În zadar în maghiară
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Hiába
Tavasszal, vibráló lélekkel,
Álmodva várjuk a boldogságot,
És ősszel, amikor a remények elhalnak,
Egy felhőnk maradt,
Mindannyian hiába várunk
Soha többé nem jön boldogság,
Csak egy röpke álom ölelésében
Éjszaka mindig tiszta az ég,
Szárnyalunk őrült vágyakozással a paradicsom után,
De a kórusban látjuk, hogy ez még mindig álom volt.
Mindannyian hiába várunk
A boldogság, ami elkerül bennünket
A lélekben pedig keservesen szitálnak
A gondolatok, amelyek megtévesztenek bennünket,
Hiába könyörögünk,
Hiába fogunk várni
Boldogságra mindig vágyunk,
Nem jövök többet!
Mindannyian hiába várunk
A boldogság, ami elkerül bennünket
A lélekben pedig keservesen szitálnak
A gondolatok, amelyek megtévesztenek bennünket,
Hiába könyörögünk,
Hiába fogunk várni
Annyira vágyunk a boldogságra
Nem jövök többet!
Category: Diverse poems
All author's poems: ecaterina valcescu
Date of posting: 21 октября 2023
Views: 396
Poems in the same category
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Cântec
În noapte plânge un poet,
Cu gândul printre stele,
Și murmură ceva încet,
Târând picioare grele.
Agale merge spre pustiu,
Și nimeni nu-l mai știe,
Cu ochiul mic și pământiu,
În toate vede poezie.
Și urlă moartea lângă el,
Iar îngerii îi plâng pe umăr,
Din spate pare-un bătrânel,
Dar trupu-i încă-i tânăr.
Și pasu-i cade neatent,
Iar toamna de sub talpă urlă,
Un gin sosit din transcendent,
Ce lacrimi împrejur azvârlă.
Își cântă versul funerar,
Zdrobit de ploaia rece,
Și-un bocet se aude clar,
Pe unde trubadurul trece.
Se prind în valsuri hohotind,
Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,
Și cântă-ntruna, suferind...
Un biet poet cu pasul neatent.
La muncă!
Merg pe-o stradă foarte-ngustă!
Pașii-mi spun să mă grăbesc,
Dar nu pot e pojghiță de gheață,
Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc
Am în mâna dreaptă un baston,
Să-mi ajut piciorul stâng la mers,
Care doare, c-a fost rupt..pardon,
Și acum, n-am alta cale de ales
Las frigu-afară și urc iute în birou,
Unde așteaptă dosare spre soluționare,
Le analizez pe toate și scriu în stilou,
Ziua deplasării, pentru o verificare
La serviciu suntem, mereu aglomerați,
Dar ne dăm silința și nu amânăm,
Muncim în echipă făr' a fi stresați,
Tot ce-avem în lucru, iute procesăm
Oameni cu idei, ne cer ajutor,
Strict pe-a noastră competență,
Știm că ei, sunt al nostru viitor,
Și-i consiliem, cu multă prudență
Unii investesc, pentru-a produce,
Bunuri de consum și alte servicii,
Alții fac comerț, cu diverse produse,
Și unii și alții, vor să aibă beneficii
Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,
Și corupți cu toții, fără deosebire,
Însă cred și spun, suntem tehnocrați,
Și da, hoția e o boală, fără lecuire
Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,
Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,
De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,
Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Un pescar vestit!
Pe malul iazului m-am așezat
Sub un copac cu umbra deasă,
O undiță în larg am aruncat
Și-aștept să pun ceva în plasă
De-acasă am plecat în zori de zi
Să prind un loc mai bun pe baltă,
Am pus o râmă neagră în cârlig
Mă uit atent să văd când pluta saltă
În stânga, dreapta mulți pescari
Ce vor să prindă peștele cel mare,
Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii
Iar o combină treieră grâul copt în zare
Pe ceru'albastru fără pic de nor
Se vede soarele strălucitor ce frige,
La umbră beau un ceai răcoritor
Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige
Mă uit la nada pusă de pescari
Ca peștele să vină la momeală,
Schimb râma cu bobul de porumb
Și-arunc încet fără să fac greșeală
............................ .
Orele trec fără nicio captură
Și vine seara cu ceva răcoare,
M-aștept ca peștele să tragă
Acum când nu mai este soare
Deodată văd cum pluta umblă
Coboară-n jos și se ridică-n sus,
E semn că nada peștele o gustă
Și-i place, ce în cârlig am pus
Când văd că pluta e sub apă
Înțep rapid să nu îmi scape,
Țin undița puternic între brațe
Și mulinez rapid tăind din ape
Emoția o simt cum mă cuprinde
Și îmi șoptesc, e mic sau mare,
Sunt răbdător, întind și relaxez
Și văd cum sare apa, atât de tare
Ușor, ușor se-apropie de mal
Un crap trofeu, cum n-am văzut,
Îl cântăresc, ținându-l în mincioc
Și-l liberez, după o poză și-un sărut
Seara am revenit voios acasă
Știind ce multe am de povestit,
Și chiar de nu am pești în plasă
Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!
Cercetează-mă Doamne
Cearcă-mă de vrei Părinte
Mă cercetează Te rog
Să nu mai fac neajunsuri
Că-s slăbit și-s al Tău rob
Că așa îmi dau silința
Și mă ostenesc mereu
Dar nu pot săvârși lucrul
Fără ajutorul Tău
Să veghem în zi și-n noapte
La glasul Lui cel ceresc
Care spune și mă-ndeamnă
Să-L caut să mă smeresc
De demult din depărtare
Din copilăria mea
Pe El l-am avut aproape
Calea Domnul mi-o păzea
Parcă văd și azi aievea
Din acele depărtări
De prin văi și munți și dealuri
Toate-a Lui bune lucrări
Că prin multele primejdii
Ce-am trecut în a mea viață
Domnul nostru s-a-ndurat
Și mereu mi-a dat speranță
Și m-a scos din curse grele
Și mereu m-a întărit
Ajutor mi-a fost în toate
Duhul mi l-a liniștit
Și când îmi aduc aminte
Drumul ce parcurs-am eu
Gândurile îmi inundă
Ca o apă duhul meu
Văd a mea copilărie
Ce-am avut și am trăit
Și îmi văd și-a mele fapte
Ce pe mine m-au vădit
Îmi aduc aminte bine
Când mică eram de tot
Cum părinții mă-nvătară
Cum în viață să mă port
Și pe Tine să știu bine
Să Te rog și să Te cat
Să fiu trează-n tot momentul
De Tine să nu mă despart
Slavă Ție Domn Preasfinte
Că părinți mie mi-ai dat
Să mă crească și să-mi spună
Lucrul Tău cel minunat
Te rog dă-le-n dar iertare
Pentru ce-au mai făptuit
A mea inimă Te roagă
Căci ca oameni au greșit
A Ta milă Bun Părinte
Cu noi pururea a fost
Și cu drag ne-ai ocrotit
Fiindu-ne Bun adăpost
Cum Te îndurași, o! Doamne
Că știai ce eu voi face
Dar, o! mare-i a Ta milă
Și-ale Tale binefaceri
Mulțumiri trimitem Ție
Pentru sprijinul divin
Acum în această viață
Și-ntru veci de veci amin
Fior
Răcoarea primăverii
se lasă peste noi,
chiar la lăsarea serii,
când ne simțim mai moi.
Ne trec fiori plăpânzi,
din cauza brizei pare...
Seara cu ochii blânzi
pornește o-ntâmplare.
E zgomot cam puțin,
căci nu e lume multă.
Nu mi se pare-un chin
că nimeni nu m-ascultă.
Pe foaie-mi las cuvântul
uitându-mă în zori...
Ivesc apoi pământul
cum se cufundă-n nori.
E un complex peisaj,
pot zice-un cadru feeric...
Sau e doar un miraj
Văzut în întuneric.
Dragos Plesa - Fior
Other poems by the author
Iarna de Stela Enache în engleză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Winter
1
From the skies the fierce winter sieves the snow clouds,
Long wandering snow sheets heaped in the sky;
Snowflakes fly, they float in air as a swarm of white butterflies,
Spreading icy thrills upon the realm's whitened shoulders.
At day, it's snowing, at night, it's snowing, in the morning, it's snowing again!
With a silvery mail, the proud realm is dressing up;
The round and pale sun is faded between the clouds
Like a youthful dream among the passing years.
R
Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,
Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,
And upon the desolate expanse, traceless, trackless,
Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.
2
But the fall halts, the clouds scatter, the longed sun
Shines and caresses the ocean of snow.
There's a light sleigh roaming through the valleys...
Bell clinks joyfully echo through the air.
R
Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,
Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,
And upon the desolate expanse, traceless, trackless,
Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.
Moștenire în spaniolă
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Herencia
Hoy hablaremos de un objeto especial, un objeto muy querido por nosotros, los que todavía guardamos cosas guardadas en el desván de la casa, más precisamente un sombrero de fieltro. El sombrero bávaro, sombrero de innegable importancia histórica, atrapó cinco bautizos, dos graduaciones, varias bodas y eso es todo. Sombrero que solo tuvieron varias generaciones, pero para usarlo, no creo que lo usaran, hace mucho que ya no se puede usar. Como mencioné anteriormente, es de fieltro, es azul (azul eléctrico o azul real) y tiene una pluma adherida al costado.
La bisabuela de Cecilia insistió en que la mantuvieran en las mejores condiciones posibles. Algo que pasó, sólo el paso del tiempo ha dado su opinión, ya no es lo que era, ya no está como antes. Incluso el tono azul ya no es vibrante, está más desgastado, viejo y polvoriento. Sería genial para ideas de atuendos vintage, pero por lo demás mantenlo bonito, solo para la colección.
Para Cecilia no fue una pequeña sorpresa descubrir que el sombrero, descrito tan poéticamente hasta ahora, esconde un gran defecto: más precisamente, alberga una familia de polillas. Entonces, seamos realistas, cuando alguien hereda un sombrero, no solo recibe el sombrero, sino que también recibe las polillas.
Una familia viviría en el sombrero. ¿Familia?, ¿tan numerosa?, dinastía tal vez, también tiene un rey y un monarca y prácticamente todo lo que necesita para ser una monarquía en toda regla. ¿Pero cómo puede gustarle esto? ¿Hace cuánto que se le acabaron las bolas de naftalina?, ¿desde cuándo se utiliza Pronto para el control de plagas? Una Cecilia enojada y melancólica se hace estas preguntas constantemente. Cómo con todo el aparente cuidado que todos han puesto, el sombrero acaba desintegrándose a este ritmo. Si esa bisabuela lo supiera y estuviera viva, estaría extremadamente enojada. Cecilia se sienta y se sienta, pensando en una solución para restaurar su gloria en otro momento.
Lo encontró, sabe qué hacer, se le ocurrirá una solución que los matará, después de que mueran, tomará y cortará la parte del material que quiere ser removido.
Proceda como lo describí. Sólo jugando y profundizando cada vez más la parte cortada, llega con las tijeras al otro lado del material. Buena gente, ustedes lo tienen desde hace cuatro generaciones, ¿cómo saben cuidar un bien que alguien les dejó? Ella no te lo dio para poner una responsabilidad sobre tus hombros, te lo dio porque pensó que sería bueno para ti tener algo que a ella le gustara bastante. ¡Realmente cruzaste la línea de la frivolidad! Entendemos que realmente no te importa el sombrero en sí, pero ¿no te importa también la bisabuela que te lo confió?
Cecilia comenzó a coser usando hilo de un color similar al que originalmente habría sido el sombrero. ¿Cual es el punto? La sinonimia perfecta no existe, ni en los colores ni en las palabras, lamentablemente el color era único, era irremplazable. Cecilia, con su dioptría de +1,75 cree que era del mismo color. No sabemos que más decir... la intención era buena... "devolverle su gloria otra vez", pero por exceso de celo el resultado quedó un poco fuera de lugar. Cecilia, agradecemos la te lo pusiste, lo desinfectaste, lo limpiaste, lo cuidaste, lo cual siempre se agradece, pero si no te hubieras divertido tanto recortándolo igual quedó muy bien. Siempre es recomendable tener equilibrio en todo... ¿Por qué es bueno medir nuestras acciones, nuestras decisiones?, porque digamos que estamos conduciendo y tenemos que girar, tenemos una curva delante, tenemos que medir nuestra velocidad (porque demasiado nos puede sacar el camino, se desvía de nuestro camino), las ganas con las que queremos pasar esa curva, no importa el tiempo que tarde, lo rápido, lo experto, lo que no sé qué.. lo que importa es cómo armoniosos y seguros sabemos pasar por todo, nadie nos aplaude, somos nosotros mismos y no necesitamos aplausos.
Asimismo en el presente caso, el sombrero heredado podría haber quedado intacto, no habría requerido intervenciones, reparaciones, redecoraciones, retoques, si nuestra querida Cecilia no hubiera querido con tanto ardor mejorarlo por completo. También vale la pena considerar que las cosas a menudo no requieren un cambio radical para funcionar, solo parcial o solo una cuarta parte ayudaría tanto.
Cecilia...Cecilia...o no tenías una mano segura o te importaba demasiado el sombrero.
Plimbare cu motocicleta în spaniolă
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
Paseo en moto
De un tiempo a esta parte, desde el día en que Cecilia obtuvo su licencia categoría A, su vida ha dado un giro interesante. También lo tuvo para las categorías B y C, pero para la A, realmente es una experiencia nueva para ella. El examen fue estresante, especialmente el de la ruta, pero el esfuerzo fue recompensado con la libertad de tirarse pedos donde quisiera, en cualquier momento, a cualquier hora del día o de la noche. El único obstáculo para su libertad es el hecho de que la motocicleta no tiene enganche. ¿Por qué Cecilia necesitaría un archivo adjunto? Buena pregunta... bueno, no lo sé, tal vez para llevarla con la compra al mercado, pasear a su hijo por el campo para mirar los campos, disfrutar de la imagen de los prados salpicados de dientes de león y muchos otros paisajes bucólicos. , para coger su colchón de Jysk y ponerlo (parte del mismo en el archivo adjunto). No me malinterpreten, Cecilia es una persona práctica, ella ve el apego como una extensión de la moto, como si ella manejara el auto y hubiera un asiento trasero, que en estos momentos se siente como un auto con solo dos asientos. Cecilia, viendo las cosas en perspectiva, se dirige en moto al servicio de coches más cercano. Allí habla con los expertos, ellos le muestran las opciones, el precio de cada modelo de accesorio. Cecilia se sienta y mira la lista de modelos de apego. Sopesando todos los precios, elige el accesorio que le parece más barato. El hombre le pregunta si está segura de que es el que quiere, que varios clientes se quejaron después de comprarlo, que había que separarlo completamente de la moto, que no podían confiar en él para transportar personas, objetos, que era solo haciendo mucho ruido (tanto ruido y pocas nueces), que se arrepintieron de haberlo comprado, que tuvieron que acudir varias veces al servicio, como de costumbre, etcétera. Cecilia, firmemente convencida de que ese era el que quería, dijo que ya había tomado una decisión y nada ni nadie podría cambiar su preferencia. El dueño del servicio de automóviles estuvo de acuerdo con ella y encargó un modelo similar al accesorio, pero de mayor calidad. Tuvo que esperar hasta que fuera suyo, porque venía de Holanda. Cecilia no tenía prisa, estaba súper emocionada de que su motocicleta tuviera un accesorio de todos modos. Afortunadamente, estaba muy enérgica, no necesitaba más vitaminas, tampoco dormía por la noche, por el éxtasis de que tal vez el dueño del servicio de automóviles la llamara para que viniera a buscar su maletín.
Un mes después, recibe una notificación por correo electrónico del servicio de automóviles informándole que la pieza está lista y que puede venir con la motocicleta para colocarla en los laterales. Cecilia llegó con algunas ojeras, durante demasiado tiempo había esperado estar lista en el menor tiempo posible. Debía entrar tres veces al campo de maíz. Pero está bien, no sufrió nada, llegó sano y salvo al servicio de coches. Los hombres se lo colocaron, le quedó bien, no se tambaleó, no había nada que sospechar. Al menos eso pensó Cecilia a primera vista. Pero ni siquiera montó una motocicleta con un accesorio para ver cómo se siente la experiencia en sí. Arrancó la moto para volver a casa. De camino a casa, sintió que el accesorio era un poco difícil de llevar, que la motocicleta se hacía más difícil de manejar por eso, especialmente cuando tenía que girar, a la izquierda, a la derecha, donde fuera necesario. Sin embargo, ella no se deja desanimar, va todo el tiempo con el agregado, hasta que un incidente bastante trágico la hace cambiar de opinión.
Una calurosa tarde de agosto fue de compras al hipermercado de la zona. Luego de conseguir todo lo que necesitaba para hacer la lasaña, puso la bolsa con los productos comprados en el archivo adjunto. Salió del estacionamiento de la tienda, mientras caminaba por un camino lleno de baches, porque ella vive en las afueras y así son los caminos, en un momento sintió algo extraño, como si se hubiera desprendido la extensión que llevaba. No se equivocó en absoluto. La agregada llegó al campo de maíz, todos sus productos estaban en el llano. ¿Cómo puede todavía preparar la lasaña del Dr. Oetker en estas condiciones? Cecilia se quedó muda de asombro, pensando que en lugar de la cartera bien podría haber sido una persona. No le gustaban las consecuencias de su deseo imprudente, por lo que hizo un anuncio en la prensa local, vendió el agregado a un precio exorbitante y con el dinero compró una lasaña ya preparada.
Mai frumoasă de Laura Stoica în spaniolă
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Más hermosa
Estás lejos y me tienes.
Un poder inmenso
Me despierto sonriendo todos los días
Que oportunidad de haberte conocido
Durante mucho tiempo no creí en el amor.
Quiero quedarme en tu mundo amoroso.
Nunca antes me había enamorado así
La felicidad que recibo
solo quiero vivirlo contigo
Contigo aprendo a amar.
Me ves
Más hermosa de lo que sé
me haces sentir
Que soy el centro del mundo
Y me calmas, me calmas, me calmas
con dulces palabras
Mi corazón no quiere mentirle
No quiere que lo olvides.
Quiero quedarme en tu mundo amoroso.
Despertar sonriendo todos los días
La felicidad que recibo
solo quiero vivirlo contigo
Contigo aprendo a amar.
Me ves
Más hermosa de lo que sé
me haces sentir
Que soy el centro del mundo
Y me calmas, me calmas, me calmas
con dulces palabras
Mi corazón no quiere mentirle
No quiere que lo olvides.
A veces sin ti
el camino es duro
quisiera que estuvieras conmigo,
Siempre conmigo.
La felicidad que recibo
Sólo quiero vivirlo contigo.
Me ves
Más hermosa de lo que sé
me haces sentir
Que soy el centro del mundo
Y me calmas, me calmas, me calmas
con dulces palabras
Mi corazón no quiere mentirle
No quiere que lo olvides.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Nostalgie
Nostalgia mă cuprinde la orice oră din zi și din noapte,
Ascultând acele șoapte
Ale vremurilor ce au apus
Sunt multe de spus,
Dar mai presus de toate cele ce s-au scurs,
Am avut experiențe, pe parcurs,
Pe care le port cu mine în suflet
Și le retrăiesc la fiecare răsuflet.
Doamna nostalgie vrea să îmi comunice ceva,
Deși, credeam că e vorba de altceva.
Așa că vorbim, dicutăm, ne sfătuim ca două prietene,
În timp ce îmi înfrumusețez coafura cu mai multe pieptene,
Alese în funcție de grosimi
Și de lungimi.
Discuția noastră deja se încinge,
Cufundată în impresii, nu realizez că pisica mea mă linge,
O întreb ce mi-a lipsit
În clipe în care, în mod iscusit,
M-am bucurat de lucruri mărunte
A căror semnificație o pot descrie cu lux de amănunte?...
O privire maternă de-a ei mă călăuzește,
Cu mult tact pedagogic, ea urzește
Explicarea stării ce se instalează...
E două dimineața, e tihnă, deci doar ea mai compilează
Cu voce blândă, dar fermă, îmi spune
Că, de fapt, nu am știut să le ofer și altora din acele lucruri bune.
Zgârcenia nu a fost o calitate
Care să mă ajute să ating acea deplinătate
A bucurii mele enorme,
Ce s-ar fi împlinit printr-un set de norme
Prin care să fi dat
Ceea ce pentru mine mult a contat.
În clipa în care am realizat,
Cât de mult, pe bunuri materiale am mizat
Nostalgia mă privea cuminte,
Cu o sinceritate ce nu prea se dezminte.
Am spus că trebuie să mă schimb neapărat,
Să îndrept ceea ce poate i-a supărat.