Creaţii aleatorii :)
însemnări/1
între iertare și dreptate
se află
discernământul.
acesta
e-mbrăcat cu hainele curate
ale sufletului.
întotdeauna,
te-ntâmpină cu steagul păcii.
pacea interioară,
e asemenea unui alint de pimăvară,
când florile prunului
par solzi de lumină
și puiul de cerb
îți mănâncă
din palmă.
liniștea interioară
e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;
odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;
ești dezlegat de dorințe.
are o scriere luminoasă,
se poate citi-n priviri,
așa cum poți admira
adâncul apelor limpezi.
e un rotor al gândirii,
care definește in câmpul său vectorial
traiectoria faptelor bune.
Ajutor...
Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..
M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.
I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.
Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.
Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,
Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.
Ajutor..,strig și eu stins in mine,
Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..
Ajutor..
Daca-i sa mor
Daca-i sa mor
macar sa mor frmos,
indragostita si inca tinara.
Grabeste-te,iubitule,sa-ti fiu de vre-un folos
nu ma privi straina
peste umar.
Caci si asa degraba o sa plec
sa ar hectare de singuratate,
dar,egoista,mai sper sa ma inec
in sufletul tau de miere si de lapte.
Parca ti-am spus
ca vreau sa mor frumos.
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Simplu...iubire!
Azi voi merge la plimbare,
Pe-o potecă bine știută,
Unde-am căpătat o sărutare,
De la fata mult iubită
Era pentru prima dată,
Când țineam de mân-o fată,
Însă ei nu i-am spus asta,
Pân-am luat-o de nevastă
Bine îmi aduc aminte,
Că era o zi de toamnă,
Soarele era fierbinte,
Și noi calzi..iubită doamnă
Pe poteca mică, amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu cu vocea puțin răgușită,
Ea ducând în jos, privirea
Sigur c-am fost foarte rușinați,
De cuvintele de-atunci rostite,
Și că eram noi prea apropiați,
Precum timbrele de plic lipite
O țin minte, cum în jur se uita,
Să n-o vadă cineva cu mine,
Mai precis, când ea mă săruta,
C-ar fi intrat în pământ, de rușine
La plimbare am fost noi împreună,
Să-ne-amintim de-a noastră întâlnire,
Și cum doi tineri au reușit să-și spună,
Cuvinte dulci, cu tâlc, rămase în iubire
Vă spun că și acum, după ani mulți,
Când am pășit noi pe poteca norocoasă,
Chiar dacă astăzi suntem, de mult adulți,
Emotia ne-a copleșit și ne-am întors acasă
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și a mea soție,
Și la mijloc n-a fost vorba..de Măr,
Să o cunosc, iubesc, pe-a mea Marie
Erau alte obiceiuri, mai demult,
Bunul simț obliga la decență,
Chiar și un sărut era prea mult,
Și unii l-au primit, doar..dupa licență!
Scrisă de Cezar!
Pe curănd!
Ночной Амур
Вот ночь пришла укутав разум,
Она не знает ничего.
Она умеет лишь спускаться,
Беспечным пеплом к нам, на дно.
и вот гуляя под луною,
Два сердца бьются в унисон.
Не нарушая тишину ночную,
Забыв про сладкий, нежный сон.
Часы проходят как минуты,
Минуты... уплывают в миг,
А я держу тебя за руку,
Забыв про тех... и про других.
Вот ночь ушла, и таят звёзды,
Выходит солнце изза гор.
А ты не спишь, гуляешь поздно,
Забыв про дом и родной двор.
В твоих глазах рассвет рисуя,
Дыханьем теплоту даря.
Я обнимая и целуя,
Шепчу: Ты мне одна нужна.