Furtună
Se întunecă cerul deodată,
Geamul sub tunet trosnește,
Fulgere încep să străbată,
Și focul din arbori țâșnește.
La sânu-mi, iubito, hai vino,
Te-ascunde de tunet și foc,
Vântul cântă rock și latino,
Se dezlănțuie frunze în joc.
Vine urgia, dezastru prevăd,
Puhoaie se strâng jos în vale,
Haide, iubito, afară-i prăpăd,
Ne-ascundem sub pătura moale.
Ploaia ne bate cu ură în geam,
Iar vântul mai strașnic devine,
Nu-mi pasă acum de-ar fi uragan,
Sub pătură ne e cald și e bine.
E ziuă, și afară, parcă e noapte,
Și fulgeră încontinuu, și tună...
Iubita-mi alint cu săruturi și șoapte,
Și veșnic aș vrea să fie furtună.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 8 июля 2024
Просмотры: 529
Стихи из этой категории
Doamna mea cu ochi căprui
Și iar la tine îmi este gândul ,
Doamna mea cu ochi căprui
Aș da orice pe lumea aceasta
Să-ți gust ale tale buze moi .
Privirea ta îmi dă fiori
Te uiți la mine și eu mor ,
Te joci cu mine fără nici o rușine
Iar eu sufăr în nedumerire .
De ce mă chinui ?De ce nu-ți pasă?
Răspunde-mi iubito ,ce vreai ?
Vino lângă mine dragă
Să-ți ascult inimioara
Aceasta tace ,e o lașă
Nu recunoaște că mă vrea
Însă tremura ,și-i place
Că o ating numai pe ea
Tată fii nemuritor!...
Tatăl meu iubitor și drag
Demult n-am mai vorbit cu tine
Tu ești o umbră ,dar a mea
Tu ești copacul ,eu ramul tău
Tu ești cel pe care-l știu
De unde vii ,din care grai
Și acolo unde te-ai oprit
Când pe Ileana ai întânlit
Neamul tău a tot crescut
Ramuri noi cu suflet viu
Ai fost lumină ,ai fost stea
Un trecător pe acest pământ
Ai fost ,încă suntem noi
După noi rămâne doar istorie
Cine o scrie ?
Cine o mai citește ?
E istoria neamului nostru
A Moldovei !...
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Paradisul
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
O lumină strălucea, mai presus de steaua mea
Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.
Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te-am zărit îndată fetițo
Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu
Erai așa strălucitoare și plină de mister
Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins,
Tu mi-ai dat culoarea in suflet
Al clipelor de nedescris
Și m-ai chemat la tine acolo
Să ardem amândoi în stins
Să aprindem cerul plin de nori
Ce prea de mult timp m-a învins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te vad ca prima oară
O lumină de nedescris
Lasă-mă să-ți viu văpaia
Ce te arde incet, încet
Să-ți simt din nou chemarea
Către semnul tau ceresc.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Nu mă lăsa să mă sting iar
Aprinde mă din nou cu al tau dor
Dor de soare, de lumina, de clipele senine
Ce n-am vrut vreodată să apună.
Iar de îndată ce tu mă simți
Dincolo de paradis
Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui
Din nou și din nou
Ca in prima, dar nu ultima zi...
أندريه
Ești ca și o Floare,înțepătoare
Ca și un fir de trandafir
Prea frumoasă prea deșteaptă
Dar totodată ticăloasă🫶🏻
Ești ca și luna numa-i una
Vreau ca tu să-mi fi furtuna
Doar eu să te învelesc cu duna
Pentru totdeauna❤️
Ești o Zeiță pe pământ
Doar lângă tine am așezământ
Cu tine aș fi de neînfrânt
Cu tine aș face față la vânt🫵🏻
Ești focul care-n mine arde
Pentru tine aș da miliarde
Dar tu ai prea mari standarde
Așa că poate te voi pierde :((
Ești spinul care mă rănește
Dar poate de aici pornește
Ce-a ce ne unește
Poate asta-i ce-a ce ne strunește 👣
Îmi aduc aminte prima oară când ne-am văzut
A fost ceva neprevăzut
Dar în același timp ceva nemaivăzut
Și de atunci ne-am tot revăzut 👥
Când te vedeam inima îmi tresărea
Inima din piept îmi sărea
Și doar atunci soarele răsărea
Și dragostea mea pentru tine se mărea🫀
Tu așa timidă erai
Atunci poate să nu ne fi întâlnit preferai
Când nu îmi vorbeai inima mi-o secerai
Și mi-o încarcerai🗣️
Dar eu nu am vrut să mă las
Mereu voiam să aud doar al tău glas
Într-un final a trebuit să mă fi retras
Și atunci în urmă am rămas🖐🏻
Dar dragostea n-a încetat
Inima pentru tine bătea neîncetat
Contul mereu ți l-am cercetat
Și că de lângă tine am plecat am regretat 👐🏻
Dar într-o zi te-am reîntâlnit
Eu la tine am venit
Asta nu ți-a prea convenit
Poate așa ne-a fost menit 🤔
Eu atunci m-am îndepărtat
Presiunea n-am suportat
și ca și rezultat
Inima cu lacrimi mi-am consultat😥
Dar toate astea au trecut
Și într-o zi un cadou ți-am făcut
Și de acolo a început
Și chiar la o întâlnire ne-am văzut :))
La final de seară eu să te pup am vrut
Dar nu am putut
Dar măcar în brațe m-ai ținut
Și tare mult mi-a plăcut 🥰
De atunci mereu înapoi încerc să ajung Poate cândva buzele am să ți le sărut
Asta ar fi foarte plăcut
Dar momentan ăsta-i un lucru necunoscut😇
Într-o zi în brațele tale voi fi
Și nimic nu ne va m-ai despărți
Buzele tale voi simți
Și le voi prețui❤️❤️❤️
Bittersweet Kisses
I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,
Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Doamna mea cu ochi căprui
Și iar la tine îmi este gândul ,
Doamna mea cu ochi căprui
Aș da orice pe lumea aceasta
Să-ți gust ale tale buze moi .
Privirea ta îmi dă fiori
Te uiți la mine și eu mor ,
Te joci cu mine fără nici o rușine
Iar eu sufăr în nedumerire .
De ce mă chinui ?De ce nu-ți pasă?
Răspunde-mi iubito ,ce vreai ?
Vino lângă mine dragă
Să-ți ascult inimioara
Aceasta tace ,e o lașă
Nu recunoaște că mă vrea
Însă tremura ,și-i place
Că o ating numai pe ea
Tată fii nemuritor!...
Tatăl meu iubitor și drag
Demult n-am mai vorbit cu tine
Tu ești o umbră ,dar a mea
Tu ești copacul ,eu ramul tău
Tu ești cel pe care-l știu
De unde vii ,din care grai
Și acolo unde te-ai oprit
Când pe Ileana ai întânlit
Neamul tău a tot crescut
Ramuri noi cu suflet viu
Ai fost lumină ,ai fost stea
Un trecător pe acest pământ
Ai fost ,încă suntem noi
După noi rămâne doar istorie
Cine o scrie ?
Cine o mai citește ?
E istoria neamului nostru
A Moldovei !...
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Paradisul
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
O lumină strălucea, mai presus de steaua mea
Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.
Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te-am zărit îndată fetițo
Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu
Erai așa strălucitoare și plină de mister
Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins,
Tu mi-ai dat culoarea in suflet
Al clipelor de nedescris
Și m-ai chemat la tine acolo
Să ardem amândoi în stins
Să aprindem cerul plin de nori
Ce prea de mult timp m-a învins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te vad ca prima oară
O lumină de nedescris
Lasă-mă să-ți viu văpaia
Ce te arde incet, încet
Să-ți simt din nou chemarea
Către semnul tau ceresc.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Nu mă lăsa să mă sting iar
Aprinde mă din nou cu al tau dor
Dor de soare, de lumina, de clipele senine
Ce n-am vrut vreodată să apună.
Iar de îndată ce tu mă simți
Dincolo de paradis
Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui
Din nou și din nou
Ca in prima, dar nu ultima zi...
أندريه
Ești ca și o Floare,înțepătoare
Ca și un fir de trandafir
Prea frumoasă prea deșteaptă
Dar totodată ticăloasă🫶🏻
Ești ca și luna numa-i una
Vreau ca tu să-mi fi furtuna
Doar eu să te învelesc cu duna
Pentru totdeauna❤️
Ești o Zeiță pe pământ
Doar lângă tine am așezământ
Cu tine aș fi de neînfrânt
Cu tine aș face față la vânt🫵🏻
Ești focul care-n mine arde
Pentru tine aș da miliarde
Dar tu ai prea mari standarde
Așa că poate te voi pierde :((
Ești spinul care mă rănește
Dar poate de aici pornește
Ce-a ce ne unește
Poate asta-i ce-a ce ne strunește 👣
Îmi aduc aminte prima oară când ne-am văzut
A fost ceva neprevăzut
Dar în același timp ceva nemaivăzut
Și de atunci ne-am tot revăzut 👥
Când te vedeam inima îmi tresărea
Inima din piept îmi sărea
Și doar atunci soarele răsărea
Și dragostea mea pentru tine se mărea🫀
Tu așa timidă erai
Atunci poate să nu ne fi întâlnit preferai
Când nu îmi vorbeai inima mi-o secerai
Și mi-o încarcerai🗣️
Dar eu nu am vrut să mă las
Mereu voiam să aud doar al tău glas
Într-un final a trebuit să mă fi retras
Și atunci în urmă am rămas🖐🏻
Dar dragostea n-a încetat
Inima pentru tine bătea neîncetat
Contul mereu ți l-am cercetat
Și că de lângă tine am plecat am regretat 👐🏻
Dar într-o zi te-am reîntâlnit
Eu la tine am venit
Asta nu ți-a prea convenit
Poate așa ne-a fost menit 🤔
Eu atunci m-am îndepărtat
Presiunea n-am suportat
și ca și rezultat
Inima cu lacrimi mi-am consultat😥
Dar toate astea au trecut
Și într-o zi un cadou ți-am făcut
Și de acolo a început
Și chiar la o întâlnire ne-am văzut :))
La final de seară eu să te pup am vrut
Dar nu am putut
Dar măcar în brațe m-ai ținut
Și tare mult mi-a plăcut 🥰
De atunci mereu înapoi încerc să ajung Poate cândva buzele am să ți le sărut
Asta ar fi foarte plăcut
Dar momentan ăsta-i un lucru necunoscut😇
Într-o zi în brațele tale voi fi
Și nimic nu ne va m-ai despărți
Buzele tale voi simți
Și le voi prețui❤️❤️❤️
Bittersweet Kisses
I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,
Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Другие стихотворения автора
Nemurire
Îmi plânge îngerul pe umăr,
Din zile când mai scad un număr,
Ofrandă aduc la veșnicie,
Încă din fragedă pruncie.
Ca un fachir clepsidrele înghit,
Și nu știu cum de n-am murit,
Mi-e sângele complet înnisipat,
Iar timpul simt că a-nghețat.
Îmi sună orologii în urechi,
Rămân în urmă ca un ceas străvechi,
Se pare că-s ajuns de-acel blestem,
Ca să trăiesc precum Matusalem.
E clar că nu mai am remediu,
Și-s tânăr cum am fost în evul mediu,
Și-mi amintesc de viața amară,
Pe care-am dus-o-n era glaciară,
Azi plâng în raiuri pe la porți,
Repar și ung la subsuori roboți,
Şi-aș scrie întreaga mea biografie,
Dar nu există oceane de hârtie,
De aceea am să sculptez în piatră,
Toți munții ce îi am pe vatră,
Pământul să rămână pururi plat,
Şi dedesubt, și-n lung, și-n lat.
Chiar azi...
Chiar azi pe tata îmi vine să îl sun,
Deși, e imposibil să-mi răspundă,
Mi-e dor de el și-aș vrea să-i spun,
Că lumea toată parcă se scufundă.
Mă duc în fundul curții lângă geamuri,
Și plâng în fața nucului bătrân,
Și parcă-l văd pe tata printre ramuri,
Și simt că veșnicia îmi intră în plămân.
Aș vrea să-i spun că nu mai am răbdare,
Sfârșitul să-l aștept ca pe un dar târziu,
M-aș prăbuși acum subit de pe picioare,
Plăpândă frunză în ramu-i să mă știu.
Și i-aș mai spune tatei că totul e schimbat,
Nimica nu mai este așa cum el știa,
Iar tot ce e iubire ori sentiment curat,
Se vinde pe tarabă la preț de mucava.
Să-mi ierte întristarea de om nemângâiat,
Îmbrățișez copacul și simt că trupu-i strâng,
Iar frunzele căzură în freamăt neîncetat,
Și ramurile toate trosnesc ușor și plâng.
De-aș fi un hoț...
Mai răscolesc câteodată prin trecut,
Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,
Acum cu sânge calm și glasul mut,
Eu zac între coperți cu ochii abătuți.
De multă vreme mă înec în versuri,
Și sunt salvat eroic de o rimă albă,
Și dorm ca un orfan prin universuri,
Cu stele și comete prinse pe o salbă.
De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,
Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,
L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,
Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,
Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,
Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.
Rătăcire
Din ochii tăi albaştri izvorăşte marea,
Ce mă poartă ca pe o corabie în derivă,
Acolo unde timpul sărută uitarea,
Şi unde iubirea-i destinaţia definitivă.
Valurile vieţii mă lovesc acum cu putere,
La pieptul tău ca un copil mă ascund,
Mângâierea adusă îmi alină orice durere,
Şi-n liniştea ta, încet, încet mă scufund.
În braţele tale aş dori să dorm pe vecie,
În sufletul tău curat mi-aş face sălaş,
Şi apoi cuprins acerb de nostalgie,
Să învălui în uitări, tot ce din noi a rămas.
Regăsire...
Prin rana noastră ne-am iubit,
Și-ncet cădeau lumini de asfințit,
Și nu știam de-i zori sau amurgit,
Căci totul se năștea și se sfârșea,
Într-un fior ce între noi ardea,
Din palma mea, spre palma ta.
Și-n noaptea grea, ca un blestem tăcut,
S-au răzvrătit secundele-n trecut,
Părea că cerul însuși s-a surpat,
Și refuza să șteargă ce-am uitat,
Ori poate doar, în taină, ne veghea,
Sărutul frânt ce nu putea pleca.
Un vânt amar, ca un oftat străin,
Ne despletea tăcerea de venin,
Și-n lacrimi, ochii s-au plecat,
Ne-am regăsit, și-apoi ne-am întrebat,
Dacă eram acolo de la început,
Și-ți mângâiam tot trupul dispărut.
Și-n zorii zilei rana s-a închis,
Lumina împrejuru-ți s-a întins,
Și-apoi, pe obrazul tău, ca un ecou,
Mi-am regăsit sărutul frânt, dinou,
Prea viu să piară, prea tăcut să stea,
În spațiul dintre buza mea și pielea ta.
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fără sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Nemurire
Îmi plânge îngerul pe umăr,
Din zile când mai scad un număr,
Ofrandă aduc la veșnicie,
Încă din fragedă pruncie.
Ca un fachir clepsidrele înghit,
Și nu știu cum de n-am murit,
Mi-e sângele complet înnisipat,
Iar timpul simt că a-nghețat.
Îmi sună orologii în urechi,
Rămân în urmă ca un ceas străvechi,
Se pare că-s ajuns de-acel blestem,
Ca să trăiesc precum Matusalem.
E clar că nu mai am remediu,
Și-s tânăr cum am fost în evul mediu,
Și-mi amintesc de viața amară,
Pe care-am dus-o-n era glaciară,
Azi plâng în raiuri pe la porți,
Repar și ung la subsuori roboți,
Şi-aș scrie întreaga mea biografie,
Dar nu există oceane de hârtie,
De aceea am să sculptez în piatră,
Toți munții ce îi am pe vatră,
Pământul să rămână pururi plat,
Şi dedesubt, și-n lung, și-n lat.
Chiar azi...
Chiar azi pe tata îmi vine să îl sun,
Deși, e imposibil să-mi răspundă,
Mi-e dor de el și-aș vrea să-i spun,
Că lumea toată parcă se scufundă.
Mă duc în fundul curții lângă geamuri,
Și plâng în fața nucului bătrân,
Și parcă-l văd pe tata printre ramuri,
Și simt că veșnicia îmi intră în plămân.
Aș vrea să-i spun că nu mai am răbdare,
Sfârșitul să-l aștept ca pe un dar târziu,
M-aș prăbuși acum subit de pe picioare,
Plăpândă frunză în ramu-i să mă știu.
Și i-aș mai spune tatei că totul e schimbat,
Nimica nu mai este așa cum el știa,
Iar tot ce e iubire ori sentiment curat,
Se vinde pe tarabă la preț de mucava.
Să-mi ierte întristarea de om nemângâiat,
Îmbrățișez copacul și simt că trupu-i strâng,
Iar frunzele căzură în freamăt neîncetat,
Și ramurile toate trosnesc ușor și plâng.
De-aș fi un hoț...
Mai răscolesc câteodată prin trecut,
Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,
Acum cu sânge calm și glasul mut,
Eu zac între coperți cu ochii abătuți.
De multă vreme mă înec în versuri,
Și sunt salvat eroic de o rimă albă,
Și dorm ca un orfan prin universuri,
Cu stele și comete prinse pe o salbă.
De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,
Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,
L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,
Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,
Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,
Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.
Rătăcire
Din ochii tăi albaştri izvorăşte marea,
Ce mă poartă ca pe o corabie în derivă,
Acolo unde timpul sărută uitarea,
Şi unde iubirea-i destinaţia definitivă.
Valurile vieţii mă lovesc acum cu putere,
La pieptul tău ca un copil mă ascund,
Mângâierea adusă îmi alină orice durere,
Şi-n liniştea ta, încet, încet mă scufund.
În braţele tale aş dori să dorm pe vecie,
În sufletul tău curat mi-aş face sălaş,
Şi apoi cuprins acerb de nostalgie,
Să învălui în uitări, tot ce din noi a rămas.
Regăsire...
Prin rana noastră ne-am iubit,
Și-ncet cădeau lumini de asfințit,
Și nu știam de-i zori sau amurgit,
Căci totul se năștea și se sfârșea,
Într-un fior ce între noi ardea,
Din palma mea, spre palma ta.
Și-n noaptea grea, ca un blestem tăcut,
S-au răzvrătit secundele-n trecut,
Părea că cerul însuși s-a surpat,
Și refuza să șteargă ce-am uitat,
Ori poate doar, în taină, ne veghea,
Sărutul frânt ce nu putea pleca.
Un vânt amar, ca un oftat străin,
Ne despletea tăcerea de venin,
Și-n lacrimi, ochii s-au plecat,
Ne-am regăsit, și-apoi ne-am întrebat,
Dacă eram acolo de la început,
Și-ți mângâiam tot trupul dispărut.
Și-n zorii zilei rana s-a închis,
Lumina împrejuru-ți s-a întins,
Și-apoi, pe obrazul tău, ca un ecou,
Mi-am regăsit sărutul frânt, dinou,
Prea viu să piară, prea tăcut să stea,
În spațiul dintre buza mea și pielea ta.
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fără sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.