Ale Tale, ale mele...

 

În clopot de seară și-n cânt de izvor,

Se-ntoarce spre Tine al duhului dor,

Iar timpul își leagănă umbrele grele,

Cu faptele Tale, cu faptele mele.

 

Dezlănțuie-n mine tăcutele ploi,

Să-nvie în carne celule de soi,

Și leagă de ceruri, sub bolți de nuiele,

Nădejdile Tale, nădejdile mele.

 

Și vântul mi-l scutură-n plete ușor,

Pe stelele nopții mă poartă ușor,

Și pune-mi s-ascult în clipele grele,

Cântările Tale, cântările mele.

 

Și când peste mine se lasă amurg,

Cu turme de nori ce prin sânge îmi curg,

Trimite-mi din neant în gânduri rebele,

Speranțele Tale, speranțele mele.

 

Respiră prin mine mirosul de viață,

Și du-mi spre lumină bezna de gheață,

Să-și afle în ceruri, sub alte podele,

Cărările Tale, cărările mele.

 

Iar dacă-ntr-o seară m-oi pierde în lut,

Cu numele șters de pe trupul tăcut,

Pune-mi la cap pe lângă buchete de stele,

Odihnele Tale, odihnele mele.

 

Lumină divină, început de Cuvânt,

Nainte de-a fi rămășițe-n pământ,

Trimite spre mine prin psalmii de jale,

Iertările Tale, iertările Tale.


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Ale Tale, ale mele...

Date of posting: 16 March

Timp de citire: ~2 min.

Views: 281

Log in and comment!

Other poems by the author

Oare cine ești tu?

 

Poate-ai ars într-un vis,

Care nu m-a cuprins,

Poate eu am tăcut,

În conflictul aprins...

 

Dar tăcerea m-a frânt

Ca pe-un ram prea subțire,

Și-am căzut pe pământ,

De un dor de iubire.

 

Dar te-ntorci, și nu spui

Ce-a fost rău, ce-a durut,

Și-apoi spui orișicui,

De un om dispărut...

 

Te mai caut, trudit,

Uneori până-n zori,

Umbra ta a fugit,

Luminată de-alți sori.

 

Mi-e teamă să spun,

Că nu te mai vreau,

Apoi mă supun,

Și otrava ți-o beau.

 

Te aștept, nefiresc

Fiindcă timpul căzu...

Dar mereu mă gândesc,

Oare cine ești tu?

 

More ...

Iluzie

 

Te pierde ochiul meu în peisaj,

Iar mintea caută să-ți recompună chipul,

În capul meu e-un amplu vernisaj,

Dar inima n-acceptă decât prototipul.

 

Și ilegal te port de atunci în suflet,

Și stau de veghe zilnic până-n zori,

Mi se preschimbă șoapta-n urlet,

Când mai întreb de tine printre trecători.

 

Și, nu știu, nici dacă ai fost reală,

Ori pofta mea te ține nefiresc în viață,

Sau poate căutarea mea este-o greșeală,

Dar chipul tău, e-un fel de boală rară.

 

Mă tem să nu te pierd deși nu te-am avut,

Pe fiecare umăr ce-l întorc îngheață mâna,

Dar în zadar că nimeni nu te-a mai văzut,

Ci numai ochiul meu și inima, păgâna.

 

Sunt prea bătrân să te mai caut zilnic,

Și nu știu nici o cale, instant să-ntineresc,

Adio, chip frumos, ce mă condamnă silnic,

Să spun himerelor, cu patos, te iubesc!

 

More ...

Şi atunci când n-oi mai fi…

 

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea mireasă,

Să-mi citeşti din poezii,

Când tristeţea te apasă.

 

C-am să stau în colţ ferit,

Şi-am s-ascult a tale şoapte,

Retrăind cum ne-am iubit,

Prin cuvintele din carte.

 

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea soţie,

Să asculţi doar liturghii,

Când biserica-i pustie.

 

C-am să reaprind altarul,

Cununându-ne iar azi,

Prefăcându-mă în amarul,

Ce-ţi şiroaie pe obraji.

 

Şi atunci când n-oi mai fi,

Dulcea mea, amara mea,

Nu mai sta şi suferi,

Ci mă caută-ntr-o stea,

 

Să mă recompui din dor,

Şi o fărâmă de iubire,

Şi-am să fiu nemuritor,

Vieţuind în a ta fire.

More ...

Fără tratament…

 

Sunt gol, pierdut, și imprudent,

Mă îndrept umil spre nicăierea,

Mi-e gândul mort și pasul lent,

Și-mi car în suflet mângâierea.

 

Se seceră pârdalnic ani din vârstă,

Și nu mai pot sădi măcar o clipă,

Sunt obosit iar zilele mă mustră,

Că-mi smulg penajul din aripă.

 

Cad mituri despre viață încontinuu,

Iar omu-i doar un nume-n catastif,

O amăgire în cer îi e destinul,

Iar mântuirea-i o trudă de sisif.

 

N-a fost îndeajuns o răstignire,

Iar Învierea am trecut-o la legendă,

Ne-am implantat păcatele în fire,

Şi-am luat în iad locașuri în arendă.

 

Prea multă răutate învăluie pământul,

Din om transpiră ura permanent,

Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,

Sunt gol, pierdut și fără tratament.

More ...

Te aștept

 

Prin vene-mi curge iarna ta târzie, 

Cu munții de zăpezi ce-mi stau pe piept, 

Și fiecare-a inimii bătaie știe, 

Că-n primăvara mea tăcută te aștept. 

 

Ți-am învelit absența în tăcere, 

Cum se ascunde jarul sub cenuși, 

Și orice vânt își ia la revedere, 

Bătându-mi în fereștri și uși. 

 

De-ai mai veni, n-aș întreba destinul, 

De ce-a zidit atâtea depărtări; 

I-aș bea cu patimă întreg veninul, 

Să-mi otrăvesc dorința de uitări. 

More ...

Nu-ți cer nimic

 

Eu nu mă-mbăt cu gesturi de paradă,

Nici nu mai vreau răspunsuri de pe buze,

Cuvintele sunt vechi, sunt căi confuze,

Ți-e limba arsă și mintea-n ambuscadă.

 

Aş vrea să fiu în tine, ca o boală,

Să-mi pui pe tâmple timpul ca sigiliu,

Dar ne-am trăit iubirea în exiluri,

Şi ne-au rămas pe umeri ani de smoală.

 

Ne-a fost blestemul scris în alfabetul

Unui tăcut şi sacru dezacord,

Și-am fost deopotrivă sud și nord,

Și-acum ne bântuie pe amândoi regretul.

 

Azi plouă-n mine, stropii nu se văd,

Dar mușcă din lumină cu ardoare,

Și fiecare rană-i o ninsoare,

Ce cade-n pieptul meu ca un prăpăd.

 

Am învățat durerea nerostită,

Și-am preschimbat-o în linii de abis,

Tu ești cuvântul care n-a fost scris,

Iar eu o filă veșnic necitită.

 

Mi-e viața un altar pe jumătate,

Pe care nici o jertfă n-a ajuns,

Deși de soartă mi-a fost uns,

Să-mi port tristețea ca o cruce-n spate.

 

Nu-ți cer nimic. Rămâi acolo, stinsă,

În colțul tău, cu florile uscate,

Eu mi-am făcut din lipsa ta cetate,

Și nu mai bat la poarta ta învinsă.

 

More ...

Poems in the same category

Ceaiul de la ora cinci și absența ta

Pe masă aburește-n cană un ceai cu gust de bergamotă,

Și-o felie subțire de lămâie ce plutește-n el,

E ora cinci, e liniștea aceea blândă, tot o notă

Ce cade lin pe parchetul vechi, ca un pastel.

 

E ceasul când lumina se schimbă-n maroniu pe perete,

Iar umbrele lungi se așază cuminți într-un colț de odaie,

Un ceas mecanic, care lasă-n urmă doar sunete lente,

Și-aduce în casă o tihnă ca o adiere de ploaie.

 

Dar scaunul de vizavi e gol, cu spătarul de lemn,

Și perna lui moale mai poartă un aer de dor,

Aștept să apară de undeva, să-mi dea un semn,

Să stingă tăcerea ce plutește ca un ultim nor.

 

Paharele zăngănesc undeva, prin vecini, o viață își vede de mers,

Iar eu stau cu palmele strânse pe aburul cald din pahar,

Și simt cum absența ta se așază în vers,

Transformând amintirea într-un nesfârșit, blând hotar.

 

Nu e o durere acum, e o toamnă ce picură-ncet,

O liniște mare în care te chem fără glas,

Un ceai băut singur, un vechi și tăcut menuet,

În care așteptarea rămâne un singur și ultim popas.

More ...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

La lección sobre el cubo.

 

Se toma un trozo de piedra,

talla con cincel de sangre,

brilla con los ojos de Homero,

esta rayado con rayos

hasta que el cubito salga perfecto.

Después de eso besan el cubo innumerables veces.

con tu boca, con la boca de los demás

y especialmente con la boca de la infanta.

Después de eso se toma un martillo.

y de repente una esquina del cubo se desmorona.

Todos, pero absolutamente todos dirán:

- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!

¡Si no hubiera tenido una esquina rota!

More ...

Viața !

Viața este doar un dar,

Trăiește-o ca atare

Ajut-o să te urce,

Nu să te coboare

Îndeamn-o la voință, 

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci 

Ca cea mai mândră, floare!

More ...

Spre apus!

Cu pas vioi te-apropii toamnă

Și-mi furi căldura soarelui,

Însă ne-aduci rodul în casă

Răsplata muncii...țăranului. 

 

S-a dus vacanța și bucuria

Copiilor ce vor începe școala,

Dar, ce să faci fără învățătură

Că 'ncurci consoana cu vocala. 

 

Pe cer cocorii zbor în cârduri

Spre alte lumi, unde le-i bine,

Și vorbă ne trimit prin croncănit

Că ne vedem...la vara care vine. 

 

Pe drum de țară merg tractoare

Ce brazda pe câmp o răstoarnă,

Unde sămânța, va prinde viață

Sub neaua albă...călduță haină. 

 

Așa se duc și revin...anotimpuri

Lăsând pe chipuri adânci riduri,

Geaba bogății și conturi adunate

Săraci plecăm...cu patru scânduri!

 

 

More ...

Rămâi în noi ca teiul...

Ne strângem glasul sub lumina-ți blândă,
Ca fiii la sânul unei mame,
De versul tău ni-i inima flămândă
De adevăr și lacrimile mamelor în năframe.

 

Ne-ai pus în palme graiul ca pe-o pâine
Și ne-ai învățat s-o frângem cu sfială,
Să nu-l lăsăm pierdut prin vremi străine,
Ci să-l purtăm cu sfântă rânduială.

 

Prin tine mama s-a făcut altar,
Și casa – cer în pragul ei smerit,
Iar dorul nostru, e fără hotar,
ce-n univers frumos s-a răspândit.

 

Noi te citim cu fruntea aplecată
Și ne găsim în fiecare slovă,
Căci ni-ai lăsat o patrie binecuvântată
În care dragostea-i dovadă.

 

Rămâi în noi, ca teiul înflorit,
Ca roua peste lanul dimineții,
Prin tine-am învățat ce-i de iubit
Și cum se veghează valorile vieții.

 

P.S. Un omagiu adus poetului Grigore Vieru, poet al sufletului românesc.

More ...

Am gresit!

Ai greșit!

Ooo daaa și azi ca si in alte dăti

Când am permis cuvintelor ascutite

Să-mi felieze sufletu-n bucăți...

Când ai vrut sắ pleci pe nesimțite

Și-am insistat sả nu pleci prea departe

Să-mi dai îmbrăţişările promise

Neștiind c-au fost promisiuni deșarte ..

 

Am gresit!

Când mi-am strâns lacrimile-n pumni

Visând mereu la tine cu speranță

Și negândind c-aveai să-mi spui

Sả uit ca-i traversat prin a mea viață..

 

Am greșit!

Că om făr' de greșeală nu există

Cum bine știi sunt unul dintre ei

Căci m-am lăsat de vorbe păcălită

Și-am tot sperat iertare sả îți ceri.

 

Am greșit! Și-mi cer iertare mie

...ție ti-am cerut deja 1000...

27.09.2024

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍