Fior nepământesc

Prietenii se ridică în ochii tăi,

De la malul mării până la munte,

Se bucură de clipele din inimile lor,

Fără să se gândească să câștige puncte.

Prietenii sunt dezinteresați,

Le place pur și simplu să fie cu tine,

Se bucură de timpul prețios acordat,

Într-un cerc unde se simt bine.

Chiar dacă ești în dificultate,

Prietenii adevărați vor rămâne,

Să te ajute la greu, cu loialitate,

Și să te ferească de pcapcanele mâine.

Îți vor arăta că nu ești singur

Și că lumea este încă frumoasă,

Poți în continuare să te bucuri,

Lăsând în spate orice „viperă” veninoasă.

Îmbrățișează din nou viața,

Zâmbește cui îți întinde mâna,

Ieși acum din toată ceața,

Căci prietenii îți arată calea bună.

21.11.2022

Închis într-o lume străină și-amară,
Privim spre alții cu pizmă și dor,
Cum viața lor pare o blândă vioară,
Fără de pete, cu pasul ușor.

Zidit între gânduri de beznă și vină,
Zâmbetul pare un palid suvenir,
Inima-n cioburi de el se termină,
În nisip negru, pierdut în delir.

Închis între ziduri, lipsit de speranță,
Plângând după visul ce pare un mit,
Ce-a fost în minte doar o distanță,
E azi de neatins și e mult prea obosit.

Închis, dar în piept o scânteie nu piere,
Cauți lumina prin bezna de-acum,
Alungi obscura și greaua durere,
Să faci speranței un petic de drum.

O picătură de foc și lumină,
Să o cultivi cu întreaga ta forță,
Inima arsă să redevină,
Din disperare, o vie torță.

Să vezi din cer o fărâmă, o parte,
Unde albastrul în ochi ți se-adună,
Lacrimi de viață, iar nu de moarte,
Când peste chin sufletul se răzbună.

Să prinzi un zâmbet adânc, în interior,
Să explodeze pe cerul cel sumbru,
Să simți în juru-ți al prietenilor,
Sprijin curat, fără urmă de umbru.

Prin brațe deschise și multă iubire,
Inima-n piept se va reîntregi,
Speranța va fi a ta regăsire,
Iar zâmbetul larg pe obraz va înflori.

În final, după chin și după soartă grea,
Iubirea și-a găsit, în sfârșit,
O casă nouă în inima ta,
Și-un soare ce pare regăsit.

14.04.26

Darul Supreme

Ar fi un miracol etern...
Exist, dar nu știu ce este
Până nu-l găsesc, viața-i un deșert
O simplă și ternă poveste

​Îl caut deja de o viață
Și umbra prin lume-i urmez
Nu contează ce valuri mă-ngheață
Până la urmă o să-l urmez

​Dar simt că sunt blocate drumuril
Și, orice aș face, în zadar
Nu reușesc să fac pași înainte
Ținut în loc de un prag nevăzut

​Trebuie să cobor în adâncul din mine
Să caut răspunsul ascuns în inimă
Să împrăștii de tot ceața gre
Și să las să intre lumina

​Să fac loc unui dor mai puternic
Ce-mi dă iar puterea să văd
Să-mi deschid, în sfârșit, sufletu
În fața lumii, fără prăpăd

​Și să las, la final, să primeasc
Tot ce-a fost destinat și ales
Iubirea ce-mi este sortită
Cel mai frumos dar ancestral

25.05.2026

M-am uitat în orice loc,
Dar n-am găsit decât cioburi.
Adun fragmente de peste tot,
Însă inima tot goală rămâne.

Întâlnesc adesea oameni blânzi,
Cu inimi calde și depline;
Îmi dăruiesc un strop din ei,
Iar eu le simt, o clipă, lumina.

Dar setea mea nu se oprește,
Căci caut o inimă curată,
Care să știe să mă vindece,
Să mă lipească la loc, deodată.

Să mă simt, în sfârșit, întreg,
Iar iubirea ce-o port fără nume
Să nu se mai piardă în vânt,
Ci să găsească un loc în lume.

Vreau să simt liniștea aceea,
Când două suflete se revarsă,
Iar fericirea să nu mai fie
Doar o vizită, ci o casă.

Să ne pierdem privirea în ochi,
În îmbrățișări lungi și tăcute,
Iar prin mângâieri delicate
Să vindecăm rănile trecute.

Să simțim cum fire nevăzute
Ne leagă și ne împlinesc,
Ca împreună, privind spre lume,
Să vedem cât e de cerească.

31.03.2026

Mina mea stinga ,arsa de soare

Aproape ca o gheara

Mina mea stinga, in asteptare

Mingiind hectare din pielea ta

Asteptind ploaia

Adunind picaturile printre linii

Coborind racoarea

Mina mea stinga, trufasa

Lucioasa

Mina mea stinga ,care tine arcul

Care tresare cind pleaca sageata

Mina mea stinga ,care indreapta calul

Aproape verde,mirosind a fin

Mina mea stinga, care hraneste ciinele

Deseori indeamnat spre singe

Mina mea stinga

Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul

Mina mea stinga 

Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta

Continui să scriu două cuvinte

În fiecare zi când mă trezesc,

Pentru a mea soție minunată

Spunându-i simplu ,,te iubesc".

Cum aș putea să uit să-i spun

Cuvinte dulci cu multă prețuire,

Când ea îmi este speranța vieții

Și sensul unic ce duce la fericire.

Mult timp ne-am evitat privirile

Că ochii noștri erau pe-altundeva,

Pân' într-o zi când s-au intersectat

Și unul pentru altul am simțit ceva.

Povestea a început cu-o tatonare

Trăind apoi mai mult decât o idilă,

Făr' a gândi că vom semna în timp

La primărie, un jurământ, pe-o filă.

Și anii au trecut peste-amândoi

Furând a noastră dulce tinerețe,

Și ne-au plantat pe chipuri umbre

Ca semne de trecere la bătrânețe.

Acum după o viață cu multe încercări

Continuăm să ne-alintăm cu ,,te iubesc",

Și zilnic înălțam o rugă la Domnul Sfânt

Din care nu lipsește, cuvântul ,,mulțumesc"!

I. Ning azi cu fulgi de dor”,

În hibernal decor,

Pentru Lenuța Anișoara,

Cea mai scumpă dintre flori.

II. Vin din depărtările cărări,

Din amintiri crâmpeie,

Te recompun femeie.

III. Frumoasă și cuminte,

Te rezidesc în minte,

Să nu uit niciodată de tine.

IV. Ning azi cu fulgi de dor,

Spre un sol izbăvitor,

Pentru că te îndrăgesc mult de tot.

Află-mă-n rime și clădește-mi cuvânt,
Sădește-mă-n soare, să te curăț de patimi.
Acoperă-mi trupul cu negru pământ,
Risipește-mă-n râul acesta de lacrimi...

Fii umbră, lumină, fii fulger, furtună,
Ridică-mi o stavilă cu propriul tău trup.
Să mă pierd, la final, în lumea asta nebună,
De mine și toate aș vrea să mă rup...

Am ars pătimaș în zadar, cu iubire în glas,
Am căzut iar și iar, ca din nou să mă-înalț.
Pe tine, în urmă-mi, am ales să te las,
Căci doar tu ești pasul pe care-l descalț...

Și fiindcă afară e toamnă, e frig, și-i târziu,
Te uită la dansul de frunze risipite în vânt.
Și-amintește-ți atunci când n-am să mai fiu,
Că-n rime mă afli, clădit în cuvânt...

Un alt te iubesc este acelasi te iubesc

Pe care-l nu-l folosesc oamenii de rând...

Eu ți-l pictez și înainte să ti-l trimit îl sărut

Tu să primești nu un te iubesc ci un sărut,

Care este altfel decât au oamenii de rând.

Noi nu suntem acei oameni care se despart

Uitând magia primului lor sărut,

Noi suntem veșnic al nostru nemuritor sărut,

Tu ești sărutul meu

Eu sunt sărutul tău

Cine vreodată o să poată să ne despartă?!

(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

    Nu caut să te mai citesc, 
    un singur lucru-l mai doresc, 
    să-ţi spun că uneori, am renunţat 
    mult prea uşor, la ce-am visat...
    
    Nu caut să te mai găsesc, 
    oricum te port mereu în mine, 
    cald, în lumină, sus pe val 
    şi în adâncuri de cristal...
    
    Vreau doar să ştiu cu-adevărat, 
    exişti sau eşti închipuire ? 
    ori, poate-un vis, în care-s condamnat... 
    ... la dulce nemurire...?