De ce eu,Doamne...

Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,

Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,

Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,

Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate 

Precum lumina unei stele-n noapte..

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea mireasă,

Să-mi citeşti din poezii,

Când tristeţea te apasă.

C-am să stau în colţ ferit,

Şi-am s-ascult a tale şoapte,

Retrăind cum ne-am iubit,

Prin cuvintele din carte.

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea soţie,

Să asculţi doar liturghii,

Când biserica-i pustie.

C-am să reaprind altarul,

Cununându-ne iar azi,

Prefăcându-mă în amarul,

Ce-ţi şiroaie pe obraji.

Şi atunci când n-oi mai fi,

Dulcea mea, amara mea,

Nu mai sta şi suferi,

Ci mă caută-ntr-o stea,

Să mă recompui din dor,

Şi o fărâmă de iubire,

Şi-am să fiu nemuritor,

Vieţuind în a ta fire.

Libertate, pasãre ce zboarã

Peste munţi înalţi şi vãi adânci:

Drum deschis având odinioarã,

Dar, acum, lovindu-se de stânci...

Libertate - a pãcii scrisoare -

Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,

Pe care-l strivesc, cu nepãsare,

Cei care rãzboiul şi-l doresc!

Libertate scumpã! Râu de raze,

Strãlucind pe-al apelor întins:

Cel râvnind ale iubirii oaze,

Nu e, niciodatã, un învins!

《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)

29.03.2022, pe Marea Adriatică 

De unde vin așa târziu, nu știu,

Și sunt umbrit pieziș de vreme,

Mi-s gândurile toate în sicriu,

Și le aprind la căpătâi poeme.

Străbat alei înăbușite-n frunze,

Printre copaci dansează o țigancă,

Înalta vârstă își cere mii de scuze,

Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.

Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,

Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,

Și toamna doarme în a mea privire,

Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.

Îmi cântă greierii romantici și târzii,

Balade despre trandafiri și arme,

Foșnesc copaci sub stele argintii,

Și-ntregul parc în mine parcă doarme.

Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,

La fel mă sting sub frunze de arin,

Iar toamna-n măruntaie îmi geme,

Și-ntreabă frunzele... de unde vin!

Las porțile inimii,deschise

Muzeu am sufletul,întrare fără plată 

Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.

Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise. 

Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept

Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,

Frica,gheare agită,colți înfige în mine 

Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.

Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire 

Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat

Liniște și bunăstare de când ele au plecat 

Frunte descrețită, simțuri în amorțire.

Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet 

Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria 

Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria 

O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet. 

Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni 

Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța 

Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța 

Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.

Nici un mușchi nu clintesc

Trup inert,neutru observ

Pentru emoții,energie nu mai rezerv

Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.

Pustie inima îmi este

Mâhniri de peste tot m-apasă

C-așa e ea, loc nu-și găsește

Și liniște n-are în casă

Sunt remușcările de-o viață

Răpindu-mi pacea și e greu

Ofez și gândul mă presează

Dar mi-aminyesc de Dumnezeu

Cu îndelunga Sa răbdare

Nemărginita-i am văzut

Că peste tot Dânsul e veșnic

Ocrotitor de netemut

Fiindcă ispitele-s ca scaiul

Răgaz acestea nu ne dau

Vor fi cât lumea dăinuiește

Și pacea tihna ele-o iau

Dar sa lăsăm pe yoate-n grija

Stăpânului nostru Preasfânt

Că viața este-n a Lui mână

De l-om purta pe El în gând

De-ai dobândi averi cât munții

Nu e nimic, le vei lăsa

C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo

Unde doar El ne va chema

C-așa voiește Domnul nostru

Așa va fi în veșnicie

Așa suntem pe astă lume

De ce, doar Domnul nostru știe

Din veac văzui necaz, probleme

Și piedici la tot pasul sunt

Vor fi cât dăinuie viața

Vremelnicia pe pământ

Dar știm care-i menirea noastră

Și care e al nostru țel

Să împlinim a Lui voință

C-așa din veac ne spuse El

Din veac Stăpânul mă păzește

Deși în multe am greșit

Dar cu-a Lui mila și iubire

Și-a  Sa răbdare, m-a-ntărit

Deși nevrednic sunt adesea

Și-anevoios în fapte bune

El nu mă lasă fiindcă eu 

Gândind la Dânsul, voi apune

Cu-a Sa putere mă-nconjoară

M-ajută doar privindu-mă

Mi-e Tată mamă în tot locul

La dreapta Lui păzindu-mă

O, Doamne rogu-Te mă iartă

Că mult răbdare-ai arătat

Și mi-ai păzit cu strășnicie

A mea viață ce mi-ai dat

Îți voi trimite colo-n slavă

Cât voi mai fi pe-acest pământ

Suspine, rugi, cântări și versuri

Spre Tine să își ia avânt

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Mă privește din oglindă 

Chipul ofilit 

Și o voce plăpândă

Freamătă un ticăit .

-Cine ești?-întrebam 

Te cunosc de undeva?

Ochii mei ,din geam

Erau reflecția cuiva..

-Ce lași în urmă 

Prin sticlă glăsuia 

O umbră oviformă

Ce-n răsunet zguduia.

În imagini perinda 

Anii scurși în zare 

Și obrazul mi -l uda

Din cărunta ei culoare. 

Mă-ndepărtez ,mä pândește, 

Mä imită, surâzând. 

Ìntr-un jilț se adâncește, 

Sorbind din simț și gând.  

Chipul tău nins 

De ridurile vremii

M a copleșit de plâns 

Pt trecutele decenii.

Ochii tăi blajini, 

Captivi în povestiri, 

Depănănd imagini, 

Curgeau în amintiri. 

Cu emoția culeasă 

De pe obrazul drag

Așterneai pe masă 

Pozele n șirag. 

Îmi lipsești enorm

În golurile ascunse;

Regretele discern 

Pt clipele apuse.

Tată, mâinile ți sărut, 

Ce au idem,iz de pâine, 

Adulmecăndu l din trecut, 

Ce I duc dorul azi și mâine...

Departe de tărâmul drag

Stau rezematä-n prag,

Și plutind în nostalgie, 

Mä transform ca prin magie

Într-o pasăre ciudată 

De fantezia mea creată, 

Ce prinse viață, subit,

Zburând spre zări, tacit.

Unde gândul meu o duce,

Poposind la o răscruce, 

Privi în urma ei cu teamă, 

Se cuibări la mine-n palmă, 

Proroci al meu destin, 

Gläsuind in grai străin. 

Pe raza Stelei călătoare 

Pecetlui a mea cărare. 

Închisem ușa pe -nserate;

Poate norocu mi bate,

Să mă smulg din colivie, 

Să fac și un pic de terapie;

Ca să mi pot lua avântul, 

Unde mă va duce vântul...

Copilărie dragă,cu iz dulce,

Nu mă lăsa și nu te duce

Pe tărămul amintirilor eterne,

Unde trecerea nu te discerne..

Al tău miraj mă urmărește,

Din basme uitate îmi șoptește 

Sub cerul fără pic de nori,

In lanul pestriț cu flori.

Să zburdăm mă chemi sfios,

Un cântec fredonezi,duios,

Pueril te-arunci în iarbă,

Din margarete -mi faci o salbă.

Pripit te pierzi în ceață 

Într-o sumbră dimineață,

Eu adultă m-am trezit,

Tu in trecut te -ai risipit...

Off,timpule,mai stai pe loc,

Fluierând, să mă mai joc ..