Singurătatea

Ce mai cânt astăzi de pot?

Îmi cânt satul, apa și munții

Lanurile verzi pline de rod,

Pacea, libertatea, întregului norod.

Să muncim azi pentru țară,

Să uităm drumurile pe afară,

Să nu uităm Limba Română

Și să ne dăm acum mână cu mână.

Ce te doare așa de greu, de oftezi?

Că-ți uiți graiul, portul, că te înstrăinezi?

Și că numele de român îl pierzi?

Pe cine și pe care să-l mai crezi?

Ești român, doar în țara de pruncie

Restu-i fugă, urgie și sărăcie.

Românule, alege drumul spre casă

Să îndreptăm ce-au distrus, cei ce nu le pasă.

Trag de noi,precum câinii

Au uitat ce-i omenia, stăpâni le sunt străinii

Ne mint zilnic că sutem îndestulați 

Și din omenie putem ajuta și alți frați.

Cel care s-a stins,

Va străluci mai tare

Ca cometele, și cu plâns,

Își vor aminti plecarea.

Cât de tare lumina,

Pe acest pământ,

Acum vocea sa curată 

Nu se-aude din mormânt.

Mii de stele minunați;

Noapte, voi ieși în grădină,

Și cu ochi înlăcrimați,

Mă voi uita la tine.

Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.

Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.

Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.

Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.

O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.

Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.

viață ,viață,

of ,viață... 

dorința tu mi-ai îndeplinit.. 

să-mi aduci mama înapoi.. 

o viață întreagă.. 

alergăm după bani,

" să facem la copii un rost"

"să fie în rând cu toți copiii.." ,

dar ,sufletul micului.. 

e fărâmat 

de lipsa mamei ,

a tatei... 

să facem să fie bine ,

nici nu mai știm... 

se riscă foarte mult , 

durerea și dorul e imens

după ai noștri părinți... 

poate vin peste un an 

doi 

sau poate trei... 

copii cresc,

timpul trece... 

copii se răcesc, 

de singurătate s-au lipit,

pe părinți nu-i mai iubim așa mult 

ne-am obișnuit singuri... 

viață ,viață... 

of viață...

îți mulțumesc înzecit 

pentru dorința îndeplinită 

de mi-ai adus mama înapoi.. 

din țări străine... ❤️

De cand tu ai dipasrut, linistea s-a asternut

Peste inima mea franta, pansamente pun o suta

Dar rana ce mi-ai lasat

E prea adanca sa se fi vindecat.

Si ele se dezlipesc

Cicatrici nu se ivesc

Pentru ca nu s-a vindecat

Durerea ce ai lasat

Cand cu atata usurinta ai plecat.

Momentul potrivit ai zis sa astept

Sincronizarea n-a avut efect

Pentru ca nu te-ai vindecat

De trecutul ce te-a afectat.

Si am fost un pansament

Pe care l-ai dezlipit incet.

N-am putut sa repar ce am ivit

Usor cicatrici ale trecutului sa ridic.

Suflet misterios, plin de haos si culore

Pentru ca nu te-ai vindecat

Din haos si mie mi-ai dat

Si ai avut grija sa-mi dai si o pata de culoare

Cum as putea din haos sa-mi revin oare?

Cand timpul ce l-am petrecut, plin de haos si culoare

A fost atat de profund

O sa te mai intorci cum zici oare?

Mai multa culoare de mi-ai fi dat

In haos nu m-as fi scufundat.

Si inapoi de-ai sa te intorci cum zici

Ma gasesti plina de frici.

Rana poate s-a inchis

Haosul l-am depasit

M-am trezit la realitate

M-am schimbat cum nu se poate.

Daca n-ai sa te intorci

Din tot haosul cel mare

Acea pata de culoare

Mi-o voi aminti ca fiind pata

Ce m-a facut sa fiu alta

Iar tie n-o sa iti doresc

Decat bine, iti multumesc

Si sa-ti aduci aminte de mine ca fiind fata

Ce a-ncercat ca nimeni alta!

Iubirea mea cu parul fin 

De multe ori am vrut sa vin 

La tine oriunde ai fi 

As face multe pentru a te gasi 

Iubita mea cu ochii de cristal

Care ma porti din val in val 

As da orice sa ajung la mal 

Iubita mea cu buze dulci 

La mine in brate sa ramai 

Te-as saruta intruna

Te iubesc pentru totdeauna

Iubita mea eu te ador

Ma simt de parca n-o sa mor

Iubirea ta e pe vecie 

Chiar daca pare-o nebunie

     De ce timpul trece așa de iute,

Și unii vor din ce în ce mai multe 

De ce în lume nu mai e dreptate,

Și unii de la drumul bun se abate.

    Pentru că totul se învârte în jurul banului 

Iar banul este ochiul dracului 

Cu cât are mai mult în visterie 

Cu atâta mai puțină omenie. 

    Se ceartă și se învrăjbesc frații între ei 

Pentru avere și pentru câțiva lei 

Vecinii se judecă pentru o palmă de pământ 

Și numai lucruri rele au în gând.

    Cel lacom, caută tot timpul să se îmbogățească 

Și nu gândește că într-o zi o să plătească.

El crede, că dacă are bani e și deștept 

Dar, când o fi să plece, pleacă cu mâinile pe piept 

Și lasă aici averile lui toate 

Pentru că acolo sus,e cu adevărat dreptate.

Frânturi de imagini mi se varsă-n priviri

Nu știu! E real, vis sau amintiri?

Atingeri oarbe, străine, încât Nu știu!

Îs mângâieri sau mă jupoaie de viu? 

Mă trezesc singur pe pustii uitate, 

Adieri calde dau viață pășunii-izolate,

Lanuri verzui, crude, dansează pe sonate

Sub soare, în valuri, curat străluce,

Încât aurul a rugină aduce. 

Nu poate fi vreun Empireu, 

Căci M-a izgonit și din Antreu,

Dar mai divin se simte locu-n suflare,

Ce mă topește-n amor cu văpaie. 

Un soare ca Deus mă orbește cu amor,

Îi simt atingerea până-n a sufletului fior,

Mă las pradă lui până-n a măduvei oscior,

Dragostea-i mă-nconjoară, curat nor. 

Timpul se spânzură, Universul se prăbușește, 

Buzele-i moi suflarea-mi oprește,

Orice urmă de viață-mi sfârșește, 

O nouă existență de-a pururi ne unește. 

Cerul se topește, pășunea se înalță, 

Culorile-n esență se-amestecă-ntr-o substanță, 

Se varsă limpede-n a lui iris divin,

Precum suflarea-i pură pe deplin. 

Râsu-i melodios, simfonia perfectă, 

Privirea-i luminează un sincer amor,

Cu-mbrățișări și sărutări mă delectă,

Pentru singura dată mi-e teamă c-am să mor. 

Alergăm râzând în apogeu de fericire,

Suflete nevinovate, dansăm valsuri goi,

Uităm de tot, știm doar iubire,

În Cosmos am rămas noi doi. 

Ne rostogolim pe iarba fină,

Pânză de cașmir, 

Îi simt trupul, catifelat trandafir,

Capu-l culc unde pieptu-i se termină. 

Trec zile, trec nopți,

În brațe-i voi sta-n veci,

Ne-ngână stele, ne îngână toți,

Căci li-s dragostele seci. 

Nicicând nu se sfârși amorul,

Nu-i fantezie, nu e vis,

Iubirea nu-și va lua zborul, 

E mai mult ca-n Paradis. 

O eternitate vom petrece împreună, 

Mă las adânc în strânsa-i-mbrățișare,

Lasă Moartea să apună, 

Să-și găsească altă-nfățișare. 

Sub mângâieri și cântece adormitoare,

Închid ochii și-l sărut cu sete,

Nimic, nici Deus nu va să ne separe,

Amorul nostru-i fără moarte!

Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
  Spre dimineață totul e cufundat în roșu
  Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.

Știi ce ești tu pentru mine?

Nu un gând și nici un sentiment

Că nu mai încapi,

Ești prea mult în interiorul meu

Ca să fii doar o stare

Și-mi vine uneori să țip

În cuvinte perfect articulate

Un te iubesc

Pe care doar tu să-l înțelegi.

Tu pentru mine ești aripi,

Și-mi dai zbor și visare,

Mai ales când umblu prea mult

Și capăt dureri de picioare.

Așa ești tu, grijulie

Chiar dacă ești departe, departe

Așa cum e Marte de martie,

Ai grijă de mine să nu mor de dor,

Așa ești o prințesă frumoasă

Că te confund de multe ori cu flori,

Cel mai des cu bujori,

Deși dacă mă gândesc,

Fiind aproape Octombrie,

Mă îndoiesc că mai cresc acum flori…

Cred că de acum o să te confund cu dovlecei, vrei nu vrei,

Și eu un compozitor ce sunt o să încep să scriu o melodie lalalalalalalalalalalala,

melodie pentru dovlecei mititei.

Astăzi te-am simțit tristă 🥺

Și mi-aș dori să știu cum aș putea să te ajut.

Dar din experiența mea de om trist,

Ca să îți treacă tristețea, măcar puțin, puțin,

Trebuie să stai mai întâi în ea un timp, până la refuz ca să-și dea seama că nu te temi

Și să se rușineze și să-și spună, o doamne, aici n-am ce căuta.

Sau o terorizezi că și așa ești o mică teroristă și faci la rândul tău tristețea tristă 😈

Așa că hai să stăm împreună în tristețea asta,

Eu într-o parte, tu într-o parte,

Să o alungăm departe.

Este total în regulă să existe și zile mai grele,

Of doamne, vino aici, lasă-mă să te alint, cuibărește-te în brațele mele.

Știi cum îmi dau eu seama că ești tristă?

Mi se așterne așa de nicăieri o greutate în piept ca o cărămidă,

Și astfel știu că undeva, o scumpică

Nu poate, dar ar avea multe să-mi zică 🥺

Dar eu sunt aici oricând, gata la orice oră să o ascult oricât.

Somn ușor, prințesa mea mică,

Te iubesc și încă ceva… nu trebuie să fii mereu puternică 🥺🥰😍!

M-am gândit că rațiunea mi-a înșelat a mea inimă,

Acum ceva timp am trecut printr-o furtună infirmă.

Printr-o dramă amoroasă am răsucit toată povestea.

Chiar aşa de al meu suflet ce cândva el se adăpostea.

E o răscoală între ceea ce nu am putut spune,

Nu ştiu de ce ne apare dorul la apusul ce apune,

N-am mai aştepta răsăritul pierdut prin spate,

Regretându-şi târziu cuvintele dure în noapte.

Și dacă gândurile mele

Ar fi păsări,

Aș putea umple 

Cerul tău albastru 

Cu strălucirea zborului lor!

Și dacă visele mele 

Ar fi flori,

Aș putea umple 

Cu parfumul lor

Gradina inimii tale!

Și dacă eu..

Aș fi doar lumină,

Tu nu ai mai cunoaște

Întunericul!

Nicicând!

Justina Butaroiu