De câte ori

Într-o inimă zdrobită,

Tihna-ți este o icoană,

Tot ce-atingi îți e ispită,

Iar iubirea-i o prigoană.

Plânge ochiu-nlăcrimat,

Viața-i pare prea deșartă,

Bucuriile-au plecat,

Să deschid-o altă poartă,

Că-n iubirea pătimașă,

Nu poți fi doar o scânteie,

Ci văpaia uriașă,

Care mistuie-o femeie.

Și din rana ce suspină,

Se prelinge amurgul stins,

Iar din inima străină,

Curge dorul necuprins,

Ca un tremur de poveste,

Cu dorințe răstignite,

Și iubirea se topește,

În mici gânduri rătăcite.

Rămân pașii pe cărare,

Umbre reci pe-un drum tăcut,

Dragostea, mistuitoare,

S-a aprins... și a trecut.

Ce dacă acum răsare soarele,

Dacă e atâta beznă între noi,

Căci căldura se poate duce

Și cu strălucirea înapoi...

În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,

În nopți de gheață și de frig,

În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,

În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…

Три слова, всего три слова,

Было все вчера, сегодня будет снова.

Слова сказать которые не сложно, 

Три слова, кинула неосторожно.

Три слова, всего три слова, 

Было всё вчера, сегодня будет снова.

Теряли текст, бесталатных двух ролей,

искал как ты, а находил блядей.

Три слова, всего три слова,

Было все вчера, сегодня будет снова.

Терял смысл гребанных идей,

Oh, I believe in yesterday

Sunt om și iubire în umbra născută
sub pașii ce-ți poartă ființa vândută
dorinței nebune ce-o lume hrănește
cum viața în viață mereu înflorește.

Din cerul scăldat în privirile tale
curg ploi albăstrite în văi abisale
săpate în trupu-mi avid de iubire,
un trup ce tânjește să-ți fie simțire.

Când doare tăcerea în prag de-nserare
și vântul mă cheamă să-i fiu ascultare,
privirea se zbate sub cerul de piatră
să stingă tot dorul ce scânteie-n vatră.

Mă-nvăluie timpul și timpul adună
cuvinte ce-n suflet îmi nasc o furtună,
le vreau absolvire în poarta trupească,
le vreau călăuză spre poarta cerească.  

Un an deja sunt singur, un an plin de trecut,

Înadușit de gînduri, de’un chip necunoscut.

În geam străbate luna, și chipul cel de dor,

El îmi apare’ntruna, șimi spune c-o să mor.

Si fața i se schimbă, în fiecare noapte,

Si-n fiecare noapte iar mă înnec în șoapte.

Cuvintele-i sunt pline, de jale și de dor,

Si-n fiecare noapte, iar spune c-o să mor.

Au mai ramas trei zile, și atunci o să’nțeleg,

O să îl iau cu mine, de mine o să-l leg.

O să îl țin aproape,  pe malul lin de mare,

Si printre mii de șoapte, o să îl văd cum moare.

O să-l cuprindă marea, în valuri o să-l ea,

O să-l ridice-n ceruri, o să îl facă stea.

Si fiecare noapte, pe cer cu nici un nor,

O să apară steaua, să-mi spuna c-o să mor. 

doresc iubirea totala fug de dragostu aea,, banala..vorbe goale fara sens ce nu dau veti mele / sens,, vrea vreu iubire ancestrla sa ma plmb cu iea sub sele,, sa ma apere,,de rele.. / prin codru verde rotat..cu lup alb inima,, mare, intelepciune si putre cei sunt adevarata,, avere.. / advarul cinstea., iubirea ii ieste lui .. drumul ..drept in viata,, inima ie inima mea si  si in verdea padure amndoi vom sta,,cu vntul in plete cu iubire lumina divina in ochi  sufletului dulce si ceresc.. cu inimami curata si solta ,, sprnd a,, dobndi,,/// .

La geamul tău,adesea eu stăteam,
Și speram,la o urmă de iubire
Pe care știam,
Că o meritam.

Te-am rugat să mă lași înăuntru,
Dar tu ai crezut,
Că nu sunt destul de bun
Așa că m-ai urât.

Lumina lunii se lasă ușor,
Pe geamul tău cel închis
Și eu odată cu ea,
Încerc să-l deschid.

Amândoi încercăm să te luminăm
Cu tot ce avem mai bun,
Dar tu preferi să ne ignori,
Dar să ne urăști n-ai cum.

Reflexiile noastre pe lac,
Sunt cea mai frumoasa priveliște
De două lebede,
Plutind pe un lac.

Acum mai este doar una
Cu penele gri
Ce se întreabă
Dacă mai poate iubi.

Nu o să uit niciodată
Ce a fost și cum a fost
Acum stau singur lângă lac
Și mă intreb dacă mai are vreun rost.

Doar lacul ne știe povestea
Și lui îi pare rău
Căci nu te mai vede lângă mine,
Stând pe malul său.

M-aș fi înnecat în el,
Să rămân pe veci împăcat
Plutind în apa lui cea lină,
Unde toate visele mi s-au spulberat.

Am uitat cum e să râzi
Căci așa mi-a fost soarta
Suflet slab între oameni răi
Nu mi-am mai găsit viața.

Încă o dată mi-au dovedit
De ce sunt în stare,
Ce ți-ar face orice om
Pentru o bucată de mâncare.

Ce ar face orice om
Să fie el mai sus ca tine,
Din picioare te-ar doborî
Să nu-i pese ce-ți convine.

Când oi muri
Sub o salcie mormântul să-mi fi
Corpul nu-mi va putrezi
Căci ea mă va păzi.

Dar să nu uitați
Când pe mine,
O să mă vizitați
Și pe salcie, să o udați.

Ce rost are eternitatea pentru tine,
Când tu nici măcar un an nu-l trăiești bine
Ce rost are eternitatea pentru noi
Dacă și o viață cu șfârșit se uită odată cu noi.

Încă mă întreb
Ce să fac cu anii rămași?
Căci deja mulți dintre ei,
Mi-au fost arși.

La final de zi
Când poate oi dormi
Mă voi tot gândi
Oare mă voi mai trezi?

Să te iubesc n-a fost greu,
Să te uit e imposibil,
Tot ce am vrut să-ți zic mereu
E că te iubesc și că niciodată n-o să-ți mai greșesc

Știu că m-ai uitat deja,
Așa dai de înțeles,
Chiar dacă simt că inima ta,
Bate în sincron cu a mea.

Să te mai am înapoi e greu de crezut,
Când în ochii tăi,
Nu m-ai pot vedea iubirea,
După care am tânjit mult.

Încerc să te uit,
Așa cum ai făcut și tu,
Chiar dacă imaginea ta, îmi apare în minte
Noaptea,când pe cer, văd o stea.