Tatiana Țîbuleac, scriitoare originară din Republica Moldova, va reprezenta România la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, cel mai important eveniment de profil din lumea arabă și din Africa. Târgul se desfășoară între 22 ianuarie și 3 februarie 2026, iar România va participa în calitate de Invitată de Onoare, potrivit Ministerului Culturii de peste Prut. Standul României va fi inaugurat oficial pe 22 ianuarie, în prezența mai multor autori, printre care Tatiana Țîbuleac, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Matei Vișniec, Varujan Vosganian, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cătălin Pavel și Radu Vancu. Programul anunțat include dezbateri literare, lansări de cărți traduse în limba arabă și întâlniri profesionale între editori. De asemenea, sunt prevăzute evenimente academice, un program dedicat copiilor, expoziția foto „Frumusețea necunoscută a României” și spectacole de muzică și dansuri tradiționale românești.
Random creations :)
Dacă
Dacă zilele ar fi ca nopțile,
Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.
Dacă vocea ar fi mută,
Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.
Dacă sentimentele nu ar exista,
S-ar așterne o tăcere rece.
Dacă nu ar exista o clipă tandră,
Sufletul ar îngheța în neant.
Dacă nu ar exista culorile,
Totul s-ar adânci în umbră.
Dacă forme nu ar exista,
Fondul nu ar mai avea sens.
Dacă omul din noi n-ar exista,
Omenia ar fi îngropată-n nefast,
Și sălbăticia sentimentelor
Ar dezvălui monstrul uman.
,,Uită nostalgia" în turcă
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Nostaljiyi unutun!
Kardelenlerin arasındaki kar gözyaşı
Her zaman bir amacı vardır
Geçen kışın bir yankısı bu,
Artık kayıp bir rüyayı uyandırmayan şey.
Nostaljiyi unutun,
Artık daha fazla göz yaşı yok!
Her zaman şarkı söyle
Senin baharın!
Nostaljiyi unutun
geçmiş zaman,
Sevinç söyle
Tanıştığımız.
Eski bir aşk anılar bırakır,
Ama aynı zamanda yeni aşklara da yol açar.
Güneş bazen gülümseyerek görünür.
Nostaljiyi unutun,
Onun hakkında konuşma
Ve mavi gözlerden
Gözyaşını sil!
Nostaljiyi unutun,
Geçmiş bir konu,
Sevinç söyle
Tanıştığımız.
Nostaljiyi unutun,
Artık daha fazla göz yaşı yok!
Her zaman şarkı söyle
Senin baharın!
Nostaljiyi unutun,
Onun hakkında konuşma
Ve mavi gözlerden
Gözyaşını sil!
Ve mavi gözlerden
Gözyaşını sil!
Nostaljiyi unutun,
Artık daha fazla göz yaşı yok!
Her zaman şarkı söyle
Senin baharın!
Nostaljiyi unutun
geçmiş zaman,
Sevinç söyle
Tanıştığımız.
Nostaljiyi unutun!
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Poem despre pierdere
Au murit câtiva oameni în mine,
N-am apucat să-i îmbrăţisez strâns
Au plecat împreună cu mine,
Când am fost într-o furtună de plâns...
Am fost creata de un gand.
Am fost creata de un gand.
Ma plimb pe strazile din cer
Te vad visand cu capu-n palme
Ma apropii si te intreb
Ce vis cauti ,plin de farmec?
Tu m-ai chemat in noptile cu luna
Tu m-ai strigat
In zilele cu soare
Tu m-ai creat din inima plapanda
Tu m-ai adus in viata ta,pe mare.
Tu m-ai chemat prin vantul care zburda
Pe campul plin de flori si de albine
Tu m-ai iubit prin Univers
Atunci cand m-ai ales pe mine.
La poarta inimii am batut
Si am ales sa fiu vazuta
De tine cel ce m-a creat
Dintr-o dragoste pierduta.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Yin-Yang
anca_nistor
25 October
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 October
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 October
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 October
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 October
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 October
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 October
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 October
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 October
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 October
Superb!!!