La multi ani,

În trecere sunt in propria viață, 

Nu pot promite mințind că rămân,

Pentru unii sunt lecția aspră, 

Iar pentru alții blândețe și cânt.

In trecere sunt doar adiere, 

A vântului cald de pe pământ,

Și mâine pot fi viscolul rece,

Spunând tot ce simt sau cred eu că sunt.

In trecere sunt doar o oglindire,

A unor părți bune din tine,

La alții eu sunt oglinda murdară,

 Iubire sau ură- oglinda se sparge sau este clară?

In trecere sunt un test pe pământ,

Și voi sunteți testul ce l-am de trecut,

Rămânem iubire in oglinda clară,

Sau ne privim prin sticla murdară?

Efecte-n lanțuri ce ne strâng și ranile-s adânci,

Interiorul-i inundat de sânge si venin,

Iar corpul moale ni-l simțim,

De stringuri ce-s străine.

Efecte-n lanțurile groase, de-un ruginiu închis,

In timp culoare și-a schimbat,

Și-n corp s-au adâncit,

De ani nostri încărcați ,

Cu frică și rușine.

Efect in lanțurile groase, simțit spre al tău final,

Durerea,frica și trădarea prin viață te-au ghidat.

Privești cu atâta înțelepciune din stare de uimire,

Că acel efect de lanțuri strânse,a fost a ta trezire.

Dezbracă-mă iubite și lasă-mi mintea goală,

Dezbracă-mă de gânduri de frici ce mă condamnă,

Dezbracă-mă iubite de umbre din trecut,

Dezbracă-mi trupul pur de tot ce nu am vrut..  

Dezbracă-te iubite in timp ce mă dezbraci,

De ce nu ne aparține și-n drum am preluat.

Dezbracă-mă iubite goală să rămân 

De tot ce e rușine,am vrut și ne-a plăcut.

Dezbracă-mă iubite de griji și de nevoi

Și cântă-mi la ureche tot ce-nseamnă noi. 

Si-acum iubitul meu că suntem dezbrăcați,

Să ne privim cu drag,căci suntem ușurați.

Te vreau intens ,pasional

Dar nu că pe-un trofeu 

Te strig și vreau nu doar carnal

Profund,prezent,pervers

Te vreau în fiecare clipă

Și vreau să te supui

Cu mintea ,gândul și cuvântul 

Dincolo de trup

Te vreau acum,și azi,și mâine

Te vreau și să mă vrei

Poți renunța la al meu te vreau 

Doar când nu mă mai vrei..

Sunt in proces intens cu viața

Lucrăm în armonie

Eu doar întreb ce vreau să aflu

Și ea îmi dă de stire

Și are diferite forme

De a-mi răspunde mie

Atunci când nu înțeleg 

Revine -n poezie

Îmi dă mesaje peste tot

În numere și vise

Și orice întrebare-i pun 

Ea îmi și da răspunsul 

Un singur lucru îmi tot cere

Să pot să înțeleg 

Să fiu prezenta des în mine

Observator -tacere

O zi simplă

M-aș trezi dimineața

și m-aș bucura de razele soarelui

care intră pe geam.

Aș atinge cu pielea lenjeria patului

și m-aș bucura de simțuri,

cu capul aplecat spre soare

să simt căldura pe frunte.

Apoi aș face o cafea

și m-aș opri o clipă

doar pentru mirosul ei.

Aș fuma liniștită la cafea

cu gândul că nu îmi face rău,

privind cerul

și urmărind fiecare pasăre care zboară.

Aș privi copacii până în vârf

să văd dacă adie vântul,

iar dacă adie

m-aș bucura de adierea lui pe piele.

Aș deschide un caiet

și aș scrie versuri,

apoi aș picta prima imagine

care apare sub pleoape

în timp ce soarele mă încălzește.

Spre seară

aș suna omul iubit

pentru o discuție profundă la un ceai.

Apoi aș ieși la o plimbare

într-o seară caldă,

privind stelele

și luna.

Aș mai scrie câteva rânduri

și aș adormi goală,

mulțumită

de fiecare senzație

de fiecare trăire.

În linistea ce creste între gânduri

M-am regăsit ca pe-un tărâm pierdut

Nu mai caut iubirea printre rânduri

Ci în ecoul propriului trecut

Sunt templul în care-am învătat să tac,

Sunt bratele ce singure se strâng,

Cu tot ce-am fost încep să mă împac,

Și nu mă mai cert atunci când plâng.

Mã oglindesc în ape limpezi, line,

Fără să cer iertare că exist

E-o nuntă-n care mă aleg pe mine,

Chiar dacắ drumul uneori e trist.

Sunt floare, rădăcină și pământ

Un univers întreg sub acest piept,

Și-n fața mea, cu cel mai sfânt cuvânt

Mă-nchin, mă iert si învắt să mă astept.

Sub umbrele închise cu alb și negru amestecat,

Sunt răni profund,intense și greu de acceptat,

Sub umbrele de măști,

Ce fața acoperim,un suflet de lumină,

Dezbracă chipul trist.

Sub umbrele de aer,ce-i greu de respirat,

Sunt prea multe cuvinte,

Și-n rană au apăsat,

Lasandu-ti corpul moale,

Și capul aplecat.

Sub umbrele de frici ce par că ne separă,

Există o energie ce viața îți luminează,

De vrei sa te separi de umbră sau lumină,

Ramai blocat în viață, alegeri și rutină.

Eliberarea vine din tot ceea ce ești,

Și bun și rău cu tine,

Prezent și blând mereu,

Un suflet Înțelept,

Ce schimbă pași-n mers..

Fiecare petală își are propria floare,

Un loc special destinat pentru a străluci,

E destul ca cineva să-ți răspândească polenul

Iar celelalte zeci se vor ivi din semințele tale.

Fiecare rază își are propriul soare,

Un sector întunecat ce îl poate încălzi.

Acolo unde e nevoie de tine îți vei demonstra lumina,

Cei care duc lipsă te vor ruga să rămâi.

Fiecare picătură își are propria sa  ploaie,

Un loc destinat pentru a cădea.

Asta ar putea provoca suferință la oameni

Dar în cantități mici viața o poate stimula.

Fiecare literă își are propriul său text,

Un pasaj necesar în care va fi inclus,

Într-o bună zi i se va găsi rostul

Acelui cuvânt nespus.

Cruel Cronos engraved me early,

not with gentleness,

but by hands of shadows

who mistook my springtime figure

for silence,

who thought my tears were seeds easily buried.

I was a sanctuary of lilies,

crushed before the bloom,

a jasmine bruised by shadows,

an innocent violet forced into stone.

Their voices were storms,

their laughter-chains of iron,

and I, too petite to fight,

learned the language of fear.

Yet within me, a sunflower spark

refusing to give up its soul,

rooted itself deeper,

drinking light even from darkness,

whispering: you are more than their hands,

you are more than their cruelty.

So I rose, piece by piece,

a wounded Rose of Venus,

crowned not by shame,

but by the fire of endurance.

Where they carved burning scars,

I carved flourishing constellations.

Where they plucked petals,

I grew wings of lavender and flame.

Now my voice is the garden restored:

not silent,

not broken,

but alive

a testament that innocence stolen

is not innocence lost,

that even from the deepest, darkest wound,

a sunflower can rise

and teach the world

what it means

to see, to feel,

and yet not become a shadow itself.

Renunț la tine azi,

Mi-ai fost o confidentă,

Și în singurătate,

Doar tu mi-ai fost prezență.

Renunț,nu te resping...

Și simt recunoștință,

Pentru momente-n care,

In frici mi-ai fost esență...

Ești ultima țigară,

Îmi iau la revedere,

Revin la libertate,

Voința și putere.