Author mhtp
Random creations :)
✨ Poezie din suflet pentru suflete
Ți-aș da o jumătate din mine,
Să vezi speranțele ce au murit
Versiunile vechi care m-au trăit
Chipurile și îmbrățisările ce le-am uitat,
Săruturile de pe suflet ce m-au vindecat
Și amintirile ce nu s-au mai întâmplat
Cealalta junătate îți aparține
Te rog nu o da înapoi e a ta acum,
Trenul mă așteaptă și vine
am ars foile în care te-am scris, s-au făcut de tot scrum.
Ai putea să-mi plimbi jumătatea din mine prin lume?
Îți va povesti cât de mult te-ar fi putut iubi
Nu, nu ți-ar zice prin ritm al tău nume,
Și nici în gând nu-i mai treci doar prin a-ți aminti.
Proză !
Ce vă spun acum pare o poveste, dar eu am fost martor la ea.
Personajul principal era chiar prietena mea. Ne-am cunoscut la facultate.
Ana era îndrăgostită lulea de cine? nu merita. Fiu de milionar, făcea risipă
de bani, ce o fi văzut Ana la el? Că avea un palat,nu casă, cu mașină așa
bengoasă? Că i se deschideau uș, când auzeau cum îl cheamă,și a cui
odraslă este?
Poate Ana era flămândă, a crezut că norocul a dat peste ea? În doi ani de
bogăție, aparent, ea nu avea nimic. Prin ce a trecut, lăsăm deoparte ,
ne va povesti chiar ea, însă Ana a fugit în lume, să nu mai fie găsită.
Și-a găsit liniștea într-o cabană în pădurea vecină cu mica fermă a lui Alex
fiu de țăran.Prin muncă a devenit omul cel mai iubit, era respectos, manierat,
și în ferma lui se muncea cu suflet
Ana îmi povestește acum : parcă am fost legată la ochi, acum simt că iubesc
și ce înseamnă iubirea, ea aduce fericirea, mă simt bine aici, cred că aici e
locul meu.Viața de oraș nu-mi place. Când merg pe drum toți oamenii mă
salută, schimbăm o vorbă , că așa este la sat.
O frunză
Aproape uitasem că-i toamnă încă,
Pe poteci… frunze căzute, tăcute.
Trec oameni și le calcă-n picioare,
Dar cine să le ajute?
Te văd într-un colț de alee, sub tei,
Cea mai frumoasă dintre frunze, și-mi spui,
Să nu te calc, că încă mai vrei
Să mângâi o rază de soare, întâi.
Rămâi lângă teiul bătrân și uscat,
O frunză pierdută în toamnă… și-mi doresc
Să trec cu grijă pe lângă tine,
Să nu te strivesc.
Dar nu pot să te las pe alee,
Te iau cu mine, cu grijă, încet,
Lumea tăcea, timpul se oprise,
Și eu te purtam toamna… în buzunarul meu drept.
Ultima Noapte
Te-am iubit și n-am știut să-ți spun,
Mi-era frică de noi și am rămas tăcută,
Iar acum, când ai plecat, mi-e lumea un pustiu,
Cu inima sângerândă și-un dor ce-l port viu.
Tu ai ales pentru noi și-ai plecat,
Fără să-mi spui că-n tăcerea ta te-ai frânt,
Ai vrut să mă salvezi, să-mi deschizi un drum,
Dar în urma ta, mi-ai lăsat doar scrum.
Îți reproșez că ai fugit fără să știu,
Că ai purtat singur povara unui chin prea viu,
Că n-ai vrut să împarți cu mine durerea ta,
Ai ales un rămas-bun, dar nu mi-ai dat inima.
Acum, eu îți cer iertare din depărtare,
Pentru tăcerile mele, pentru ezitarea mare,
Și-ți promit că voi păstra flacăra aprinsă,
Că voi trăi pentru amândoi, într-o viață neînvinsă.
Ce să fac Doamne?
Dacă vrei pe Dumnezeu
Să-l ai cu tine mereu,
Dimineața și seara,
Rugăciunea nu-o uita.
Poartă cruce pe a ta mâna,
S-au la gât dacă preferi,
Și vegheat vei fi de îngeri,
De îngerii cei din cer.
Agheasma de dimineață,
Îmi veghează-ntreaga viață.
Mirul și uleiul sfânt,
Ne ajută pe pământ .
Casa binecuvânta,
Cu apă sfințită-i dată,
Și dacă o tămâiem..
O casă sfințită avem.
Anafură când luăm,
Pe Domnul îl prea-naltam.
Când biserică vedem,
Crucea-n suflet o avem,
De aceea ne închinăm,
Lui Iisus ce este sus,
Ne vede este cu noi..
Ne ajută la nevoi.
Doamne noi îți mulțumim,
În veci Doamne te iubim.
Pe undele iubirii
Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,
Căci pulberea-i trecută prin viacuri
Drept hrană pe glie și semn tuturor:
Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde
Sufletul neamului meu răbdător .
Cine socoate și azi poate spune
Câți nori și negre furtuni
Pământul acesta le poartă în spate
Că azi, nu mai crede în minuni !...
Dar ceva tot a rămas:
Dragostea de popor și de glie
Azi mai mult ca niciodată,
Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu
Căci asta se poae!...
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Yin-Yang
anca_nistor
25 October
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 October
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 October
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 October
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 October
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 October
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 October
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 October
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 October
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 October
Superb!!!