Într-o altă dimensiune!

Pe drumuri reci cum n-au mai fost vreodată,
Pășesc cu pași ce nu-mi mai aparțin,
Mi-e dor de-un ieri ce n-a fost niciodată,
Și parcă-n mine trăiește un străin.

Târziu, prin trup, își caută odihna,
Un gând bolnav de tot ce n-a fost spus,
Și tace lung, ca-n fața unei cruci,
Pe care n-a mai fost răpus Iisus.

Sub pleoape simt o pâlpâire rece,
Ca o lumină dusă spre apus,
Și-n fiecare clipă care trece,
De coasa morții sunt străpuns.

Nu știu ce glas îmi urlă din tăcere,
Dar nu e-al meu și totuși mi-e aproape,
Inert rămân la orice mângâiere,
Ce vrea durerea cruntă să-mi îngroape.

Prin oase-mi curge un sfârșit nedrept,
Dar nu ca moarte, ci ca amânare,
Și-atâtea înmormântări îmi stau pe piept,
Că nu gasesc un loc și pentru lumânare.

Mă-ntreb adesea dacă Dumnezeu,
Mai simte ce-i trimitem prin durere,
Căci dacă lacrima ce cade e-un deșeu,
Atunci vom fi departe de Înviere.

Rămân aici, privat de vreun câștig,
Și-nvăț că tot ce moare o să mai fie,
Și poate rostul meu nu e să strig,
Ci doar să fiu o rană… care scrie.

O să rămână după mine,

Când voi pleca la cer râzând,

O casă bătrânească în ruine,

Și-un sac de oase în pământ,

O poză ștearsă și cu sticla spartă,

Cu rama de vechime roasă,

Un nume părăsit pe poartă,

Și-un număr infinit pe casă.

Va mai rămâne poate o-ntâmplare,

Păstrată lângă gard de-al meu vecin,

Un nuc bătrân și-un liliac în floare,

Sub care-am săvârșit un trist destin.

Păcate și mustrări vor fi duium,

Că nu m-am potrivit cu firea lumii,

Ci am băut otrăvuri și parfum,

Și chiar mi-am insultat străbunii.

Să schimb ceva deja e prea târziu,

În cărți, coșciug îmi voi sculpta,

Și-n testament cu lacrimi am să scriu,

Că las uitării toată poezia mea.

Călăuzește-mi pașii pe drumul cel bun,

Ajută-mă să fac doar ce este bine,

Cu bunătate și iubire, mereu să răspund,

Să văd frumosul, când în față am doar ruine.

Iartă-mă, Tată, pentru lucrurile rele ce uneori le cuget,

Pune-mă să plătesc, atunci când greșesc,

Să răspund la ură mereu cu un sincer zâmbet,

Frații și surorile, oricum ar fi, să îi iubesc.

Dă-mi ochi să văd lumina chiar și-n întuneric,

Să nu judec omul când e rătăcit,

Să port răbdare-n suflet, când sunt obosit,

Și-n loc de ceartă, pacea să o fi oferit.

Să fiu un sprijin pentru cei ce cad,

O mână caldă celor ce plâng în taină,

Să nu-mi pierd nădejdea când drumul pare terminat,

Și să aleg cărarea ce duce spre lumină.

Când voi rătăci, să-mi amintești de Tine,

Să-mi fii în suflet far și călăuză-n vânt,

Să nu mă tem de ploi, nici de furtuni străine,

Să-mi fii Tu drumul, pacea și al vieții cânt.

Ploaie ce curge în toamnă

Spală-mi lacrimile de pe obraz,

Ce gândul spre trecut le îndeamnă

Să se strecoare în moment de necaz.

Vânt ce fuge în toamnă

Nu-mi permite în trecut să doresc,

La prezent gândul condamnă,

Doar la el să mă gândesc.

Frunză ce a căzut în toamnă

Spune-mi cum la prezent să trăiesc,

Când în trecut aveam pricină

De mine să mă mândresc.

Apicultoru înrăit,

Dimineaţă s-a trezit.

Iese în curte se gîndeşte,

Şi spre stupină priveşte.

Se uită la stupi, meditează,

Bucuros palmele – şi freacă.

Stă şi se gîndeşte bine,

Să dea drumul la albine.

Halatul în grabă îmbracă,

Spre stupi el acum se apleacă.

Masca pe faţă şi-o pune,

Şi dă drumul la albine.

Zumzăie şi-s călătoare,

Aleargă din floare în floare.

Cu mare atenţie aduc,

Polenul il duc in stup.

Acolo-i bine aranjat,

Şi cu grijă prelucrat.

De albine hărnicuţe,

Ce îl aşează pe rămuţe.

Cînd stupina îi încărcată,

Vine apicultoru îndată.

El mierea o colectează,

Şi cu drag o prelucrează.

Fie că e de salcîm,

Sau din flori de tei acum.

Polifloră, mătrăgună.

Toată mierea este bună.

Face ceară, face miere,

Şi propolis că se cere.

Mierea-i un medicament bun,

Te însănătoşeşte acum .

De aceia nu ezitaţi,

Miere ca să cumpăraţi.

Mierea, propolis şi ceară,

Te scapă de orice boală.

De crezi iubirea o frumoasă zeitate,

Fără de care vei muri...

Minerva sau Junona

Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...

Ce ține-nchisă-n ea

Promisiuni de viață,vesel colorate

Ce vin și pleacă zi de zi,

Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,

Purtând de carnaval costume

Și măști pictate ce chipurile triste le ascund

Și neputând să prindă pentru sine

Amorul și iubirea care vine

De la frumoasele femei,

Frumoase coborâte ca din basme,

De care tinerii se-agață

Precum în lanțurile de la bâlci,

Cu cai ce sunt pictați in verde

Si stau semeți sau chiar nechează,

Tablou ce-i colorat și pare viu...

Ei bine,află ce îți spun acum!

Căci circulă o glumă populară

Când se vorbește prost și fără rost

Sau când prostia iese mult în față,

Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,

Oameni politici ce cred că-s zei...

Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!

Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:

Cai verzi ce stau să pască pe pereți...

Iar de vei crede vorbele rostite

De gingașele vrăjite domnișoare,

Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,

Și prins în mrejele iubirii

Cuprins de o dorință arzătoare

Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,

Te vei trezi purtat la trap călare

Pe-aceiași cai verzi pe pereți!

Ooohh....blestemată ești iubire....

Cu sora ta pe nume Amăgire!

Cu tot ce porți asupra ta,

Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,

Nici cei mai bravi soldați spartani,

Nu pot ușor a te-nfrunta!

Dar nici Virgiliu,Horațiu sau

Ovidiu,

Cel exilat în Tomis din tainice motive

De Augustus Imperator,

Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii

Pe un semeț piedestal,

Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,

Cu tot ce ai primit de la ai tăi,

Sau mai degrabă de la mama ta...

Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,

Rămâneți pe vecie în Infern!

(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)

Să ştii, noi doi iubito

Suntem frânturi de cer,

Date prin ciocolată

Şi lutul efemer.

Suntem făcute-n casă

De către aceeaşi mână,

Pudrate cu mult zahăr

Şi prafuri de ţărână.

Două prăjiturele

Cu aromă de pământ,

Ce vor sfârşi în gura

Aceluiaşi mormânt.

Dar făr' a lor dulceaţă

Ce va urca la cer,

Să fie judecată

De Dreptul Patiser. 

La moara timpului, morar

Sunt angajat pe viaţă,

Să macin clipa, iar şi iar,

Sub piatra-i hrăpăreaţă.

De pe al timpului ogor,

Saci burduşiţi cu clipe,

S-aducă soarta mea de zor,

Prezentu-mi să-nfiripe.

Cu praful clipelor ce-au fost,

Aşa cum fac nebunii,

Să-ncarc, pe urmă, fără rost,

Sacii deşertăciunii.

Şi când recolta s-a-ncheiat,

Din mersul năsăliei

Să urc cu timpul măcinat

În podul veşniciei.

Îmi place cum reciţi

Poeme, diafan,

Cum cânţi la mandolină,

Chitară şi pian.

Îmi place cum scrii versuri

Şi cu şi fără rimă,

Cum excelezi în proză,

Care îţi e sublimă!

Îmi place cum pictezi

Şi în ulei şi-n guaşe,

Cum realizezi portrete,

Diverse peisaje.

Îmi place tot ce faci

În diferite arte,

Dar cel mai mult artisto

Îmi placi tu, de departe!

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

O porţie de iubire.

Iubeşte-mă cum numai tu

Şti să o faci, din plin,

Sărută-mă şi mă sedu,

Să-ncep să îmi revin.

Cu şarmul ochilor tăi verzi

Şi-a ta gură senzuală,

Treptat să mă reanimezi

Şi să mă scoli din boală.

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

Nu sânge...ci iubire!

Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,

Tu pradă cazi uşor iubirii mele,

Aşa că sub salcâm te aştept,

Acum c-au răsărit şi două stele.

Şi ştiu de mijloc când am să te prind,

Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,

Aşa că-n braţe te cuprind,

Acum că zeci de stele strălucesc.

Şi ştiu când părul ţi-l desfac,

Că-n ochi mă vei privi tăcută,

Aşa că ţi-l răsfir şi tac,

Acum că stele sunt peste o sută.

Şi dacă te sărut pe buze, ştiu

C-a mea vei fi iubito, de îndată,

Aşa că te sărut cu foc...târziu,

Acum când stele ard pe bolta toată.

Când mi-este dor de tine,

De simt că-nnebunesc,

Şi-un drum minat îmi vine

Să bat, să te-ntâlnesc.

Şi de-i lovit de obuze

Sau bombele ce cad,

Să te sărut pe buze,

Al morţii drum îl bat.

Ştiu, poate sună aiurea

Şi poate par nebun,

Dar să-ntâlnesc iubirea,

Aş bate al morţii drum.

Vezi, draga mea, iubirea

În ce hal m-a sedus,

S-ajung ca peste viaţă,

Să cred că-i mai presus.