Poezii din aceiaşi categorie
Testament
În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!
Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!
Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?
Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.
De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!
Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!
Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.
De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.
Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.
Las rana mea...
Țin rana strâns, iar sângele se-adună,
ca roua grea pe rugul unor spini,
și cartea mea, cu slovele-mpreună,
devine strigătul lipsit de rădăcini.
Cu fiecare strop ce-mi scurge viața,
aștern o filă ce nu va mai pieri,
iar focul stins ce întremează ceața,
va naște cerul nopții de a doua zi.
Din rana mea se-nalță un poem,
ce-și plânge rostul într-o lume surdă,
iar ultimul meu sânge, ca un semn,
prin versuri e-ndemnat să zburde.
Acum salut pământul și uitarea,
dar las un vers să-mi fie testament,
cu trupu-mi spovedesc toată suflarea,
iar rana mea va fi al lor prezent.
Și dacă tot ce scriu va fi uitat,
cum valul șterge urmele discret,
las rana mea, un far întunecat,
să ardă-n calea unui alt poet.
Timp
Timpul este trecator,
Și mereu îți este dor,
De momente,uimitoare
Uneori sunt batatoare....
Însa,nu te-ntrista,
Timpul este tot asa
Trecator si nors,
Si mereu, e valoros
Astazi este prețios,
Maine este dureros.
El va trece tot asa
Și te vei înfricoșa.
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Povestea mea
Inima-mi pompează versuri
de aproape zece ani.
Gândurile se adună-n strofe
de apeoape zece ani.
Cu rima m-am certat demult,
dar mă iubesc în taină
cu figurile de stil
de aproape zece ani.
A fost secretul meu
amorul cu poezia
până acum,
când am curajul
să spun
ăsta-s eu!
(All rights reserved)
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul distin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Testament
În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!
Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!
Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?
Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.
De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!
Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!
Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.
De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.
Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.
Las rana mea...
Țin rana strâns, iar sângele se-adună,
ca roua grea pe rugul unor spini,
și cartea mea, cu slovele-mpreună,
devine strigătul lipsit de rădăcini.
Cu fiecare strop ce-mi scurge viața,
aștern o filă ce nu va mai pieri,
iar focul stins ce întremează ceața,
va naște cerul nopții de a doua zi.
Din rana mea se-nalță un poem,
ce-și plânge rostul într-o lume surdă,
iar ultimul meu sânge, ca un semn,
prin versuri e-ndemnat să zburde.
Acum salut pământul și uitarea,
dar las un vers să-mi fie testament,
cu trupu-mi spovedesc toată suflarea,
iar rana mea va fi al lor prezent.
Și dacă tot ce scriu va fi uitat,
cum valul șterge urmele discret,
las rana mea, un far întunecat,
să ardă-n calea unui alt poet.
Timp
Timpul este trecator,
Și mereu îți este dor,
De momente,uimitoare
Uneori sunt batatoare....
Însa,nu te-ntrista,
Timpul este tot asa
Trecator si nors,
Si mereu, e valoros
Astazi este prețios,
Maine este dureros.
El va trece tot asa
Și te vei înfricoșa.
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Povestea mea
Inima-mi pompează versuri
de aproape zece ani.
Gândurile se adună-n strofe
de apeoape zece ani.
Cu rima m-am certat demult,
dar mă iubesc în taină
cu figurile de stil
de aproape zece ani.
A fost secretul meu
amorul cu poezia
până acum,
când am curajul
să spun
ăsta-s eu!
(All rights reserved)
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul distin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Alte poezii ale autorului
Lanțul
O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.
Sămânța
Cade lumina
în inima golului –
un răspuns fără întrebare.
Iubirea nu cere,
nu pleacă,
doar este.
Al treisprezecelea fir
țesătorul adoarme
sub propria pânză —
iar visul că țese
naște ața
din care e făcut.
Timp
Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.
Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.
Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.
Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.
Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.
Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.
Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.
Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.
Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.
Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.
Lanțul
O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.
Sămânța
Cade lumina
în inima golului –
un răspuns fără întrebare.
Iubirea nu cere,
nu pleacă,
doar este.
Al treisprezecelea fir
țesătorul adoarme
sub propria pânză —
iar visul că țese
naște ața
din care e făcut.
Timp
Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.
Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.
Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.
Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.
Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.
Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.
Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.
Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.
Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.
Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.