Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Poems in the same category
Pierdută
Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de
iubire
Încercând din nou sa ma mint ca nu
doare!
Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi
fire
Dorindu-mi un vin si-o ultima
imbratisare....
Vinovata doar de dorința de-un vin
Îți plătesc în fiece seara tribut,
Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin
Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.
As vrea sa uit tot dar mi-e teama
Ca dorul ma va cuprinde din nou,
Și inima-mi va-ncepe sa geamă
Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Plimbări
O ceață groasă învelește grabnic orașul
La plimbare fiind...caut să grăbesc și eu pasul,
Fiecare neuron parcă mi te caută cu privirea
Căci în fiecare celulă din mine, respiră amintirea.
Te plimbi și tu prin mintea mea...
....e iarăși despre tine,
Și parcă toti neuronii mei ar vrea,
Să te-ntâlnească, să facă sinapse ingenue cu tine...
Te plimbi nestingherit prin corpul meu
Și te oprești în ochi de-o vreme mai mereu,
Cum stiu?....De câte ori te am în gând și plâng,
Îți văd chipul printre lacrimi oglindind...
De te-ai plimba și tu, prin al meu suflet!
Să vezi cât dor s-a strâns, de tine...
Să-i simți durerea din al tăcerii vuiet
Când amintirea-mi vorbește despre tine...
...Te plimbi și tu, mă plimb și eu...
Pe străzi ce nu se mai doresc intersectate
Căci drumul meu de-un an, mă duce drept,
Către-un imens deșert...prin marea de pustietate...
Să nu mă pierd, eu te mai plimb cu dor prin poezie
Să nu-mi lipsești, măcar de-aici, în nici o zi,
Un vin lipsește de pe buze dar poate...cine știe!?
Dând versurile puțin câte puțin, deoparte..mă va găsi!
Destul, tare, îndeajuns și neîncetat
Te-am iubit destul cât să-ți las ție o bucată din inima mea.
Te-am iubit destul cât să-ți las ochii tăi, fii ai mării, să-mi vadă fiece defect.
Te-am iubit destul cât să-ți las mâinile de titan să-mi atingă talia și corpul imperfect.
Te-am iubit destul cât să-mi las fiecare om ce-mi era drag să nu te ajungă pe al vieții mele, piedestal.
Te-am iubit tare cu straturi de păcate putrezite pe-al meu suflet.
Te-am iubit tare când trupul îmi era fierbinte și sufletul gheață.
Te-am iubit tare când în a mea minte erau nelipsitele războaie.
Te-am iubit îndeajuns încât să-ți dedic ție fiecare vers din ale mele poezii.
Te-am iubit destul, tare, îndeajuns și neîncetat...
𝓝𝓸𝓪𝓹𝓽𝓮𝓪 𝓿𝓲𝓼𝓾𝓵𝓾𝓲
Pe malul lacului pustiu,
Revin să-mi cânți,a nu știu câta oară,
Căci n am pierdut al meu suspin,
Și vreau mereu ca să mai doară.
Îmi pierd memoria n silabe
Și ochii tăi in stelele de dimineață,
În zilele demult trecute,
În ani de zile uitați in ceață.
Când nopatea visului mă trece,
În mintea mea te rătăcești,
Compasul inimii nu tace,
Dar tu ,tu tot mai mult te pierzi.
Oare ai ales cu sufletul?
Caci m am trezit într un coșmar,
Nu vreau sa știu cum e regretul
Zilei negre cand dispar.
Urmele tale sunt tot aici!
Prezența ta,pașii tăi mici,
Dar eu numai sunt când strigi!
Nu încerca să mă ridici!
La țărmul regăsirii noastre,
Răsună un ultim glas plăpând,
Căci dorul zboară către astre,
Și eu te plang tăcut in gând...
Când noaptea visului dispare,
În mintea mea nu te găsesc,
Compasul inimii mă doare,
Dar pentru tine, mă opresc.
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Pierdută
Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de
iubire
Încercând din nou sa ma mint ca nu
doare!
Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi
fire
Dorindu-mi un vin si-o ultima
imbratisare....
Vinovata doar de dorința de-un vin
Îți plătesc în fiece seara tribut,
Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin
Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.
As vrea sa uit tot dar mi-e teama
Ca dorul ma va cuprinde din nou,
Și inima-mi va-ncepe sa geamă
Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Plimbări
O ceață groasă învelește grabnic orașul
La plimbare fiind...caut să grăbesc și eu pasul,
Fiecare neuron parcă mi te caută cu privirea
Căci în fiecare celulă din mine, respiră amintirea.
Te plimbi și tu prin mintea mea...
....e iarăși despre tine,
Și parcă toti neuronii mei ar vrea,
Să te-ntâlnească, să facă sinapse ingenue cu tine...
Te plimbi nestingherit prin corpul meu
Și te oprești în ochi de-o vreme mai mereu,
Cum stiu?....De câte ori te am în gând și plâng,
Îți văd chipul printre lacrimi oglindind...
De te-ai plimba și tu, prin al meu suflet!
Să vezi cât dor s-a strâns, de tine...
Să-i simți durerea din al tăcerii vuiet
Când amintirea-mi vorbește despre tine...
...Te plimbi și tu, mă plimb și eu...
Pe străzi ce nu se mai doresc intersectate
Căci drumul meu de-un an, mă duce drept,
Către-un imens deșert...prin marea de pustietate...
Să nu mă pierd, eu te mai plimb cu dor prin poezie
Să nu-mi lipsești, măcar de-aici, în nici o zi,
Un vin lipsește de pe buze dar poate...cine știe!?
Dând versurile puțin câte puțin, deoparte..mă va găsi!
Destul, tare, îndeajuns și neîncetat
Te-am iubit destul cât să-ți las ție o bucată din inima mea.
Te-am iubit destul cât să-ți las ochii tăi, fii ai mării, să-mi vadă fiece defect.
Te-am iubit destul cât să-ți las mâinile de titan să-mi atingă talia și corpul imperfect.
Te-am iubit destul cât să-mi las fiecare om ce-mi era drag să nu te ajungă pe al vieții mele, piedestal.
Te-am iubit tare cu straturi de păcate putrezite pe-al meu suflet.
Te-am iubit tare când trupul îmi era fierbinte și sufletul gheață.
Te-am iubit tare când în a mea minte erau nelipsitele războaie.
Te-am iubit îndeajuns încât să-ți dedic ție fiecare vers din ale mele poezii.
Te-am iubit destul, tare, îndeajuns și neîncetat...
𝓝𝓸𝓪𝓹𝓽𝓮𝓪 𝓿𝓲𝓼𝓾𝓵𝓾𝓲
Pe malul lacului pustiu,
Revin să-mi cânți,a nu știu câta oară,
Căci n am pierdut al meu suspin,
Și vreau mereu ca să mai doară.
Îmi pierd memoria n silabe
Și ochii tăi in stelele de dimineață,
În zilele demult trecute,
În ani de zile uitați in ceață.
Când nopatea visului mă trece,
În mintea mea te rătăcești,
Compasul inimii nu tace,
Dar tu ,tu tot mai mult te pierzi.
Oare ai ales cu sufletul?
Caci m am trezit într un coșmar,
Nu vreau sa știu cum e regretul
Zilei negre cand dispar.
Urmele tale sunt tot aici!
Prezența ta,pașii tăi mici,
Dar eu numai sunt când strigi!
Nu încerca să mă ridici!
La țărmul regăsirii noastre,
Răsună un ultim glas plăpând,
Căci dorul zboară către astre,
Și eu te plang tăcut in gând...
Când noaptea visului dispare,
În mintea mea nu te găsesc,
Compasul inimii mă doare,
Dar pentru tine, mă opresc.
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Other poems by the author
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...
În închisoarea timpului.
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De marea albastră?...
Gulere albe
Îi erau valurile
Şi cerul oglindă...
Acum noi,
În închisoare,
Doar ochi cu gratii avem,
Şi dorinţe: guri lacome,
Ce muşcă din vânt...
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De nisipul acela fin?...
Te priveam zâmbind,
Şi,din palma deschisă,
În briză îl lăsam să cadă...
Caliatis,
Îţi mai aduci aminte
De Centaurul acela sălbatic,
Ce cânta din fagot?...
În cerc îi dansau zânele tinereţii,
Şi-n jur înflorea fericirea...
Caliatis,
Vom mai retrăi vreodată
Visul scoicilor??...
Îți promit...
Nu plânge,îți promit:
Că vom trăi clipe de fericire,
Că vom alerga desculți prin rouă,
Că ne vom da din nou,
Pe topoganul tinereții
Că vom îmbrăca din nou,
Haine de sărbătoare,
Si vom defila prin lumină,
Că ne vom roti de mână cu Primăvara
Între florile fericirii,
Că sufletele vor fi descătușate,
Si vom zbura până departe,
Că ceasul va sta,
Si ne vom privi în ochi ...orcât...
.....................................................
Nu plânge,îți promit...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...
În închisoarea timpului.
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De marea albastră?...
Gulere albe
Îi erau valurile
Şi cerul oglindă...
Acum noi,
În închisoare,
Doar ochi cu gratii avem,
Şi dorinţe: guri lacome,
Ce muşcă din vânt...
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De nisipul acela fin?...
Te priveam zâmbind,
Şi,din palma deschisă,
În briză îl lăsam să cadă...
Caliatis,
Îţi mai aduci aminte
De Centaurul acela sălbatic,
Ce cânta din fagot?...
În cerc îi dansau zânele tinereţii,
Şi-n jur înflorea fericirea...
Caliatis,
Vom mai retrăi vreodată
Visul scoicilor??...
Îți promit...
Nu plânge,îți promit:
Că vom trăi clipe de fericire,
Că vom alerga desculți prin rouă,
Că ne vom da din nou,
Pe topoganul tinereții
Că vom îmbrăca din nou,
Haine de sărbătoare,
Si vom defila prin lumină,
Că ne vom roti de mână cu Primăvara
Între florile fericirii,
Că sufletele vor fi descătușate,
Si vom zbura până departe,
Că ceasul va sta,
Si ne vom privi în ochi ...orcât...
.....................................................
Nu plânge,îți promit...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...