𝗙𝗥𝗜𝗚𝗜𝗗𝗘𝗥𝗨𝗟 𝗕𝗨𝗡𝗜𝗖𝗜𝗜

Se pierd simțuri, se pierd gânduri

Mii nenumărate suflete se pierd

Sunt doar valuri care se petrec

Se tot duc în largul nesfârșit, în rânduri

Rătăcit-am gusturi, rătăcim tradiții

Căutăm în van esența altor lumi, făliți

Mai presus de oameni și de sfinți copii

Facem decadența altar de neciopliți

Ne-am închis în viduri, ne-am închis în noi

Ne-am făcut armate, cuiburi, cazemate

Respirăm parfumuri, doar mirosuri noi

Repetăm haotic vise despre noi

Mințile, grădini întortocheate

Cândva temple raționale

Temple luminate, pline de balans

Pierd dendritele vibrante

Rătăcesc în golul ce le-a prins

Rămân acum adânc iraționale

Marius Ene, Iulie, Polonia 

A fost una, o Mirinda

Sub Soarele-i tot ea,

Albastra, cum e Luna

Si speri ca vesnica e ea,

Mirinda

Si in galceava-i mare,

Cu mici si bere de Galati

Apare ea, sub Soare

Mirinda din Carpati.

Si ca sa-ti fie bine

Mereu culoare, mereu gust

Mult zahar si potasiu

Albastru..ca de Prut!

Deleted Deleted Deleted

Regina gheții pe metal

Tribuna ți-este sânge dulce

Tu faci scânteie de cristal

Și galerii le faci ferice

Urcând solemn pe piedestal! 

Marius Ene, Polonia, 30.03.2025

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Mă închid în sihăstria       

Vremurilor trecute

Și pun lacăt amintirii

Și zilei fericite.

Am închis  cu lacăt zarea

Și-o icoană  încâ  port

înimii i-sa furat hrana,

Un vapor uitat în port.

O-iubire stă închisă 

Devorată de minciună

Sevă dulce abandonată 

Clocotind în rădăcină 

Pe un planșeu încăpător,

urmând drumul scândurii urcătoare,

se adună porci numai buni de tăiat:

scurți la judecată și durdulii.

Fiecare-și etalează șuncile în căldura unei asupritoare toropeli,

fără a lua în seamă înghiontelile stăpânilor grăbiți spre proră,

unde stă, jalnică și decolorată,

polena cândva albă a unei sirene.

Pășirea este apăsată, cu dâre de lături în cale,

pe care burtoșii patrupezi le înfulecă din mers.

Și toată gloata cu neastâmpăr șușotește

apropierea orei de așezare la mese.

Nu e panică, nu-i vreun tablou încărcat de tragism,

cel puțin nu pentru proastele dobitoace,

la gâtul cărora funiile se simt mai degrabă

ca și o încropire de blege ațe.

Guițat absurd, dornic de mai multă îmbuibare,

umple tot văzduhul

și coboară din nou mai josnic și inexpresiv,

pierzându-se în valurile unduitoare.

Când, într-un sfârșit, gurile parcă s-au dat adormite,

undeva din fund se arată o siluetă sdrahonă, cu buzunarele alungite,

cu mustățile fluturând în calea brizei retezate uneori de jocuri de cuțite

și sunet de ascuțis pregătit de înjunghiere.

Se aduce, bălăngănit, un grăsun de-acela dintre cei mai neciopliți,

iubitor mult peste toți de haleală,

ce și copiii și i-a înghițit în zilele mai sărace de iarnă.

Și, pus în fața călăului său,

tinde să rânjească prostește,

intrigat ușor de valăul ce lipsește.

Dar nu mult trece până mustăciosul ridică din brațe,

iar netotul animal își pierde capul,

sângele din el dând șiroaie și făcându-se ca lacul,

împânzit la scurt timp de musculițe.

Și zarea e nepăsătoare,

și vântul nici nu bagă de seamă, cu o naturalețe absentă,

căderea pe lemnele acum înroșite

a unui bolovan de carne:

căpățâna aiuritului decapitat,

ce ar putea servi, înfiptă într-un băț,

drept idol al hrănirii necugetate.

În violetul acestui grotesc crepuscul,

când limbi aprinse se pregătesc de perpelire și de sărare,

din râtul unui copitat mai puțin bondoc dă a se distinge:

„acum vom avea de mâncare”...

Plouă ca din găleată,

Nu se mai oprește odată..

Nemulțumiți ne ofticăm;

Starea vremii invocăm.

Visăm soare și frumos,

Nu chipul cerului noros.

Apoi când căldură vine,

Parcă iar nu este bine;

Ne topim de zăpușeală 

Și ne ia cu amețeală,

Tânjim umbra unui nuc 

Și -un pahar rece cu suc.

Ne rugăm să vină toamnă,

Prețuită ca o doamnă,

Chiar de ne paște nostalgia

Și ne seacă nevralgia.

Firea noastră efemeră,

Similară -n orice sferă,

Nu găsește alinare.

Este -n perpetuă mișcare;

Cerșim reformă cu ardoare,

Stropită cu sudoare.

Și așa va fi și iarna;

Nu ne mai place haina,

Ce ne ferește de frig,

Mușcăm lacom din covrig..

Dar uite vine primăvara,

Tot simțim în noi povara;

Ori că -i albă,ori că -i meargă,

Pe obraz nuanța -i acră..

Omule, trăiește, ți viața,

Lasă moftu și prefața...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Escuela secundaria

Escuela secundaria, - cementerio

De mi juventud

Maestros pedantes

Y exámenes difíciles...

Y hoy me haces estremecer

Escuela secundaria, - cementerio

¡De mi juventud! –

Escuela secundaria, - cementerio

Con largos pasillos –

hoy ya no soy yo

Y me duele la mente...

Ya no quiero nada -

Escuela secundaria, - cementerio

Con largos pasillos... –

Escuela secundaria, - cementerio

De mi juventud

Me diste al mundo

En las fuertes olas,

Tan indiferente...

Escuela secundaria, - cementerio

¡De mi juventud!

Bine este cuvântat,

Cel ce-n biserică a dat,

Domnul toate vede el,

Cea ce facem pentru el,

Un mic dar, recomandat ,

Ajută să fi iertat,

De păcate și de rele,

Dumnezeu știe de ele,

Și ești pomenit mereu,

Na aștepta numele tău,

Să-l auzi căci Dumnezeu,

In lucrarea ce o are..

El știe pe fiecare,

Ne răsplătește, ne iartă,

Nu ne lasă niciodată.

Doamne, Ţie-Ţi mulţumesc,

Că ai fost cu mine bun,

Că ai fost cu mine darnic

Şi-am prins vârsta de acum.

Că de m-ai fi luat în grabă,

N-apucam să fac şi bune,

N-apucam să înţeleg

Ce contează-n astă lume.

Să pricep că am greşit,

Şi faţă de fiecare,

Şi faţă de Tine, Doamne,

Şi acum să-mi cer iertare!