Autorul Abel
Creaţii aleatorii :)
Cosmos.
El o sună ca disperatul
Dar apelurile sunt respinse,
Regina a părăsit regatul
Acum planurile regelui sunt compromise..
El caută răspunsuri
La câteva sute de întrebări,
Inima lui plină de neajunsuri
Nu suportă a reginei plecări.....
O caută zi și noapte
Până și pe cele mai înguste cărări,
O caută printre strigăte și șoapte
O caută printre sentimente și diferite stări,
O caută printre galaxii și constelații,
Întoarce stelele și planetele pe dos,
O caută printre zvonuri și conspirații
Bate toate drumurile în sus și-n jos,
Uneori o zărește din depărtare,
Dar se face nevăzută la loc,
Inima i-se umple de disperare,
Și întregului cosmos ar da foc,
Ar spulbera planetă după planetă,
Ar stinge stea după stea,
Ar redirecționa fiecare cometă
Doar ca să se apropie de orbita ta,
Două corpuri astrale,
Fizice sau doar imaginere,
Suflete sau simple obiecte,
Perfecte sau pline de defecte,
În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Lumina vieții mele
În suflet port mereu iubirea,
Căldura voastră, nemurirea,
Cu voi am crescut în mii de feluri,
Mi-ați fost stele și casteluri.
Mama, Tata, inima mi-e plină,
Cu voi alături, viața-i lumină,
Zile senine, nopți cu visare,
Voi sunteți a mea alinare.
În ochii voștri, am găsit speranță,
Prin drumul vieții, plin de ceață,
Cu sfaturi blânde și răbdare,
Ați fost mereu a mea cărare.
Când vântul bate și ploaia cade,
Voi sunteți soarele ce nu dispare.
Te voi trece cu privirea...
Ieri m-ai alungat ca pe-o straina
Iar azi aștepți ca ea sa vina.
Mi-ai oferit speranțe si săruturi
Iar azi doar o privire timida-mi furi.
Te-am văzut privindu-mă din departe
Dar,din păcate,pe mine dragostea ta mă doare.
Inima mea nu-mi spunea nimic atunci
Degeaba cu ochii aia verzi, tu priviri arunci.
Simteam odată o flacăra ce mă cuprinde
În a mea inima nimic nu se aprinde.
Te-am trecut ușor cu a me privire
Nu am putere pentru a ta fire.
mai încercăm încă o dată?
patru dimineața.
nu te poți gândi la altceva
că, deși e beznă,
pe ea o poți vedea
vrea înghețată.
o întrebi în șoaptă:
“îți cumpăr, bine,
da’ vii și tu cu mine?”
v-ați dat jos din pat.
pe loc v-ați îmbrăcat:
ea-n hanoracul tău,
tu – îndrăgostit rău
coborâți șapte etaje.
fără foială foarte mare,
că în douazeci și cinci de minute
ați apărut în ziare
afară-i primăvară.
în parc pare a fi ceva in aer,
parc-o ceață
ca aceea care te-a trezit de dimineață
stați pe-o bancă.
magazinele-s toate închise,
ce-ai vrea să-i iei niște narcise!
sunt florile ei preferate, mai ții minte?
v-apar deodată amintiri.
vă înțelegeți din priviri,
nu-i nevoie să vorbiți,
ai și uitat că vă grăbiți
se uită la tine.
inima-i izvorăște bucurie;
îți păstrează înfățișarea vie
că-ți sărută albastrul din privire
nici nu mai știi ce căutai.
ce naiba voiai?
și ce dacă a început să plouă?
dansați așa cum vă place vouă!
se crapă zorii.
te trec toți fiorii;
nici narcise, nici înghețată,
“mai încercăm încă o dată?”
Imbecil
Cu fata brazdata de clipa ce vine
Parcurg efemer timpul strivind sentimente
Agatat disonant de vise meschine
Ascult tot ce spui fara s-aud, realmente...
Privesc imbecil pavajul crapat
Cautand in nervuri raspunsurile clare
Ma vad alergand, din mine scapat
Inabusit de intrebari seci, absolut hilare
Ma-ntorc inainte si pasesc inapoi
Modeland poteci din ruine straine
Mai port cateodata in suflet strigoi
Si eu nu mai stiu aproape nimic despre mine...
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 noiembrie
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 noiembrie
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 noiembrie
A D O RRRRR