Vreau sa plec..

Un an de restrictii sufletesti aproape a trecut,

Supusi am privit doar in gand si pe fereastra

Ne e dor de noi, de tot ce am avut,

Ne e dor de insasi viata noastra

S-au terminat si clipele putine din universul nostru inventat

Dar beti de dor si-n propria trufie

Credeam ca timpul ramane inghetat

Si noi le-am fi trait o vesnicie

Nu plange, nimic nu s-a pierdut

Chiar de nu mai avem nimic, nici locurile, nici timpul

Orice final e doar un inceput

Am devenit iubire pur si simplu

Desi pe veci straini, vom fi impreuna

Desi se ineca iubirea in ranchiuna

Te iubesc de la distanta, poate chiar din trupul tau

Te iubesc in ciuda tuturor parerilor de rau

De azi sa nu te mai gandesti la mine

De tot ce ti-am adus rau sa te scuturi

Ai doua vieti, ai doua inceputuri

A ta si cea ce creste-n tine.

Sa-ti fie toata viata luminoasa

Sa fii iubita cum alta n-o sa fie

Sa ai cea mai frumoasa fata

Sa-ti umple lunga viata de mandrie

N-am sa-ti cer sa ma dai uitarii

Nici eu nimic nu am uitat

In ciuda amaraciunii si durerii

Te prefer asa cum s-a-ntamplat

Cand imi va fi greu tu-mi vei fi alaturi

E simplu, doar ma voi gandi la tine

Pentru moment durerea sa-mi inlaturi…

Adio scumpa mea, ramai cu bine!

Pe celălalt mal al vieţii,

Ca o vită bătută,

În zorii dimineţii,

Şade mama tăcută.

Gândul ei grijile cern,

Pasul ei caută alt drum,

Căci doar instinctul matern,

Ne mai salvează acum.

Vremurile sunt alterate,

Mucegaiul de pâine e trufanda,

Trăieşte cine mai poate,

Şi cine poate lupta.

Teroarea se respiră ca aer,

Somnul e doar aţipiri,

Cu boala în fiecare zi mă încaier,

Durerea o simt la mama-n priviri.

Pe celălalt mal al lumii,

Ca o vită flămândă,

O mamă îşi strigă străbunii,

Undeva în cer s-o ascundă.

Grijile ei se macină-n gând,

Drumul ei cere alt pas,

Fiindcă acum pe pământ,

Doar calea morţii a rămas.

cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
spălat de ploaie

flacară de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o straie

vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe ani-lumină

iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
lângă tine

Iubita mea frumoasă,

Acest poem nu are titlu,

Universal este precum ești tu în frumusețea ta...

Cum poate crede cineva,

Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,

Cu-acel albastru necuprins,

Ce poartă norii cei pufoși

Și care capătă ciudate forme,

Ce par să ne vorbească fără rost?

Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...

Iubito tu ești fata unor zei,

Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,

Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,

Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,

Iubito crede-mă, eu o ascult!

(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ai vrea o fata dulce,
Dulce ca mierea, blândă
Și sclipitoare ca o stea.
Tu ai vrea o soție matură,
Dar eu nu sunt așa,
Imperfecțiunea mea nu atinge ale tale dorințe.

Tu ai vrea să fiu ca luna,
Să levitez în jurul tău,
Dar eu caut un Pământ pe care să-l încălzesc.

De aceea, îți voi spune: „Rămas bun!”
Și voi spera să ai parte de sclipirea pe care o cauți<3!

Stiu ca imi apari in vise.

Imi apare sub forme de fantasme,

In cununii religioase,

Ca in basme.

Baiatul meu cu ochii calzi.

Mainile ti-s reci,

Gandurile ti-s calde,

Si speranta lor moare

Esti ca o floare,

Trebuie sa fi ingrijit si iubit

Pentru a nu fe ofilii.