Imaginația
Nu mi-am imaginat vreodată
Că imaginația își are propria imaginație,
Născută din imaginația Creatorului!
Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,
Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,
Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!
Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă
Desculță și mai mereu înfometată,
Nu ne-ar vizita!
Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni
Cu tot cu posesorul ei...
Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,
Este lipsită de maturitate dar totuși,
Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,
Apelează la ea!
Cu siguranță te va salva!
Imaginatia are personalitate nu glumă,
Incredibil ce putere are!
Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!
(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Horia Stănicel
Дата публикации: 15 сентября 2023
Просмотры: 633
Стихи из этой категории
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Șandramaua emoțiilor
Las porțile inimii,deschise
Muzeu am sufletul,întrare fără plată
Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.
Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise.
Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept
Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,
Frica,gheare agită,colți înfige în mine
Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.
Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire
Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat
Liniște și bunăstare de când ele au plecat
Frunte descrețită, simțuri în amorțire.
Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet
Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria
Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria
O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet.
Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni
Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța
Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța
Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.
Nici un mușchi nu clintesc
Trup inert,neutru observ
Pentru emoții,energie nu mai rezerv
Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.
Filosofia
Am căutat răspunsuri în cuvinte ce se frâng,
în cărți prăfuite și în gânduri obosite.
Dar fiecare întrebare ducea la alta,
ca un cerc vicios ce se strânge mai tare
până când nu mai rămâne nimic de înțeles.
Căci cu cât cercetezi mai adânc,
cu atât găsești mai multe întrebări fără răspuns.
Am devenit străini în propriile noastre minți,
captivi într-un labirint de idei neînțelese.
Căutăm adevărul, dar el se ascunde
sub straturi de iluzii și prejudecăți,
într-o lume ce se vrea „corectă”,
dar e tot mai fragmentată și confuză.
Se spune că rațiunea ne eliberează,
dar rațiunea ne duce doar la noi și noi ziduri,
unde ne pierdem fiecare zi în cercul obsesiv
al logicii ce nu ne salvează.
Între rațiune și inimă, ne aflăm în abis,
fiecare încercând să supraviețuiască
într-o lume unde nici măcar întrebările nu mai sunt clare.
Ne facem iluzii, învățăm să trăim în contradicție
și totuși, sub toate acestea, tânjim după un sens.
Dar sensul... iese din colțurile minții,
scapă printre degete ca apa,
și rămânem cu fragmente de înțelesuri
care nu se potrivesc niciodată în întreg.
Și atunci, mă întreb,
nu cumva suntem cu toții doar niște căutători?
Căutăm răspunsuri, căutăm sensuri,
dar poate că, în final, tot ce avem este drumul.
Drumul, cu întrebările sale, cu ezitările și zbuciumul,
care ne face să fim vii,
chiar și atunci când simțim că totul este pierdut.
Regina mea cu părul argintiu
Ai încărunţit, buna mea,
Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,
Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,
Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.
Când greu mi-era la tine alergam
Şi-ţi povesteam necazurile mele,
Care-mi păreau atunci atât de mari
Şi viaţa o vedeam doar în probleme.
Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,
Şi toat-a mea durere dispărea...
Aş vrea să mai adorm la tine-n poală
Cum adormeam în prunci mea.
Vremurile, însă, au trecut grăbite,
În goană mare anii au fugit
Aş vrea să te mai întâlnesc în cale
Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.
Tu eşti Regina mea cu părul argintiu
Eu te sărut şi ţie mă închin
Abia aştept clipa
La tine să revin...
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Șandramaua emoțiilor
Las porțile inimii,deschise
Muzeu am sufletul,întrare fără plată
Se îmbulzesc emoții,vin toate deodată.
Un soare plăpând îmi scaldă bruma de pe vise.
Cu vârf de lance,Tristețea mă împunge scurt,în piept
Deșucheată, despletită, murdară, făr' de rușine,
Frica,gheare agită,colți înfige în mine
Pumn strâns,privire brici:Furia,mă vrea mânioasă;nu este înțelept.
Ce să vezi?Într-o clipire,toate aleargă spre ieșire
Bombănind nemulțumite fiindcă nu le-am ospătat
Liniște și bunăstare de când ele au plecat
Frunte descrețită, simțuri în amorțire.
Cu scârțâit, poarta groasă mișcă încet
Și tiptil, în vârf de buze, intră Bucuria
Vreau să o am oaspete, dar îi place vorbăria
O fereastră deschide și se aruncă în gol,cu scâncet.
Pe trotuar,în fața porții,dăinuie un ulm,din străbuni
Printre crengi văd atârnate:Fericirea,Iubirea,Speranța
Flutură mâini, zâmbesc, însă păstrează distanța
Invitație așteaptă,vor să aduc plecăciuni.
Nici un mușchi nu clintesc
Trup inert,neutru observ
Pentru emoții,energie nu mai rezerv
Le vreți voi?Cu drag,doritorilor le dăruiesc.
Filosofia
Am căutat răspunsuri în cuvinte ce se frâng,
în cărți prăfuite și în gânduri obosite.
Dar fiecare întrebare ducea la alta,
ca un cerc vicios ce se strânge mai tare
până când nu mai rămâne nimic de înțeles.
Căci cu cât cercetezi mai adânc,
cu atât găsești mai multe întrebări fără răspuns.
Am devenit străini în propriile noastre minți,
captivi într-un labirint de idei neînțelese.
Căutăm adevărul, dar el se ascunde
sub straturi de iluzii și prejudecăți,
într-o lume ce se vrea „corectă”,
dar e tot mai fragmentată și confuză.
Se spune că rațiunea ne eliberează,
dar rațiunea ne duce doar la noi și noi ziduri,
unde ne pierdem fiecare zi în cercul obsesiv
al logicii ce nu ne salvează.
Între rațiune și inimă, ne aflăm în abis,
fiecare încercând să supraviețuiască
într-o lume unde nici măcar întrebările nu mai sunt clare.
Ne facem iluzii, învățăm să trăim în contradicție
și totuși, sub toate acestea, tânjim după un sens.
Dar sensul... iese din colțurile minții,
scapă printre degete ca apa,
și rămânem cu fragmente de înțelesuri
care nu se potrivesc niciodată în întreg.
Și atunci, mă întreb,
nu cumva suntem cu toții doar niște căutători?
Căutăm răspunsuri, căutăm sensuri,
dar poate că, în final, tot ce avem este drumul.
Drumul, cu întrebările sale, cu ezitările și zbuciumul,
care ne face să fim vii,
chiar și atunci când simțim că totul este pierdut.
Regina mea cu părul argintiu
Ai încărunţit, buna mea,
Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,
Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,
Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.
Când greu mi-era la tine alergam
Şi-ţi povesteam necazurile mele,
Care-mi păreau atunci atât de mari
Şi viaţa o vedeam doar în probleme.
Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,
Şi toat-a mea durere dispărea...
Aş vrea să mai adorm la tine-n poală
Cum adormeam în prunci mea.
Vremurile, însă, au trecut grăbite,
În goană mare anii au fugit
Aş vrea să te mai întâlnesc în cale
Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.
Tu eşti Regina mea cu părul argintiu
Eu te sărut şi ţie mă închin
Abia aştept clipa
La tine să revin...
Другие стихотворения автора
Serenadă la Dobrovăț
Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,
Iubita mea blajină și frumoasă
Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,
Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă
Să-mi fii nevastă!
Ei bine,știu că pare doar o glumă,
Dar spun că treaba asta este serioasă,
Să știe lumea toată,
Chiar dacă nimeni nu ne știe
Sau nu le pasă...
Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,
Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,
Când stă la tine-n brațe,
Sau te sărută....
Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!
(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Zâmbet și îngeri
Văzut-am îngerii valsând pe chipul tău...
Purtau cu ei a Cerului culoare,
Iar ochii-ți luminoși și calzi
Pluteau pe-albastrul mării calme parcă adormite,
Precum doi pescăruși frumoși și zvelți,
Simbol de nemurire!
Iar ființa ta era atât de vie,
Avea veșminte aurite,
Iar norii se mișcau și ei,
Îți desenau conturul și pe tine,
Spectacol ca de vis sosit
Din alte sfere greu de-nchipuit,
Ce nimeni nu le știe!
Pe mine Cerul m-a trimis,
Să-ți povestesc amorul,
Dar nu cel pământesc,grotesc
Ci cel sosit din veșnicie!
Nu ești tu îngerul din vis,
Cel ce-a pierdut demult acel sărut,
Și rătăcit este acum
Iar drumul nu-l mai știe?
Să-ți fie resemnarea un blestem,
Singurătatea apă vie?
Nicidecum!
Tu ești doar bucurie!
(1 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Simplitate,dragoste, Dumnezeu
Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?
Tu să fii valurile și eu țărmul
Să ne îmbrățișăm mereu...
Fie pe vreme bună
Ori pe furtună,
Pe ger sau pe căldură,
Să ne iubim fără-ncetare
În simplitate cu Dumnezeu?
Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?
Surâsul tău să fie fericirea mea?
Iar pașii tăi molcomi
Să-mi mângâie obrajii,
Iar eu s-aștept sărutul tău
Cel magic și plin de amor,
Dar care întârzie să vină
Eu știind că timpul său
Este aproape,dar astăzi
Stă încă captiv prins de un nor...?
Iubito,alungă-mi așteptarea
Și tristețea,
Adu-mi speranța dar și culoarea,
Vorbeste-mi de simplitate
Dragoste și Dumnezeu!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Portret poetic
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă cum ești tu...
Oh prea frumoasa mea iubită,
E timpul să-ți descriu portretul!
Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu
Povești să-i facă pe bieții oameni
Să spere în necazul lor...
Chiar arta ce-i desăvârșită
Fie-n pictură, sculptură în orice,
Cu toții vor modelul tău!
Ochi,nas și buze dar și glasul
Ce sună ca o serenadă,
O-ntreagă aventură este
Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!
Dar să lăsăm povestea să vorbească,
Și ce vreau eu....
Păi ce vreau eu se știe foarte bine,
O spun de șapte luni de zile,
Aștept poveștii un sfârșit,
Desigur cu sfârșitul fericit,
Ce sună ca la început...
Și totuși,
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă decât tine..
Și un nebun îndrăgostit..
(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Lacrimi
Universal este plânsul!
La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!
Pașii despărțirii au glasul tăcerii,
Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!
Adio îți spun,adio îmi spui!
Capitolul nostru se vrea terminat...
Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!
Tot începutul își are-un final,
Destinul își spune cuvântul fatal!
Clepsidra e spartă de tine,
Timpul din ea este scurs,risipit
Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,
Ne întâlnim aevea, închipuit,
La tine sau mine în gândul timid!
Lumea pare ceva trist îndrăcit,
Orice reproș este timp irosit....
Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!
Plecările toate-s schimbările vieții,
Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,
Sperietoarea se destramă la rându-i,
Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,
Înțelept este omul acum,
Suferința-i parte din ea!
Copiii au chipul ce-l mai iubit,
Optimismul acolo se află,
Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,
Iar lacrimile toate prevestesc
O mare iubire și-un nou început!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Dictatorul Putin nebunul
Dictatorul,Putin nebunul!
Cum să vorbești fără vorbe?
Limbajul de lemn îți este propriu!
Când plângi nu ai lacrimi, mergi fără pași... şi râzi fără râs...
Pari o fantomă,un strigoi ieșit din mormânt....
Și toată averea o ai din hoție!
O țară întreagă ai furat!
Prizonieri stau bieții cetațeni,
De bună credință, nevinovați, înșelați,
Așteaptă să dispari,
Sătui sunt de tine!
Sunt rușii cu toții un popor blestemat?
Să fie hoția,beția, minciuna acasă la ea?
Cât despre tine....
Ești lupul ce stâna păzește,
Nebunul ce crima vestește!
Imperiul ți-e mort de mult putrezit,
Și-ți zici:
Camarila complice mă susține!
Iar crimele toate m-amuză nespus...
Omor cu plăcere!
Să fiu eu Vladimir Putin un mort viețuind?
Un drac ce arde pămantul cu tot ce-i pe el?
Să am teamă eu,să mă las omorât,
De dușmanii ce eu i-am scornit?
Sau stârnit....?
Sunt destui !
Să-mi știe planul toți viermii-oameni,
Sau Occidentul pervers și drogat?
Pentru mine nimeni nu face doi bani....
Am spus că sunt îngerul alb!
De Domnul trimis să salvez omenirea căzută,
Se zice că-s drac?
Cine spune?
Vreți să vedeti ce-o să fac?
Știți bine că butonul ce vă face scrum e la mine!
*
Oooh Doamne!
Privește-l pe Drac!
Nebunii așa fac toți
Când de putere se-mbată!
Dezastrul aduc prin Minciuni,arme și crime!
Războiul și moartea-i o modă acum?
Dictatorii sunt modele pentru proștii cei mulți?
Iar prostimea cade-n groapa comună...
Soldații sunt carnea de tun!
Iar mamele toate ce fii nu mai au,
Au inima pe veci muribundă!
Doar minciuna își cântă refrenul,
Iar Dictatorul nebunul,
Venit din Iadul proscris,
Vrea Să rupă Pământul în două!
(25 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Serenadă la Dobrovăț
Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,
Iubita mea blajină și frumoasă
Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,
Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă
Să-mi fii nevastă!
Ei bine,știu că pare doar o glumă,
Dar spun că treaba asta este serioasă,
Să știe lumea toată,
Chiar dacă nimeni nu ne știe
Sau nu le pasă...
Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,
Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,
Când stă la tine-n brațe,
Sau te sărută....
Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!
(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Zâmbet și îngeri
Văzut-am îngerii valsând pe chipul tău...
Purtau cu ei a Cerului culoare,
Iar ochii-ți luminoși și calzi
Pluteau pe-albastrul mării calme parcă adormite,
Precum doi pescăruși frumoși și zvelți,
Simbol de nemurire!
Iar ființa ta era atât de vie,
Avea veșminte aurite,
Iar norii se mișcau și ei,
Îți desenau conturul și pe tine,
Spectacol ca de vis sosit
Din alte sfere greu de-nchipuit,
Ce nimeni nu le știe!
Pe mine Cerul m-a trimis,
Să-ți povestesc amorul,
Dar nu cel pământesc,grotesc
Ci cel sosit din veșnicie!
Nu ești tu îngerul din vis,
Cel ce-a pierdut demult acel sărut,
Și rătăcit este acum
Iar drumul nu-l mai știe?
Să-ți fie resemnarea un blestem,
Singurătatea apă vie?
Nicidecum!
Tu ești doar bucurie!
(1 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Simplitate,dragoste, Dumnezeu
Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?
Tu să fii valurile și eu țărmul
Să ne îmbrățișăm mereu...
Fie pe vreme bună
Ori pe furtună,
Pe ger sau pe căldură,
Să ne iubim fără-ncetare
În simplitate cu Dumnezeu?
Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?
Surâsul tău să fie fericirea mea?
Iar pașii tăi molcomi
Să-mi mângâie obrajii,
Iar eu s-aștept sărutul tău
Cel magic și plin de amor,
Dar care întârzie să vină
Eu știind că timpul său
Este aproape,dar astăzi
Stă încă captiv prins de un nor...?
Iubito,alungă-mi așteptarea
Și tristețea,
Adu-mi speranța dar și culoarea,
Vorbeste-mi de simplitate
Dragoste și Dumnezeu!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Portret poetic
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă cum ești tu...
Oh prea frumoasa mea iubită,
E timpul să-ți descriu portretul!
Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu
Povești să-i facă pe bieții oameni
Să spere în necazul lor...
Chiar arta ce-i desăvârșită
Fie-n pictură, sculptură în orice,
Cu toții vor modelul tău!
Ochi,nas și buze dar și glasul
Ce sună ca o serenadă,
O-ntreagă aventură este
Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!
Dar să lăsăm povestea să vorbească,
Și ce vreau eu....
Păi ce vreau eu se știe foarte bine,
O spun de șapte luni de zile,
Aștept poveștii un sfârșit,
Desigur cu sfârșitul fericit,
Ce sună ca la început...
Și totuși,
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă decât tine..
Și un nebun îndrăgostit..
(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Lacrimi
Universal este plânsul!
La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!
Pașii despărțirii au glasul tăcerii,
Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!
Adio îți spun,adio îmi spui!
Capitolul nostru se vrea terminat...
Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!
Tot începutul își are-un final,
Destinul își spune cuvântul fatal!
Clepsidra e spartă de tine,
Timpul din ea este scurs,risipit
Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,
Ne întâlnim aevea, închipuit,
La tine sau mine în gândul timid!
Lumea pare ceva trist îndrăcit,
Orice reproș este timp irosit....
Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!
Plecările toate-s schimbările vieții,
Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,
Sperietoarea se destramă la rându-i,
Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,
Înțelept este omul acum,
Suferința-i parte din ea!
Copiii au chipul ce-l mai iubit,
Optimismul acolo se află,
Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,
Iar lacrimile toate prevestesc
O mare iubire și-un nou început!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Dictatorul Putin nebunul
Dictatorul,Putin nebunul!
Cum să vorbești fără vorbe?
Limbajul de lemn îți este propriu!
Când plângi nu ai lacrimi, mergi fără pași... şi râzi fără râs...
Pari o fantomă,un strigoi ieșit din mormânt....
Și toată averea o ai din hoție!
O țară întreagă ai furat!
Prizonieri stau bieții cetațeni,
De bună credință, nevinovați, înșelați,
Așteaptă să dispari,
Sătui sunt de tine!
Sunt rușii cu toții un popor blestemat?
Să fie hoția,beția, minciuna acasă la ea?
Cât despre tine....
Ești lupul ce stâna păzește,
Nebunul ce crima vestește!
Imperiul ți-e mort de mult putrezit,
Și-ți zici:
Camarila complice mă susține!
Iar crimele toate m-amuză nespus...
Omor cu plăcere!
Să fiu eu Vladimir Putin un mort viețuind?
Un drac ce arde pămantul cu tot ce-i pe el?
Să am teamă eu,să mă las omorât,
De dușmanii ce eu i-am scornit?
Sau stârnit....?
Sunt destui !
Să-mi știe planul toți viermii-oameni,
Sau Occidentul pervers și drogat?
Pentru mine nimeni nu face doi bani....
Am spus că sunt îngerul alb!
De Domnul trimis să salvez omenirea căzută,
Se zice că-s drac?
Cine spune?
Vreți să vedeti ce-o să fac?
Știți bine că butonul ce vă face scrum e la mine!
*
Oooh Doamne!
Privește-l pe Drac!
Nebunii așa fac toți
Când de putere se-mbată!
Dezastrul aduc prin Minciuni,arme și crime!
Războiul și moartea-i o modă acum?
Dictatorii sunt modele pentru proștii cei mulți?
Iar prostimea cade-n groapa comună...
Soldații sunt carnea de tun!
Iar mamele toate ce fii nu mai au,
Au inima pe veci muribundă!
Doar minciuna își cântă refrenul,
Iar Dictatorul nebunul,
Venit din Iadul proscris,
Vrea Să rupă Pământul în două!
(25 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)