Singurătate

Spune-mi tu singuratate

Cat sa mai indur tu spune

Si necazuri, suparari

Nu mai pot privi in zare

Dar indur incet si spun

 

Nu mai stiu ce sa mai fac

Si ce viata imi va da

Ca un cal fara stapan

Ma avant in al tau drum

 

 

Si ma las purtat de tot

Si de valuri si de foc

Viata mea e ca un gol

Iar incet eu nu mai pot

 

Vreau doar sa ajung acasa

Unde e viata frumoasa

La familia mea departe

Unde ma primesc in brate

 

Si imi spun ca va fi bine

Viata sa treaca cu mine

Prin necazuri, greutati

Sa ii fac mandri pe toti

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Cristi poezii.online Singurătate

Data postării: 21 ianuarie 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 860

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Iubita mea

Of tu iubita mea

Ai un zambet minunat

Seara tu la usa mea

Stai de veghe neincetat

Neagra si misterioasa

In umbra patului te vad

Si ma intreb mereu, ma intreb

Cat sa mai stai dupa mine

Eu ma uit mereu la tine

Te aspir si te admir

Fața ta, apus de soare

Drogul meu neinteles

Mai mult...

Misterul

Prezența mea e o magie

Parfum puternic și ciudat

Dacă îl miroși o dată

Nu mai iese neam din cap

 

Într-un mod misterios

Oamenii nu îi suport

Lumea o privesc cu ură

Și pe cei cu multă gură

 

Detașarea mea e amplă

De o mare anvergură

Cine mă va întreba

Îi voi spune că sunt laș

 

Dar eu, pe interior,

Am o față neînțeleasă

Care așteaptă viziunea

Omului cu-înțelepciunea

 

Mai mult...

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Fumul

Fumul iese din horn
ca o rugăciune care s-a rătăcit.
Nimeni nu mai mănâncă la masa de Crăciun
cu râsul în piept.
Numai tăcerea molfăie cozonac.
Iar timpul,
ca o babă care s-a lăsat de împletit,
numără zilele pe degete,
dar nu mai știe
cui îi aparțin.

Mai mult...

Visam sa ne indragostim..

Prin viata fiind inca copii

In suflet,chip si constiinta,

Indragim persoane fara a noastra vointa,

Persoane care ne aduc bucurii,

Fermecati de zimbete zglobii

Si sincere priviri de fetite...

 

Ne indragostim...

 

Cind ajungi sa cresti mai mare,

La fel naivi in sinceritate-

Suflet deschis persoanelor toate

Cu priviri fermecatoare,

Suflete scaldate'n soare

Si zimbete de copil alintate.

 

Ne indragostim...

 

Si doar maturi ajunsi in viata,

Visam sa indragim pe cineva,

Copilareste ca acum cindva

Cu acelasi zimbet de copil pe fata,

Deschise suflete ce'agata

Dintr'o privire inima...

 

Visam sa ne indragostim...

 

Mai mult...

Să ne doară frumos...

Mi-a rămas atârnat soarele.
Da.
Acel soare al copilăriei,
care nu știa să apună
și nu cerea explicații.

 

Încă ne atârnă de pleoape cerul.
Îl purtăm când clipim,
când ne prefacem maturi,
când ne legăm șireturile zilei
și ieșim în lume ca și cum
n-am fi învățat frica pe de rost.

 

Noi
suntem pluralul unei singure inimi.
Ne amintim împreună,
ne doare la fel,
ne vindecăm pe rând.

 

Norii nu se mai rețin.
Trec.
Ne traversează copilăria,
ne udă genunchii juliți ai memoriei,
dar nu mai pot strica zorii.
Zorii sunt deja în noi.

 

Noi am crescut din firimituri de lumină,
din mesele unde tăcerea era rugăciune,
din „mai așteaptă puțin”
și „o să fie bine”.

 

Noi știm cum sună lipsa.
Are vocea mamei strigându-ne seara,
are ecoul pașilor care n-au mai venit,
are gustul pâinii rupte egal
ca să ajungă tuturor.

 

Noi purtăm timpul ca pe-o haină prea mare,
cu mânecile pline de trecut,
dar refuzăm să o scurtăm.
Pentru că acolo, în tiv,
stă ascuns soarele.

 

Și da,
încă atârnă de pleoapa ochiului.
Îl lăsăm acolo.
Să ne doară frumos.
Să ne lumineze când uităm
cine am fost
și de ce continuăm
să fim
împreună.

Mai mult...

Poem

Total neschimbat te voi găsi.  

Nu sunt vreo aventură. 

Dacă chiar crezi asta

De ce ai fugit în glumă?

Eu a ta iubire nu ți-oi fi.

În mine am stins speranța.

Mai mult...

Tout est possible.

La vie est une scène, un vaste décor,

J’ai choisi d’être acteur, un protagoniste.

Regarder passivement ? Non, ce n’est pas pour moi,

Je prends les rênes, j’écris ma propre histoire.

 

Le monde se divise entre rêve et action,

Certains rêvent, d’autres font des changements.

Moi, sans attendre, je fais mon propre choix

De créer l’avenir avec mes propres mains.

 

La question n’est pas si je peux réussir,

Mais jusqu’où je suis prêt à courir.

Je ne suis pas juste un nom perdu dans la foule,

Ma voix résonne, ma force se déverse.

 

Dans un monde qui essaie de me définir,

Je tiens le stylo à la fin et j’écris ma propre histoire.

Oui, je ne suis pas parfait, mais je suis authentique,

Car l’authenticité laisse une empreinte dans le monde.

Mai mult...

Lacrimi, la apusul vieții

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

 

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

 

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

 

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

 

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

 

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Estera Ceapă
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.