Tatiana Țîbuleac, scriitoare originară din Republica Moldova, va reprezenta România la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, cel mai important eveniment de profil din lumea arabă și din Africa. Târgul se desfășoară între 22 ianuarie și 3 februarie 2026, iar România va participa în calitate de Invitată de Onoare, potrivit Ministerului Culturii de peste Prut. Standul României va fi inaugurat oficial pe 22 ianuarie, în prezența mai multor autori, printre care Tatiana Țîbuleac, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Matei Vișniec, Varujan Vosganian, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cătălin Pavel și Radu Vancu. Programul anunțat include dezbateri literare, lansări de cărți traduse în limba arabă și întâlniri profesionale între editori. De asemenea, sunt prevăzute evenimente academice, un program dedicat copiilor, expoziția foto „Frumusețea necunoscută a României” și spectacole de muzică și dansuri tradiționale românești.
Случайные публикации :)
Singuratate
În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,
Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.
Printre ecouri de pasăre fără glas,
Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.
Prin străzi pustii și inimi abandonate,
Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.
Ochii nopții mă privesc rece, distanți,
Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.
În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,
Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.
Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,
Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.
Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,
Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.
Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,
Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.
În inima nopții, când stelele își țes poveștile,
Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.
Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,
Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.
Șoapta unui suflet tânăr
In lumea dulce a dragostei pline,
Iubirea-nfloreste sub ceruri senine
In al inimii grădinar,
Iubirea înfloreste ca un dar.
Pe cărări de vis, doi pasi legati,
Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati
Doua maini ce se cauta in mulțime,
Doua suflete ce se simt in profunzime.
Inima mea bate ca un cântec nerostit,
In rime de tandrețe si pasiune
Melodia noastra, fara de sfarsit
Te cant pana si in rugăciune.
Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna
Te vad lucid chiar si in clar de luna,
Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa
De niciun strop de amor nu fac risipa.
Dacă ai știi cât te iubesc...
Nu ai mai crede ca-s nebuna,
Ca am ceva ce ma omoară,
Eu mai aștept decât un,, buna",
Sa faci ca totul sa dispară,
Dacă ai știi cât țin la tine,
Un univers, o-întreagă galaxie,
Chiar mii de stele sa îmi vina,
Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine.
Nu cred ca știi, de câte ori,
În vise tu îmi apăreai,
Erai ca soarele în zori,
Ce ma-ncalzeai, ma protejai.
Nu cred ca știi ce e iubirea,
Nu știi ce-i în inima mea,
Nu știi tu care mi-e menirea,
Te vreau doar în viata mea,
Nu îmi doresc decât cuvinte,
Sa aibă sens, sa aibă noimă ,
Nu îmi doresc acum romane,
Nici dagoste numai de formă.
Sa ma iubești, îmi e deajuns,
Sa știu ca simiți la fel ca mine,
Sa știu ca toată viata mea,
Cu tine voi fi chiar de mâine.
Dacă ai simții cu adevărat,
Acea iubire pura,
Nu ai mai spune ca-s asa,
Atâta e nebună.
Nebuna poate după tine,
Nu e obsesie, e doar o dragoste,
De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine,
Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste.
De ma întrebi ce e iubirea,
Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,
Stai lângă mine, citeste-mi privirea
Și vei afla totul rapid.
Pas de deux
Nu are sens,
c-am fost poezii,
da' fără rime;
Treapta descendentă
a situației noastre
(aș fi vrut să spun a iubirii)
și încă ascultam
îndrumări chirurgicale
despre cum ar trebui să mă comport.
Pe o scară diatonică statică,
într-o scenetă clasică,
cât timp m-ai întors pe dos...
De ce nu am putut să-l concediem
pe domnu' regizor?
Văpaie a viscerelor mele,
singurul care mi-ar cumpăra iubirea în rate,
acum îți achiți datoriile în creioane colorate.
À la fin,
atât de încrezători,
aruncând fotografiile
Polaroid
cu noi doi,
și peste câteva minute le lipeam înapoi.
Nu știam cum să iubim mai mult.
Nu știu cum să scriu despre altceva.
Fiindcă atunci când afli,
știi ce face ca lumea să se învârtă
și rămâi
cu personajele tale îngropate -
„Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult aici și mai puțin altunde.”
Ateu
Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.
Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.
Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?
Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.
Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.
Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.
Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.
De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.
Georgescu și odalisca pădurii
A venit vremea înțelepților!
A copiilor și a desenelor animate!
Întoarceți-vă destinul cu fața spre trecut
și lăsați inocența și naivitatea să ne conducă.
Nu a zis Dumnezeu să fim blânzi ca porumbeii?
Nu a zis președintele ales al poporului să fim înțelepți ca Lorax?
Glasul Domnului se aude prin unsul său
Vor veni prințese de gheață și stăpâni ai inelelor
care să ne ducă sufletele spre calea Nirvanei
Țeava unirii dacice a poporului pizmuit de străini
e aproape!
Sfârșitul suferinței noastre își aude ecoul în cântecele de leagăn ale
Cristelei, tanara Dochia a vulgului românesc,
căci bătrâna nu poate fi tămăduitoarea sufletelor
ridurile și obrazul zbârcit sunt semne ale potențialității
După cum zicea un mare filosof, în ființă se află virtualitatea pură
un om de treabă care într-o zi mergea să zălogească un ceas de aur,
a jurat că a văzut cum un copac se chinuia să dea naștere diafanei
și cum după ce a ieșit din trunchiul său,
a mai văzut încă 100 de Cristele
toate cântând cirip-cirip
Atunci bărbatul-ales a sărit dintr-un tufiș,
a prins-o de braț și a dus-o să se adape la izvorul neumurii
Se-nțelege, nefiind de pe-aici, femeia s-a apucat să se certe cu o junică tânără
al cărei bou, ce să vezi? tot nemurirea i-o promise
Văzând dialogul dintre cele două mame ale naturii,
fu cuprins de Ideea absolutului și înțelese că graiul omului și al dobitocului
sunt totuna
deci ce rost are să separi, ce natura n-a vrut să despartă?
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Reformare
Gabriel Nicoara
18 ноября
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 ноября
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 ноября
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 ноября
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 ноября
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 ноября
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 ноября
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 ноября
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 ноября
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 ноября
Bine scris!🤗