E timp...

Iar mi se-ntoarce gândul spre trecut,

În dulci amintiri de copil să se scalde,

Focuri de toamnă din piepturi strănut,

Iar ochii îmi pleacă spre țările calde.

E noapte în mine, un vifor roșu-albastru,

În care colcăie șerpi și dansează năpârci,

Mă simt sechestrat de propriul dezastru,

Răstignit pe-un întreg cimitir fără cruci.

Clopote aud zilnic plângând în timpane,

Sufletul surâde într-un zbucium al minții,

Iubirile-mi mor în uitate aziluri de foame,

Tainica rugă întruna mi-o tulbură sfinții.

Gonesc nebun după nopți albe și chinuri,

Ucid filozofi ce principii morbide sădesc,

Mi-e trupul ciuntit de exaltări și leșinuri,

Despuiat de cuvinte într-o carte sfârșesc.

Spre ce să mă-ntorc, spre ce să mai fug?

Ca o frunză grăbită să cadă mă aștern,

În pământul anost sub o brazdă de plug,

Să renasc din sămânță de cer ori infern.

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

                  ☆

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

                  ☆

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

                  ☆

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

Multe vede omu-n viaţã,

Cât ar fi de scurtã ea...

Dar întotdeauna-i pune

Vârf grãmezii, o lichea!

Într-o zi, lucrând la straturi

O lichea, fãr-un picior,

Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi

Şi o mânã de-ajutor.

Mã umflã, pe urmã, râsul,

- Râd şi-acum de nu mai pot! -

Cãci, cãznindu-se cu sapa,

S-a înnãmolit de tot.

"Mã descurc!" îi zic lichelei,

Spre a nu se deranja.

Dar mi-a zis cã nu-i problemã,

Cã lucreazã "numa-aşa".

Prefãcându-se licheaua

Cum cã smulge nişte praz,

Tot noroiul de pe cizmã

Mi-l zvârlise pe obraz!

Mi se înnegri 'nainte-mi

- Cum pãţeşte-orice român -

Şi-ntr-o singurã clipitã,

Îmi cãzuse râsu-n sân.

Sã-mi revin, îmi trebuirã

Douã dupã-amiezi întregi,

Ca sã se-mplineascã vorba

Cã "ce semeni şi culegi"!

Cât despre licheaua "scumpã",

Mâine-zi fãcu un salt

Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse

Şi piciorul celãlalt.

Conteaza cine esti acum 

Nu cine-i la sfarsit de drum 

Conteaza ce iubesti in sine

Nu ce zic eu catre tine

Conteaza cine a mintit

Cand sufeltul ti-ai otravit 

Dar si asa tu stii ca poti 

Sa il ierti, pe el, pe toti

Caci in lume nu se opreste

Nimeni, si cand te priveste 

Cine crezi tu ca ti-e drag

Si tu simti ca un latrat

A cainelui ce nu musca

Dar iti spun, tine-l in cusca

Ca tu nu stii niciodata 

Daca musca in timp ce latra.

Masajul de relaxare,

E bun pentru fiecare.

Si se face cu talent,

Pentru fiecare client.

Cliaentul se aseaza pe masa,

Sta in jos cu a sa fata.

Si in liniste asteapta,

Ca masajul sa inceapa.

Se incepe de la spate,

Cu un masaj de calitate.

Si se continua indata,

Cu masaj la mana toata.

Se face la gat apoi,

Pana ce muschii sunt moi.

Se continua la picioare,

Cu masaj de relaxare.

Si apoi se intoarce atent,

Pacientul cu talent.

Cu fata in sus se aseaza,

Si apoi iarasi se maseaza.

De la talpi masajul incepe,

Si apoi se face in trepte.

Tibia incet ea se maseaza,

Apoi genunchiul urmeaza.

Dupa ce piciorul il gata,

El abdomenul urmeaza.

Ca si el trebuie masat,

Foarte bine relaxat.

Ambii sani apoi urmeaza,

Cu talent ei se maseaza.

La final gatul urmeaza,

Cu atentie se maseaza.

Se maseaza delicat,

Scalpul , la femeie sau barbat.

Se face asta la terminare,

Ca ii masaj de relaxare. 

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,

Şi am simţit firescul ca pe un infern,

Mi-am dat acordul să fiu judecat,

Într-un ospiciu de nebuni modern.

Apărător să-mi fie un bătrân senil,

Iar cel ce mă acuză un uituc,

Și toate faptele de când eram copil,

Să-mi fie prezentate aici la balamuc.

Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,

Iar eu în boxă să dansez cadril,

Să fie totul jăratec și cenușă,

Să simt în mine acest dezastru inutil.

Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,

Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,

Jurații-mi cer să cad la învoială,

Și să renunț la viața-mi deșuetă.

Într-un final mi s-a rostit sentința,

Exilul printre oameni, de nici un drept privat,

Dar mi-am simțit trădată conștiința,

Și-a doua zi, în zori, am evadat.

Umbra mi-a înțepenit pe ușă,

Râde luna din fântână,

Focul vântură plângând cenușă,

Până ziua încet se-ngână.

Noaptea molfăie o ziuă albă,

Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,

Pe ferestre îmi crește iarbă,

Gându-mi paște pe sub pat.

Mintea-mi rumegă o amintire,

Ochii mi-au făcut de treaz hernie,

Și citesc orbește din psaltire,

Despre îngeri, vis și insomnie.

În palmă astăzi îți port fericirea,

Dar mâna-mi tremură subit,

În ochii tăi îmi plânge nemurirea,

Iar în ai mei tu râzi necontenit.

Te scot din crâncene abisuri,

Și te resuscitez mereu,

Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,

Iar inima îți bate-n pieptul meu.

Împodobești un pom cu tragedii,

Şi-l altoiești cu grijă an de an,

În fiecare noapte urlă-n el stihii,

Tu cânți sub el un cântec de orfan.

Îți cauți mama printre aștri,

Fugind pe ochii mei albaștri,

Și vrei ca ea să te îngroape,

Sub ale mele obosite pleoape.

Înalț slăviri înspre Demiurg,

Să nu-ți asculte ruga niciodată,

Dar ai plecat aproape de amurg,

Orbindu-mi ochii dintr-odată.

Mi-e somn pe perna-ți părăsită,

Iar lacrimile-mi curg potop,

Şi sap sub pleoapa-mi obosită,

Căci vreau acum să te dezgrop.

Acum plecare mea-i definitivă,

Iar tu vei fi mai liberă în toate,

Iar eu voi fi acea locomotivă.

Ce cară grijile comune-n spate.

Vagoanele sunt lungi și grele,

Cu greu se mișcă roțile pe șină,

Iar pentru toate lucrurile rele,

Doar șeful gării e mereu de vină.

Și te-am iubit cu patimă și grijă,

Ai fost regina mea ascunsă-n turn,

Te port în inimă ce pe o schijă.

Dar trenul nu îl mai întorc din drum.

Mai sunt prin gări și triste accidente,

Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,

Din când în când vagoane confidente,

În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.

Privesc în jur iar totul e arid și rece,

Într-unul din vagoane plânge mama,

Și nimeni nu salută trenul care trece,

Deși, încontinuu prin gară sun alarma.

Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,

Ca un semnal de stop ori bariera pusă,

Iar trag semnalul, și șuieră din mine,

Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.

Ți-aud și vocea dulce cum suspină,

Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,

Adio, îți spun, și te absolv de vină,

Căci voi sfârși sub roțile de tren...

Amar venin mai port în cârcă,

Murdar destin mi s-a ursit,

Dar sufletul mai toarce încă,

Al vieţii fir iezit.

Nu pot s-accept drumuri închise,

Nu pot umbla pe nicăieri,

Vreau să străbat acele visuri,

Ce ascund speranţă şi mister.

Mi-e silă şi de faima ce o port,

De mersul ce mă-nţeapă în călcâie,

Mi se oferă o şansă de confort,

Dar fug ca dracul de tămâie.

Pribeag îmi e sortit să umblu,

Să vântur false idealuri,

Să îngurgitez un viitor prea sumbru,

Şi apoi să port cununi de lauri.