contra timpului,
Să-i spună “cruce”, să-i spună “hod”,
Dar florid, prolific imnului.

Category: Diverse poems

All author's poems: Rarés Girea poezii.online Vulturii

Date of posting: 20 января

Views: 26

Log in and comment!

Poems in the same category

Zăpadă în Martie

Luna doarme pe cerul adâncit

Vântul iernii însfârșit s-a potolit.

Dar ciorile zboară în abisul poticnit,

Și lumea se poate să se fi sfârșit.

 

Zăpada  în Martie mă cheamă,

Ca pe o prințesă de aramă.

Curgându-i roade din ochii plini de teamă,

Rămânând veșnic un tablou în ramă.

 

Brusc, viscolul începe să distrugă,

Suflete ce n-au mai încetat să fugă.

Iar Luna dormea cand lumea începuse să se scurgă,

Crezând că se face ziuă…

Ce nătângă!

More ...

Singur in singuratate

 

E dimineata,deja

intimpin singur zorii in singuratate.

Intr-o casa plina de fiinta mea,

pentru ca numai de ea am parte.

Toti mau lasat ...

sau eu, i-am lasat pe toti

In pace ca sa doarma noaptea-n pat,

si sa fiu sigur c-am sa ramin singur,am pus lacate la porti.

Ma trag  de par..,

ma sperii de chipul ce se-asterne in oglinda cind ma uit la el.

Si ma vestejesc in vara seaca ca un mar,

inima-mi se zbate ca dupa duiel.

In jur e trist,

si-njur, si-ntreb cine-i de vina..?

Traiesc, ca intr-o drama sau un mit,

si-ncerc sa ma urasc din ce in ce mai mult,fara nici-o pricina.

Peretii-s goi si-ncep parca sa tremur,

de parca la meteo ar fi prognozat...

C-ar fi,un astfel de cutremur,

in mintea-mi, de am cauzat.

Cazuta-mi la pamint,

impreuna cu moralu-mi.

Ce cindva a fost menit,

sa ma ajute dar tot sa pierdut prin gindu-mi.

As vrea sa strig din rasputeri,

sa rasune-ntreaga casa.

Dar simt ca nu mai am puteri,

si parca de nimic nu-mi pasa.

De-ar fi sa fie-asa 

cum poruncesc eu mie

Indata te-as lasa

sa nu mai suferi cit esti vie

Fac drama din nimic,

din zimbet sau imbratisare.

Probabil asa m-am invatat de mic

sa tot arunc petalele din floare.

Sa departez pe cei din jur,

sa pling, sa rid

Uneori ba sa ma bucur,

dinte cu dinte, primul rind si-al doilea rind.

Si-mi amintesc cum imi zice-ai 

ca viata-i numai una 

Si-atunci cind m-alintai

se asternea mai toata ceata, si aparea lumina

Si cind plingeam ma sustinea-i

ca asta-i omeneste 

Cite-o lacrima sa dai 

ca sa poti sa treci peste.

Tot cei greu,

dauna vietii

Imi pling de mila mai mereu 

chipului tau din fotografii.

Si-ti destainu-i cite-o particica

din sinea mea

Si-ti spun si-n glas de ce mii frica

de pustiul din casa-ceasta

Si goluri parca se aseaza in stomac

am plins destul sau poate nu?,

Ca-ci ochii mi sau c-am uscat

mai vreau macar un ceas, mai vreau macar inca unu.

Sa-ti povestesc ce-am realizat,

ce ginduri am 

Ce nou am mai creat,

ce inca n-am facut ce inca la moment n-am.

Am timp dar incerc ca sa-l ignor,

incerc sa ma ascund.

Ca soarele dupa vri-un nor,

as vrea ca sa dispar, in goluri sa m-arunc.

Inca mai sint copil, naiv de felul meu 

de ce oare pe Tata!?

Mi la luat Dumnezeu?!

de ce tocmai mie, una ca aceasta!?

Si nu-mi raspunde nimeni, la intrebarea mea

ma-ntreb unde mii ingerul!?

Ce sta de-asupra fiecaruia,

de ce nu ma ajuta dinsul!?

Probabil cind Domnu-a impartit 

la fiecare cite unul.

Al meu nu a fost de gasit,

sa-mi lumineze drumul

Sau poate asa mi-a fost scris in stele 

sa fiu uitat de bun

Si eu si toate visele

si-ale mele daruri de Craciun.

De ziua mea la toti li sau dat citi-un inger

dar al meu inca n-a ajuns la mine

Nici la a 20-cea aniversare, de la cer...

nu mi sa dat nimic,ba chiar mai rau... mi te-au luat si pe tine 

Poate de-acum incolo, cind voi privi la ceruri, 

tu vei fi acolo ca sa-mi zimbesti mereu,

Sa desenezi de Craciun din nouri, ale mele mult asteptate cadouri.

si tot atunci ca sa-ti simt prezenta aprope de trupusorul meu.

Si cind imi va fi mai greu,

tu intodeauna,sa ma sustii de-acolo de pe cer.

Sa-mi zimbesti cind vreau,

cersind eu am sa-ti cer.

More ...

Afară plutește o frunză

Afară plutește o frunză brună,
Într-o manieră profund bizară;
Ca o sirenă pală, își desfășoară
În totalitate nervurile-i pe-afară.
 
Dansează precum o curtezană
Și din complezență-mi spune
Cât pot să se arate ele de bune,
Farmecele adulatei sale stăpâne.
 
Eu dau din cap și amorțesc o clipă,
Iar micuța zburătoare tot încearcă,
Încearcă a mă determina solemn parcă
Să deschid geamul ce ne-ncearcă.
 
Șovăi, înclin pe ea să nu-nțeleg
Și o rog de-a dreptului să plece
Înapoi în lumea sa fadă și rece,
Gândul său nu are a mă petrece.
 
Ea-mi, ea îmi aude ca printr-un vis
Vorbele sfidătoare, de-o trufie mare;
Și, fără reținere, urcată-n mană de zare,
Se preschimbă-ntr-o fecioară seducătoare.
 
Îmi privește până în adânc ochii
Ce gravitează pe formele sale fine.
Simt, simt că nu mă mai pot abține
A nu-i asculta chemarea cum vine.
 
Mă apropii de oblon cu încetul
Și dau cu dinadinsul a-i deschide
Zăvorul încleștat de plante morbide,
Cotropite de omizi roșii și larve palide.
 
C-un aer fragrant, c-o voce suavă,
Mi-se-arată din ce în ce mai rugătoare
Să reprim cu de-o mai fățișă ardoare
Fereastra interpusă, despărțitoare.
 
Undeva înăuntru, sunt încă treaz,
Voiesc sincer a nu mă mai preface,
Dar ceva necontrolat în mine zace,
Dorință goală, năzuință de farmece.
 
Și totuși, cu greu, izbutesc să mă opresc,
Să îngheț asemenea unui corp de stană;
Și acum, încep, cu un ascuțiș de pană,
Să cos plăgile ce dor, malițioasa-mi rană.
 
Mă deștept, privesc cu atenție zâna:
Acum mă crecetează-n chip diferit.
Dintru o râvnă de neasemuit,
Chiar și senzualitatea i-a pierit.
 
Globii ei, scurgânzi, ca de ceară,
Se dilată în fel monstruos.
Pe chipul său tern și hidos,
Rânjet de dinte galben, scorțos.
 
Corpu-i, diform, văros, solzos,
Mă-nfioară acum cumplit.
Și realizez cu intensitate, subit:
Din vrajă, cu totul m-am dezmeticit.
 
Îmi retrag mâna înfrigurată,
Mi-o-ncălzesc în a batistei pânză.
Și privesc, fără vreo scuză,
Cum afară plutește o frunză.
More ...

Am Plecat

Totu-i îi vechi și învechit

Toți în jur au-mbătrânit.

Ce am știut eu nou cândva

S-a pierdut pe undeva.

Si ce vechi cândva a fost

Acum nu-și mai are rost.

Am crescut eu pe aici

Cu prieteni și bunici.

Locul meu s-a ocupat,

Căci demult eu am plecat,

Dar pe voi - nu v-am uitat.

Blânda cea copilărie

Mândră floare de câmpie.

Pe aici ea s-a trecut

Si eu uite, n-am văzut.

Oameni buni ce m-au crescut,

Ce m-au învățat s-ascult,

Mulțumesc, vouă vă spun,

Pentru tot ce știu acum.

Pe alt drum eu am plecat

Si departe v-am lăsat,

Viață nouă am început,

Prieteni noi eu mi-am făcut

Sunt de acolo eu acum,

Nu mă mai întorc din drum.

Cale nouă ca din vis

Ea în larg mi sa deschis.

Fiecare-n drumu lui

Pe cărarea timpului.

Totu-i nou și înnoit

Viață nouă – bun venit!

More ...

Sala de joacă

Sală de joacă,
Cum au trecut ani,
Grei ca o clacă,
Sală de joacă.
 
Sală de joacă,
Ce emoții am,
Sunt râu fără matcă,
Sală de joacă.
 
Sală de joacă,
Taci lăcuită,
Lași inimi să zacă,
Sală de joacă.
 
Sală de joacă,
Tare m-ai lăsat,
Fără suflu parcă,
Sală de joacă.
 
Sală de joacă,
Copil doresc să fiu,
Dorul tare mă-ncearcă,
Sală de joacă.
 
Sală de joacă,
În salon e frig,
Timp să nu treacă,
Sală de joacă.
 
Sală de joacă,
Mereu mă schimb,
Pom făr’ de cracă,
Sală de joacă.
 
Sala de joacă
Este încuiată,
Fadă și seacă,
Sala de joacă...
More ...

Gânduri

Gânduri peste gânduri...

se roiesc în cap,

Citesc printre rânduri 

dar din gând le scap.

Obosit de vreme

ca frunza de ploaie

sufletul mai geme

sub dorul care-l îndoaie.

Vorbele rostite

se pierd în tăcerea

șoaptelor șoptite 

dulci ca și mierea .

Mă alint cu gândul

că totul se trece

precum bate vântul 

într-o iarnă rece.

Mă împac cu gândul 

ca-n viața aceasta trecătoare 

suntem două urme clare 
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.

More ...