Am tot simțit,

Simt o stare de tristețe,

de frica și dezamăgire,

Simt o stare de trădare,

Ce simt că mă distruge.

Și simt aceasta stare ,

Atât de neînțeles...

Și nu știu ce să fac,

Să mă întorc la ,,eu,,

Îmi este și rușine,

Să mă privesc pe mine,

De tot ce mi-am făcut,

Și că nu m-am văzut..

Și când mă uit spre mine,

Capul mi-se lasă-n jos,

Și ochii plini de lacrimi,

Sunt triști,sunt goi dar vad...

O stare de durere in corpul vindecat,

Simt cum se scurge-n vene,

Prin sângele vărsat...

Dar totuși e curat..

Simt cum corpul se înmoaie,

Și mușchii mei cedează,

Sub frica , neputința 

De o schimbare ,,clara,,...

Privind doar din afară,

Totul pare simplu,

Dar când mă întorc în mine,

Sunt prinsă doar in frică...

S-au întâlnit două iubiri,

Una pură, cealaltă necondiționată,

Cea pură iubește curat,

 Venită dintr-un Univers prea luminat..

Cea necondiționată iubește liber,

Ca un aer ușor de respirat,

Venită dintr-un Univers prea evoluat,

Și-n jurul ei totul este manifestat.

S-au întâlnit ..nu întâmplător,

Vor dansa împreună, uniți în al lor scop..

Vor fi în pași de dans destin,

Și uniune a tot ce e Divin.

Vor arăta întregi lumi că diferența,

E completarea a tot ce e prezența,

Vor arăta că sunt opus dar și la fel,

Nu se separă,nu se atrag..ei se iubesc în pași de dans,

Într-un suflet..unificat.

Azi-noapte am visat atât de real,

Cum în brațele tale mă tot alintam,

Simțeam cum râsul meu zgomotos se auzea,

Ca un ecou în cameră răsuna,

Îmi era teamă să nu pierd tot,

Orice trăire sau râset cu foc,

Privirea-mi era prinsă în ai tăi ochi,

Căci o clipire mă trezea pe loc.

În gând te rugam, imploram să mai stai,

E întuneric afară,e noapte,

Și până în zori mai pot sta în brațe,

Și râsul îndată-i înlocuit,de gemete lungi spre răsărit.

Îmi este teama de clipa trezirii,

Când visul febril devine doar fum,

Și se consuma precum o țigară,

Te-aprinde,te arde și rămâne scrum.

In brațe să mă strângi,

Cu dor și pasiune,

Eu să îți fiu pământul 

Tu cerul pentru mine,

In brațe de mă ai, 

Să mă atingi ușor,

Să simți fiorii mei,

Ce se deschid ca rod...

In brațe de-ți stau calm,

Și nu mă zbat să fug,

Tu mă înconjoară,

Ca cerul pe pământ....

Adevărul sau  minciuna

Simt că au același sens

Pentru unii ce se mint

Și ei zic că -i adevăr 

Și nu pot sa nu observ

Cât de fin ascund de ei

Adevărul dureros,care este a lor salvare

Intr-o masca a minciunii ce le este închisoare 

Nu poți judeca pe nimeni

Fiecare vrea ușor,vrea simplu 

Că să poți să -ti fie bine

Tu adule-n echilibru 

Adevărul și minciuna

Ambele prin separate 

Pot ucide ,pot fii pace

De le-arunci la întâmplare 

Adevărul pare crud,când refuzi sa îți fii sincer

Adevărul pare blând din prezenta conștiința 

Și minciună pare dura ,când pe tine tu te minți 

Dar minciuna e și blândă când ți-o spui,și începi să schimbi..

Adevărul și minciună au un punct comun,,iubirea,,

O iubire ce devine

Scuza pentru ce se simte...

Când revii încet în tine...

Tot ce le unește-i ,,frica,,...

Nu înțeleg nimic. Ce e cu viața aici

și care-i scopul ei, de nu poți să faci ce simți?

De ce atâta ură, atâtea limitări?

Trăim, se spune, liberi, dar veșnic prizonieri.

Și unde poți să fugi? În față-i neștiutul,

în spate e trecutul, ce nu-și mai are rostul.

Rămâi pe loc, nu poți, și te-nvârtești în roată,

încerci grăbit să ieși din tot ce-nseamnă soartă.

Și unde e puterea sau liberul arbitru

în care îți creezi soarta sau destinul?

De poți să faci ceva, de ce nu ai acces

și ți se ține-ascuns tot ceea ce ești?

In soare armura-i straluce,

Din fata-i dușmanii toți pier,

Un colos,cu lancea in aer,

Pare frumosul,viteazul cavaler.

Dar inima lui nu-i de fier,

In ea sălășluiește prințesa 

Ce plânge în tristul castel.

O clipă doar gândul îi fuge 

La frumoasa ce-l așteaptă pe el,

Și lancea ii cade,cu zgomot,,

Și inima lui de otel 

Strapunsa-i de-o lance străină..

O lacrima-i cade pe fata,

Bravului,frumosului cavaler,

În ultima clipa din viața,

Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..

Povestea aceasta e tristă,

Dar tu,de iubirea o ai,

Pastreaz-o,căci nu mai exista,

În inima un așa rai..

Par o copilă, uneori,

Cu vise-n păr, cu flori în zori,

Dar port pe umeri, nevăzut,

Un dor adânc, un gând tăcut.

Par o copilă, uneori,

Cu râsul prins în vis și flori,

Dar port pe umeri, zi de zi,

Povara unor amintiri.

Mă bucur încă de ce-i mic,

De vânt, de ploaie, de un chic,

Dar viața-n taină mi-a lăsat

Și lacrimi ce m-au încercat.

Încerc să râd, să nu mă frâng,

Să cred că-n mine-i foc adânc,

Că orice vânt ar vrea să bată,

Eu tot rămân… mereu întreagă.

Mă simt pe lume omul fericit

Când știu unde îmi este inima,

Ți-am dat-o ție cu împrumut

Și cont am căpătat..din prima

Ești lângă mine de când mă știu

Că-mi este dificil să număr anii,

Și niciodată nu am fost singur

Și-n doi am pus la punct dușmanii

Când viața ne-a trimis și încercări

Noi împreună am găsit răspunsuri,

Nu ne-am lăsat mințiți de oameni

Și înțelepți am trecut peste certuri

Cândva ne-am găsit unul pe altul

Și am făcut perechea potrivită,

Iar Domnul ne-a dăruit urmașul

Și viața a devenit una-mplinită

Acum e vremea amintirilor

Și-a faptelor făcute-n timp,

Și tot mai des ne întrebăm?

Ce-am dat? ca să primim..la schimb?

Mi am făcut un dus cald,

Dar tot rece sunt.

Inima mi e goala 

Și sufletul plăpând.

Nimic nu mai simt 

Totul e gol,

Ma n velesc bine 

Și ma pun la somn.

Dar e greu, e greu s adorm

Când toate amintirile 

Ies la iveala,

Eu plang și ma sufoc

În amintirea goala.

Îmi aduc aminte cum ma priveai,

Cat de frumos te purtai.

Nu cred ca se poate

Sa mai iubesc pe cineva

Cum te iubesc pe tine.

Veșnic în sufletul și mintea mea,

Căci nu te pot uita,

Sper sa nu te pierd

Căci lumea n treaga v a dispărea.

Ma faci sa zâmbesc

Chiar de nu te străduiești.

Când te vad,

Sufletul îmi canta.

Inima mi se umple.

Mi se umple de fericire,

Când ești lângă mine.

Când îți simt mirosul cald

Și ochii sclipitori,

Ma reincarc cu magia lor.

Dar din păcate,

Totul e doar o amintire

Blocata între

Chin și iubire..

Într-o zi de toamnă m-ai lăsat

Și ai plecat grăbit în țări străine.

N-a contat acel suflet tulburat,

De lipsa ta, dusă cu greu de mine.

Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,

Cu lacrimi plini de-amărăciune.

Și atunci când pe față s-au arătat,

Inima mi-a cedat, căzând în rugăciune.

Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,

Luându-mi lumina cu cruzimea ta.

Într-o zi de toamnă m-ai lăsat,

Acea zi, fiind chiar ziua mea...

Întoarce-te jos a mea stea păzitoare

Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor

Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară

Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor

Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă

De veșnica spaimă de viitor

În schimb îți ofer păgâna mea viață

Și zilele mele de muritor

O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie

Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit

Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte

preafrumosului chip ce mă făcea fericit

“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac

Tot ce a fost a avut loc să fie

Și chiar de regret,nimic n-o să fac”