De-ar putea o rugăminte..

-Drumule,unde mă duci?..

Cu priveliști mă seduci;

Îmi promiți covrigi în coadă.

Viselor deșarte pradă,

Devenisem peste noapte,

Bântuită de propriile șoapte.

C-am ales țară străină,

Ce nu pare ca -- n vitrină.

Din rădăcini m am smuls,

Mânată de-un impuls,

Să -mi schimb ursita,

Depășindu -mi limita.

Dar, împlinirea mea interioară;

E dor în gândul ce zboară 

Spre tărâmul meu iubit,

Unde -am crescut și pătimit,

Unde chiar mă simt acasă 

Cu mușcate la terasă.

-Du-mă , drumule -napoi;

Acolo -ntre pereții goi,

La masa lipsurilor mele,

Să privesc la stele 

Cu ceaiul meu și -o pâine 

Fără grija zilei de mâine...

-De ce râule,suspini 

Și oftezi din greu?..

-Vezi, mă sufoc în mărăcini,

Împânzite cu deșeu 

Scuip mortăciuni la mal,

Mă sec pe zi ce trece,

Slab mi -e fluxul în aval

Și arșița mă stoarce..

Uitară ploile de noi ,

Sub pietre mă topesc;

Sunt o mâzgă de noroi,

Nu mai susur,nu clipesc..

Setoasă pasărea zbură,

Fiarele fugiră -n lume.

Frisoanele mă scutură 

Și gura mi -e in spume ..

Off, omule cum te mai scalzi,

Fără apa -mi cristalină:

Ce -a rămas din mine

Este numai a ta vină...

Merg tăcută pe -acelasi drum,

Lăsând în urmă amintiri și fum.

Pomii fug,se pierd în vale,

În palmă picurănd petale.

Pe dealuri umbre se perindă,

Se lungesc,din mers să prindă 

Aripi ce plutesc în derivă.

Eu mă simt din nou captivă 

Unui destin pus în valiză,

Ce -n lume umblă fără viză.

Străbate nori încercănați,

De vânt aspru legănați,

S-ajungă pe-un tărâm uitat,

De suflete cândva visat.

Unde timpul nu clipește,

Zilele -n tolbă drămuiește.

Razele firav se strecoară;

Eu urc in balans pe scară 

Cu povara strânsă -n spate 

Și cu dorul dus departe...

Freamătă printre frunze

Numele tău pe buze.

Chipul meu curge din nor,

Plouat de al tău dor.

Prin pădurea -ntunecata 

Silueta mea ciudată 

Se perinda printre șoapte, 

Rătăcind zi și noapte. 

Pasărea imi cântă jalea.,

Vântul răscolește calea,

Pomii ma cuprind in taină, 

Smulgandu ma de haină. 

Aud urlete de fiară, 

Ce in mine înghețara;

Să fug de ea,ori de mine,

Sa pot uita de tine?..

Căzuse-n palma mea

Din cerul tău o stea

Si plăpând, s a stins 

În potopul meu plâns..

Ferice de omul simplu,

Ce nu aleargă după vise,

Satisfăcut de trai modest;

Veritabil,un exemplu.

Iar pentru cele nepermise,

Nu -ar face vreun gest.

Clipa o trăiește din plin,

Străin de goluri ori frustrări,

De temeri ori eșecuri.

Împăcat cu al său destin,

Nu se plânge de urmări,

Nu se împiedică de fleacuri..

Spirit liber,chiar naiv,

Nu duce lipsă de nimic,

Căci se simte împlinit.

Nu caută vreun motiv,

Să -l deprime ceva psihic,;

Este mereu mulțumit.

Chiar de-i absolut banal,

Este putred de bogat,

Neatins de metehnele firii;

Trăiește intens, natural 

În al său umil regat 

Sub adăpostul fericirii..

O liniște mâzgălită 

De ploaie aburindă 

Mula figura adormită,

Negura s-o cuprindă.

Străzile tăcură 

Și ochii cei de sticlă 

Peste urme picură,

Iar umbrele răsuflă..

Printre foșnetul răzleț 

Vântul fremăta,

Cu briză de îngheț 

Bolta îmbăta..

Foiuau printre năluci 

Din surdina nopții 

Nebuloasele voci,

Ce furnică -n senzații..

Luna-n toropeală 

Plutea -n fibrilații,

Învăluită de răceală 

Sub jet de fluctuații..

Stelele stropeau 

Visele pierdute,

Din abis clipeau 

Peste sufletele mute..

The color of trees,

The color of grass freshly cut on a spring evening.

It represents life, growth, and so many more.

I used to think of him when i heard green,

He had something no one could ever steal.

Something special, something quite real.

Something, i have never seen.

Green, this color that reminds me of him,

I hate that i love it so much, with it perks and dark sides.

It represent so many things, one of them being the one and only him.

I see him when i think of it, every night in evey dream,

I felt alive knowing it was real, truly now you must think it disappeared.

It has not, tho i dont have it, i lost it, it was a bad habit .

It was so special so clean,

This green color that you could only dream,

He had it, it was his.

It was a piece you could only wish to steal, tho impossible if you ask me.

Green, the color of growth , the color of life, and most importantly the color of his beautiful…eyes.

Un ultim poem în noapte mai am de scris

Căci în iubire și poezie totul e permis 

Deci nu voi cere voie să scriu ce am de zis

Cu același gând.. la el, la vinul... promis.

Poate mi-e dor de mecanismele de apărare 

Ce azi, s-au transformat în adevăr și poezie. 

... Paharele din jur nu au astâmpărare

Visez frânturi de amintiri, de ce-ar fi fost să fie.

Și vreau să strig la el și vreau să înțeleagă

Că nici măcar n-a încercat, să mă vadă întreagă!

... Mereu prea mult sau poate prea puțin,

Mi-a lăsat dorul să-l înec cu apă, când îmi doream doar... vin.

Și poate, în durerea mea, am mai greșit și eu, 

Dar în fața iubirii, amintirii, devine pradă orice zeu.

Și-am învățat ceva până la vârsta mea

Când nu mai e nimic de zis, mereu mai e ceva...

Așa că... celui ce m-a avut cum a știut,

Dar n-a știut să stea și asta a durut!

Celui ce m-a blamat când nu m-a ascultat și nu m-a întrebat,

Apoi cu impulsivă lașitate, cu tăcerea s-a răzbunat,

Celui care m-a dezarmat când acuzații mi-a adus

Și cu naiva-i nonșalanță.. sufletul mi-a ucis.

Celui ce-a fost și n-a vrut a mai fi, 

O ultimă îmbrățisare... Un pahar de vin... ,

Celui ce-n vers l-am căutat,  pierdută in tăcere 

Când nici dorul nu mai știa să doară corect,

Celui ce-a ars tot ce-am fost, semănând durere 

Și-a lăsat in amintire o poveste încheiată sec.

Celui care cu glas sincer mi-a spus "baby, le ai!"

Și-apoi mi-a zis că sunt nebună, în versuri când l-am așezat 

Celui ce și-a mascat a sa neputință 

Lăsând uitarea să-mi fie ultima sentință.

Azi, celui care..., îi mulțumesc...

Am învățat să sper, să simt, să plâng dar și să cresc. 

E și asta o experiență și în final câștigul e total

Când absolut nimic, în viață, nu se simte banal.

*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.

Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase

Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*

Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.

Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.

Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.

Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.

Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.

Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.

Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.

Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.

Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.

Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul

Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.

După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung 

Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.

Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.

Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.

Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,

Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.

Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.

Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.

Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"

Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.

Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!

Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!

El a luat-o!

A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.

Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze 

Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.

Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.

Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine

Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.

Știu că doare,

Dragostea cea arzătoare,

Știu că încerci

Să nu mai răcești.

Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,

Ca ciocolata aceea din primăvara.

Știu ca-i greu, iar si iar

Dar de data asta, ai evoluat.

Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.

Ai văzut cum e sa suferi din dragostea  dulce ca mierea cea sărată.

Dar acum te vindeci,

Rănile ti se închid,

Si parca viața un pic mai bine a devenit.

Eu te iubesc, prietena mea draga,

Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,

E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,

Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.

E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.

O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.

Judecătoria cea mare

pentru om.

Scoteți-l ca vinovat

spuneți că-i rău,

a greșit,a făcut multe păcate

și a blestemat prea mult.

dar cel ce e vinovat tace.

și ascultă tot răul ce e spus.

de frați,surori, părinți și rude.

și-și spune îl gândul său 

În judecătoria asta eu trebuie, 

            să ies câștigător.

Când veni rândul celui vinovat 

se gândiseră puțin și rosti

în voce tare,

să-l audă toată sala

Da e drept sunt păcătos,

și multe ori eu am greșit.

mi-a fost așa menit,

dar în genunchi îmi ceream

iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu să ne fie judecător,

el ne iartă păcatele 

orice și pe micul copil 

îl iartă că fereastra

vecinului,

a spart-o.

Autor Alina Zamurca 🤍 

19.07.2024 am scris poezia