Eu,tu și Dumnezeu

Zi de luni cu iz de iarnă,

Ia-ți rămas bun de la toamnă.

Du-te tu cu ploi cu tot,

Unde-am fost și nu mai pot.

Lasă-mi toamnă numai norii,

Să mai cearnă-n palmă zorii.

Ale filei roase părți,

A poveștii scrise-n cărți.

Noapte ce-ai căzut pe noi,

În refrenul tristei ploi,

Tu inundă și revarsă

Peste suflet o speranță.

Cuibărește-o într-un fulg,

Și trimite-o în amurg.

Sus pe munte-n vânt curat,

Unde-o clipă am visat.

Zi de luni cu superstiții,

Înșirată în discuții,

Lungi, grele,apăsătoare

Și făcute rotocoale...

Tu noiembrie tăios

Șterge-ți cerul cel noros,

Dă-ne mâine-n loc de ploaie,

Calde raze în odaie,

Un fulg alb...imaculat,

Să știu că nu m-ai uitat!

                                    Iryss

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Aștept de mult să te zăresc

Și ochii dragi să ți-i privesc.

Să pot atinge negru-ți păr

Și buzele-ți dulci ca de măr.

Să-ți aud glasul masculin

Suflarea ta ca vântul lin,

Și ale tale vorbe care sunt

Foșnetul frunzelor în vânt.

Cum soarele radiază

Din zori până în amiază,

Așa sufletu-mi să fie

Plin mereu de bucurie.

Fără tine, a mea viață

Se topește ca un cub de ghiață.

Și fără tine dragul meu

Nu mai pot să fiu doar eu.

Privește-mă și ai să vezi

Ființa, ce nu ai să crezi

Că ți-a păstrat același dor

Ascuns sub fiecare nor.

Aș fi dorit să pot s-ating

Iubirea ce nu pot s-o sting.

Și-aș vrea ca-n anii ce vor trece

Să nu mai plâng că-mi este rece.

Dintr-un vis ce-abia mai suflă 

Se aprind noi fantezii

Unde-o inimă pierdută 

Scrie-n noapte poezii.

Fie stele, lună, soare

Inima îmi scrie-n gol

Căci iubirea nu dispare

Ea renaste-n orice dor.

Și visul se reaprinde

Pe cerul nemărginit 

Și timpul mi se desprinde

De al clipei asfințit. 

Luna-și cerne-un vis aprins,

Pe cărări de-o nouă taină.

Iar sub cerul larg, întins.

Un suflet poartă-o nouă haină,

Stele-n dans ușor se-aprind

Scriu pe cer povești in noapte

Ochii lui în mine aprind

Umbre dulci și fermecate.

În grădina amintirilor mele, înflorită cu taina primului sărut,

Zămislesc versuri ca pe frunzele unei vechi cronici, 

Când inima mea a fost captivă în lanțurile dorinței,

Și sufletul meu dansa în lumina ochilor lui

El era ca o stea căzătoare pe cerul nopții,

O promisiune strălucitoare, o tainică iluzie,

Cu ochii lui, oglinda sufletului său, o lume de mistere,

În care m-am pierdut fără de drum, într-un labirint al dorinței

În fiecare atingere, simțeam marea sărutând țărmul,

În fiecare râs, descopeream ecoul fericirii pure,

Dar vântul timpului a suflat aspru și nepăsător,

Și în trecerea lui, a luat cu el pasiunea, lasând doar amintirea

Acum, ca un călător pe mare, înlăuntrul sufletului meu,

Tânjesc după el, ca și cum ar fi fost o pasăre fugind spre cer,

Într-un peisaj de amurg, unde culorile sunt stropite cu nostalgie,

Și cuvintele sunt răstălmăcite de adierea melancoliei

Dar în ciuda distanței și a uitării, flacăra lui arde în mine,

Ca o făclie ce luminează în întunericul etern,

Prima mea dragoste, ca o floare de nufăr pe un lac adânc,

Încă înflorește în grădina inimii mele, pur și neschimbată

Dintre miile de chipuri
Ce în taină mi-au zâmbit
Doar privirea ta ca marea
Sufletul mi-a cucerit.
Dintre miile de inimi
Ce pulsează-n jurul meu
Doar a ta a prins ecoul
Tactului din ritmul meu:
Îndreptându-și lin spre ceruri
Minunat cântecul lor
Au luat Universul martor
La chemarea lor de dor.
Dar drumul spre Veșnicie
A fost greu, i-a obosit,
Una vibra tot mai tare...
Alta șoaptă-a devenit...
Melodia de iubire
Ca o muzică din stele,
Își pierduse armonia
Era Zgomot și Tăcere.
Și din dragostea sublimă
Ca un har de poezie,
Timpu-a șters frecvența lor
Din Divina simfonie...

Visează frumoaso,

Povestile toate sunt ale tale!

Deschide cartea,citește,trăiește,plângi, râzi...iubește!

Și pleacă din lumea aceasta!

İntră acolo unde totul e altfel

Și marea și norii și vântul

Culorile,muzica,personajele toate-s purtate de gândul

Ce-l ai!

Ai mii de noi lumi ce te așteaptă!

Literele toate dansează-n imagini...

Te prind delicat de-a ta mână

Și te poartă departe,

Cu tine valsează și îți arată

Lumi ce nu-s moarte care-ți vorbesc...

Este zeul Apollo fiul lui Zeus?

Trăiește Romeo bătrân fiind cu-a lui Julietă?

E Afrodita zeița iubirii cea mai frumoasă?

Mor gladiatorii Spartacus și Crixus?

Cine-s Athos,Porthos,Aramis și D'artagnan?

Regretă Don Quijote pe patul de moarte

Aventura nebună și supărarea pricinuită credulului Sancho?

Exista Dulcinea din Toboso ori ba?

Iar Nero, Împaratul nebunul,dă foc Romei

Și-și face calul senator!

Cum Michelangelo pictează Capela Sixtină?

Iar Leonardo da Vinci este geniul fără pereche...

Ce tragic Petru și Pavel au fost martirizați...!

E William Shakespeare doar o scorneală,

Iar pentru mine Ghirlanda Dragostei a lui Tagore n-are egal!

(4/6 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!

Ce-i aia?

Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!

Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..

Culorile vii le poartă copiii

Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!

Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână

Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,

Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,

Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,

Fără oprire sau fără rușine!

Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,

Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,

Alungați de câinii de strajă,

Și totuși pusă pe fugă nebuna

Ne-amenință să revină la anul,

Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!

(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Amândoi,noi doi

Goi de tristețe,

Plini de iubirea ce se rotește în cercul de foc,

Ce-ți iese din angelica privire,

Îngerul meu cu noroc,

Ce-mi arată al dragostei joc

Iubirea se plimbă de la tine la mine,

Se reîntoarce la tine vorbindu-ți dulce cu vorbele mele...

Vasilica tu ești dragostea vie,

Ochii tăi sunt văpăi ce mă ard

Când în gând te revăd,

Tu nefiind lângă mine,

E trist,dar știu că tu ești fericire

Iar eu îți tot spun,te iubesc!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta

Femeie mai frumoasă cum ești tu...

Oh prea frumoasa mea iubită,

E timpul să-ți descriu portretul!

Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu

Povești să-i facă pe bieții oameni

Să spere în necazul lor...

Chiar arta ce-i desăvârșită

Fie-n pictură, sculptură în orice,

Cu toții vor modelul tău!

Ochi,nas și buze dar și glasul

Ce sună ca o serenadă,

O-ntreagă aventură este

Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!

Dar să lăsăm povestea să vorbească,

Și ce vreau eu....

Păi ce vreau eu se știe foarte bine,

O spun de șapte luni de zile,

Aștept poveștii un sfârșit,

Desigur cu sfârșitul fericit,

Ce sună ca la început...

Și totuși,

Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta

Femeie mai frumoasă decât tine..

Și un nebun îndrăgostit..

(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,

Salută batrânii munți din partea mea

Și nu lipsi prea mult de lângă mine

Mă voi topi fără iubirea ta!

Aștept și ziua când ușa vei închide

Balaurii să fugă toți,

Și frica de iubire să dispară,

Să-nveți iar să iubești,

Ca-ntinerețea ta!

Îti trebuie puțin curaj,

Ți-l voi trimite..

E timpul tău acum să strălucesti,

Începe chiar cu mine

Și tot cu mine te rog sfârșește,

Începe chiar să mă iubești!

Nu ne ajung doar vorbele frumoase

Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi

Întreabă munții și ascultă bine

Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,

Și fă așa cum crezi că este bine!

(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Portretul tău este însăși iubirea

Și cum nimeni nicând nu va cunoaște taina aceasta,

Iubito, așa cum fumul sau chiar ceața

Ori norii jucăuși pot desena portrete,

Sau valurile mării învolburate,

Pot vijelios să ni se-ncrunte,

Iar tunetele înspăimântătoare chiar să ne-alunge temători,

Îți spun că nici un pictor nu-ți poate desena portretul!

Căci muritorii nu văd departe,

Nici înțelegerea adâncă n-au,

Portretul dragostei este himeră,

E arta cea înaltă ce ține prizoniere toate celelalte arte,

Ce-i descifrată doar de zei!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)