De ar fi împreună să fiim
Oh suflet drag,
Sub un felinar
De ne am întâlni,
Noi și luna
Chipurile după o pălărie
Să ni le ascundem
Gânduri puerile...
Emoții pure
Vise dulci ...de ar fi să fie...
Jocuri drăguțe
Când vântul ușor adie
Dar mai gingas,
Atingerea ta se simte
Pe al meu obraz
Când buze moi
Mă ating
Fiori mă trec
Mă topesc...mă construiesc
În alte tale brațe
În soaptiri divine
Căci doar te iubesc.
Poems in the same category
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
SFAT PESTE TIMP
AUD IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,
VIN PARCĂ DIN NOAPTE,PE FRUNZA ÎN DUNGĂ,
VÂNTUL LE-ALUNGĂ,LE MÂNĂ ÎN ZARE,
SPRE SOARE RĂSARE.
VIN IAR ȘOAPTE DE PRETUTINDENI ,SE CER CHEMATE
SE CER CHEMATE,VEȘNICE ȘOAPTE...
LE SIMT LÂNGĂ MINE ,SUB BRAZDĂ-N GRĂDINĂ
UNDE SUNT MOȘII ȘI STRĂMOȘII ACESTORI MELEAGURI.
NE CHEAMĂ LA FAPTE , NE-NVAȚĂ DE BINE:
CLĂDIȚI VIITOR PESTE RUINE,
NE SPUN ,STAȚI DE STRAJĂ LA PORȚI DE CETATE,
AVEȚI O VATRĂ ȘI -O CASĂ , E ÎN PUTEREA VOASTRĂ
SĂ FIE FRUMOASĂ. ALĂTURI , UMĂR LA UMĂR,
CÂND VREMEA O CERE ȘI LA BUCURIE ȘI LA DURERE.
SĂ FLUTURE STINDARDUL ÎN VÂNT ;
ROMÂNIE, VATRĂ STRĂBUNĂ ,
TREI FRUMUSEȚI LEGATE ÎN CUNUNĂ!
Din arhiva timpului
Era o noapte calda si ascunsa
de priviri,
Printre brazi înalți,nocturne
fantezii!
Liliecii in plin extaz
capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,
decorul umezii!
Suflet vechi,pericol
ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie
printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste
grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,
dintre scânduri.
Razele de luna coboară in
valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca
ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al
meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,
strălucim!
Prima întâlnire,a noastră
prima privire.
Piesa de puzzle printre a
altarului ruine.
Valul ne cuprinde si iubim
si nestire!
Poveste neagră,pentru demoni,
sa-i aline!
Ne sorbeam sangele printre
priviri suave,
Suflete ce au in comun doar
moarte.
Etern legământ printre
urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i
soarte.
Suflete goale,ne adancim
in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,
ma delectez.
File ascunse dintr-un
vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor
sa savurez.
Geaca de piele nu ii tine de cald,
e palid!
Trupu-i alb si rece cu
arome de bizar.
Plete lungi saten,
printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului
nectar.
Ma conduce pe a mele drumuri,
ochii sunt sclipind.
O floare de nu ma uita,sa-ți
amintești de mine!
Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,
pictând!
Inima-mi si chipul,
portret cu care ma alinta.
Cu zâmbet ascutit m-ai
vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din
al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,
trece in șoapte,
Ne privim cu durere,
căutându-i leac!
Deftones-Change
Sărutul nostru
Sărutul nostru e universal
Și delicat și cald,
Nemuritor cu viață de la zei
Nu știe a muri deloc,
E purul adevăr...
Este din foc și din lumină,
Sărutul nostru are forma sa
Rotund precum o lună!
Sărutul vostru nu-l cunosc
Cu sigurantă este altceva
Sincer vă spun,nu-i treaba mea
Eu am iubirea prea frumoasă
De ce să-mi pese de ceva
Ce nu îmi aparține?
Sarutul meu are ceva
Ce nu-i din lumea asta,
Mi-a spus-o cineva
Dar oare cine...
Acum vorbesc de tine!
(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Să-mi fii
N-ai vrea tu, din întâmplare,
Să-mi fi steaua ce răsare?
Să cobori din cer tăcut,
Să-mi alini un dor pierdut?
N-ai vrea tu, în miez de noapte,
Să-mi șoptești cu ale tale șoapte,
Să-mi fi steaua care cade,
Printre vise, să mă prade?
Fii lumina mea curată,
Rază blândă, niciodată
Să nu pierzi strălucitor,
Stea din cerul meu de dor.
N-ai vrea tu, din întâmplare,
Să-mi fi sprijin, alinare?
Să mă-nveți că, pe pământ,
Stelele trăiesc în gând?
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
SFAT PESTE TIMP
AUD IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,
VIN PARCĂ DIN NOAPTE,PE FRUNZA ÎN DUNGĂ,
VÂNTUL LE-ALUNGĂ,LE MÂNĂ ÎN ZARE,
SPRE SOARE RĂSARE.
VIN IAR ȘOAPTE DE PRETUTINDENI ,SE CER CHEMATE
SE CER CHEMATE,VEȘNICE ȘOAPTE...
LE SIMT LÂNGĂ MINE ,SUB BRAZDĂ-N GRĂDINĂ
UNDE SUNT MOȘII ȘI STRĂMOȘII ACESTORI MELEAGURI.
NE CHEAMĂ LA FAPTE , NE-NVAȚĂ DE BINE:
CLĂDIȚI VIITOR PESTE RUINE,
NE SPUN ,STAȚI DE STRAJĂ LA PORȚI DE CETATE,
AVEȚI O VATRĂ ȘI -O CASĂ , E ÎN PUTEREA VOASTRĂ
SĂ FIE FRUMOASĂ. ALĂTURI , UMĂR LA UMĂR,
CÂND VREMEA O CERE ȘI LA BUCURIE ȘI LA DURERE.
SĂ FLUTURE STINDARDUL ÎN VÂNT ;
ROMÂNIE, VATRĂ STRĂBUNĂ ,
TREI FRUMUSEȚI LEGATE ÎN CUNUNĂ!
Din arhiva timpului
Era o noapte calda si ascunsa
de priviri,
Printre brazi înalți,nocturne
fantezii!
Liliecii in plin extaz
capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,
decorul umezii!
Suflet vechi,pericol
ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie
printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste
grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,
dintre scânduri.
Razele de luna coboară in
valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca
ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al
meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,
strălucim!
Prima întâlnire,a noastră
prima privire.
Piesa de puzzle printre a
altarului ruine.
Valul ne cuprinde si iubim
si nestire!
Poveste neagră,pentru demoni,
sa-i aline!
Ne sorbeam sangele printre
priviri suave,
Suflete ce au in comun doar
moarte.
Etern legământ printre
urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i
soarte.
Suflete goale,ne adancim
in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,
ma delectez.
File ascunse dintr-un
vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor
sa savurez.
Geaca de piele nu ii tine de cald,
e palid!
Trupu-i alb si rece cu
arome de bizar.
Plete lungi saten,
printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului
nectar.
Ma conduce pe a mele drumuri,
ochii sunt sclipind.
O floare de nu ma uita,sa-ți
amintești de mine!
Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,
pictând!
Inima-mi si chipul,
portret cu care ma alinta.
Cu zâmbet ascutit m-ai
vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din
al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,
trece in șoapte,
Ne privim cu durere,
căutându-i leac!
Deftones-Change
Sărutul nostru
Sărutul nostru e universal
Și delicat și cald,
Nemuritor cu viață de la zei
Nu știe a muri deloc,
E purul adevăr...
Este din foc și din lumină,
Sărutul nostru are forma sa
Rotund precum o lună!
Sărutul vostru nu-l cunosc
Cu sigurantă este altceva
Sincer vă spun,nu-i treaba mea
Eu am iubirea prea frumoasă
De ce să-mi pese de ceva
Ce nu îmi aparține?
Sarutul meu are ceva
Ce nu-i din lumea asta,
Mi-a spus-o cineva
Dar oare cine...
Acum vorbesc de tine!
(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Să-mi fii
N-ai vrea tu, din întâmplare,
Să-mi fi steaua ce răsare?
Să cobori din cer tăcut,
Să-mi alini un dor pierdut?
N-ai vrea tu, în miez de noapte,
Să-mi șoptești cu ale tale șoapte,
Să-mi fi steaua care cade,
Printre vise, să mă prade?
Fii lumina mea curată,
Rază blândă, niciodată
Să nu pierzi strălucitor,
Stea din cerul meu de dor.
N-ai vrea tu, din întâmplare,
Să-mi fi sprijin, alinare?
Să mă-nveți că, pe pământ,
Stelele trăiesc în gând?
Other poems by the author
Singura lumânare
Oh suflet drag,
Te rog,
Te implor... ,
Oprește-te!
Nu vezi ca doar ție
Rău iti aduci !
Tremuri dezorientat,
În deriva plutești,
Pierdut de sens și rost,
Inecat in frici,
Constrâns de emotii..
Și totuși...
Spui ca ești bine
Chipul te arde, te ustura ,
Când zambetul trebuie sa-l inforesti
Dar în suflet este infern ...
Vitalitatea și rosu din obraji
Numai in paharul de vin se mai găsesc
Care este acum mai rosu
Decât buzele tale ...
Ochi ce luceau a sperante
În noapte s-au pierdut
Rataceac printre stele
In urechi auzi
Vorbe din alte lumi
Care te îndruma spre alt sine
De frici lipsit
De încredere ai sa-l asculți
Fără sa te întrebi cine este
Doar sa asculți orbește
Ale lui spuse
Caci singurul îndrumător a rămas
Singura lumânare care se arde pe sine
Spre a te lumina pe tine
A ieși din labirinturi iluzorii
Unde frica și deznădejdea
Domnesc în liniște
Cu un parfum apăsător .
Asa ca lumina accept-o
Și bine uita te
Pe unde calci
Caci in cele din urma
Ceara se va topi
Singur vei rămâne iar
Și numai de tine ține
Dacă ai reușit
A găsi
Portița de lumina.
Osandit unei lacrimi
Mă tot abțin
Spre cugetare mă îndrept
Un gând să nu-l gândesc
Să reprim în colțuri
Frânturi de ființă.
De al meu trup grijă să ai
Cât timp sufletul
Osândit unei lacrimi rămâne
Unei grele amintiri.
Mă abțin...
O zi să nu sufăr
După alt parfum
De lan de grâu
După adiere liberă
De vânt lin.
Mă tot abțin și încerc
Un răsărit să văd
Să mă bucur de culori vii
Dar în încercări mă priponesc
Și clipa am pierdut-o
Gândind și răzgândind
Când tot ce aveam de făcut
Era calm să respir și să trăiesc.
Priviri împietrite
Oare când în ochii mei ai să privești,
Fără de frici să te lovești,
Că împietrit ai să te ivești,
Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.
Și o să mă înțelegi cândva,
Cât de mută rămân la un gând,
Când nici hartă n-am spre inima mea,
Și doar amintiri mă dor, pe rând.
Doar o veche rană curge încet,
În valuri grele, dintr-o veche trăire,
Pentru o statuie ce-n colț stă încet,
Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.
Cu zâmbet șters și chip de piatră,
O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,
Pentru o vecie, în taină, se-arată,
Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.
Altă zi
Suflet drag,
O zi în viața
În dar am mai primit
O nouă zi ,
O rază de soare,
Un zâmbet pe buze.
Cerul îl privesc
Când pe iarba zăbovesc
Gândire semantică
Abstractă - lucidă
Inspir adiere de viață
Expir gânduri uitate
Gânduri despre iubire
Despre nemurire de neam
Întrebări puse
Dar neraspunse
... si un apus privesc
Alene ma ridic
Ma îndrept spre stele
Iar asa a trecut
Printre doua lacrimi
Și un zâmbet
Alte zi din a mea viață.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Un dar sau o pedeapsa?
Oh suflet drag,
Aceste sentimente-
Acest fapt-
De a pune totul pe hârtie
Este o binecuvântare sau o pedeapsă ?
Un dar sau nu ...
Iarăși în miez de noapte mă gândesc
La ce joc amuzant jucăm,
De ce numai iubirea și durerea
Versuri scot din poet.
Cum în angoase întunecate mă aflu
Fiori reci mă trec,
Suflu înghețat-tăios,
Mă poarta în vânt,
Asemenea unui fulg de zăpadă
Prea mic și inocent
Fară puterea de a alege
Unde să se așeze ...
Fiindcă el doar plutește
Într-un neant .
Așa că întreb :
De ce nu am somn,
Dar nici vlagă ?
Pare a mă fi certat cu odihna!
Oare sa supărat pe mine
Când printre stele
Iar am zăbovit?
Sau când pe poteci de munte
Am umblat?
Când frunze de toamna
Am admirat,
Pe străzi întunecate
Cu eșarfa-n vânt
Dar cu zâmbet cald în suflet?
Oare asta să mi fie pedeapsa ,
Prețul plătit,
Pentru acest dar ?
Singura lumânare
Oh suflet drag,
Te rog,
Te implor... ,
Oprește-te!
Nu vezi ca doar ție
Rău iti aduci !
Tremuri dezorientat,
În deriva plutești,
Pierdut de sens și rost,
Inecat in frici,
Constrâns de emotii..
Și totuși...
Spui ca ești bine
Chipul te arde, te ustura ,
Când zambetul trebuie sa-l inforesti
Dar în suflet este infern ...
Vitalitatea și rosu din obraji
Numai in paharul de vin se mai găsesc
Care este acum mai rosu
Decât buzele tale ...
Ochi ce luceau a sperante
În noapte s-au pierdut
Rataceac printre stele
In urechi auzi
Vorbe din alte lumi
Care te îndruma spre alt sine
De frici lipsit
De încredere ai sa-l asculți
Fără sa te întrebi cine este
Doar sa asculți orbește
Ale lui spuse
Caci singurul îndrumător a rămas
Singura lumânare care se arde pe sine
Spre a te lumina pe tine
A ieși din labirinturi iluzorii
Unde frica și deznădejdea
Domnesc în liniște
Cu un parfum apăsător .
Asa ca lumina accept-o
Și bine uita te
Pe unde calci
Caci in cele din urma
Ceara se va topi
Singur vei rămâne iar
Și numai de tine ține
Dacă ai reușit
A găsi
Portița de lumina.
Osandit unei lacrimi
Mă tot abțin
Spre cugetare mă îndrept
Un gând să nu-l gândesc
Să reprim în colțuri
Frânturi de ființă.
De al meu trup grijă să ai
Cât timp sufletul
Osândit unei lacrimi rămâne
Unei grele amintiri.
Mă abțin...
O zi să nu sufăr
După alt parfum
De lan de grâu
După adiere liberă
De vânt lin.
Mă tot abțin și încerc
Un răsărit să văd
Să mă bucur de culori vii
Dar în încercări mă priponesc
Și clipa am pierdut-o
Gândind și răzgândind
Când tot ce aveam de făcut
Era calm să respir și să trăiesc.
Priviri împietrite
Oare când în ochii mei ai să privești,
Fără de frici să te lovești,
Că împietrit ai să te ivești,
Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.
Și o să mă înțelegi cândva,
Cât de mută rămân la un gând,
Când nici hartă n-am spre inima mea,
Și doar amintiri mă dor, pe rând.
Doar o veche rană curge încet,
În valuri grele, dintr-o veche trăire,
Pentru o statuie ce-n colț stă încet,
Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.
Cu zâmbet șters și chip de piatră,
O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,
Pentru o vecie, în taină, se-arată,
Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.
Altă zi
Suflet drag,
O zi în viața
În dar am mai primit
O nouă zi ,
O rază de soare,
Un zâmbet pe buze.
Cerul îl privesc
Când pe iarba zăbovesc
Gândire semantică
Abstractă - lucidă
Inspir adiere de viață
Expir gânduri uitate
Gânduri despre iubire
Despre nemurire de neam
Întrebări puse
Dar neraspunse
... si un apus privesc
Alene ma ridic
Ma îndrept spre stele
Iar asa a trecut
Printre doua lacrimi
Și un zâmbet
Alte zi din a mea viață.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Un dar sau o pedeapsa?
Oh suflet drag,
Aceste sentimente-
Acest fapt-
De a pune totul pe hârtie
Este o binecuvântare sau o pedeapsă ?
Un dar sau nu ...
Iarăși în miez de noapte mă gândesc
La ce joc amuzant jucăm,
De ce numai iubirea și durerea
Versuri scot din poet.
Cum în angoase întunecate mă aflu
Fiori reci mă trec,
Suflu înghețat-tăios,
Mă poarta în vânt,
Asemenea unui fulg de zăpadă
Prea mic și inocent
Fară puterea de a alege
Unde să se așeze ...
Fiindcă el doar plutește
Într-un neant .
Așa că întreb :
De ce nu am somn,
Dar nici vlagă ?
Pare a mă fi certat cu odihna!
Oare sa supărat pe mine
Când printre stele
Iar am zăbovit?
Sau când pe poteci de munte
Am umblat?
Când frunze de toamna
Am admirat,
Pe străzi întunecate
Cu eșarfa-n vânt
Dar cu zâmbet cald în suflet?
Oare asta să mi fie pedeapsa ,
Prețul plătit,
Pentru acest dar ?