Autorul Machedon Matei Stefan

Total 1 creaţii
Inregistrat pe 7 octombrie 2022
Pentru ce traim? - 956 vizualizări
Creaţii aleatorii :)
flux de poeme naani /47
dezmăț
în piața uruk
căutând nemurirea
viermele voalează uimirea
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Clasa noastră.
Clasa noastră boierească
În tandem da-n altă casă
Cei croiți de acest neam
Dar nu poartă al său hram
Ei! să vezi copil din mine și beteag de a sa minte
Cel naiv de crede-n bine și de bine nu-s cuvinte
Crede-n țara românească și în rugi la o fereastră
Dară orice buruiană lângă casă vrea să crească
Și ce casă-i astă țară
Ce grădină de virtuți
Grădinarii sunt pe-afară
Și în casă doar corupți
Nu mai plângeți într-o droaie
Nu vă temeți de-astă ploaie
Căci din nori de nu e soare
Tragem norii și răsare
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
Copilăria mea
Scumpă copilărie
Dragă, argintie,
Mereu cu bucurie
În cămașa aurie.
Pe dealuri alergând,
Floricele culegând,
Coronițe împletind
Și pe cap purtând...
O copilărie fericită,
E viață împlinită!
Fără mamă, tată,
E viață zbuciumată!
Copilăria-i o povață,
Ce mă-ndrumă-n viață!
Cu bujori în obrăjori,
Cu lacrimi în ochișori.
Copilăria e ca o floricică
Ce-nflorăste ca o mămică,
Dulce, dragă și duioasă
Ca bunica de frumoasă!
Copilăria-i prețioasă,
De Dumnezeu aleasă!
Cu bomboane, ciocolată,
Cu o mamă și un tată.
Ce scurtă-i copilăria!
Plecând cu bucuria!
Ce-n suflet o aveam,
Cu drag o purtam...
Copilăria-i lucru de sfânt
Ce-l găsești doar pe Pământ!
Pe ploaie alergând,
De tristețe plângând...
Totuși florile copilăriei
Sunt amintirile veseliei,
Simțindu-le odinioară,
Ca fiind ultima oară.
La tăticu alergam,
El în brațe mă lua,
Pe obraji mă săruta -
Ce copilărie dulce aveam!!!
16.10.2019
flux de poeme naani /47
dezmăț
în piața uruk
căutând nemurirea
viermele voalează uimirea
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Clasa noastră.
Clasa noastră boierească
În tandem da-n altă casă
Cei croiți de acest neam
Dar nu poartă al său hram
Ei! să vezi copil din mine și beteag de a sa minte
Cel naiv de crede-n bine și de bine nu-s cuvinte
Crede-n țara românească și în rugi la o fereastră
Dară orice buruiană lângă casă vrea să crească
Și ce casă-i astă țară
Ce grădină de virtuți
Grădinarii sunt pe-afară
Și în casă doar corupți
Nu mai plângeți într-o droaie
Nu vă temeți de-astă ploaie
Căci din nori de nu e soare
Tragem norii și răsare
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
Copilăria mea
Scumpă copilărie
Dragă, argintie,
Mereu cu bucurie
În cămașa aurie.
Pe dealuri alergând,
Floricele culegând,
Coronițe împletind
Și pe cap purtând...
O copilărie fericită,
E viață împlinită!
Fără mamă, tată,
E viață zbuciumată!
Copilăria-i o povață,
Ce mă-ndrumă-n viață!
Cu bujori în obrăjori,
Cu lacrimi în ochișori.
Copilăria e ca o floricică
Ce-nflorăste ca o mămică,
Dulce, dragă și duioasă
Ca bunica de frumoasă!
Copilăria-i prețioasă,
De Dumnezeu aleasă!
Cu bomboane, ciocolată,
Cu o mamă și un tată.
Ce scurtă-i copilăria!
Plecând cu bucuria!
Ce-n suflet o aveam,
Cu drag o purtam...
Copilăria-i lucru de sfânt
Ce-l găsești doar pe Pământ!
Pe ploaie alergând,
De tristețe plângând...
Totuși florile copilăriei
Sunt amintirile veseliei,
Simțindu-le odinioară,
Ca fiind ultima oară.
La tăticu alergam,
El în brațe mă lua,
Pe obraji mă săruta -
Ce copilărie dulce aveam!!!
16.10.2019